De vorbă cu Părintele Mărturisitor Claudiu Buză (I)

-Hristos a înviat. Sărut mâna, Prea Cucernice Părinte Claudiu. Blagosloviţi.

–Adevărat a înviat! Sărut mâna vă spun și vă îmbrățișez cu toată dragostea! Domnul și Maica Domnului să ne binecuvânteze și să ne lumineze viața!

– A trecut o vreme destul de îndelungată de la împreună-slujirea noastră. A trecut şi mai mult timp de când am avut ocazia să stăm de vorbă. Timpul, prin scurtimea lui, şi vremurile, prin evenimentele nedorite care se petrec, ne sunt potrivnice. Vă rugăm să ne spuneţi despre începuturile Sfinţiei Voastre, ca slujitor al lui Hristos, întâi ca mirean, şi apoi ca preot la Sfântul Altar.

-Într-adevăr,  timpul îndelungat de când nu ne-am văzut și distanța spațiului care ne desparte, nu par a fi în favoarea noastră. Însă, există un „loc special” în Biserică care face ca timpul și spațiu să capete o altă dimensiune decât cea obișnuită, iar relaționarea să ne fie pusă în strânsă legătură cu iubitul nostru Iisus Hristos, Arhiereul care ,,Jertfește și Se Jertfește”. ,,Locul special” este Proscomidiarul. Aici totul capătă consistență și plinătate prin Harul dumnezeiesc, relațiile dintre noi, creștinii ortodocși, trecând dincolo de limitele văzute și gândite. Chiar și moartea nu face decât să schimbe locul din ,,grămăjoara” celor vii, în cea a adormiților, împreună, în strânsă legătură euharistică cu Mielul Hristos.

Însă, până a ajunge la bucuria cea după Dumnezeu și la ,,Ospățul credinței”, a trebuit să mănânc un munte de roșcove, în țara robiei, până la vârsta de 20 de ani, perioadă de tristă amintire, în care am stat departe de Dumnezeu și de Ortodoxie. Nu știam de Biserică, de Sfânta Scriptură, de Sfinții Părinți și nu aveam preocupări ,,religioase”. Eram prins într-un sincretism pseudoreligios de care ar fi fost invidioși și ecumeniștii vremurilor noastre: unitate în „vastă” diversitate! Pe Sfinții Părinți îi vedeam ca pe niște ,,filosofi bizantini”, iar pe Iisus Hristos ca pe un ,,Mare inițiat” religios. Biserica o vedeam ca pe o instituție capabilă să manipuleze pe cei slabi lipsiți de capacitatea de a primi ,,adevărul” celor inițiați în varii forme de credințe înșelătoare. Chiar am făcut cândva afirmația că ,,aș urma orice facultate, dar nu Teologia!”. Apoi, ,,gustând și văzând că bun este Domnul, după „convertirea” mea la ceea ce aveam deja (prin Botez), dar nu conștientizam, am afirmat cu tărie că ,,singura facultate pe care o pot urma, nu poate fi decât Teologia!” Și am urmat-o din dorința de a afla despre Dumnezeu, nu pentru a fi preot. În ultimul an m-am hotărât să fac misiune în Biserică prin vrednicia preoțească, nevrednic fiind de această chemare. Și iată-mă în această preafrumoasă lucrare de care mă bucur cu nesaț și care mă împlinește!

Am fost hirotonit în anul 2001, la puțin timp după ce am terminat Teologia, în Episcopia Sloboziei și Călărașilor, de către vrednicul de pomenire episcop Damaschin pe seama unei micuțe parohii din Barăgan. Aici m-am format ca preot timp de 5 ani, ajungând apoi în Urziceni, la o biserică afectată de trecerea timpului care a trebuit refăcută din temelie. Acum, slavă lui Dumnezeu, este cea mai frumoasă biserică din Municipiul Urziceni. 

Aici, în parohie, am cunoscut oameni minunați, alături de care am inițiat un program catehetic, în strânsă legătură cu programul liturgic în centrul căruia am așezat la loc de cinste împărtășirea continuă cu Sfintele Taine, nu oricum, ci cu pregătire. Gândul meu era acesta: ,,nici Euharistie fără asceză, nici asceză fără Euharistie”. Pe de altă parte, programul catehetic ne-a ajutat să ne cunoaștem credința și, totodată, să fim atenți la provocările contemporane, îndeosebi problema ecumenismului. A fost o școală, timp de 10 ani, în care am învățat împreună: preot și credincioşi. Ne-a ajutat foarte mult la înțelegerea evenimentelor ulterioare care și-au avut obârșia la Kolymbari, în Creta 2016.

-Părinte, dorim să aflăm frământările lăuntrice prin care aţi trecut după pseudo-sinodul din Creta, din 2016, până când aţi decis să puneţi hotar între Sfinţia Voastră şi episcopul eretic Vincenţiu.

Părinte drag, frământările lăuntrice au început cu mult înainte de 2016. Văzând modul în care ecumenismul se manifestă în spațiul BOR a apărut o îngrijorare firească pe care am împărtășit-o fiilor duhovnicești în cadrul programului catehetic și în predici. Am fost atenți la evenimentele ecumeniste de la Patmos, unde actualul episcop Ieronim Crețu (preot pe atunci) a slujit și s-a împărtășit cu ereticii condamnați de Biserică, împărtășind ,,credincioșii” altor confesiuni, la ,,cazul Corneanu” care s-a împărtășit la greco-catolici sau la pseudoepiscopul Sofronie care a slujit „sfințirea apei” cu „episcop” greco-catolic, la săptămâna de rugăciune ecumenistă și multe altele pe care le-am văzut sau le-am știut pe atunci. 

