Nu voi înţelege niciodată cum 1,2 miliarde de suflete papistaşe îl urmează neabătut pe dementul Francisc de la Vatican. Acesta l-a depăşit chiar şi pe diavolul cu ,,învăţăturile’’lui eretice. Vechii ereziarhi se făceau, de obicei, vinovaţi de o singură erezie. Francisc generează continuu erezii, le propovăduieşte cu seninătate sub ochii cardinalilor şi tuturor celor care văd în el ,,capul bisericii’’. Dacă mai apare câte o reacţie la nebuniile papei, aceasta e firavă, nesemnificativă, e repede înăbuşită şi uitată.
Nici pseudo-ierarhii ortodocşi nu sunt deranjaţi de monstruozităţile proferate ex cathedra de Francisc. Dimpotrivă, dumnealor se pregătesc să se unească cu papistaşii în 2025, fără să aibă vreo mustrare de conştiinţă. Din acel moment, se vor pune sub sceptrul papal şi vor căuta să atragă cât mai multe suflete din Biserica Ortodoxă. Am spus şi cu alte ocazii, Biserica lui Hristos nu se va uni cu papistaşii, căci asta ar însemna că ea va fi fost biruită de porţile iadului, contrazicând preasfintele cuvinte ale Mântuitorului Hristos. Se vor uni trădătorii, ereticii, apostaţii, perverşii, agenţii infiltraţi în Biserică, adică tot putregaiul care trebuie să cadă, după spusele Părintelui Arsenie Boca.
Redau mai jos ereziile şi rătăcirile izvodite de individul satanizat, care zice că stă pe scaunul Sfântului Apostol Petru. Poate se vor găsi măcar câteva suflete care să înţelegă primejdia imensă în care petrec papistaşii, fervenţi susţinători ai acestui Jorge Mario Bergoglio.
1.Iadul nu există! Mântuitorul Hristos ,,a minţit’’, Francisc cel nebun are dreptate. Doamne, iartă-ne! ,,Cu umilință, căutare interioara și meditare a rugăciunii, am câştigat o nouă înțelegere a anumitor dogme. Biserica nu mai crede în iad, unde oamenii suferă. Această doctrină este incompatibilă cu iubirea infinită a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este un judecător, ci un prieten și un iubitor al umanității. Dumnezeu nu caută să condamne, ci numai să îmbrățișeze’’.
2.Toate religiile sunt adevărate. Într-un discurs socant care rezoneaza in jurul lumii, Papa Francis a declarat: “Toate religiile sunt adevărate, pentru că ele sunt adevărate în inimile tuturor celor care cred în ele. Ce alt tip de adevăr este acolo? În trecut, biserica a fost dura cu ceea ce considera greșit din punct de vedere moral sau păcătos.
3.Homosexualii, partizanii uciderii prin avort şi comuniştii necredincioşi fac parte din ,,biserică’’. Astăzi, nu suntem judecători. Ca un tată iubitor, noi nu condamnăm copiii noștri. Biserica noastra este suficient de mare pentru heterosexuali și homosexuali, pentru cei pro sau contra avortului! Pentru conservatori și liberali, comuniștii sunt bineveniti și chiar sunt uniti cu noi. Noi toti iubim si adoram acelasi Dumnezeu!
4.Adevărul lui Dumnezeu evoluează, e în continuă schimbare. Catolicismul este acum o “religie modernă și rezonabila”, care a suferit schimbări evolutive. Este timpul să renuntam la intoleranta. Trebuie să recunoaștem că adevărul religios evoluează și este in continua schimbare. Adevărul nu este absolut sau sculptat în piatră.
5.Ateii se vor mântui. ,,Chiar și ateii recunosc divinitatea. Cu acte de dragoste și caritate chiar si ateul il recunoaște pe Dumnezeu și isi salveaza sufletul, devenind un participant activ în răscumpărarea omenirii
6.Dumnezeu este schimbător. O declarație din discursul Papei a dus tradiționaliștii într-un acces de confuzie și isterie: “Dumnezeu se schimbă și evoluează ca si noi înșine; Dumnezeu trăiește în noi și în inimile noastre. Când raspandim dragoste și bunătate în lume, atingem divinitatea noastra si o recunoastem.
7.Biblia este depăşită de vreme şi trebuie rescrisă. ,,Biblia este o carte sfanta foarte frumoasa, dar, ca toate lucrările mari antice, unele pasaje sunt invechite.Unii le arata ca intolerante si critice. Este timpul sa vedem aceste versete ca ulterioare interpolari, spre deosebire de mesajul de iubire și de adevăr care este expus diferit in Scriptură.
8.Hirotonirea femeilor, care pot deveni papese. ,,În conformitate cu noua noastra interpretare, vom începe să hirotonim femei Cardinali, episcopi și preoți. În viitor, sper că vom avea un papă de sex feminin. Ca niciunei femei sa nu i se inchida usile, ele sunt deschise pentru toti oamneni! ” Unii cardinali ai Bisericii catolice s-au aratat contrariati recentelor declaratii ale Papei.
9.Eşecul lui Dumnezeu. Ţinând o cruce în mână, Francisc a întrebat retoric: Ce este aceasta? Este eşecul lui Dumnezeu.
