Ca să urci pe scara socială, în anii comunismului, trebuia necesarmente să cunoşti documentele de partid. Ce erau acestea? Colecţia bâiguielilor lui Nicolae Ceauşescu, cuprinsă în volume bine executate tehnic şi cu o grafică impecabilă. Cu alte cuvinte, marfă proastă vândută în ambalaj atrăgător. Ţin minte şi acum că în 1966, când am susţinut admiterea în liceu, textul dat la gramatică spre analiză era luat din cuvântările magistrale ale lui Ceauşescu şi începea cu cuvintele ,,avem un tineret minunat…” Pentru a se ,,implementa’’ opera ceauşistă, a fost înfiinţată academia ,,Ştefan Gheorghiu’’ la care aveau acces doar membrii de partid. Cunoşteai documentele de partid, aveai mari perspective să urci spre vârful piramidei; te pronunţai împotriva lor, imediat intrai în vizorul securităţii ca duşman al orânduirii socialiste.
Metodele acestea securiste au fost preluate şi introduse în Biserică de vajnicii noştri ierarhi ecumenişti. E suficient să ne uităm la subiectele formulate pentru admiterea la masterat, la Facultatea de Teologie Neortodoxă din Bucuresti. Cel care vrea să intre la masterat trebuie să cunoască bine istoria pseudo-sinodului din Creta şi documentele elaborate de acesta şi, mai mult, să fie de acord cu acestea, altfel nu există nicio şansă să fie admis la aceste studii teologice. E aceasta o modalitate de a ,,implementa’’ ereziile cretane în Biserică, aşa cum sună ordinul de zi pe unitate.
Tinerii dornici de studiu să fie atenţi, să devină eretici şi numai după aceea să se gândească la admitere. Altfel…
Expun mai jos cele trei subiecte cu punctajul aferent. N-am rezistat ispitei şi am susţinut şi o simulare de examen la mine acasă, cu gândul că voi propune Facultăţii de Teologie această lucrare şi, poate, voi fi admis la aceste cursuri.
1.Istoria pregătirii Sfântului şi Marelui Sinod, 3 p.
Menţionez că sinodul din Creta n-a fost nici mare nici sfânt. A fost eretic. Pregătirea lui s-a întins pe mai multe decenii şi nu s-a urmărit abordarea unor teme privind binele Bisericii lui Hristos.
2.Sinaxele Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, 3 p.
Au fost mai multe. ,,Sinaxia’’ înseamnă în limba greacă ,,împreună valori’’. Rămâne de văzut ce valori au împărtăşit Întâistătătorii, încât a rezultat un sinod eretic.
3.Temele Sfântului şi Marelui Sinod din Creta 2016, 3 p.
-Recunoaşterea tuturor grupărilor eretice ca fiind ,,biserici’’, în pofida mărturisirii noastre, în vremea rostirii Simbolului de Credinţă: ,,(Cred) Întru Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică’’.
-Sinodul eretic a admis căsătoriile ortodocşilor cu ereticii, ateii, necredincioşii şi păgânii, împotriva Sfintelor Canoane.
-Sinodul din Creta a oficializat pătrunderea în Biserica lui Hristos a ecumenismului, care este o colecţie a tuturor rătăcirilor lumii.
-Sinodul eretic a decretat că Sfânta Biserică Ortodoxă trebuie să urmeze prescripţiile legilor civile: ,,La aplicarea tradiției bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie, practica bisericească trebuie să țină cont, în egală măsură, de prescripțiile legislației civile cu privire la acest subiect’’. Legile civile nu interzic, ci aprobă căsătoriile homosexualilor; legile civile nu interzic căsătoria episcopilor; legile civile nu interzic căsătoria călugărilor. Prin urmare, acestea vor deveni realitate, după cum a proorocit Sfântul Kukşa de Odesa.
-Sinodul eretic a refuzat să rezolve problema Calendarului, prin care s-a stricat unitatea liturgică în Ortodoxie, problemă care putea fi soluţionată în maximum 30 de minute.
-Sinodul eretic a refuzat dreptul la vot al tuturor episcopilor, acesta fiind rezervat întâistătătorilor care erau mai uşor de controlat.
