E adevărat, trebuie să ne ținem pe calea mântuirii sufletelor noastre, dar Mântuitorul nostru, Iisus Hristos ne-a lăsat a doua poruncă; ,,iubește-ți aproapele ca pe tine însuți!”, care cuprinde toată mila, iubirea și lumina către calea cea strâmtă, a iertării noastre la Dreapta Judecată.
Aseară, la Chiajna, românii care au ales să rămână pe pământul lor și să muncească, erau blocați în gerul acela aspru, ca nu cumva să se ducă peste covrigar să-și ceară drepturile. Jandarmii, polițiștii, își urmau regulile și ordinele primite; mai beau câte o cafea, stăteau în mașini la căldură, în timp ce românii amărâți stăteau în stradă.
Vă mai amintiți când au intrat în românia ucrainienii, cum au plecat mii de români cu sticle de apă, coșuri de mâncare, și îi așteptau la vamă? Ăia primeau ce li se dădea cu impertinență, pentru că erau milionari, iar românii care veniseră să-i hrănească erau niște ,,proști săraci”. Câți români s-au dus aseară la Chiajna să le ducă fraților lor un ceai, o bucată de pâine? NICI UNUL! S-a dus Șoșoaca, s-a dus Mision cu grupul lui de tinichea, pentru campania electorală. Apropos; oamenii lui Mision erau pe punctul să sară la gâtul Șoșoacăi. Unde erau șoșocarii de pe rețelele de socializare care se roagă Lui Dumnezeu pentru ea? Erau pe Facebook, pe Tik Tok….bineînțeles!
Din toată mizeria aceasta, cei care vor suferi cel mai mult sunt românii blocați la Chiajna și NOI! Toți lașii și toți spălații pe creier! Am spus și voi spune cât mai am de stat aici, în lumea aceasta groaznică, în care am apucat să trăiesc: nu mai există scăpare decât la Dumnezeu Cel în Treime slăvit, la Maica Domnului și la Sfinții Părinti!
Doamne ajută!
Mărturisim pe Hristos
Cândva, Andre Malraux (un mare susținător și un apropiat al lui Charles de Gaulle) spunea o butadă uluitor de adevărată: „O viață nu înseamnă nimic, dar nimic nu înseamnă cât o viață”. Solidaritatea n-a fost niciodată punctul forte al românilor! Au avut grijă alții, vreme de secole să „planteze” sămânța dezbinării, iar operațiunile psihologice, din ultimii peste 30 de ani, la care am fost supuși sistematic își demonstrează eficiența nu numai din punct de vedere politic, dar și social. Nu de puține ori mă gândesc, că asistăm neputincioși la o etapă istorică similară celei din vechime când leproșii erau excluși din comunitățile umane fiind condamnați automat la foame și la moarte. O epocă neagră în care a trebuit să se coboare din ceruri însuși Dumnezeu pentru a ne reaminti ce înseamnă mila, dragostea și jertfa… Practic, propaganda și-a atins scopul! Stăteau conaționalii noștri cu zdreanța nazistă galben-albastră pe piept în semn de adeziune față de banderiștii din Ucraina, demonstrând compătimire pe motiv că… au fost „atacați” de ruși. Ăia bolșevici, ăia răi, ăia de la Moscova care i-au păgubit cândva de tezaur și au trecut la rapturi teritoriale după Pactul Ribbentrop-Molotov, uitând că România a luptat de partea celui mai mortal și mai infect flagel: nazismul! Așadar, n-ar trebui să vă mire, stimată doamnă, că ucrainenii au fost întâmpinați la intrarea în țară cu pâine și sare: reprezintă doar reminiscențe ale simpatiei românești, cândva atât de loiale național-socialismului german!
Concluzionând, iubindu-ne aproapele ca pe noi înșine, întăriți și uniți în adevărata credință – Ortodoxia – oamenii pot depăși nu doar bolile ori asprimea timpurilor, ci și vicisitudinile vieții cu singura condiție indispensabilă, sine qua non, dacă vreți: de a-și aminti solidaritatea și de a o dori cu sinceritate. Altfel, fără această unitate, oamenii din Chiajna vor fi pretutindeni, în fiecare sat uitat de lume sau oraș însemnat al Românei. Chiar dacă n-o avem în sânge, ar trebui s-o învățăm.