10.Vaccinul este un dar al lui Dumnezeu
11.Învierea Domnului nu e un fapt real, e o iluzie. Ne este greu să credem că Iisus a înviat cu adevărat, că a cucerit cu adevărat moartea. Este o iluzie? Un rod al imaginației noastre?”, a spus șeful lumii catolice, după cum scrie și cotidianul italian Libero, care subliniază: „Un mesaj tulburător: să punem la îndoială învierea lui Hristos în ziua de Paști.”
Înlăuntrul tău se află Cel Ce este mai puternic decât lumea și a biruit lumea
SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI
Noi Îi dăm mulțumire, Îl venerăm, Îi cântăm imne, Îl primim în noi înșine. Cum Îl primim în noi înșine? Noi L-am primit deja în noi înșine atunci când ne-am împărtășit cu Sfintele Taine. El a intrat deja înlăuntrul vasului vieții noastre, al trupului și al sufletului nostru. Și întocmai precum S-a aflat El într-o corabie cu apostolii, tot astfel este El, exact Același și acum în vasul vieții mele și al vieții tale. Și ori de câte ori se stârnește o furtună în sufletul nostru și vânturi viclene vor să ne doboare, El este Mântuitorul nostru. Întocmai precum odinioară El a poruncit furtunii și vântului, dinaintea apostolilor îngroziți: „Taci, liniștește-te!”, tot astfel poate El și acum să săvârșească aceeași minune, aducând pacea înlăuntrul nostru. Noi trebuie doar să ne rugăm Lui, la fel precum apostolii au procedat în vremea aceea: „Doamne, mântuiește-ne, că pierim” (Matei 8, 25).
Ați văzut prescura, sfânta pâine folosită pentru Dumnezeiasca Liturghie. Și știți, desigur, ceea ce este întipărit pe prescură. În jurul unei cruci se află o inscripție pe care se poate citi: „IC XC NIKA”. Aceasta înseamnă: „Iisus Hristos, Biruitorul”. O, surorile mele, dacă Hristos se află în noi, biruința este în noi, biruința împotriva tuturor forțelor potrivnice, văzute și nevăzute, împotriva oricărei uri care ar putea apărea în inima noastră, împotriva oricărei amărăciuni, a oricărei temeri și împotriva oricărui întuneric care s-ar putea furișa în mintea sau în trupul nostru.
Dacă lumea te necăjește, să știi că înlăuntrul tău se află Cel Ce este mai puternic decât lumea și a biruit lumea. Întocmai precum odinioară le-a spus apostolilor Săi: „în lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Prin urmare, surorile mele, ori de câte ori vă necăjesc oamenii, intrați în inima voastră cu toată mintea și spuneți acolo de câteva ori aceste cuvinte: „Iisus Hristos este Biruitorul”. Și, de îndată, veți simți putere și lumină. Să credeți că Domnul Iisus a intrat cu adevărat în inima voastră prin Sfânta Împărtășanie, că El a biruit întreaga lume și tot ce se află în lume și să nu vă temeți. Sfântul Ioan Evanghelistul, smeritul ucenic al lui Hristos, care și-a așezat capul pe sfântul piept al Domnului, o spune în acest chip: „Oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea, și aceasta este biruința care a biruit lumea: credința noastră” (I Ioan 5, 4).
Dacă teama vă va cuprinde din pricina vreunui coșmar sau din pricina vreunei fantasme sau fantome în timp ce sunteți treaz, intrați iute în inima voastră cu mintea și iarăși rostiți aceste cuvinte de câteva ori: „Iisus Hristos este Biruitorul”. Căci Domnul este biruitor asupra oricărei forțe rele. Amintiți-vă ceea ce ați citit în Evanghelie – felul în care Domnul a alungat duhurile rele din oameni și ceea ce a spus: „L-am văzut pe satana căzând ca un fulger din cer”, și cum, după slăvita Sa înviere, El le-a dat putere Apostolilor Săi asupra diavolilor, așa și nouă tuturor celor ce credem într-Însul atunci când El a spus că acest semn va urma tuturor celor ce cred: „În numele Meu demoni veți izgoni” (Marcu 16, 17).
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Justin Popovici, Lupta pentru credință și alte scrieri, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Rotonda, Pitești, 2011, pp. 44-46)
Sfânta predanie şi Scriptura
Sfântul Cuvios Sofronie din Essex
Felul Stareţului Sofronie de a vedea ascultarea ca fiind de neapărată trebuinţă spre a învăţa viaţa duhovnicească era strâns legat de felul cum privea Sfânta Predanie şi Cuvântul lui Dumnezeu.
Viaţa Bisericii o înţelegea ca viaţă în Duhul Sfânt, iar Sfânta Predanie ca neîntreruptă lucrare a Duhului Sfânt în Biserică. Predanie, ca vecinică şi neschimbată petrecere a Duhului Sfânt în Biserică, este cel mai adânc temei al fiinţării Ei, drept pentru care Predania cuprinde în sine întreagă viaţa Bisericii, până într-acolo încât şi însăşi Sfânta Scriptură nu este decât unul din chipurile ei. De aci urmează că:
Dacă Biserica s-ar lipsi de Predania Ei, ar înceta a fi ceea ce este, căci slujirea Noului Legământ este slujirea Duhului, «scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul lui Dumnezeu celui viu, nu întru lespezi de piatră, ci întru lespezile cele de carne ale inimii» (2 Cor. 3: 3-6).
Aşadar, de ar fi ca Biserica să se lipsească de toate cărţile ei pentru vreo oarecare pricină, adică de Vechiul şi Noul Legământ, de scrierile Sfinţilor Părinţi şi de cărţile de slujbe bisericeşti, atunci Predania ar realcătui Scriptura, fie şi nu cuvânt cu cuvânt, fie şi în altă limbă, dar în esenţa sa, şi această nouă Scriptură ar fi înfăţişarea aceleiaşi «credinţe carea o dată s-a predanisit sfinţilor» (Iuda 1: 3), arătarea aceluiaşi Duh Unul Care neschimbat lucrează în Biserică, arătându-se a fi temeiul Ei, esenţa Ei.
Sfânta Scriptură nu este mai adâncă şi nu este mai însemnată decât Sfânta Predanie ci, precum s-a spus mai sus, unul din chipurile ei. Acest chip este cât se poate de preţios, şi prin uşurinţa lui de a se păstra, şi prin uşurinţa de a se folosi; scoasă însă din şuvoiul sfintei Predanii, Scriptura nu poate fi înţeleasă precum se cuvine de nici un fel de cercetare ştiinţifică.
Dacă Apostolul Pavel avea «mintea lui Hristos», atunci cu atât mai mult Sfaânta Biserică, ce-l cuprinde şi pe Pavel, are mintea lui Hristos. Iar dacă scrierile lui Pavel şi ale celorlalţi apostoli se numesc Sfânta Scriptură, atunci şi noua Scriptură a Bisericii, adică cea de după pierderea cărţilor vechi, ar fi tot atât de sfântă, căci, după făgăduinţa Domnului, Dumnezeu – Sfânta Treime – neschimbat petrece în Biserică.
Greşit socotesc cei care, despărţindu-se de Predania Bisericii, merg, precum cred, la izvoarele ei, adică la Sfânta Scriptură. Nu Sfânta Scriptură este izvorul Bisericii, ci Sfânta Predanie. De-a lungul celor dintâi zeci de ani ai istoriei sale Biserica nu avea Scripturile Noului Legământ ci trăia numai dupa Predanie, pe care Apostolul Pavel în Epistolele sale îi îndemna pe credincioşi să o păzească (2 Thes. 2: 15).
Este îndeobşte cunoscut că toţi ereziarhii s-au întemeiat pe Sfânta Scriptură, cu singura deosebire că ei «o înţelegeau după sine». Despre o astfel de stâlcire a înţelesului Sfintei Scripturi prin răstălmăcirea ei după propria lor înţelegere vorbea deja Apostolul Petru (2 Pt. 3: 16).
Osebitele mădulare ale Bisericii, fără a-I exclude nici pe cei mai buni fii şi învăţători ai Ei, nu ajung a cuprinde în sine toată plinătatea darurilor Sfântului Duh, drept pentru care în învăţăturile şi scrierile lor se găsesc unele nedesăvârşiri şi uneori chiar greşeli; însă în întregul ei învăţătura Bisericii, care cuprinde plinătatea darurilor şi cunoaşterii, rămâne în veci adevărată.
Neclătita credinţă în adevărul învăţăturii Soborniceştii Biserici in întregul Ei şi adânca încredere în tot ce Ea a primit şi a întărit în experienţa Sa se află la temeiul vieţii monahului athonit, scutindu-l de orice amatorism netradiţional şi de căutări orbecăinde. O astfel de intrare prin credinţă în viaţa Bisericii îl face pe monah un împreună-deţinător al nemărginitelor Ei bogăţii, împărtăşind de îndată experienţei sale personale o hotărâtă trăsătură de temeinicie.
Învăţându-se din Sfintele Scripturi, din scrierile Sfinţilor Părinţi şi din cărţile liturgice, nedeşertate comori de cuprins dogmatic şi de rugăciune, monahul se întâlneşte cu o bogaţie negrăit de măreaţă; drept aceea, nu găsește în sine înclinarea de a scrie şi el despre acestea, neputând adăuga ceva esenţial nou. Dar când în viaţa Bisericii se iveşte o adevărată nevoie, atunci se scriu noi cărţi.
Fiecare nouă carte ce pretinde a se alătura învăţăturii Bisericii sau a o înfăţişa, se supune judecăţii Bisericii care, fie şi încet, cearcă şi ispiteşte toate laturile, şi mai cu seamă înrâurirea învăţăturii ei asupra vieţii. Acest criteriu al înrâuririi învăţăturii asupra vieţii are o deosebită însemnătate, în vârtutea strânsei legături între conştiinţa dogmatică şi viaţă; şi Biserica respinge tot ce se deosebeşte a fi potrivnic sau necorespunzător duhului iubirii lui Hristos prin care Ea trăieşte.
Fiecare fiu şi mădular al Bisericii, călătorind către această iubire, se poticneşte, cade, săvârşeşte nelegiuri; Biserica însă, în adâncul său, cunoaşte în Duhul Sfânt adevărul dragostei lui Hristos, iar când se iveşte fie şi cuvântul iubire, dar cu alt cuprins, Biserica nu se lasă ademenită de nici o filosofie, de nici o altă strălucită învăţătură. Biserica nu se înşală.
Socotesc că Fericitul Siluan, credincios fiu al Bisericii, în scrierile sale îndrumă către cel de pe urmă şi mai temeinic criteriu al adevărului în Biserică.
Criteriul acesta este dragostea lui Hristos pentru vrăjmaşi şi smerenia lui Hristos.
“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009
Cel ce iubeşte pe Dumnezeu nu întristează pe nimeni!
Sfântul Maxim Mărturisitorul
Cel ce iubeşte pe Dumnezeu nu întristează pe nimeni şi nu se întristează pentru cele vremelnice. Întristează şi se întristează însă cu singura întristare mântuitoare, cu care şi fericitul Pavel s-a întristat şi a întristat pe corinteni.
Cel ce iubeşte pe Dumnezeu trăieşte pe pământ viaţă îngerească, postind şi priveghind, cântând şi rugându-se, şi gândind pururea numai lucruri bune de tot omul.
Dacă pofteşte cineva ceva, se luptă ca să şi dobândească. Dar dintre toate bunurile şi lucrurile vrednice de poftit cel fără asemănare mai bun şi mai vrednic de dorit este Dumnezeu. Câtă sârguinţă nu suntem, aşadar, datori să arătăm, ca să dobândim acest lucru bun şi vrednic de dorit prin fire?
Să nu-ţi întinezi trupul cu fapte de ruşine şi să nu-ţi spurci sufletul cu gânduri viclene; şi pacea lui Dumnezeu va veni peste tine aducând iubire.
Chinuieşte-ţi trupul cu foamea şi cu privegherea, şi îndeletniceşte-te fără lenevire cu cântarea şi cu rugăciunea; şi sfinţenia neprihănirii va veni peste tine aducând iubire.
Cel ce s-a învrednicit de cunoştinţa dumnezeiască şi a dobândit lumina acesteia prin dragoste nu va fi tulburat niciodată de duhul slavei deşarte. Iar cel ce nu s-a învrednicit încă de aceea, cu uşurinţă este prins de aceasta. Dacă, aşadar, unul ca acesta va căuta în tot ce face spre Dumnezeu, ca unul ce le face toate pentru El, mai lesne va scăpa cu Dumnezeu de ea.
Cel ce nu a câştigat încă cunoştinţa dumnezeiască, care se agoniseşte prin dragoste, cugetă lucru mare despre cele săvârşite de el după voia lui Dumnezeu. Iar cel ce s-a învrednicit de ea zice din suflet cuvintele patriarhului Avraam, pe care le-a spus când s-a învrednicit de arătarea dumnezeiască: „Eu sunt pământ şi cenuşă” (Facere XIX, 27).
Cel ce se teme de Domnul are pururea ca tovarăşă smerenia, şi prin gândurile acesteia vine la dragostea şi la mulţumirea către Dumnezeu. Căci îşi aminteşte de purtarea lumească de mai ‘nainte şi de feluritele greşeli, ca şi de ispitele ce i s-au întâmplat din tinereţe, şi cum din toate acestea l-a izbăvit pe el Domnul şi l-a strămutat de la viaţa pătimaşă la viaţa după Dumnezeu. În felul acesta dobândeşte pe lângă temere şi dragostea, mulţumind pururea cu smerenie multă Făcătorului de bine şi Cârmuitorului vieţii noastre.
Sfântul Maxim Mărturisitorul
Extras din „Patru sute de cugetări creștine”, Ed. Credința Strămoșească, Iași, 1998, pag. 50
Arătându-Se ucenicilor, Hristos le-a împărţit daruri
Începând din ziua Învierii au avut loc mai multe apariţii ale lui Hristos. Între acestea au fost arătarea în faţa ucenicilor care se aflau închişi într-o casă, atunci când Toma nu era printre ei, şi cea din duminica următoare, după opt zile, când era de faţă şi Toma (Ioan 20, 19-29). Arătându-Se ucenicilor, Hristos le-a împărţit daruri. Primul dar a fost pacea, iar al doilea a fost Duhul Sfânt spre iertarea păcatelor. Nimeni nu poate da ceva din ceea ce nu are. Aceasta înseamnă că, fiind Dumnezeu, Hristos este izvorâtorul păcii, pentru că pacea este energia (harul) Dumnezeului Treimic. Prin întruparea şi prin jertfa Sa, El a făcut pace între cele cereşti şi cele pământeşti, între îngeri şi oameni, între oameni şi Dumnezeu, între oameni şi întreaga zidire şi desigur, a revărsat pacea peste toate energiile sufleteşti. De asemenea, El a dat Duh Sfânt, deoarece Duhul Sfânt Se odihneşte în Fiul. Persoanele Sfintei Treimi au comuniune şi unire în fiinţă şi în energie, pentru că sunt de o gândire, de o fire şi de o putere. Duhul Sfânt purcede din Tatăl, dar este împărtăşit prin Fiul.
Ne putem pune întrebarea: care este diferenţa dintre darul Duhului Sfânt de după Înviere şi pogorârea Duhului Sfânt asupra ucenicilor din ziua Cincizecimii? Cunoaştem faptul că ucenicii au primit Duh Sfânt în ziua Cincizecimii. În aceste condiţii, cum putem oare spune că Hristos le-a dat Duh Sfânt imediat după Învierea Sa?
Sfântul Grigorie Teologul învaţă că, fără nici o îndoială, aici este vorba despre o intensitate diferită a lucrării Duhului Sfânt. Duhul Sfânt era în permanenţă unit cu Fiul. Însăşi întruparea Fiului, ca şi întreaga Sa lucrare, s-a făcut prin împreună-lucrarea celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi. Prin urmare, Duhul Sfânt lucra în ucenici atât cât puteau ei să îl încapă, adică fie „slab”, fie „cu mai multă putere”, fie „desăvârşit”.
Înainte de Patima lui Hristos, Duhul Sfânt lucra în ucenici „slab”, după puterea pe care aceştia o primiseră, de a alunga duhurile şi de a vindeca bolile. În timpul în care ucenicii îl urmau pe Hristos, ei se curăţeau prin lucrarea Duhului Sfânt. Mai apoi, însă, adică după Înviere, Duhul Sfânt a lucrat cu mai multă intensitate, ca „o împărtăşire mai sfântă”. Motivele pentru care Hristos le-a dat ucenicilor Duh Sfânt imediat după Înviere au fost două. Mai întâi, El a vrut să-i pregătească pe aceştia pentru marea împărtăşire cu Duhul Sfânt din ziua Cincizecimii, deoarece nimeni nu se poate împărtăşi într-o măsură mai mare din Duhul Sfânt dacă nu este pregătit corespunzător. În al doilea rând, acest dar al Duhului Sfânt avea legătură cu iertarea păcatelor, nu cu împărtăşirea din Duhul Sfânt. Potrivit învăţăturii Sfântului Grigorie Palama, împărtăşirea din Duhul Sfânt nu este acelaşi lucru cu iertarea păcatelor prin harul Duhului Sfânt. Abia în ziua Cincizecimii, pregătiţi fiind duhovniceşte, ucenicii au primit marele dar şi s-au făcut mădulare ale Trupului înviat al lui Hristos. În ziua Învierii, Hristos nu Se afla încă în ucenicii Săi, dar în ziua Cincizecimii, aceştia s-au făcut mădulare ale Trupului lui Hristos.
Mitropolit Hierotheos Vlachos, Predici la Marile Sărbători, Editura Egumeniţa, 2008
Doamne ajuta și Hristos a înviat
Părinte Vasile, din nefericire nunumai cei din religia papistă îl urmează pe acesta, ci și cei ce se pretind a fi ortodocși, aici ne referim și la ecumenistii care din „sf parinte” nu îl mai scoate pe acesta, mai mult decât atât sumedenie de episcopi ce se pretind a fi ortodocși sărută copitele acestei slugi desăvârșite al satanei
Dragul meu Mihaita,
Sa-i sarute mana, inelul,papucul si tot ce doresc ei. Nu ne intereseaza. Noi nu ne vom apropia niciodata de acest satanist care-L botjocorste in chipul cel mai josnic pe Mantuitorul Hristos.
Parinte Vasile Va pun videoclipul cu pr Petru Vamvulescu.Acum 5 luni i se arata in vis pr Petru Sf.Arsenie Boca.Il imbratiseaza puternic si ii spune:”Parinte,s-a apropiat,nu-i asa?”.Deci acum 5 luni i s-a spus”s-a apropiat”.
https://youtu.be/o3cH1DbOyms
https://youtu.be/7HmYNuFZbtw
Berlinul se angajează să apere „fiecare colţ de teritoriu” al celor trei state baltice dacă Rusia le amenință
De Andrei Stan, Miercuri, 20 aprilie 2022, 18:01. Ultimul update Miercuri, 20 aprilie 2022, 19:02
Șefa diplomației germane, Annalena Baerbock, a asigurat, miercuri, statele baltice de sprijinul total al Berlinului și al Alianței-Nord Atlantice în faţa unei posibile ameninţări din partea Moscovei, scrie Agerpres, care preia DPA.
NATO va „proteja fiecare colţ de teritoriu, împreună”, a afirmat ministrul german de externe, după o întâlnire cu omologul său leton, Edgars Rinkevics, în capitala letonă Riga.
Baerbock a subliniat că Letonia, Estonia şi Lituania, ca aliați ai NATO, se pot „bizui 100% pe Germania”. „Siguranţa Europei şi a noastră a tuturor este legată inseparabil de securitatea statelor baltice”, a adăugat şefa diplomaţiei germane, care a început miercuri un turneu de trei zile în republicile baltice ex-sovietice – Letonia, Estonia şi Lituania.
În ce-l priveşte, omologul său leton, care a criticat lentoarea livrărilor germane de arme pentru Ucraina, a subliniat că „Germania este un partener de încredere”, referindu-se la rolul trupelor germane în grupul de luptă al NATO din Lituania.
Baerbock a mai afirmat la Riga că Berlinul este pregătit să sprijine militar Ucraina pe termen mediu şi lung, „atât în următoarele trei luni, cât şi în următorii trei ani”. Ea a menţionat şi că livrarea de armament mai greu cum sunt tancurile „nu reprezintă un tabu, deşi aşa pare uneori în dezbaterile din Germania”.
