Scrisoare deschisă adresată domnilor Iohannis, Orban, Ciolacu, şefilor de partide, şefilor de servicii de informaţii, parlamentarilor, membrilor guvernului
Doamnelor şi domnilor,
La ora la care vă scriu, cea mai mare parte a populației a înțeles că, deși aţi fost informați (mai ales primii doi), încă din decembrie, de serviciile de informații despre pericolul covid-19; deși ați putut observa, dumneavostră înșivă, epidemia din China, apoi răspândirea ei în alte state, răspândire uşor de prevăzut, despre care nu era necesar să fiți preveniți de servicii sau de specialiști, nu aţi făcut nimic pentru pregătirea țării în vederea șocului ce urma să vină.
Sistemul de sănătate publică a fost lipsit (dincolo de medicii și asistenţii înjuraţi, fugăriţi şi arestaţi pentru motive deloc lăudabile, în realitate adevăraţii eroi) de o strategie clară de acțiune, de echipamentele necesare
Preşedintele României a ieşit cu sfaturi pe care le ştiam cu toţii, cu starea de urgenţă şi cu ameninţări. (Oamenii vor compara şi îşi vor aminti.)
Demersul meu este însă legat de prosteasca, inutila şi extrem de dăunătoarea blocare a ţării prin măsuri care ţin de lupta cu infracţionalitatea criminală generalizată, cu războaiele de gherilă, de înăbuşire a unor tentative de lovitură de stat, sau a unor revolte, şi nu de lupta ştiinţifică cu un virus.
În România s-au întors şi vor continua să se întoarcă românii plecaţi prin lume. Nu peste mult timp numărul lor va trece de 2-3 milioane. Poate mai mult.
Cei care se întorc nu vor mai fi primiţi, sau nu vor mai aveau ce să facă în statele de unde au sosit, criza scoţând în şomaj însăşi populaţia nativă. Ce veţi face peste câteva luni cu toţi aceştia? Ce veţi face cu jumătate din populaţia României lipsită de asigurarea zilei de mâine? Vă bazaţi pe „iubirea” diasporei? Dincolo de faptul că nu e iubire, nu aţi înţeles până acum cât de repede trece “adorarea” populară? Cât de repede s-a trecut de la ura generalizată contra lui Băsescu, la ura împotriva PSD-ului şi a lui Liviu Dragnea? Şi dacă Băsescu a încasat ura pentru tăierile de salarii şi pensii şi mult mai redusele concedieri de după 2008, cea împotriva lui Dragnea s-a construit într-o perioadă de mai bine, cu substanţiale creşteri de salarii. Înţelegeţi în ce ecuaţie cu o singură necunoscută – când? – v-aţi vârât?
Ce veţi spune şi face când nu veţi mai avea bani de pensii, de salarii? Veţi împrumuta? Păi ştiţi cât de rari şi de scumpi sunt banii într-o lume deja îndatorată până peste cap şi scufundată în recesiune? În care cele mai multe state vor avea nevoie de împrumuturi mari? În care fiecare e pe cont propriu? Veţi vinde ţara asta pentru secole? O veţi împărţi?
Doamnelor şi domnilor,
Luaţi situaţia în mâini profesional şi bărbăteşte. Deblocaţi ţara, deblocaţi economia, atâta câtă mai este. Luaţi măsuri de stimulare, ajutaţi firmele româneşti, cu precădere sectorul productiv şi de servicii, mic şi mijlociu.Ajutaţi agricultura şi mai ales micul fermier, care poate suplini nevoile populaţiei orăşeneşti. Înfiinţaţi reţele de magazine alimentare şi aprozare de stat, care să comercializeze numai produse româneşti, căci nu vă veţi putea bizui, după cum deja ştiţi, pe retailerii de afară. Ajutaţi sectorul de producţie alimentară intern care să poată oricând asigura nevoile întregii ţări.
