Delirul Ursulei von der Leyen, mostră grețoasă de slugărnicie

„De când mă știu, am fost convinsă de două lucruri foarte simple. În primul rând, că Europa este imposibilă fără evreii europeni. În al doilea rând, că Europa și Israelul trebuie să fie prieteni și aliați, pentru că istoria Europei este istoria poporului evreu. Europa înseamnă valorile Talmudului – simțul evreiesc al responsabilității personale, al justiției și al solidarității. Vă amintiți? Acum doar câteva luni, am avut onoarea să aprind menorah-ul de Hanuka chiar în inima cartierului european.
A fost un moment de neuitat. Și totuși, în ciuda acestui fapt, viața evreiască în Europa este în pericol. De aceea, lupta împotriva antisemitismului și sprijinul pentru viața evreiască în Europa este unul dintre punctele principale ale agendei Comisiei Europene.
Pentru că democrația noastră prosperă atunci când viața evreiască prosperă în Europa. De-a lungul secolelor, poporul evreu a fost un far de lumină pentru celelalte popoare – și va rămâne așa pentru multe secole de acum înainte.”

Cine suntem noi, dacă Europa e deja definită?
Ce a spus Ursula nu este doar o declarație politică.
Este o redefinire a Europei însăși, spusă cu seninătate, dar cu o greutate care strivește tot ce nu încape în acel nou contur. Și atunci ne întrebăm: Cine suntem noi?
Ce mai suntem noi – români, greci, polonezi, germani, italieni – dacă Europa „nu este posibilă” fără o singură etnie? Dacă valorile „autentice” europene nu sunt cele ale dreptului roman, ale Evangheliilor, ale Renașterii, ale Iluminismului, ci… ale Talmudului? Ce facem cu Erasmus? Cu Descartes? Cu Augustin, cu Dante, cu Pascal, cu Spinoza, cu Bach, cu Michelangelo?
Ce facem cu Hristos, cu Petru și Pavel, cu Ecaterina de Siena, cu Constantin cel Mare, cu Carol cel Mare, cu toți cei care au definit o Europă vie înainte ca cineva să rostească cuvântul „toleranță” într-o conferință?

Doamnă Ursula, Europa nu este un ghetou moral unde se dă cuvântul doar cui a suferit mai eficient. Europa este o istorie tragică și complexă, scrisă cu sânge, rugăciuni, minuni, crime, idei și ruine. Iar a o reduce la „viața evreiască” înseamnă a o mutila de viu. Ce se întâmplă cu democrația europeană când ea este condiționată?
Când ni se spune că „ea înflorește doar dacă înflorește viața evreiască”? Asta înseamnă că, dacă nu înflorește „suficient”, avem o problemă cu Europa?
Cine măsoară înflorirea? Ce termometru identitar folosim? Și atunci, cine sunt eu, născut ortodox, într-o cultură română postbizantină, într-un spațiu creștin, slav, latin și păgân deopotrivă? Sunt mai puțin european?
Pentru că nu ard menorah-ul, ci aprind o candelă?
Cine are voie să spună ce e Europa? Și mai ales, cine n-are voie?

Când un politician spune că „Europa este istoria poporului evreu”, dar uită că această Europă a ars în războaie între catolici și protestanți, între greci și romani, între normanzi și saxoni, între ortodocși și otomani, între împărați și țărani – acel politician nu mai reprezintă Europa, ci doar un fragment folosit politic. Europa nu este Talmudul.
Europa este conflictul fertil între Scriptură și rațiune, între revelație și logică, între păgân și sfânt, între Vinci și Auschwitz.Far de lumină? Pentru cine? Și cine decide ce e lumină? Când spui că „poporul evreu a fost far de lumină pentru celelalte popoare”, spui, de fapt, că ceilalți erau în întuneric. Și aici discursul încetează să mai fie omagiu. Devine cult. Cult al excepționalismului. Cultul unei suferințe care justifică privilegiul.


Dar suferința nu naște automat înțelepciune. Uneori naște aroganță, alteori naște teamă. Da, Holocaustul a fost un coșmar. Dar și Gulagul? Și marea foamete ucraineană?
Și Inchiziția? Și deportările din Basarabia, și execuțiile din Katyn, și pogromurile armene? Unde sunt „farurile” acestor tragedii? Unde sunt discursurile pentru ceilalți?
Europa nu are o singură victimă oficială. Nu are o singură memorie. Și nu are voie să aibă o singură temelie morală, pentru că atunci nu mai e Europa – e dogmă cu buget, religie secularizată, instrument de putere.

Dacă trăim într-o Europă unde nu mai ai voie să citezi Evanghelia, dar ești aplaudat dacă invoci Talmudul,
atunci nu mai trăim într-o democrație. Trăim într-un regim teologic camuflat în diversitate. Și dacă tot ați aprins menorah-ul, aprindeți, doamnă Ursula, și o candelă. Pentru toți ceilalți. Pentru cei care nu cer favoruri, ci doar să nu le fie rescrisă istoria.

Anatol Basarab

Nedumerire
Oare Ursula a făcul asemenea declarații în calitatea ei nobilă de animal, așa cum o socotește talmudul?

9 comentarii la „Delirul Ursulei von der Leyen, mostră grețoasă de slugărnicie

  1. Monica spune:

    Hristos a înviat!
    Frau Ursula, la fel ca TOȚI „aleșii” nefericiți ai lumii din TOATE domeniile, sunt j…evrei, dar asta nu-i o noutate pentru nimeni. Inițierea și/sau urcarea în ierarhia masoneriei implică devotamentul total față de Talmud. Iată: https://x.com/Use_Yandex/status/1920457083457081510
    P.S: pe foarte multe cărți ortodoxe VECHI, am găsit acest semnul compasului, echerului; pe biserici – deja, mult cunoscutul triunghi, etc., și mă-ntreb care a fost primul: oul sau găina?
    Atâta vreme cât Prohodul a fost esențial modificat, am mari rezerve că noi avem acces la Sfânta Scriptură, varianta originală. Poate greșesc.
    P.S 2: câteva picături din ce învață j…evreii:
    – Simeon Haddarsen, fol. 56-D: „Când va veni Mesia, fiecare evreu va avea câte 2800 de sclavi.”

    – Talmud IV/8/4a: „Dumnezeu nu se supără pe evrei niciodată, ci numai pe non-evrei.”

    – Babba Bathra 54b: „Proprietatea non-evreiască aparține evreului care a folosit-o primul.”

    – Baba Kamma 37b: „Non-evreii sunt în afara protecției Legii și Dumnezeu le-a expus banii lor Israelului.”

    – Baba Kamma II 3a: „Evreii pot folosi minciuni (subterfugii) pentru a înșela un non-evreu.”

    – Baba Kamma 113a: „Oricărui evreu îi este permis să folosească minciuni și mărturie falsă pentru a aduce un non-evreu în ruină.”

    – Baba Mezia 24a: „Evreii pot fura de la non-evrei. Dacă un evreu găsește un obiect pierdut de un non-evreu, nu trebuie să-l înapoieze. (De asemenea este afirmat și în Baba Kamma 113b)”

    – Baba Mezia 59b: „Un rabin are o dezbatere cu Dumnezeu și îl învinge. Dumnezeu admite că rabinul a câștigat.”

    – Baba Mezia 114a-114b: „Non-evreii nu sunt oameni. Doar evreii sunt oameni.”

    – Midrasch Talpioth 225: „Non-evreii au fost creați pentru a servi evreilor ca sclavi.”

    – Menahoth 43b-44a: „Un bărbat evreu este obligat să spună următoarea rugăciune în fiecare zi: Mulțumesc Dumnezeule că nu m-ai făcut non-evreu, o femeie sau un sclav.”

    – Schulchan Aruch, Choszen Hamiszpat 348: „Toată proprietatea țărilor străine aparține națiunii evreiești, care în mod consecutiv este intitulată să o preia fără nicio remușcare.”

    – Seph. Jp., 92, 1: „Dumnezeu a dat evreilor putere asupra tuturor posesilor și sângelui tuturor națiunilor.”

    – Shabbath 116a: „Evreii trebuie să distrugă cărțile creștinilor, spre exemplu Noul Testament.”

  2. Monica spune:

    Islamul este o făcătură jidănească. Căutați, citiți și faceți corelații. Mahomed ar fi fost evreu după mamă, iar cel puţin 3 dintre femeile lui erau evreice, el era un îndrăcit, iar toţi cei apropiaţi din jurul său erau sataniști (vrăjitori, astrologi şi spiritişti). Mai marii iudeilor au făcut din demonizatul Mahomed, profet mincinos. L-au propulsat în frunte să răspândească mincinoasa religie şi să rănească, astfel, Creştinismul – ăsta a fost scopul iudeilor.
    DAR, cum „fiecare pasăre piere pe limba ei”, consecinţa acestei născociri mizerabile a iudeilor împotriva lui Hristos, a fost crearea celui mai rău şi mai neîmpăcat duşman de moarte al iudaismului. Primul sânge evreiesc a fost vărsat de însuşi Mahomed, lucru pe care adepţii religiei lui îl continuă până azi. Nu este mult timp de când, 110 milioane de arabi au depus greu jurământ ca să nimicească de pe faţa pământului şi ultimul evreu. Acum, peste 600 milioane de musulmani, pe care evreii i-au născocit ca să lovească Creştinismul, sunt gata să rănească de moarte, până la dispariţie, pe israeliţi, şi nu pe creştini, cum îşi plănuiseră ei de mai înainte, de-asta sunt atâtea video ci rabini care cer să nu existe niciun fel de apropiere între creștini și musulmani.

