e
Iubite cititorule! Atunci când slujitorii Bisericii luminează prin Sfântul Botez un prunc sau un om matur, în cadrul aceleaşi Slujbe dăruieşte celui botezat încă o Sfântă Taină, aceea a Sfântului Mir. Ai observat, desigur, că preotul slujitor însemnează pe cel botezat cu mir sfinţit, în semnul Crucii la frunte pentru sfinţirea minţii şi a gândurilor, la ochi, nări, gură şi urechi pentru sfinţirea simţurilor, la piept şi pe spate pentru sfinţirea inimii şi a dorinţelor, la mâini şi picioare pentru sfinţirea faptelor şi căilor creştinului. De fiecare dată preotul rosteşte cuvintele: ,,Pecetea darului Sfântului Duh. Amin’’. Sfântul Apostol Pavel a scris despre acestea Bisericii din Corint: ,,Iar Cel Care ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului în inimile noastre’’ (II Corinteni 1, 21-22).
Aşadar, prin această Sfântă Taină, cel botezat primeşte darurile Dumnezeieşti ale Duhului Sfânt, ca nişte talanţi de mult preţ, cu care va lucra în viaţa sa pentru înmulţirea binelui, pentru buna şi dreapta vieţuire şi pentru dobândirea împărăţiei lui Dumnezeu. Prin faptul că este însemnat cu semnul lui Hristos, Sfânta Cruce, creştinul devine rob al Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi acest semn îl va însoţi în veşnicie. De altfel, chiar cuvântul preasfânt, ,,Hristos’’, înseamnă ,,Uns’’.
Mirul este o materie deosebită prin mulţimea elementelor care se folosesc pentru prepararea sa, nu mai puţin de treizeci, începând cu uleiul curat de măsline şi vinul curat, şi continuând cu cuişoare, rosmarin, scorţişoară, nucşoară, măgheran, irirs, aloe şi altele. Fiecare aromat se adaugă în cantităţi bine determinate şi se prepară prin fierbere. Toată rânduiala începe luni în Săptămâna Sfintelor Patimi şi se continuă până joi. În această zi, prin slujirea Patriarhului, se sfinţeşte mirul, care devine Sfântul Mir, şi este distribuit la toate Episcopiile din ţară, iar de-acolo la Protopopiate şi Parohii. Înţelegem că este o materie indispensabilă, de neînlocuit în săvârşirea Sfintei Taine. Ierarhii Bisericilor Ortodoxe mai întrebuinţează Sfântul Mir la sfinţirea bisericilor şi a antimiselor.
Presbiter Ioviţa Vasile
Astăzi Sf Eusebiu episcopul Samosatei care a viețuit în vreme de prigoana cumplită asupra creștinilor
Iar luni 24.06 Nașterea SF Ioan Botezatorul Sânzienele
Astăzi Sf Eusebiu episcopul Samosatei care a viețuit în vreme de prigoana cumplită asupra creștinilor
Iar luni 24.06 Nașterea SF Ioan Botezatorul Sânzienele
Pentru rugaciunile Sfintilor pe care-I cinstim, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii.