Articolul de faţă îmi este prilejuit de întrebarea unei credincioase: ,,Unde scrie în Sfânta Tradiţie că doar după Spovedanie se poate împărtăşi. Mă gândesc mult la situaţia în care mă aflu, că am nevoie de Hristos în Sfânta Împărtăşanie şi aş vrea să mă informez foarte bine, referitor la acest lucru’’.
Întrebarea aceasta aproape m-a descumpănit, pentru că niciodată n-am împărtăşit pe cineva, fără mărturisirea prealabilă a păcatelor.
1.Aş vrea să încep cu Sfânta Scriptură: ,,Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat vouă: Că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine şi mulţumind, a frânt şi a zis: Luaţi, mâncaţi Acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Asemenea şi paharul după cină, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru Sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea, spre pomenirea Mea. Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni. Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de Trupul şi de Sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel care mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit’’ (I Corinteni 11, 23-30).
Cutremurător, nu? Mai cutează cineva să pună la îndoiala necesitatea Sfintei Spovedanii sau cercetarea, înainte de Sfânta Împărtăşanie?
2.Sfânta Tradiţie a Bisericii noastre. ,,Fiule, (fiică) atâţia ani poruncesc Dumnezeieştii Părinţi să nu te împărtăşeşti cu Sfintele Taine, ci numai să bei Aghiasma Mare. Şi de vei ţine să nu te împărtăşeşti, ţi se vor dezlega păcatele tale; iar de vei îndrăzni, peste poruncile Sfinţilor Părinţi, ca să te împărtăşeşti, atunci te vei socotit al doilea Iuda’’ (Molitfelnic, EIBMO, 1984, pag. 68).
Deptmăritorule creştin, ortodoxule. Tu stabileşti când te împărtăşeşti, sau preotul duhovnic, care se călăuzeşte după Sfinţii Părinţi? Când eşti judecat la tribunal, tu îţi stabileşti pedeapsa ori achitarea. sau completul de judecată? Nu cădeţi în capcana ecumenistă, ascultând de preoţii care spun că te spovedeşi o dată, şi poţi să te împărtăşti trei luni! Asta fac ecumeniştii clujeni, şi cred că şi ceilalţi.
Vă dau un exemplu pe care, sunt sigur, puţini îl ştiţi: ,,Cel ce jură strâmb, ani 10 să nu se împărtăşească, iar de va fi făcut aceasta din nevoie, ani 6 (Canonul 88 al Marelui Vasilie); martorul mincinos ani 6 să nu se împărtăşească’’. Dacă în cele trei luni, cât ţi s-a dat de ecumenişti, ai căzut în acele păcate şi tu totuşi continui să te împărtăşeşti, nu ai făcut-o spre osânda ta? Nu îngreuiaţi preoţii lui Hristos cu false probleme, auzite în dreapta şi în stânga. Urmaţi Sfânta Tradiţie a Bisericii noastre şi ignoraţi porcăriile ecumeniste. Înainte de Sfânta Împărtăşanie, mergeţi şi vă spovediţi, şi numai după aceea vă apropiaţi de Sfântul Potir. Dacă aveţi dezlegare, se înţelege.
Presbiter Ioviţa Vasile
Vesti de la Sfanta Manastire de la Banceni. Inalt-Preasfintitul Parinte Mitropolit Longhin este coplesit de multele griji, pentru sufletele de-acolo. E o relativa liniste la Banceni, insa Parintii se ostenesc cu cazarea refugiatilor napastuiti de nebunia oamenilor politici. Domnul si Maica Domnului sa vegheze asupra Sfintei Biserici Ortodoxe, din Ucraina si de pe toata fata pamantului.
Preacucernice părinte Vasile blagosloviți,
Sunt unul dintre cei cere asemenea sfinției tale am semnat mărturisirea de credință împotriva ecumenismului. Am rostit de cîteva ori nu foarte tare în biserica paraclisului universitar Sf Nicolae /rusă din București ANAXIOS la ecteniile pomenirii PeFeului pentru semnăturile din Creta din 2016. La spovadă am spus duhovniculyi pr Iulian Naroș acest lucru specificînd pentru ce am făcut acest gest. Nu pentru pacatele personale ale PeFeului ci strict pentru trădarea Dreptei Credințe la Kolimbari. De două ori am mărturisit aceasta. După dezlegare am întrebat dacă mă pot împărtăși. Mi-a spus că nu , pentru ceea ce am spus/ANAXIOS. Mi-a spus să nu merg la slujbele nepomenitorilor. Și așa a rămas. Sunt aproape 4 ani de cînd am fost oprit. Evident că m-am mai poticnit, m-am spovedit in altă parte dar tot nu am primit dezlegare la împărtășire. Întrebarea mea este ce pot face în situația aceasta. ?!
Blagosloviți și iertați, Octavian-Gheorghe Athanasiu
P.S. Nu am găsit nicăieri in Pidalion un canon pentru așa ceva. Ce mă sfătuiți să fac ?! Merg la sf Liturghii și sf Maslu la monastiria din sat unde sunt intre ctitori, iar la ecteniile respective rostesc în gînd ” pe toți orthodocșii arhierei care drept învață Cuvântul Adevărului Tău”.
Doamne ajuta
Nu ramaneti in acest impas numai pentru ca v-au blocat niste preoti pe care nu-i intereseaza Sfanta Credinta Ortodoxa, ci numai confortul lor. N-aveti nimic de pierdut daca marturisiti Adevarul. Preotii nostri, parte din ei, au fost ,,caterisiti” si alungati din parohiile lor pentru ca au spus adevarul si traiesc asa cum le ajuta Dumnezeu, fara un venit sigur si constant. Niciunul n-a pierit de foame. Aveti si Dumneavoastra curajul marturisirii in discutii cu preotii de care pomeniti. Cautati un preot nepomenitor, spovediti-va si impartasiti-va. Pidalionul are Canoanele Sfintei Biserici care condamna ereziile si schismele. Marturisirea Dumneavoastra e launtrica si fara efect. Ia incercati sa trimiteti PF ului si episcopului de care tineti o scrisoare in care luati cuvenita distanta fata de erezie si de cele ce se intampla in Biserica noastra. Condamnati sinodul talharesc din Creta si ereziile adoptate acolo. Patru ani fara Sfanta Impartasanie sunt multi. Iesiti din acest impas pentru ca vedeti ce repede curge timpul. Sa v-ajute Dumnezeu si Maicuta Sfanta.
Doamne ajuta frate Octavian, pai dumnealor după sinodul tâlhăresc din Creta aveau obligația că să tragă semnale de alarma, din păcate nu au făcut-o și nu o fac, deasemenea a apărut schisma ucraineana și alte schisme girate de Bartolomeu Arhondonis, deasemenea nici un semnal de alarmă, de ani buni în majoritatea orașelor mari din țară se săvârșește tot soiul de adunări cu tot soiul de rătăciți (a se vedea săptămâna de spurcaciune ecumenistă) deasemenea nici un semnal de alarmă, nu este de mirare că preoții și monahii care sau îngrădit de erezie sunt catalogați că fiind schismatici, deși oamenii nu au făcut altceva decât să respecte Sf Canoane, personal cunosc destul de bine situația din București în ceea ce privește apostazia și tăcerea a multor așa zisi „duhovnici” care din păcate dumnealor sunt total paraleli vizavii de realitate
Frate Octavian Atanasiu mie mi-a dat cu crucea in cap duhovnicul meu spunandu-mi ca nu trebuie sa ma intereseze pe mine ce a semnat PeFeul la Kolimbari spunandu-mi sa ma trezesc eu ca sunt in ratacire.Un alt preot mi-a spus ca sinodul patriarhal din Constantinopol din 1782 se refera la „ratacitul „de mine si nu la ecumenisti.
Frate Octavian Atanasiu,ecumenistii sunt pe-inversi.Mai omule,daca s-a spus ca 99,47% din totalul populatiei va disparea,iti dai seama cati vrajmasi are Dumnezeu si care sunt acum in viata?7 miliarde si jumatate Ii sunt dusmani de moarte de care El va scapa si restul de 500 de milioane pana la cifra de 8 miliarde sunt:dreptcredinciosii,oamenii care se vor cai si converti la ortodoxie si oamenii fara intentii rele adica oamenii pasnici si cei pentru prasila.Cativa dintre cei care vor sfarsi in razboi sunt aur curat adica stralucind de sfintenie.Dumnezeu ii ia in razboi la cererea lor.
Dumnezeu ne așteaptă ca să ne ierte, să ne cuprindă în brațele părintești
Cuviosul Părinte Petroniu Tanase
Am văzut undeva o mișcătoare icoană a acestei milostiviri dumnezeiești. O casă în mijloc de câmpie și drumul care trece prin fața ei pierzându-se la nesfârșit. Sus pe terasa casei, un bătrân cu barba albă, sprijinit în toiag, se apleacă înainte, cu mâna streașină la ochi, uitându-se în zare. Ce a vrut să spună pictorul cu acest tablou? Zice pilda evanghelică despre fiul risipitor care se întorcea acasă: „Încă departe fiind, l-a văzut tatăl său și i s-a făcut milă, și alergând a căzut pe grumajii lui și l-a sărutat” (Luca 15, 20).
Dar cum a aflat tatăl de întoarcerea fiului? Aici este tâlcul bătrânului care se uită în zare. Așa de mult își iubea el fiul, că nu-și putea închipui să-l piardă pentru totdeauna. De aceea, mereu îl aștepta, mereu se uita în zare, mereu cu mâna streașină la ochi: „Oare nu cumva vine?”. De aceea l-a și văzut de departe.
Așa-i mila cea nesfârșită a lui Dumnezeu. Nu obosește, nu se împuținează, mereu se uită după fiecare dintre noi păcătoșii, mereu ne așteaptă: „Nu se poate să nu vină! Am făcut atâta pentru dânsul, mi-am dat însăși viața pentru el, trebuie să se întoarcă!”. Nu este păcat care să biruiască milostivirea lui Dumnezeu. De aceea, oricât de grozavă ar fi păcătoșenia în care ne aflăm, să nu deznădăjduim. Dumnezeu ne așteaptă ca să ne ierte, să ne cuprindă în brațele părintești.
Și nu numai că ne îmbrățișează – semnul iertării, ci ne îmbracă cu haina cea dintâi, cu haina curăției; ne pune inel în deget – semnul eliberării de păcat și al înfierii; ne pune încălțăminte în picioare, adică ne întărește pe calea virtuții, ca să nu ne mai înțepăm de ghimpii păcatului, și tăind vițelul cel hrănit – adică jertfind pe Fiul Său Euharistic –, se face bucurie mare: se bucură Puterile Cerești și Însuși Tatăl Ceresc pentru păcătosul care se pocăiește (Luca 15, 10).
Protosinghelul Petroniu Tănase, Ușile Pocăinței, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1994, pp. 19-20
Atunci când ne încredințăm viitorul nostru lui Hristos, Îl „obligăm” să ne ajute
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
Mare lucru este să se lase cineva în Mâinile lui Dumnezeu! Oamenii își fac planuri și încearcă să le realizeze, dar fără să ciulească urechile, fără să asculte care este voia lui Dumnezeu și fără să se conformeze ei. Trebuie să ne lăsăm cu încredere în seama lui Dumnezeu, ca El să ocârmuiască lucrurile, iar noi să ne facem datoria noastră cu mărime de suflet.
Dacă unul nu se încrede în Dumnezeu, așa încât să se lase pe sine cu desăvârșire în Mâinile Sale, se va chinui. De obicei, oamenii aleargă mai întâi la mângâierea omenească și, după ce sunt dezamăgiți de oameni, abia atunci scapă către Dumnezeu. Dar dacă vrem să nu ne chinuim, să cerem de la început mângâierea dumnezeiască, deoarece aceasta este singura mângâiere adevărată. Nu ajunge credința (aici, credința are sensul de acceptare în mod simplu a existenței lui Dumnezeu, care nu ajunge pentru a duce o viață în Hristos corectă, deplină), ci este nevoie și de încredere în Dumnezeu. Încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui. Creștinul crede și se încrede pe sine lui Dumnezeu până la moarte, și atunci vede limpede cum Mâna lui Dumnezeu îl mântuiește.
Așa cum spune Apostolul Pavel, credința este să credem în cele nevăzute, nu doar în cele ce se văd (Evrei 11, 1). Atunci când ne încredințăm viitorul nostru lui Hristos, Îl „obligăm” să ne ajute. Încredințarea desăvârșită în Mâinile lui Dumnezeu are drept mamă credința, prin care omul se poate ruga tainic și poate primi și roadele nădejdii. Aceasta este o rugăciune neîncetată și aduce ajutoare dumnezeiești, în ceasul în care trebuie. Atunci în chip firesc omul trăiește o viață îngerească și se avântă în slăvire: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot” (Isaia 6, 3). Pentru că omul își poate face viața sa paradisiacă, dacă are încredere în Dumnezeu, dacă Îl slăvește în toate și primește ca El să-l povățuiască precum un Tată bun. Altfel, face din viața sa un iad. Este mare lucru ca omul să simtă încă din această viață o parte din bucuria Raiului!
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonahul Ștefan Nuțescu, ediția a II-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, p. 298-299