    De paștele iudaic, anul ăsta, Muntele Templului a fost vizitat de un număr record de iudei. Oare de ce?

    Dacă citiți ce scrie în Coran, veți regăsi cam aceleași idei ca-n Talmud.

    Priviți ce poartă pe cap evreii, musulmanii și papistașii. Desigur, asemănări. Sau coincidențe. Sau conspirații.

    Cred că mizeria din 1054, începută cu mult înainte, de fapt, e „lucrarea acelorași. Oare de ce papii pupă… mâna care celor care îi hrănește?! A se vedea supușenia oficial asumată pe care aceștia o au față de familiile sioniste mult prea cunoscute…

    Nu sunt ipocrită. Musulmanii din Palestina m-au cucerit ca oameni, prin simplitatea și omenia pe care mi-au arătat-o, mie, o străină. Aceștia nu se compară cu cei din Turcia sau Maroc! Ce am văzut și la beduinii hăituiți de „statul Israel”, aflați pe drumul spre Iordan, nu am întâlnit la niciun ortodox! Dar asta NU înseamnă că mă „rog” cu ei. NU! Pur și simplu, normalitatea lor e dezarmantă: îți arată cât de mic ești tu, „marele drept-măritor creștin”.

    1. Constanta Florea spune:

      …iar musulmanii se închină și la cubul acela negru, pe care îl au evreii în frunte (in miniatură, desigur), când se roagă.
      Nu știu amănunte. Poate cunoașteți dv., doamna Monica. Mulțumim pentru toate informațiile.

      Hristos a înviat!

      1. Monica spune:

        Adevărat a înviat!
        Știți mai multe decât credeți sau citiți, și dvs., blogurile lui saccsiv & danielvla și site-ul activenews.

        Mai multe date doveditoare despre faptul că evreii sunt inspiratorii mahomedanismului şi despre obârşia evreiască a lui Mahomed, cei interesați pot citi cartea lui Washington Irving.

        1. Constanta Florea spune:

          Fără legătură cu subiectul. Abia acum am vazut link-ul indicat de dv., doamna Monica, legat de fostul preot Mega. Îmi este PERFECT clar de ce nu a condamnat ereziile de la Creta, adoptate de episcopul lui, ci doar păcatele personale ale acestuia. Conform Sfintelor Canoane, caterisirea este validă.
          Încă o data, mulțumim pentru informații.

          1. Monica spune:

            Doamne, ajută!

      2. Monica spune:

        P.S: Anul acesta, am fost în Albania, luându-ne cazarea la un localnic (pe care nu-l cunoșteam, evident), nu hotel – de ceva vreme apelăm la varianta asta, din dorința de a fi mai aproape de cultura locului -, și ce credeți? În locul unde se lua masa, era o icoana bizantină cu Maica Domnului și Mântuitorul Iisus Hristos. Proprietarul e(ra) ortodox
        P.S 2: în biserica (teoretic) ortodoxă din Tirana nu m-am putut închina; nu din neputințe trupești, ci, pur și simplu nu am simțit să fac asta – a fost o premieră… negativă.

  3. Ioan spune:

    Raspundeti in fata lui Dumnezeu pentru ca votati ca presedinti pe ai lor ai strainilor si nu asa cum trebuie.Aici nu mai vorbim de libertate de alegere a fiecaruia ci de lupta cu Dumnezeu pentru ca la judecata vei fi judecat in poporul tau iar daca esti de partea dusmanilor poporului tau nu vei ajunge la Judecata.

    https://vm.tiktok.com/ZNdMuuU7y/

  4. Constanta Florea spune:

    Eu nu votez cu niciun candidat, d-le Ioan. Tocmai pentru ca voi răspunde în fața lui Dumnezeu.
    Zicea cineva: pui stampila pe Satana. Și Satana pune stampila pe tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *