În Proloagele din 8 februarie, găsim o minune despre întoarcerea
la credinţă a unui pustnic eretic de către patriarhul Efrem:
,,Antiohia, fiind dărâmată cu totul, Justin împăratul a trimis pe dregătorul Efrem ca să o facă la loc. Şi, acest Efrem a fost un om cu viaţă sfântă şi, mai târziu, a fost hirotonit patriarh al Antiohiei, după proorocirea episcopului Pavel zidarul. Şi, era atunci, în acele părţi, un eretic din ceata lui Sever, care, în chipul Sfântului Simeon Stâlpnicul, petrecea pe un stâlp şi, de acolo, prin înşelătoarea sa sfinţenie, amăgea norodul, şi pe mulţi i-a tras la eresul său. Că mulţimea mai mult căuta la viaţă decât la Scriptură. Şi, patriarhul, văzând că turma lui piere, mâncată de acel eretic, a mers la dânsul şi l-a sfătuit să se unească cu Biserica, şi să asculte de Sinodul Calcedonului. Iar acela i-a răspuns: „Eu de Sinod nu vreau să ştiu.” A răspuns Sfântul: „Deci, atunci, pe unul ca tine cum să te sfătuiesc, ca să nu pieri împreună cu poporul?” Iar stâlpnicul, vrând a înfricoşa pe patriarh, a zis: „Preasfintite patriarh, să aprindem un foc şi cine, dintre noi, nu va arde, acela are credinţa cea bună”. Şi s-a minunat patriarhul de aceste cuvinte şi i-a zis lui: „Fiule, ţie ţi se cuvine ca sfătuirea părintelui tău să o primeşti. Dar ceea ce voieşti tu întrece a mea smerenie. Însă, pentru a ta mântuire şi a poporului, nădăjduind la mila lui Dumnezeu, voi face şi aceasta.” Şi a poruncit să aţâţe focul şi când s-au aprins lemnele şi se înălţa para focului, a zis către stâlpnic: „Vino şi să intrăm în foc, precum însuţi ai judecat.” Iar el, înspăimântându-se de foc, nu voia să se pogoare. Dar patriarhul, dezbrăcând omoforul său, l-a aruncat pe el în foc, rugându-se lui Dumnezeu şi zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Care pentru noi în pântecele Născătoarei de Dumnezeu Te-ai întrupat, arată-ne nouă adevărul”. Şi trei ceasuri a fost omoforul în foc şi nu s-a vătămat nicicum, ci întreg a rămas. Şi, văzând aceasta acel eretic, a blestemat pe Sever şi eresul lui şi, venindu-şi întru cunoştinţă, s-a unit cu soborniceasca Biserică. Şi din mâinile dumnezeiescului Efrem a primit preacuratele Taine şi a proslăvit pe Dumnezeu. Întru acest fel este biruinţa Bisericii noastre; că întăreşte cuvântul prin minuni şi nu învaţă numai cu cuvinte deşarte, încurcate şi goale. Dumnezeului nostru, slavă! Amin.”
De aici vedem de ce lupta împotriva ecumenismului este atât de dificilă. Contestarea minunilor și încercarea omului modern de a găsi explicații raționale pentru orice deschide calea ecumenismului. Și iată că omul zilelor noastre nu mai poate deschide gura să spună că a fost martor al unei minuni, că i se închide gura cu explicații ,,științifice” sau chiar cu citate din unul dintre sfinții canonizați recent. Trebuie să înțelegem că subminarea misticii și asceticii în facultățile de teologie este o măsură ecumenistă. Punct. Sigur că trebuie să avem dreaptă socoteală în toate pentru a recunoaște minunile lui Dumnezeu și de a le deosebi de falsele minuni ale necuratului.
Sfinții Apostoli și mulți alți sfinți și-au întărit cuvântul prin minuni. Nu există biruință a Bisericii Ortodoxe fără minuni. Cine nu rezistă acestui test? Ereticii, firește. De aceea au început să-i ceară Ortodoxiei să renunțe la conceptul de îndumnezeire a omului. Cine are curajul acum să-și arunce epitrahilul în foc pentru a demonstra că mărturisește adevărul? Și cine mai e dispus să accepte această minune drept probă a mărturisirii Adevărului? De ce s-a creat moda ca epitrahilul să fie cu cruce întoarsă? Și această modă este recentă…
Subminarea misticii și asceticii au drept efect slăbirea Ortodoxiei.
Sora Pelaghia