Predică la Duminica a 28-a după Pogorârea Sfântului Duh. Chemarea lui Dumnezeu

          ÃŽntreaga noastră viaţă pe pământ stă sub imperiul chemării lui Dumnezeu. Ba am putea spune că Dumnezeu îl cheamă pe fiecare din noi încă de dincolo de începutul vieÅ£ii acesteia, adică ne chemă de la neexistenţă la existenţă, pentru că pe toÅ£i ne-a ÅŸtiut încă înainte de zămislirea noastră. Cuvântul Domnului către Proorocul Ieremia spune: ,,ÃŽnainte de a te urzi în pântece, te-am cunoscut, ÅŸi înainte de a ieÅŸi din pântece, te-am sfinÅ£it ÅŸi te-am rânduit Prooroc pentru popoare’’ (Ier. 1, 54). Aceasta o mărturiseÅŸte ÅŸi Marele Prooroc Isaia: ,,Domnul m-a chemat de la naÅŸterea mea, din pântrecele maicii mele mi-a spus pe nume’’ (Isaia 49, 1). ÃŽnÅ£elegem dar că orice făptură este cuprinsă în planul cel din veÅŸnicie al lui Dumnezeu ÅŸi fiecare a venit ÅŸi va veni în lume la vremea statornicită ÅŸi ÅŸtiută numai de El.

          Imediat după naÅŸterea noastră Dumnezeu Cel Atotputernic ne cheamă ÅŸi ne aÅŸteaptă să ne împărtăşească marele dar al Botezului, prin care ne face mădulare ale Bisericii Sale Åži ne deschide drumul spre împărăţia Sa cea veÅŸnică. Prunci fiind, Mântuitorul nostru Iisus Hristos rosteÅŸte cuvintele  acestea, ca să ne apropie de Sine: ,,LăsaÅ£i copiii să vină la Mine, că a unora ca aceÅŸtia este împărăţia cerurilor’’ (Mat. 19, 14). Fiul lui Dumnezeu vrea să ne păstrtăm haina botezului ÅŸi nevinovăţia prunciei în toată vremea vieÅ£ii noastre pentru a ne încununa cu cununa vieÅ£ii veÅŸnice. Cât de frumos ÅŸi folositor este îndemnul de la Sfânta Liturghie care spune că ,,toată viaÅ£a noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm’’!

          Anii de tinereÅ£e ai omului sunt plini de vigoare dar să ne gândim câţi tineri îi irosesc în petreceri zgomotoase ÅŸi indecente, în lucruri amăgitoare care aduc multă stricăciune sufletelor, le ruinează vieÅ£ile ÅŸi-i duc pe drumurile morÅ£ii premature, fără măcar să mai aibă vreme de pocăinţă. Aduc teribilă întristare familiilor lor când ar fi putut să fie ascultători de părinÅ£i, cu frică de Dumnezeu, lucrând ÅŸi înmulÅ£ind binele printre semeni. De aceea ne îndeamnă cu stăruinţă Bunul Dumnezeu: ,,Adu-Å£i aminte de Ziditorul tău din zilele tinereÅ£ii tale, înainte ca să vină zilele de răstriÅŸte ÅŸi să se apropie anii despre care vei zice: ,,N-am nicio plăcere de ei!…’’ (Ecleziast 12, 1). Să nu ne amăgim nicidecum cu gândul că tineri fiind, avem toată viaÅ£a în faţă ÅŸi mai târziu vom avea destulă vreme să-L slujim pe Dumnezeu. Să ne gândim câţi tineri se sfârÅŸesc înainte de vreme ÅŸi nu mai ajung oameni bătrâni. Sfântul Nicodim Aghioritul scria aÅŸa: ,,Cei ce-ÅŸi dau seama de viaÅ£a ticăloasă ce o duc, ÅŸi voiesc s-o schimbe, deseori sunt biruiÅ£i ÅŸi amăgiÅ£i cu această armă: ,,după aceasta, după aceasta’’, ,,mâine, mâine’’, ,,întâi să fac aceasta ÅŸi apoi mă voi apleca cu mai multă sârguinţă la darul lui Dumnezeu ÅŸi la viaÅ£a spirituală; să fac azi aceasta ÅŸi mâine mă voi îndrepta’’. Frate, aceasta este cursa vrăjmaÅŸului care a prins pe mulÅ£i ÅŸi totdeauna prinde pe toată lumea. Cauza ei este lenevirea ÅŸi ignoranÅ£a noastră, pentru că faţă de o astfel de cauză, de care depinde toată mântuirea sufletului nostru ÅŸi toată cinstirea lui Dumnezeu, nu luăm toată energia ÅŸi tăria noastră să zicem: ,,Acum, acum să duc viaţă duhovnicească, să mă pocăiesc, iar nu mâine’’. ,,Acum’’ ÅŸi ,,azi’’ sunt în mâna mea, iar ,,după aceasta’’ ÅŸi ,,mâine’’ sunt în mâinile lui Dumnezeu. Chiar de ar fi în puterea mea ,,după aceasta’’ ÅŸi ,,mâine’’, ce cale de biruinţă ÅŸi de mântuire ar fi aceasta ca întâi să doresc a fi rănit ÅŸi apoi tămăduit, a face neorânduială ÅŸi apoi a mă înÅ£elepÅ£i’’(Războiul nevăzut, p. 107).

