M-a durut adevărul ascuns cu bună ştiintă de cei care deţin puterea (vremelnică) si se cred veşnici, servitori devotati ai mai marilor arhierei ecumenişti fruntaşi din BOR şi de oriunde. Domnul Atotmilostiv, sa-l odihnească cu dreptii Săi, pe Părintele Chesarie Gheorghescu, „Arhimandritul erudit şi Mărturisitorul Dreptei Credinţe”, in mult dorita Împaratie Cerească!
Aceasta panerezie, ecumenismul, este o molimă otravitoare, care a contaminat preoţimea şi stăreţimea BOR, precum în alte timpuri, comunismul bolşevic de sorginte sionist – masonică, infiltrat la nivelul tuturor structurilor societatii. Oricine îndrăznea sa se ridice impotriva regimului comunist, era smuls din cadrul familiei, aruncat in beciurile securitatii, şi apoi „disciplinat” într-unul din lagărele de tortură ale sistemului, întreaga familie anchetată, închisă, umilită, lăsată să traiască in conditii mizerabile, urmarită intreaga viată de cerberii sistemului totalitarist.
Ecumenismul este o plagă care sufocă pe oricine încearcă sa atragă atentia asupra pericolului de moarte sufletească care îl insoteste, aruncându-l necanonic pe temerarul care „strică” ordinea si disciplina de fier instituită de mai marii Bisericii, in ghearele anonimatului, fără loc de muncă în cadrul instituţional al Bisericii.
Umilire coercitivă în faţa obstii si a colegilor, denigrare de către superiorii în grad, anchetare i caterisire necanonică, sunt mijloacele de anihilare a personalitătii celui care indrăzneste să strige adevărul, să arate prăpastia în care vor cădea, cler si credinciosi, adepti ai ecumenismului feroce.
Câtă asemănare între cele doua sisteme dictatoriale, născute in hrubele intunericului, sub conducerea arhitectilor noii ordini mondiale, drumarii antihristului!
Dr. Gabriela Naghi
Deocamdată , ecumenismul va fi propovăduit cu râvnă(?), putem spune antihristică, de cei doi corifei ai BOR aleși în funcții de conducere a CMB, nu întâmplător, IPS NIfon și Pr.Ioan Sauca. Roadele lor în conformitate cu dorința ascunsă a iezuitului Francisc, ‘fratello caro’ di Bartolomeu, după cum mărturisește el însuși, se vor face văzute și auzite cât de curând! Propovăduirea ecumenismului prin toate mijloacele nu înseamnă, vinderea Mântuitorului Hristos? Deci cel care IL va vinde în acest chip ruşinos , devine „diavol” sau un drumar care pregăteşte calea antihristului?
„Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă.
Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus ştia de la început cine sunt cei ce nu cred şi cine este cel care Îl va vinde.
Şi zicea: De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl.
Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El.
Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreţi şi voi să vă duceţi?
Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice.
Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.
Le-a răspuns Iisus: Oare, nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Şi unul dintre voi este diavol!” (Ioan 6; 63-70)