Nu în ultimul rând vreau să vă aduc la cunoştinţă, dacă nu ştiaţi deja, că această viroză nu este cu nimic mai gravă decât gripele anuale, doar cu anumite caracteristici care o particularizează: o contagiozitate mai ridicată şi decesul predominant al persoanelor vârstnice şi cu maladii preexistente: peste 90 % persoane de peste 70 de ani; peste 80 % cu două maladii pre-existente; peste 50 % cu 3 maladii pre-existente; sub 1 % fără nicio maladie pre-existentă. restricţii şi izolare a pandemiei locale, a coborât estimările de victime de la peste 2 milioane la 20.000, adică cam cât o gripă sezonieră.
Nu o spun eu, o spun statisticile anuale referitoare la toate maladiile, o spune statistica actualei pandemii, o spune o lungă listă de specialişti recunoscuţi la nivel interaţional: şefi de spitale, clinici, institute de cercetare, recomandaţi de rezultate de prestigiu, nu aşa-zişii specialişti locali apocaliptici, purtaţi pe la televiziuni şi sponsorizaţi masiv anual de companiile famaceutice.
Experţii internaţionali în drept penal şi constitutional afirmă că starea de urgenţă, blocarea, izolarea oamenilor consituie O ÎNCĂLCARE MASIVĂ ȘI DISPROPORȚIONATĂ A DREPTURILOR FUNDAMENTALE ŞI A LIBERTĂȚII ȘI, PRIN URMARE, SE PRESUPUNE CĂ SUNT „TOATE ILEGALE”.
În conformitate cu cele de mai sus, ca cetăţean al acestei ţări îngrijorat pentru viitorul ei, vă cer să deblocaţi ţara cât daunele nu devin uriaşe şi imposibil, sau foarte greu de reparat! Întreprindeţi cele necesare pentru a lupta pe tărâm medical cu epidemia! Ridicaţi de îndată starea de urgenţă care i-a transformat pe toţii românii în delicvenţi şi infractori ce trebuie să dea zilnic declaraţii! Încetați torturarea psihică a românilor! Desfiinţaţi penitenciarul România!
Deschideţi bisericile! Bisericile sunt spaţii ale grijii pentru celălalt, deprinderii obiceiurilor sănătoase, civilizate, educaţiei morale, solidarităţii, curăţiei trupeşti şi sufleteşti.
Deblocaţi economic şi social România, sau valul nemulţumirilor vă va mătura ca pe nişte resturi vegetale eșuate pe un mal de mare!
Paul Ghiţiu
Violeta Sfeclis
Chiriac Ştefan
Cătălin Gavrilaş
Marian Măgureanu
Daniel Vorona
Adina Warren
Doina-Lia Ungureanu
Gabriel Faraon
Stel Negru
Gheorghe Botosineanu
Vlad Părău
Valer Iuraşcu
(Preluare selectivă de pe un site neidentificat)
Foarte bună această postare, care pune în faţa guvernanţilor, urmările nefaste, îngrozitoare ale unei stări de urgenţă, care vor apărea cu atât mai repede cu cât această stare anormală se prelungeşte.
Ceea ce va urma va fi mai grav decât o gripă, fie ea şi Covid 19!
Libertatea conștiinței religioase este inviolabilă, și prin urmare din punct de vedere legal, participarea credincioșilor la Sfânta Liturghie și la alte slujbe ale Bisericii, la înmormântări precum și vizita la mormântul membrilor familiei, nu poate fi interzisă!
Mila şi îndurarea Domnului să fie cu noi cu toţi !Amin
Joi, 26 martie, liderii spirituali ai tuturor cultelor religioase majore, prezenţi în Israel, s-au adunat pentru o rugăciune comună ecumenistă pentru sănătatea popoarelor lumii şi pentru izbăvirea de pandemia COVID-19.
Iniţiatorul acestei rugăciuni comune, a fost primarul capitalei israeliene, Moshe Lyon.
La rugăciune au participat patriarhul Bisericii Ortodoxe din Ierusalim, Theophilus III, patriarhul “bisericii” catolice Pierbattista Pizzaball, patriarhul “bisericii” armene Noran – Kostos Francisco Beaton, şeful rabin sefardic din Ierusalim – Shlomo-Moshe Amar, şeful rabin shkenazi al Ierusalimului – Arie Stern, şeicul Atel Atrash și liderul spiritual al comunității druze din Israel, şeicul Muafak Tarif.