Cu toate acestea, șefa diplomației germane a subliniat că Berlinul a ales să nu dezvăluie detalii despre armele pe care le-a trimis în Ucraina.
„Noi am livrat rachete antitanc (de tip) Stinger şi alte lucruri despre care nu am vorbit niciodată în mod public, pentru ca aceste livrări să poată avea loc rapid”, a precizat Annalena Baerbock, potrivit Reuters.

RECOMANDĂRI
Corespondență de la granița Moldovei cu Transnistria. Speriați de explozii și un eventual război, o parte dintre locuitori își fac bagajele: „Să vedeți cozi la vamă, bancomate și acte”
Întrebată dacă Germania va trimite sistemul său de artilerie Panzerhaubitze 2000 – despre care unii experți spun că Ucraina are nevoie pentru a organiza un contraatac împotriva forțelor ruse din regiunea Donbas, aceasta a spus că Berlinul va instrui soldații Kievului cu privire la utilizarea și întreținerea unor sisteme mai avansate pe care le-ar putea obține de la alte țări aliate sau pe care le-ar putea cumpăra direct.
„Dacă partenerii livrează artileria pe care noi nu o mai putem livra, îi vom ajuta cu pregătirea și mentenanța”, a spus Baerbock.
Berlinul a stabilit deja cu alte state din NATO şi G7 ca, dacă acestea trimit rapid Ucrainei arme mai vechi, Germania le va înlocui cu arme de producţie germană, a amintit Baerbock.
Bucurati-va noua ceata de martiri ca vi s-a pregatit cununa vesniciei.Iata Dumnezeu a randuit o noua perioada de mucenicie.Iarasi milioane si milioane de noi martiri vor impodobi ca niste flori de margaritar altarul Bisericii.
Apariţiile lui Hristos după Înviere
În textele Sfintei Scripturi sunt prezentate unsprezece apariţii ale lui Hristos înviat din morţi, dintre care zece au avut loc în intervalul dintre Înviere şi Înălţare, iar una, după Cincizecime. Unele dintre aceste apariţii sunt descrise în amănunt, iar altele sunt numai pomenite. Mai trebuie subliniat că nu sunt descrise toate de aceiaşi Evanghelişti, adică nu sunt amintite toate cele unsprezece apariţii într-o anumită Evanghelie, ci o parte sunt amintite de către unii Evanghelişti, iar cealaltă parte, de alţii.
Cu siguranţă, au mai existat şi alte apariţii ale lui Hristos. Acest fapt rezultă din cuvântul Sfântului Evanghelist Luca, ce este cuprins în Faptele Apostolilor: …cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre Împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 1, 3).
Lucrul acesta era firesc să se întâmple pentru că, pe de o parte, Hristos a vrut să-i mângâie pe ucenici, iar pe de altă parte, a dorit să îi pregătească pentru Înălţarea Sa, dar şi pentru venirea Preasfântului Duh.
Cele unsprezece apariţii ale lui Hristos sunt următoarele:
Mariei Magdalena (Marcu 16, 9-11; loan 20,11 -18).
Femeilor mironosiţe (Matei 28,9-10).
Celor doi ucenici care mergeau spre Emaus (Marcu 16,12-13; Luca 24,13-15).
Lui Simon Petru (I Cor. 15, 5; Luca 24, 35).
Celor zece Apostoli, atunci când Toma nu era de faţă (Marcu 16,14; Luca 24,36-43; Ioan 20,19-25).
Celor unsprezece ucenici, atunci când Toma era de faţă (Ioan 20, 26-29).
Celor şapte Apostoli, pe Marea Tiberiadei (Ioan 21,1-23).
Celor unsprezece din Galileea (Matei 28,16).
Apostolilor în Betania, atunci când S-a înălţat la cer (Marcu 16, 19-20; Luca 24, 50; Fapte 1, 6-11,1 Cor. 15, 7).
Lui Iacov, ruda Domnului (I Cor. 15,7).
Sfântului Apostol Pavel (I Cor. 15, 8-9).
Aceste apariţii ale lui Hristos de după Învierea Sa din morţi sunt consemnate în Noul Testament. Există totuşi multe alte exemple de sfinţi care s-au învrednicit să-L vadă ei înşişi pe Hristos. De altfel, Biserica Ortodoxă, care este Trupul înviat al lui Hristos, ne oferă experienţa Învierii. Referindu-se la rugăciunea „Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat“, Sfântul Simeon Noul Teolog învaţă că, prin această rugăciune, nu ne referim numai la Învierea pe care au văzut-o ucenicii. Cu alte cuvinte, nu este vorba despre o simplă menţiune istorică, ci mai ales despre Învierea, sau mai bine zis, despre Hristos înviat din morţi, pe Care Îl vedem în Biserică. Nu spunem „crezând în Învierea lui Hristos”, ci „Învierea lui Hristos văzând”. Desigur, sunt mulţi cei care cred în Înviere, dar mai sunt şi alţii, chiar dacă puţini, care Îl văd în tot ceasul pe Hristos înviat, îmbrăcat în lumină „şi strălucind cu strălucirea nestricăciunii şi a Dumnezeirii”, căci cu adevărat, Învierea lui Hristos „este învierea celor de pe pământ”. Aşadar, unii sunt martori „auditivi” ai Învierii lui Hristos, iar alţii sunt martori „vizuali”. Cei din a doua categorie sunt, prin excelenţă, martorii Învierii lui Hristos.