-Sinodul eretic n-a fost acceptat de peste 80 % din lumea ortodoxă.
În speranţa că mi se va admite lucrarea, făgăduiesc să apăr Sfânta Credinţă Ortodoxă aşa cum ne-a fost revelată de Dumnezeu în Sfânta Scriptură, cum a fost transmisă prin Sfinţii Apostoli, cum a fost formulată şi dogmatizată de Sfintele Sinoade Ecumenice şi locale, cum a fost trăită şi predanisită de Sfinţii Părinţi, cum a fost trăită şi apărată de Sfinţii Mucenici ai lui Hristos. Nădăjduiesc că nimeni nu va fi împotriva acestor făgăduinţe, cuprinse şi în jurământul prestat de noi toţi, înainte de a fi hirotoniţi preoţi.
Ce credeţi, cinstiţi cititori, voi fi admis la cursurile de masterat sau voi fi respins?
Presbiter Ioviţa Vasile
da oare examinatorii se gandesc ei insisi daca ei vor fi admisi de catre Marele Examinator Hristos, in Imparatia Cerurilor atunci cand vor pleca din lumea asta ?!
Nu se gandesc, nu-I intereseaza. De ce sa-si bata capul cu iadul, cand papa Francisc a spus clar ca nu exista. Cand vor pleca din lumea asta, nu vor fi intre cei ,,adormiti intru nadejdea Invierii si vietii vesnice”’.
Era un slogan înainte de 89 care suna cam așa: proletari din toate țările unitivă, acum in zilele noastre sună cam așa: ecumeniști din toată lumea unitivă, apropo de ,, academia” ștefan Ghiorghiu, acum aceasta de numește așa mai voalat universitatea politehnica București, nimic nou sub soare, acum ștafeta au preluato copii celor ce se aflau la putere pe acea vreme, este suficient să ne uităm în cv-urile lor, revenind la facultatea de te-ologie din București și nunumai….
La Creta ei au aprobat sinodal ceea ce făceau de multă vreme, nunumai in cazul căsătoriilor, dar și al botezurilor, cu nași sectari
De asemenea au dispărut o serie de cărți cu profetii in special cele care se referă la apostazie, iar televiziunea trinitas este una de divertisment
Sa fie blagoslovit cuvantul Sfintiei Voastre, Parinte Vasile!
Cat de cumplite vremuri traim!
Alaturi de criza educationala, criza invatamantului teologic se inscrie pe agenda liderilor masonico-sionisto-globalisti, deci caderea sa, este urmarea fireasca a implementarii ecumenismului diavolesc si a iubirismului umanist in viata Bisericii. Biserica ortodoxă nu va deveni insa niciodată un instrument al puterilor întunericului. Nu se va supune Antihristului. Nu va face alianţe cu idolatria aşa cum îşi doreşte ecumenismul. Hristos va învinge pentru «că a venit ca un biruitor şi ca să învingă». Iubirea promovată de ecumenism este o mare înşelare. Ea nu porneşte din iubire pentru aproapele, aşa cum ne-a învăţat Hristos, ci din ură, ipocrizie şi minciună, având în vedere că se urmăreşte păcălirea şi supunerea tuturor.
Ecumenismul este o erezie imensă şi înfricoşătoare, o înşelăciune vicleană urzită de un plan satanic, este asemenea unei tornade înspăimântătoare care se pregăteşte să dărâme, după cum speră, «Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică» a Lui Hristos. Este un uragan sălbatic al puterilor întunericului, care îşi concentrează toată nebunia distructivă împotriva mai ales a ortodoxiei, pentru a o nimici şi a o face să dispară.
Spunea un sfant Parinte al Bisericii ca „toţi duşmanii Lui Hristos lucrează strâns uniţi sub comanda unui stat major nevăzut, ce se ascunde în spatele vorbelor frumoase, a organismelor de tot felul cu aer de seriozitate şi a lozincilor ce vorbesc de o unitate înşelătoare, pentru a face să dispară Sfânta Lui Biserică; vor să falsifice adevărul pe care Dumnezeul – Omul ni l-a revelat, zădărnicind astfel mântuirea omului, punând în locul Lui Hristos, ca şi conducător al lumii, pe diavol.
„Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării,
Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu.”[2,Tes.2;3,4]
Iubirea de putere si de slava a cucerit inimile conducatorilor BOR, care militeaza prin slujbasii sai, catre mergerea impreuna, dupa directivele trasate de ereticul papa Francisc, in acord total cu directivele trasate de pseuodo-patriarhul Bartolomeu, pentru unirea cu uniatii si prin aceasta, pentru recunoasterea papei ca si conducator al Bisericii. Dacă în papism infailibilitatea aparţine papei, în protestantism dimpotrivă, fiecare protestant devine infailibil, revendicându-şi această calitate în materie de credinţă.
Sfântul Nectarie spune în acest sens: «pe de-o parte la protestanţi fiecare om constituie o Biserică, iar pe de alta, în catolicism un om constituie toată Biserica ».
Noul cler care se plamadeste in cadrul Facultatilor de teologie , va propovadui cu seriozitate atitudinea favorabila a pleromei ortodoxe, schimbarilor majore in viata Bisericii, pierderea identitatii ortodoxe mostenita de veacuri.
«Ecumenismul este o creaţie a masoneriei care caută să uniformizeze toate religile, să le bage pe toate în acelaşi malaxor, pentru a pregăti încetul cu încetul aluatul unei indiferenţe religioase generale, etapă premergătoare venirii lui Antihrist».[Orthodox Typos din 1966]
Ecumenismul ateu conduce la o înfricoşătoare sinucidere duhovnicească, spunea Sf.Iustin Popovici. Cei care au plecat din Biserica Lui Hristos şi au căzut în erezie şi înşelare ne cheamă să devenim parteneri de discuţii, ca unii fără de minte, asupra adevărurilor noastre de credinţă şi să lepădăm credinţa noastră în Biserica şi în Trupul Tainic al Domnului Hristos. Adunatura de afurisiti si excomunicati, careia falsul patriarh Bartolomeu i-a acordat autocefalie in Ucraina sub conducerea falsului mitropolit Epifanie, incalcand Sfintele Canoane si dogme ale Bisericii lui Hristos, incearca sa obtina recunoasterea din partea Bisericilor Ortodoxe Locale, astfel incat caderea in inselare si erezie sa fie totala.
Neclintiti in hotarea de a ramane ingraditi de erezie, ascultatori smeriti(stie Domnul!) sub epitrahilul Sfintitilor Parinti nepomenitori, ne punem mereu nadejdea in Maica Domnului, care este cu noi si nimeni impotriva noastra.
„*Noaptea rastimpului nostru pe pamant se apropie de sfarsit, si toata truda noastra va fi in van, plasele noastre vor fi goale, inimile mohorate, sufletele si mintile pustii.
Domnul nostru cel bun sta langa corabia fiecaruia. El, Ziditorul si Atottiitorul, ne cere sa-L luam cu noi si sa pornim fara teama de la stramtorile si baltoacele pamantului spre marile adancuri ale vietii duhovnicesti, acolo unde El ne umple corabia cu tot belsugul pe care ni l-am putea dori. Sa-L urmam acum, cata vreme ne cheama, pentru ca se crapa de ziua si in lumina ei cea mare nu-L vom mai vedea cerand, ci judecand. Sa nu lepadam indemnul Lui de a intra in corabia noastra, in sufletul nostru, ci sa ascultam ca Petru, pentru ca spre binele nostru ne cere aceasta Domnul. Nu-i putin pentru cel Preacurat sa intre sub un acoperamant nevrednic. Este o jertfa aceasta, o jertfa pe care o face din dragoste pentru noi. Nu cere sa intre ca sa ia, ci ca sa dea. Ne cere doar sa-i primim jertfa si ajutorul. Sa ne grabim, fratilor, sa ascultam vocea Celui ce cere, mai inainte de a ne rasuna in auz glasul Judecatorului.”
*Sfantul Nicolae Velimirovici, Predici, Editura Ileana, Bucuresti, 2006
Multumim pentru aceasta frumoasa alcatuire, care e bine sa ajunga la cat mai multi semeni, de aceea am pregatit-o pentru publicare si maine ii vom da drumul. Doamne ajuta.