“Coronavirusul a luat viaţa multor oameni de pe tot pămîntul, fără a face deosebire între religii, ţară, naţiune sau continent. Pericolul a atîrnat deasupra noastră, astfel că şi responsabilitatea revine nouă tuturor”, – a declarat gazda ceremoniei, primarul Moshe Lyon. Ceremonia s-a încheat cu cîntarea comună a rugăciunii “Creatorul lumii din ceruri, dăruieşte-ne nouă pace”.
Puteti urmări aici:
SFÂNTA LITURGHIE DE LA IERUSALIM ÎN BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT
https://www.facebook.com/JerusalemPatriarchate/videos/216239136268168/?t=58
Acum se vede de ce Teofilos al III-lea a convocat intalnirea aceea de la Amman. De ochii lumii. N-avea de gand sa faca nimic pentru inlaturarea schismei. O Duminica binecuvantata.
Sa dezlantuit prigoana impotriva Pr Anastasios Gotsopolos, de remarcat ca parintele in ziua de Buna Vestire a savarsit Sf Liturghie in conditii normale, atit a trebuit sa vada slugile satanei, caci au turbat, masini ale politiei patrulau in preajma bisericii Sf Nicolae din Patras unde Parintele slujeste
Tot mai multe voci cer un guvern mondial, premierul britanic Gordon Brown a cerut public un astfel de guvern
Pana la urma vor avea acest guvern. Presedinte si prim-ministru? Antihristul.
O ordonanţă ca aceasta chiar este nevoie să fie analizată de către mai multe minţi luminate pentru a cântări cum se cuvine avantajele şi dezavantajele.
Cei care până acum au înţeles ce înseamnă a fi ortodox ştiu ce au de făcut. Ei vor găsi o cale să se mântuiască. Dar ceilalţi ce vor face? Ce vor face aceia cuprinşi de duhul lumesc care acum aruncă cu pietre în Hristos? Prioritatea este, totuşi, sufletul. Când şi cum se vor pocăi aceştia dacă acum acceptă să facă jocul lui Antihrist?
Dumnezeu îi cheamă şi pe ei la mântuire. La preoţi şi la biserică. Abia atunci când ni se ia Sfânta Liturghie vedem cât e de importantă. Ce-o să mai dorească unii Sfânta Împărtăşanie când vor vedea diavolii că vin să le ia sufletele! Va fi târziu însă! Dacă sunt atei nu înseamnă că Dumnezeu va schimba Noul Testament de dragul lor!
Problema e că oamenii s-au conformat cu prea multă uşurinţă şi prea puţini au încercat să opună rezistenţă în limite legale, fireşte. Scopul nostru este dobândirea Duhului Sfant. Iar iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui sunt condiţii esenţiale pentru vieţuirea creştină. Mi-aş dori în aceste vremuri să văd mai mult respect pentru om. Acest virus nu trebuie să ne dezumanizeze, nici nu trebuie să creeze distanţe sociale între bunici şi nepoţi ori între preoţi şi credincioşi, între cel care strănută şi între cel care nu a stat în curent şi nu strănută.
Bine ar fi ca preşedintele unui stat şi alţi mari demnitari să aibă aceeaşi religie cu a poporului pe care îl conduce, să aibă acea nobleţe atât de necesară pe plan social şi spiritual şi să înţeleagă că există Cineva mai mare şi mai important decât ei. Şi să nu risipească talanţii încredinţaţi pentru dobândirea mântuirii, nici să nu-i îngroape în pământ. Şi lor şi nouă ni se pun la încercare credinţa, nădejdea şi dragostea. Orice lege trebuie să ţină seama de acestea într-un stat creştin.
Ordonanţa este militară, dar general militar a fost şi Sfântul Gheorghe, iar Biserica se roagă mereu pentru militari! Această profesie este nobilă atunci când este pusă în slujba Adevărului.
Dumnezeu să ne ajute şi pe noi şi pe conducători să facem voia Sa!
Ordonanta militara ofera toate avantajele sceleratilor. Noua ne da avantajul arestului si multe altele de felul acesta. Doamne ajuta.
…
https://m.youtube.com/watch?v=aYRYF6a41Ck