Mitropolit Hierotheos Vlachos, Predici la Marile Sărbători, Editura Egumeniţa, 2008
Duminica, cea de-a 8-a zi, preînchipuie veacul ce va să fie
Hristos a înviat în primele ore ale duminicii. Nu cunoaştem timpul exact când a avut loc Învierea Sa, pentru că nimeni nu L-a văzut în acel ceas. Faptul a fost constatat dis-de-dimineaţă, pe când era încă întuneric, de femeile mironosiţe care mergeau la mormânt ca să ungă trupul lui Hristos cu miresme. Aşadar, duminică, adică prima zi din săptămână, este ziua Învierii lui Hristos. Dacă sâmbătă Hristos a biruit stăpânirea morţii, duminică a făcut cunoscută tuturor Învierea Sa şi faptul că El este biruitorul morţii şi al diavolului.
Duminică este prima zi din saptamană, începând de la care se numără toate celelalte zile, dar şi a opta zi, pentru că se păşeşte la sfârşitul perioadei unei săptămâni, adică după sâmbătă. În Vechiul Testament este considerată o zi importantă, pe de o parte pentru că este prima zi a zidirii lumii, în care s-a făcut lumină, iar pe de altă parte pentru că este considerată sfântă, după poruncă: Şapte zile să aduceţi jertfă Domnului şi în ziua a opta va fi adunare sfântă; să aduceţi arderi de tot Domnului (Leviticul 23, 36).
Cea dintâi zi nu este numită de Moise prima zi, ci ziua una. Tâlcuind acest fapt, Sfântul Vasile cel Mare spune că sfânta Duminică în care a înviat Hristos este numită ziua una pentru a ne îndrepta nouă atenţia înspre veacul ce va să fie. Acum, duminica este preînchipuirea veacului ce va să fie, însă atunci, va fi cu adevărat cel de-al optulea veac. Dacă ne gândim că ciclul săptămânii simbolizează întreaga durată a vieţii omului, iar duminică este preînchipuirea celui de-al optulea veac ce va să fie, atunci duminica este ziua una, adică o singură zi. Sfântul Vasile cel Mare spune că duminica este „începutul zilelor” şi „de o vârstă cu lumina”.
După cum afirmă Sfântul Grigorie Palama, duminica este considerată cea de-a opta zi şi pentru că în această zi a avut loc Învierea lui Hristos, care este cea de-a opta înviere din istorie. În Vechiul Testament, au avut loc trei învieri (una săvârşită de Profetul Ilie şi două de Elisei), iar în Noul Testament, patru (a fiicei lui Iair, a fiului văduvei din Nain, a lui Lazăr şi a morţilor din Vinerea Mare). Dar cea mai mare înviere este cea de-a opta, adică Învierea lui Hristos. În esenţă, aceasta din urmă nu este numai cea de-a opta înviere, ci şi prima, care este în strânsă legătură cu învierea tuturor morţilor, pe care o aşteptăm.
În zi de duminică, adică în prima zi a creaţiei, s-a făcut lumină. Tot în zi de duminică, adică în prima zi a rezidirii, ni s-a arătat Lumina Învierii, care este una cu Lumina Schimbării la Faţă şi a Cincizecimii. Tot în zi de duminică, firea omenească a lui Hristos a lepădat ce era muritor şi supus pătimirii, aşa cum vom vedea în continuare.
Duminica mai este numită zi sfântă şi aleasă pentru că toate marile evenimente împărăteşti au avut loc în această zi. Sfinţii Părinţi spun că Bunavestire a Maicii Domnului, Naşterea lui Hristos şi Învierea, adică cele mai însemnate evenimente împărăteşti, au avut loc în zi de duminică. Dar şi cea de-a Doua Venire a lui Hristos – ca şi învierea morţilor, desigur – se va petrece tot în această zi (Cuviosul Petru Damaschin). De aceea, creştinii acordă o mare importanţă acestei zile şi se străduiesc să o sfinţească, pentru că venirea neaşteptată a lui Hristos se va face într-o asemenea zi.
Din aceste motive, Sfântul Ioan Damaschin cinsteşte cu osebire sărbătoarea Paştelui: „Această aleasă şi sfântă zi, cea dintâi a săptămânii, împărăteasă şi doamnă, praznic al praznicelor este şi sărbătoare a sărbătorilor, în care binecuvântam pe Hristos în veci”.
Este emoţionant să ne gândim la faptul că, prin minunatele sale tropare, Biserica prăznuieşte Învierea lui Hristos în fiecare duminică. Astfel, alături de Paştele sărbătorit în fiecare an, există şi Paştele din fiecare săptămână, adică aşa-zisul Paşte mic, care este ziua luminată a duminicii.
