Arhiepiscopul Ortodox Hristofor Atallah de Amman: ,,Un cutremur a avut loc în anii 1970 (dacă îmi amintesc corect de la Părinți). Se aflau pe Sfântul Munte (Muntele Athos) și dintr-o dată, în timp ce se aflau la o priveghere de noapte… are loc un cutremur, candelabrele au început să tremure și să cadă pe podea. Credincioșii care erau în biserică au ieșit afară. Toată lumea striga înfricoșată. Călugării bătrâni din mânăstire stăteau așa, cum voi frații și surorile noastre stați așezați acum, fiecare pe locul său, își țineau lumânările și se rugau. Niciunul dintre ei nu s-a mișcat din loc… nimic.
Sfântul Paisie era afară, pe punctul de a intra în biserică, în momentul în care unul dintre diaconi alerga în întâmpinarea sa. Așa că l-a găsit pe Sfântul Paisie în drum și i-a spus: Paisie, nu vezi ?! Totul tremură, unde te duci în interiorul bisericii ?! Și ce a răspuns Sfântul Paisie? „Oare mama ta nu obișnuia să te legene? În acel moment nu ți-a fost frică … Acum că Iisus ne leagănă puțin înainte și înapoi … iţi este frică! Lasă-mă să merg pe drumul meu…” Și a intrat în biserică. Cutremurul este ca un leagăn… Vedeți pacea în inima persoanei acolo unde este prezent Iisus? Unde este prezentă pacea … acolo este Iisus …
Iisus este pace.
Iisus este bucurie.
Iisus este siguranță.
Iisus este speranță.
Gandiți-vă la imaginea bătrânilor monahi, care nu și-au părăsit locurile lor, nu s-au mișcat, în timp ce toți ceilalți se temeau și au ieșit din biserică.
Îmi amintesc un alt eveniment din timpul aceluiași cutremur. Era un călugăr în Salonic. Toți oamenii din orașul Salonic au ieșit în stradă, dar el s-a suit în casă și s-a așezat în balcon. Au venit să sune la ușa lui. Stătea într-unul din căminele studențești. Au bătut la ușa lui și i-au spus: „Părinte Enoh (așa îl chema Enoch), ieșiți … lucrurile se dărâmă, casele se prăbușesc”. El a răspuns încet: „Dacă Domnul nostru vrea ca Enoh să moară, Enoh va muri”.
Era român și nu vorbea greacă atât de bine.
„Dacă Domnul nostru vrea ca Enoh să moară, Enoh va muri. Dacă Domnul nostru nu vrea ca Enoh să moară, Enoh nu va muri ”. A închis ușa camerei sale și s-a întors în balcon.
Ți-am spus aceste povești pentru a nu te teme de nimic, pentru a-l ține pe Iisus în inima noastră, Care este izvorul păcii.
Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi
Cărămida de la Niceea
Sfântul Spiridon a luat parte la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, întrunit în anul 325 pentru combaterea ereziei preotului Arie din Alexandria. Arie nega dumnezeirea lui Iisus Hristos, Îl considera cea mai înaltă creaţie a lui Dumnezeu şi, prin urmare, diferit ca fiinţă de Acesta: Tatăl era necreat, Fiul creat.
Episcopii adunaţi la Sinodul de la Niceea au întărit învăţătura Bisericii, şi anume că Fiul este deofiinţă cu Tatăl, deci este Dumnezeu. În lămurirea acestei învăţături, un rol important l-a avut şi episcopul Trimitundei, Spiridon. Fără a se folosi de un limbaj sofisticat, a demonstrat celor prezenţi cum Dumnezeu este unul în fiinţă, dar întreit în persoane. A luat o cărămidă în mâna stângă şi le-a spus că deşi este un singur obiect, ea este alcătuită din trei elemente: pământ, apă şi foc. Apoi cu mâna dreaptă a făcut semnul crucii şi a zis: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“. După aceasta, strângând cărămida, în partea de sus a cărămizii s-a aprins foc, apa a început să curgă din partea de jos, iar lutul a rămas în mâinile lui. Această minune l-a convins pe un filozof, adept al învăţăturii lui Arie, să devină ortodox, motivând că „atâta vreme cât era vorba de dispute, aduceam cu uşurinţă cuvinte împotriva cuvintelor. Dar când, în locul cuvintelor, a ieşit din gura acestui bătrân puterea şi facerea de minuni, nimic nu mai pot cuvintele împotriva puterii“. La Niceea l-a cunoscut pe Sfântul Nicolae, episcopul din Mira Lichiei, între cei doi legându-se o strânsă prietenie.