Apoi, știam de pregătirea unui ,,Sfânt și Mare Sinod” care punea în pericol învățătura ortodoxă a Bisericii. Un duhovnic important mi-a spus, cu ocazia unui pelerinaj, cu un an înainte de Creta: ,,Atenție! Ochii pe Marele Sinod, căci acolo se va trăda Ortodoxia…!”

Am fost atent la tot ce se pune în legătură cu sinodul din Creta, încă înainte de a începe pe data de 16.06.2016! M-a marcat profund cuvântul Părintelui Theodoros Zisis care a făcut o misiune importantă de conștientizare a pericolului acestui minciunosinod! 

Apoi, inevitabilul s-a produs! Sinodul a avut loc și a tulburat toată lumea ortodoxă, mai puțin pe adepții ecumenismului care, credeți-mă, nu sunt puțini! Delegația BOR a semnat toate documentele acestui așa-zis sinod, deși au fost ierarhi ortodocși, din alte Biserici locale, care au refuzat semnarea mai ales a Documentului 6, cel care face referire la recunoașterea ereziilor drept biserici și dă putere legislativă Declarației de la Toronto. 

Nu voi dezvolta acest subiect pentru că s-a tot vorbit despre el. Voi aminti doar faptul că hotărârile eretice de la Creta au fost primite nu doar de Delegația Patriarhiei Române, ci ,,s-a luat act cu apreciere” de întregul sinod al BOR. Acesta a fost momentul în care am întrerupt canonic (cf. Canonului 15, I-II Constantinopol) pomenirea pseudoepiscopului Vincenţiu, conștiința mea nesuferind comuniunea cu liderul eparhiei ESC, care a legiferat ecumenismul în episcopie prin semnarea acestor documente.

Consecințele nu s-au lăsat așteptate. Ajuns la Episcopie m-am „autodenunțat” ca „nepomenitor”, înștiințându-l pe pseudoepiscopul Vincenţiu de îngrădirea făcută, așteptându-mă, bineînțeles, la o execuție publică prin intermediul Consistoriului bisericesc. ,,Oprit de la slujire”, am avut in Urziceni, poate, cele mai frumoase Sfinte Liturghii, alături de fii duhovnicești care au hotărât, la rândul lor, să se îngrădească de erezia ecumenismului. M-a ajutat foarte mult faptul că doamna preoteasă mi-a fost alături în decizia luată, deși a avut și dânsa de suferit prin faptul că i-a fost luată catedra de religie (prof. gradul I, titular) prin retragerea binecuvântării episcopului. 

-Părinte Claudiu, gândesc că aveţi un câmp misionar şi pastoral destul de larg, dat fiind numărul redus, deocamdată, al preoţilor îngrădiţi de erezie. Ştim că păstoriţi Biserica lui Hristos în două judeţe şi în Bucureşti. Cum reuşiţi să împliniţi setea de adevăr şi slujirea credincioşilor pe care îi aveţi sub epitrafir?

-Cu multă bucurie, cu și mai mare responsabilitate pastorală, mi-am reconfigurat abordarea preoțească odată cu îngrădirea de erezie, ferindu-mă de schismă, un mare pericol pentru cei nu se îngrădesc canonic de erezie,  potrivit Canonului15. Am rămas în BOR, fără a face structură paralelă sau altar străin de biserică. La început am slujit în casele credincioșilor pentru a păstra Sfânta Liturghie în viața noastră și a-L avea pe Hristos Euharistic. Nu am avut nicio clipă ideea că ar fi ceva greșit din punct de vedere canonic și patristic. Timpul și cercetarea Harului mi-au confirmat, în nevrednicia mea, că nu a fost ceva greșit în alegerea făcută. 

Acum, nevoia duhovnicească a mai multor credincioși îngrădiți de erezie, m-a determinat să lărgesc câmpul pastorației și să primim în mijlocul nostru credincioși din mai multe județe ale țării, chiar și din București, unde nu se găsesc preoți îngrădiți canonic de erezia ecumenismului. La început nu a fost ușor, fiindcă nu toți cei îngrădiți s-au regăsit în „oferta duhovnicească” propusă pentru binele obștesc. Mulți au ieșit dintre noi și au intrat într-un duh schismatic, socotind pe cei neîngrădiți de erezie ca fiind schismatici. Ne-am ferit să-i numim eretici pe cei neîngrădiți de erezie, pentru că nu asta spune Canonul 15! Am căutat în tot acest timp să avem o atitudine echilibrată și să facem tot ceea ce ne învață Biserica. Părintele profesor Theodoros Zisis ne-a învățat să aplicăm acrivia cea mai aspră cu noi înșine și iconomia cea mai mare cu aproapele nostru, fără a accepta niciun compromis în materie de credință. 

Pot spune că acum, după multe încercări și denigrări, suntem o familie întru dragostea lui Hristos și că învățăm să creștem în această iubire, prin acceptarea voii lui Dumnezeu în tot ceea ce ni se întâmplă. Am învățat împreună care este ,,reaua ascultare și sfânta neascultare”. Înțelegem cum putem să rămânem în BOR, prin îngrădirea de erezie, nu de Biserică, mărturisind spre slava lui Dumnezeu!