Mitropolit Hierotheos Vlachos, Predici la Marile Sărbători, Editura Egumeniţa, 2008
Sfântul Cuvios Părintele Arsenie Papacioc despre iubirea Preacuratei pentru noi: “O, FERICITĂ INCREDERE! O, SCĂPARE SIGURĂ! MAICA LUI DUMNEZEU ESTE MAICA MEA. SĂ NE ARĂTĂM FII!”
“Nu aş vrea să fiu înger ca să vorbesc despre Maica Domnului. Vreau să vorbesc ca om slab, să pot simţi adevărat dragostea şi mila Maicii Domnului.
Maica Domnului se simte, cred, mai bine printre oameni necăjiţi, slabi şi prigoniţi în orice fel, decât s-ar simţi înconjurată de îngeri. Maica Domnului jertfeşte mereu, suferă mereu şi cred că se luptă chiar şi cu dreptatea divină apărând pe neputincioşii care o cer în ajutor. Iubeşte peste închipuire de mult şi fără de alegere şi pe cei ce sunt răi şi chiar şi pe cei nepăsători.
Nici un păcătos, oricât de mare ar fi, să nu se piardă, dacă Maica Domnului îl apără.
O, fericită încredere! O, scăpare sigură! Maica lui Dumnezeu este Maica mea. Cu câtă siguranţă aşadar trebuie să nădăjduim, dacă mântuirea noastră atârnă de voinţa unui Frate atât de bun şi a unei Mame atât de îndurătoare!
„O, ce fericire este a muri în mijlocul atâtor îngeri! (se zice despre călugări). Ah, nu este timp de odihnă chiar acum când se apropie sfârşitul vieţii mele!” Maica Domnului ne iubeşte mult. Ea vede în noi preţul morţii lui Iisus Hristos. Maica Domnului ne doreşte lucruri mai mari decât ne dorim noi înşine.
Ea se arată cu inima largă chiar şi faţă de aceia care, fie din nepăsare sau din nerecunoştinţa, aleargă rar la dânsa. Dar cu cât mai generoasă nu va fi ea cu aceia care neîncetat îi cerşesc ajutorul? Aceştia nu numai că sunt iubiţi mult, dar chiar sunt slujiţi de dânsa.
Maica Domnului ne răpeşte inimile. Aş vrea să am toate inimile sfinţilor şi ale îngerilor pentru a iubi pe Maica Domnului. Şi oricât ar iubi-o cu toată puterea lor îngerii cerului şi pământului, cu toată sfinţenia lor, nu vor ajunge să o iubească cât îi iubeşte ea.
Un păcătos a spus Maicii Domnului: „Arată-te că-mi eşti mamă”, iar ea îi răspunse: „Arată-te şi tu că-mi eşti fiu”. Prin păcatele noastre supărăm pe Maica Domnului care ne este mamă. Haideţi să-i arătăm şi noi că-i suntem fii!
“Părinţii Bisericii despre Maica Domnului“, Antologie alcătuită de Ieromonah Benedict Stancu, Editura Sophia, Bucureşti, 2010
Hristos a înviat!
Vrednic este Părintele Claudiu, aprig Mărturisitor al Domnului Hristos, curajos luptător împotriva ecumenismului propovăduit asiduu de Pseudo Ierarhii semnatari ai deciziilor mincino-Sinodului din Creta2016!
Blagoslovită este iniţiativa Cinstitului Părinte Vasile, la care subscriem cu bucurie!
Lumina Sfintei Învieri a Domnului Hristos să strălucească mereu în inimile Sfinţiilor Voastre, să răspândească pretutindeni Pacea, Harul şi Bucuria Sfânta a Duhului, spre mântuirea păstoriţilor îngrădiţi, care vă urmează cu dragoste, în ascultare şi credincioşie !
Adevarat a inviat
Parintele a raspuns cu promptitudine solicitarilor mele si in doua zile interviul a fost gata, desi stiu ca e napadit de multe alte griji, legate de slujirea lui Hristos. Astept ca si alti Parinti sa ne impartasasca invataturi ziditoare de suflet, care sa ajunga la cititorii nostri. Slava lui Dumnezeu pentru toate. Maine si sambata vom avea si celelalte doua parti ale interviului.
Sărut mana, părinte!
Referitor la punctul 11 din articolul dvs. : foarte multe ziare au redat doar prima parte a discursului papei, care se întreabă dacă e o iluzie învierea lui Hristos. Exista un video care poate fi găsit pe internet in care papa spune in continuare ca NU este o iluzie și avem nevoie de El mai mult ca oricând.
Nu ii iau apărarea , dar Știrea a fost fake News. Și pentru a nu fi suspectata de altceva, va spun ca m-am îngrădit de erezie de patru ani. Iertati! Doamne ajuta!
Hristos a inviat
Multumesc pentru atentionare. Daca se va verifica ce spuneti, voi face cuvenita rectificare, rugandu-va pe toti cititorii sa ma iertati. Va cred ca sunteti ingradita de erezie si ma bucur. Va invit sa fiti mai prezenta pe acest blog. Va multumesc, inca o data.
Pe europanews.ro in data de 21 Aprilie găsiți video in care vorbește papa . Cineva traduce și in engleză . Se înțelege clar când spune ca nu este o iluzie și ca avem nevoie de El mai mult ca oricând . E pana in minutul 2.