Ajuns la adânci bătrâneţi, Sfântul Spiridon a murit în anul 348. Cu un an înainte, Dumnezeu i-a făcut cunoscut sfârşitul său.
Sursa: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/sinodul-i-ecumenic-si-caramida-sfantului-spiridon-62979.html
▲ Buclucaşa vindecare a cailor decapitaţi de arieni
O altă minune a săvârşit-o Sfântul Spiridon în drumul spre Niceea, unde se îndrepta, împreună cu ucenicul său, pentru a participa la cel dintâi sinod ecumenic. Arienii îl cunoşteau bine că este apărător al dreptei credinţe. De aceea încercau să îl împiedice de a ajunge la sinod. Poposind sfântul şi ucenicul său la un han, noaptea, arienii au tăiat capetele cailor. În zori, ucenicul a descoperit caii morţi. A mers atunci la Sfântul Spiridon şi i-a povestit cele întâmplate. Sfântul Spiridon, nădăjduind în Dumnezeu, i-a poruncit ucenicului să pună capetele cailor la locul lor. Ucenicul s-a întors la grajd să împlinească cât mai repede porunca. În graba lui, dar şi pentru că nu se luminase încă bine de ziuă, ucenicul a pus capul calului alb la cel negru, iar capul calului negru la cel alb. Îndată caii au înviat şi s-au ridicat pe picioarele lor. Sfântul şi ucenicul său şi-au continuat apoi călătoria spre Niceea. Cei care îi întâlneau pe cale se mirau văzând un cal negru cu capul alb şi un cal alb cu capul negru.
Sursa: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/sinodul-i-ecumenic-si-caramida-sfantului-spiridon-62979.html
Cea de-a doua procesiune are loc în Duminica Floriilor. În 1630, Corfu a fost cuprinsă de o epidemie de ciumă. Locuitorii s-au rugat Sfântului Spiridon, şi în Duminica Floriilor autorităţile veneţiene au constatat încetarea epidemiei.
Sursa citată anterior
Doamne ajuta
Luat cu grijile, abia am vazut ca astazi il sarbatorim pe Sfantul Ierarh Spiridon. Neglijenta mea ati suplinit-o Dumneavoastr prin cele trei postari. Multumesc frumos.
Doamne, ajută!
Am fost foarte impresionata citind despre minunile Sfântului Spiridon. Fără multe vorbe, în timpul vieții, a rezolvat o problemă dogmatică de mare importanță pentru creștini. Apoi, după trecerea la cele veșnice, a izbăvit insula Corfu de ciumă. Dumnezeu să ne ajute și pe noi să păstrăm dreapta credință și să ne scape de ispite peste puterile noastre,pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Spiridon!
O altă minune mare a Sfântului a fost păzirea oraşului Kerkira de o boală molipsitoare, ciuma. În toamna anului 1629, această înfricoşătoare epidemie a biciuit Italia. Cum era şi firesc, cazuri de ciumă au apărut şi în Kerkira spre sfârşitul anului. Istoricul Andrei Marmoras, originar din Kerkira, martor ocular al acestei pedepse necruţătoare, deşi era copil pe atunci, descrie cu multă claritate evenimentul:
„În noaptea din ajunul Naşterii Domnului s-au descoperit semne de ciumă în patru locuri din oraş. Pericolul de a se răspândi şi de a se molipsi întreaga insulă era foarte mare datorită mulţimii poporului, căci între zidurile cetăţii nu erau numai locuitorii ei, ci şi un mare număr de ţărani ce veniseră din diferite sate pentru praznic. S-au luat măsuri aspre pentru a descoperi prima sămânţă a răului. […]
Sfântul Spiridon, care în timpul vieţii avea o atât de mare stăpânire peste şerpi, încât îi prefăcea în aur, a ascultat rugăciunile cu lacrimi şi cu suspine ale bărbaţilor, femeilor şi copiilor. S-a rugat lui Dumnezeu şi a primit îngăduinţa de a se arăta multora în Duminica Stâlpărilor din anul 1630. După moartea a numai şaizeci de oameni, nu mai mult, Stâlpările împreună cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Spiridon, ce erau purtate în procesiune, au biruit […].
În fiecare an, în această zi, se prăznuieşte cu aceeaşi strălucire pomenirea minunii săvârşită de Cel Preaînalt prin mijlocirea Sfântului, care în vremea epidemiei, s-a arătat multor bolnavi şi le-a făgăduit sănătatea”.
Extras din Păstorul cel bun- Viaţa și minunile Sfântului Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni – Arhim. Antonios Pakalidis, Editura Evanghelismos.
Cum a slujit Sfântul Spiridon singur, fără popor, cu sfinții îngeri
A intrat odată acest bărbat duhovnicesc și arhiereu al lui Dumnezeu [Spiridon], după obicei, în biserica lui Dumnezeu din orașul lui, ca să înalțe imnodia vecerniei Dumnezeului a toate, dar s-a întâmplat ca poporul lui Dumnezeu să nu vină la cântările vecerniei. Iar cei ce erau împreună cu el ziceau că nu este nevoie să se aprindă multe candele, de vreme ce nu era nici popor în biserică, ci numai ei, și ziceau că este de ajuns numai o singură candelă pentru plecarea genunchilor. Iar acest părinte al nostru de Dumnezeu purtător și cu mintea luminată a poruncit să se aprindă mai degrabă și mai multe lumini decât de obicei la slujba slăvirii de seară a lui Dumnezeu. Căci zicea: „Mai cu seamă acum se cuvine să se arate și mai luminoasă prin strălucirea luminilor biserica lui Dumnezeu decât înainte”. Dar intrând după obicei în altar și stând înaintea Sfântului Jertfelnic, a rostit „Pace tuturor!”, și nefiind poporul care trebuia să răspundă dreptului „Și Duhului tău…”, s-a auzit adunare de mulțimi multe și nenumărate a zeci de mii de îngeri care îi răspundeau lui într-un glas și ziceau în auzul tuturor: „Și Duhului tău…”. Dar după ce diaconul a săvârșit ectenia cu multă frică, iarăși s-a auzit de către toți glasul mare al îngerilor și puterilor acelora nenumărate care ziceau: „Doamne, miluiește!”. Iar toți cei care au auzit, uimiți de străina minune a strigătului, toți laolaltă au venit iute tremurând la Sfânta Biserică a lui Dumnezeu, spăimântându-se, ca să vadă ce era acest strigăt și de către cine era el înălțat la Dumnezeu. Era străină minune să-i vezi în cetate pe toți oamenii alergând, tineri și bătrâni, și toată vârsta, nu numai a bărbaților, ci și a femeilor, a tuturor celor care erau în putere și a bătrânilor sprijinindu-se în toiege.
Era un strigăt mare la năvălirea tuturor în biserică, ba încă mulți și dintre străini, și dintre cei ce erau la lucru la câmp au venit în cetate și în biserică, fiindcă răsunetul acela se auzea pretutindeni. Și chiar mai înainte de a intra în biserică, pe când erau încă pe afară și alergau, s-a auzit glasul acela al sfintelor puteri ca venind de la o mare mulțime. Dar când au intrat în biserică, nu au văzut pe nimeni, afară numai de drept și de cei dim-preună cu el, săvârșind sfânta slujire a lui Dumnezeu. Dar cum toți erau uimiți și se minunau și alergau cuprinși de multă frică, îi întrebau pe cei care erau împreună cu sfântul în biserică despre aceasta. Iar aceia răspundeau zicând că mulțime de sfinți îngeri s-au arătat rugându-se împreună cu dreptul pentru mai multe ceasuri.
S-a împlinit atunci ceea ce s-a scris de fericitul David: Glas de veselie și mântuire în corturile drepților[1], și iarăși: Voi trece în locașul cortului minunat până la casa lui Dumnezeu în glas de veselie și mărturisire, în sunet de sărbătoare[2]. Căci se puteau vedea sfinții îngeri împreună cu arhiereul lui Dumnezeu bucurându-se și veselindu-se pentru slavoslovia lui Dumnezeu. Auzind poporul acestea și minunându-se și neputând să nu creadă, fiindcă încă se mai auzea în chip nevăzut glasul sfinților îngeri, temându-se și tremurând, dar nu numai atât, ci și bucurându-se, după ce s-a terminat vecernia, s-a dus fiecare la casa lui, slăvindu-L pe Dumnezeu pentru glasurile pe care le-au auzit înălțate de sfinții aceia îngeri și că au aflat de la cei ce erau împreună cu sfântul că li s-au arătat lor sfintele acelea puteri liturghisind împreună cu ei, și slăveau pe Dumnezeu, și de atunci au învățat să nu mai disprețuiască slujba lui Dumnezeu cea săvârșită la timpul rânduit în Sfânta lui Biserică, ci cu toată râvna și frica lui Dumnezeu să vină la biserica Lui și să săvârșească slujba cuvenită creștinilor, fiecare în rânduiala lui. Dar nu numai poporul, ci și preoții care erau cu sfântul în biserică și slujitorii au fost stârniți la un dor și o frică mai mare de Dumnezeu, ca să răspundă mai cu râvnă și mai cu evlavie, cu bucurie și cu strădanie în biserica lui Dumnezeu la vremea rânduită slavoslovirii lui Dumnezeu.