          Vremea maturităţii noastre este cea în care Dumnezeu aduce spor de înÅ£elepciune ÅŸi cu atât mai mult aÅŸteaptă El de la noi să trăim în curăţie, dreptate ÅŸi adevăr. Atunci se foloseÅŸte Dumnezeu de noi pentru a aduce în lume alte ÅŸi alte fiinÅ£e nevinovate. De aici se naÅŸte datoria noastră de a ne creÅŸte copiii în frică de Dumnezeu spre a-i face vrednici cetăţeni ai raiului. Sfântul Apostol Pavel vine cu îndemnul dumnezeiesc: ,,De  aceea, vă rog, eu cel întemniÅ£at pentru Domnul, sa umblaÅ£i cu vrednicie, după chemarea cu care aÅ£i fost chemaÅ£i’’ (Efes. 4, 1).

          Dacă Dumnezeu ne dă destui ani ca să ajungem bătrâneÅ£ele, tot El ne cheamă la înÅ£eleaptă ÅŸi dreaptă vieÅ£uire, potrivit vârstei căci spunea Dreptul Iov: ,,Oare nu la bătrâni sălăşluieÅŸte înÅ£elepciunea ÅŸi priceperea nu merge mână în mână cu vârsta înaintată?’’ (Iov 12, 12).

          AjunÅŸi la neputinÅ£ele ÅŸi greutăţile bătrâneÅ£elor ÅŸi apropiindu-ne de ceasul morÅ£ii auzim iarăşi chemarea cea sfântă a lui Dumnezeu: ,,VeniÅ£i la Mine cei osteniÅ£i ÅŸi împovăraÅ£i ÅŸi Eu vă voi odihni pe voi’’(Mat. 11, 28).

          Când va veni iarăşi Fiul lui Dumnezeu, ne va chema să ieÅŸim din morminte, să înviem din morÅ£i ÅŸi să mergem la Judecata cea înfricoşătoare, iar dacă vom fi vrednici pentru înpărăţia cerurilor, ne va chema, pentru ultima oară, cu aceste cuvinte: ,,VeniÅ£i binecuvântaÅ£ii Tatălui Meu, moÅŸteniÅ£i împărăţia cea pregătită vouă, ce la întermeierea lumii’’ (Matei 25, 34).

          Chemarea sfântă o auzim ÅŸi în Sfânta Evanghelie a acestei Duminici. Ea ne spune că un om oarecare a făcut cină ÅŸi a chemat pe mulÅ£i. I-a chemat el însuÅŸi, cum vedem, apoi a trimis slujitorii săi să le spună celor chemaÅ£i: ,,VeniÅ£i, că iată, toate sunt gata’’(Luca 14, 17). Răspunsul celor chemaÅ£i a fost mai mult decât întristător: cel dintâi era legat de Å£arina sa ÅŸi a refuzat oarecum politicos, dar a refuzat, să dea curs chemării; al doilea a socotit că-i este mai folositor să se ocupe de cele cinci perechi de boi pe care-i cumpărase; al treielea se împiedică de grija pentru femeia sa. Iată grijile lumii! Iată spinii lumii care împiedică sămânÅ£a să rodească ÅŸi pe om să răspundă la chemarea lui Dumnezeu, căci ce este cina despre care vorbim? Este impărăţia lui Dumnezeu pe care prea mulÅ£i oameni o pun în balanţă cu lucruri trecătoare, de nimic, până la urmă.

          ÃŽmpărăţia cerurilor nu va rămâne însă  o alcătuire pustie, căci astfel nici n-ar fi împărăţie. Stăpânul, adică Dumnezeu, Åži-a trimis sluga ape uliÅ£ele cetăţii la cine credeÅ£i dumneavoastră? La săraci, la neputincioÅŸi, la orbi ÅŸi la ÅŸchiopi, la oameni cei mai dispreÅ£uiÅ£i de lume. Ei erau, cu toate infirmităţile lor trupeÅŸti, de mare preÅ£ în ochii lui Dumnezeu. Pe aceÅŸtia îi cheamă ÅŸi aceÅŸtia răspund Stăpânului. Ei au răspuns toată viaÅ£a lor. Åži cum să nu răspunzi Bunului Stăpân când El te cheamă la bine, la răsplată nemăsurată, la împlinirea menirii pentru care te-a adus la existenţă?

          ÅžtiÅ£i cum au răspuns drepÅ£ii lui Dumnezeu la chemarea Stăpânului? Avraam nu a rostit niciun cuvânt când i-a cerut să iasă din pământul său. Dar ,,a zidit acolo un jertfelnic Domnului ÅŸi s-a închinat Domnului Celui ce i se arătase. Apoi s-a ridicat Avraam ÅŸi de acolo ÅŸi s-a îndreptat spre miazăzi’’(Facere12, 8-9). Răspunsul lui a fost, aÅŸadar, fapta ÅŸi ascultarea. Dumnezeu S-a arătat în rug lui Moise ÅŸi l-a chemat pe nume. ,,Iată-mă, Doamne!’’ – a fost răspunsul său. Părintele Cel ceresc a ales pe Sfânta Fecioară Maria ÅŸi a chemat-o să împlinească voia Sa, aceea de a-L naÅŸte pe Mântuitorul lumii. ,,Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău’’ (Luca 1, 38). Acesta a fost răspunsul smerit al celei mai curate decât strălucirile soarelui. Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos i-a chemat pe neînsemnaÅ£ii locuitori ai ţării sfinte spre a-i face Apostoli ai Săi, răspunsul lor n-a întârziat: L-au urmat pe Mesia.

          Acum este vremea să reflectăm la felul cum răspundem noi, fiecare, chemării, de fapt numeroaselor chemări DumnezeieÅŸti. Aceasta este întrebarea: cum?

Presbiter Ioviţa Vasile

         

        Â