Despre istoria și capcanele ecumenismului

Lupta împotriva lui Hristos s-a desfășurat de-a lungul timpului atât în mod direct, cât și indirect. În primele veacuri creștine,dușmanii lui Hristos erau ușor de identificat.Cu toate că existat o prigoană acerbă a lui Hristos și a creștinilor din dorința împăraților păgâni de a-și păstra autozeificarea și niște religii tolerante cu păcatele trupești și sufletești, Dumnezeu a biruit prin cei care L-au mărturisit cu prețul vieții. Astfel avem mulți Sfinți pe care îi cinstește în primul rând Dumnezeu arătându-ne sfintele lor moaște și ajutându-ne prin rugăciunile lor.

Mai târziu, dușmanii lui Hristos s-au infiltrat în Biserică și I-au prigonit Chipul lui Hristos din icoane, prin iconoclasm. Apoi, cei din Apus au dorit o religie în care omul să poată fi zeificat în timpul vieții și așa a apărut infailibilitatea papală. Aceasta a beneficiat de un mare sprijin lumesc și politic. Apoi s-au găsit invidioși care au vrut și ei să fie un fel de papi și au întemeiat alte confesiuni care Îl pomeneau și ei pe Hristos… Vorbeau și acestea despre mântuire, dar nu așa cum ne învață Hristos… Mântuirea oamenilor trecea pe un plan secundar. Toți acești ,,papi” le promiteau adepților lor o mântuire ușoară, dar instaurau o disciplină militărească, înlocuind ascultarea de Dumnezeu cu supunerea față de ei.

Mai târziu au observat ei că Ortodoxia continuă să izvorască Sfinți care le puneau în pericol prestigiul. De aceea l-au propulsat mai întâi pe Patriarhul  Meletie al IV-lea. Fiind mason, acesta a recunoscut validitatea hirotoniilor anglicane și a produs o mare dezbinare în Biserica Ortodoxă prin schimbarea calendarului, așa cum însuși recunoaște în iulie 1935, înainte de moarte.

Din articolul https://saccsiv.wordpress.com/2017/12/17/o-scurta-cronologie-ortodoxa-a-apostaziei-vremurilor-noastre-s-a-inceput-usor-in-secolul-19-s-a-apasat-pe-acceleratie-in-secolul-20-iar-acum-se-incheie-in-forta/, mai aflăm următoarele:

 ,,Patriarhul Meletie Metaxakis înnebunește, și după șase zile de chinuri și remușcări profunde, moare spunând: „Vai mie, am dezbinat Biserica, am nimicit Ortodoxia!”, la Zurich, în Elveția, și este îngropat la Cairo, în Egipt.”

În acest timp, în Rusia Ortodoxă, se desfășoară ,,prigoana de 70 de ani a Bisericii, ce a distrus 76.000 de biserici, 1.400 de mănăstiri, 60.000.000 de credincioși ortodocși, dintre care 70.000 de clerici și 30.000 de monahi” (sursa citată)

Între anii 1936-1944, ,,peste 800.000 de sârbi ortodocși sunt uciși de către călugării franciscani (romano-catolici) și de ustașii croați.” (sursa citată)

Apoi, în anul 1948, apar alte încercări cumplite pentru Ortodoxie care îi afectează dramatic pe ortodocșii români. Ecumenismul și comunismul merg mână în mână. În acel an, Athenagora a ajuns Patriarh al Constantinopolului. În acel an s-a înființat Consiliul Mondial al Bisericilor și tot în acel an s-a declanșat o prigoană cumplită a ortodocșilor din România.

E important să cunoaștem declarația acestui pseudo-patriarh ortodox:  „Greșim și păcătuim dacă gândim că credința ortodoxă a venit din ceruri și că celelalte dogme (religii) sunt nevrednice. Trei miliarde de oameni au ales mahomedanismul drept cale către Dumnezeu, și încă câteva sute de milioane sunt protestanți, catolici și budiști. Țelul fiecărei religii este să îl facă pe om mai bun”.(sursa citată) Așadar se lovea în mod explicit în sfințenie.

Sfântul Serafim de Sarov spunea că ,,scopul viețuirii creștine este dobândirea Duhului Sfânt”, nu dobândirea bunătății și a obedienței. Practic, prin astfel de declarații, se subminează Crezul Ortodox și  însuși scopul misiunii divine a Mântuitorului. În Biserica Ortodoxă, ,,una, sfântă sobornicească și apostolească”, așa cum mărturisim în Crez, prin lucrarea Duhului Sfânt, este posibilă nu doar mântuirea, ci chiar îndumnezeirea. Iar dobândirea Duhului Sfânt este incompatibilă cu păcatele trupești și cu cele sufletești.

Ecumenismul îi cere Ortodoxiei să renunțe la conceptul de îndumnezeire! Sub diferite pretexte, în anul 1948, s-a declanșat un val de arestări în România. Aceste evenimente din anul 1948 au o importanță majoră pentru impunerea ecumenismului în România.

În 7 decembrie 1965, ,,Patriarhul Ecumenic Athenagora și Papa Paul al VI-lea, în mod simultan, „ridică Anatema de la 1054″. Anatema a fost dată asupra ereziilor papale pentru a-i ocroti pe ortodocși de învățăturile ce nu duc la mântuire, ci la pieire.” (sursa citată)

Mai aflăm că:

1.      ,,Răsfoind paginile Dicționarului Biserica întemnițată. România: 1944-1989, apărut în 1998 sub egida Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, din cele peste 2.544 de nume, 1.725 sunt preoți ortodocși. Iar în Studiul introductiv al amintitului dicționar apar 31 de ierarhi ortodocși scoși din scaun, sechestrați sau exilați; unii dintre ei fiind declarați morți în împrejurări suspecte. S-au consemnat peste 1.500 de cazuri de personal ecleziastic auxiliar, care a fost epurat. (https://doxologia.ro/sfintii-inchisorilor) Deci avem aproape 2000 de preoți întemnițați și 31 de ierarhi ortodocși scoși din scaun pentru a fi înlocuiți…  

2.      ,,Toată elita țării era în pușcăriile comuniste; peste 2 milioane de români au cunoscut regimul concentraționar comunist.” (sursa citată)

3.      În anul 1959, peste zece mii de monahi sunt scoși din mănăstiri. (aceeași sursă)

În tot acest timp se făceau pași importanți pentru ecumenismul nivelator, iar în anul 1961, Biserica Ortodoxă Română aderă și ea la consiliul mondial al bisericilor. Crucea lui Baphomet ia locul crucii ortodoxe pe tot mai multe biserici, apar ,,icoane” cu semne oculte, păcatul și erezia se răspândesc fără o împotrivire fermă din partea ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române jefuite constant de duhovnicii plini de Har.

Apoi apar alte mari compromisuri, legitimate ulterior de Sinodul din Creta din 2016 și de legi prin care politicul încearcă să domine Biserica și s-o determine să-i servească interesele.

Dumnezeu să ne ajute să înțelegem corect vremurile și să facem voia Sa!

Sora Pelaghia