(Sfântul Spiridon al Trimitundei. Portret hagiografic bizantin (Colecția Viața în Hristos, seria Hagiographica 3), trad. din greacă Laura Enache, studii introductive de Pr. D. Bahrim și P. van den Ven, Editura Doxologia, Iași, 2019, pp. 118-120)
[1]Ps. 117, 15.
[2]Ps. 41, 5.
Sfântul Spiridon salvează un copil aflat în pragul morții
În Marienbad în Austria, în vara anului 1937, își petrecea vacanța de vară familia Afentouli de neam din Terghestis.
Într-o zi, fiul lor de zece ani, împreună cu un prieten al său, au ieșit pe poarta grădinii hotelului lor pentru a traversa de cealaltă parte a drumului, unde era o cofetărie. A alergat și nu a fost atent că venea un automobil cu mare viteză. Șoferul nu a putut opri, l-a lovit pe micuț, a trecut pe lângă el și a fugit.
La spitalul unde a fost transportat micuțul rănit, s-a constatat fracturarea osului cranian frontal, cu scurgere de materie cenușie. Diagnosticul specialiștilor craniologi, care au fost chemați de familie, era fără nici o nădejde. Bunica dinspre mamă, Maria, soția lui Spiridon Marmoras, care era din Corfu și care se întristase foarte mult, până aproape să-și piardă mințile, a trimis telegramă în Corfu să se deschidă racla Sfântului Spiridon și să se facă paraclis pentru salvarea nepoțelului ei. Seara, la ceasul când s-a citit paraclisul, micuțul care până atunci rămăsese fără grai, a deschis ochii, a îngăimat câteva cuvinte și și-a întins mâinile spre mama sa. Medicii care erau de față au rămas înmărmuriți, iar micuțul, după o scurtă convalescență, s-a făcut perfect sănătos.
https://doxologia.ro/viata-bisericii/minuni-vindecari-vedenii/sfantul-spiridon-salveaza-un-copil-aflat-pragul-mortii
Slava lui Dumnezeu. Minunat este Domnul intru Sfintii Lui.
Starețul Efrem din Arizona ne oferă cea mai frumoasă și mai completă definiție a Iubirii.
Iubirea este cea mai frumoasă Floare din grădina virtuților care alcătuiesc buchetul discernământului.
Este cea mai vie Culoare din curcubeul Cerului creștinesc.
Este Perla cea mai mare preț de pe coroana credinței.
Este Cheia care deschide toate ușile relațiilor dintre oameni.
Este Tratamentul care vindecă orice boală a sufletului și a corpului.
Este Oglinda cu mii de reflecții a lui Dumnezeu.
Este Zâmbetul fericit al primăverii.
Este cea mai melodioasă Notă a vieții.
Este Imnul evanghelic și îngeresc al Cerului.
Un oarecare Sfânt s-ar ruga cu aceste cuvinte:
„Doamne, îngăduie-mi să pot să-i ajut pe alții, nu alții să mă ajute pe mine. Dă-mi puterea să iubesc, nu să fiu iubit.
Dă-mi puterea să fiu înțelegător față de ceilalți, nu să fiu înțeles ”.
Iubirea, în modul în care ne-a învățat Domnul nostru, nu în modul în care este înțeleasă greșit și denaturat de către oameni, este o expresie a sacrificiului.
Este ca o mireasmă duhovnicească. [Ef. 4:23]
Ea aparține inimii, ca rod și ofrandă a firii noastre.
Iubirea nu se măsoară după CE dai, ci în funcție de CUM dai.
Iubirea nu îți întinde doar mâna, ci îți dă și inima.
Dacă știi să te împărtășești împreună cu ceilalți, atunci știi să iubești!
*„Căci Dumnezeu iubește pe cel darnic cu veselie” [2 Cor. 9: 7] spune Pavel corintenilor.
Dumnezeu iubește persoana milostivă care dă cu emoție, cu fața plină de bucurie și din propria sa voință.
http://otelders.org/special-moments/the-most-beautiful-words-on-love-elder-ephraim/
*„Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună.”(2 Corinteni 9,7)-n.m.