Când o țară este condusă de repetenți, nu ai la ce să te mai aștepți.
Când într-un stat, funcțiile de decizie sunt date de serviciile secrete, unor neica nimeni și repetenți pe deasupra, rezultatele sunt evidente. Când în cea mai înaltă demnitate publică, este așezat unul, analfabet funcțional, care spune despre el că are șase case cumpărate din „meditații”, finalul este previzibil. Când așa-zisul prim-ministru al țării este unul care are o carieră militară, și acceptă să fie arborate drapele altor state, decât țara pe care se presupune că a servit-o, sfidând pe toată lumea, nu te aștepta la altceva decât dezastru. Când unul despre care se știe doar că a „venit” în Romania la 16 ani, îți distruge națiunea, identitatea neamului, aduce psihoza și realmente condamnă oamenii în lagărele de exterminare prin „protocoalele” pe care le face, moartea este singurul rezultat. După care din Comandantul acțiunii se transformă în deținătorul suprem al adevărului, în aplauzele descreștinaților, nu mai ai nimic de auzit. Doar minciună ridicată la rang de adevăr!
Când o nație umbla bezmetică cu frica in sân că va muri, fara sa gândească, fara să pună întrebări, fara sa ceara răspunsuri, viitorul nu exista! Când din noapte până dimineață, frica de virus e înlocuită cu frica de război, nu rămâne decât să te crucești și să rămâi așa! Când legile sunt făcute doar pentru prosti, și indivizii care-și spun „politicieni” ies in creierii nopții cu sticle de coniac și pisicile din dotare, făcând realmente mișto de oamenii care le plătesc salariile, meritați tot ce primiti. Când latrinele tv, și 90% din așa-zișii ziarici, primesc bani grei de la demenții și psihopatii care-și spun „putere” și „opoziție” inexistente amândouă, ar trebui să realizați că sunteți pe cont propriu și ați devenit o „colonie” unde se desfășoară experimente de orice fel!
Când unul sau mai multi încearcă să ceara răspunsuri, trăgând de pulpanele javrelor, aia de-și spun influencerii vieții dar ca lupii îmbrăcați în oi, făcând un linșaj fara precedent, finalul este clar. Când stați și ascultați ce rahat mananca toți idioții care-si spun „lideri de opinie”, dar ei sunt doar cei ce citesc niste „bilete” ce vin in plicuri de la „table”, ar trebui sa înțelegeți că trăiți într-o realitate creata de niște imbecili, repetenți, psihopați care vă „vor binele” și vă salvează de război! Binele asta pe care ei îl vor pentru voi, sper să li se întoarcă înzecit. Cu aceeași măsură, cu aceeași monedă și sub aceleași forme pe care ei le-au aplicat nației. Când te conduc niste repetenți, nația rămâne repetentă pe viață, la viață și mai ales fără viitor.
A venit vremea putreziciunii sistemelor în toată lumea! Anul 2020, doar a ridicat o cortină, grea, însângerată, arătând lumii cât de putrede sunt sistemele, de la Nord la Sud și de la Est la Vest! Sistemele sunt pline de putreziciune, de oameni „morți” sufletește, de psihopați și mai ales dezaxați! Acest mucegai îmbâcsit format din indivizii ăștia nesătuli de putere și bani, de controlul și asuprirea oamenilor, și-a arătat mâzga mizerabilă, în cei doi ani ce au trecut. Au distrus tot ce au putut, au falimentat tot ce le-a ieșit în cale, au ordonat prin nemernicii de la guvernări, genocid la nivel planetar. După care s-au apucat de război. Pentru că nu au reușit să-si duca minciuna până la capăt, sistemele politice și administrative din toate statele vor începe să crape pe rând. Au ajuns ca niște sandramale la care ei, „preaputernicii” zilei, au scos ușile, au dărâmat tavanele, au spart geamurile!
Acum se plâng că plouă și furtuna intra peste tot în sandrama! Nu vă plângeți, începutul sfârșitului abia începe! Fiecare sistem se va prăbuși ca un joc de domino, sub ochii noștri! Cine nu este încă lămurit, o să vadă cu ochii lui! Până în 2024, aceste sisteme se vor prăbuși ca și un castel făcut din niște cărți de joc, pentru că nu mai sunt de folos nimănui. Și ce se dărâmă, se va dărâma și îngropa pentru totdeauna! Important este ca toți „oamenii sistemelor” să rămână îngropați sub dărâmăturile sistemelor pe care le-au clădit pentru asuprirea omenirii!
Nimeni, niciodată nu poate asupri omenirea! Niciodată!
Lecția asta o să rămână în istoria adevărată a omenirii, iar 2020 va fi anul în care curățarea totala a putreziciunii a început cu o minciună! Ei au făcut o plandemonie, încearcă un război mondial, prin manipulare, minciună și propagandă, dar cu siguranță Dumnezeu este cu Mâna pe mătură! Și Planul Lui cu siguranță nu are nimic în comun cu cel al psihopaților! Pentru că Apocalipsa înseamnă revelație! Și abia de acum încolo se vor revela Adevăruri, căci cei patru au venit calare din 2020!
În urma lor miroase a sulf! De la Roma, până la Beijing și din SUA până la capătul pământului!
Zoe Dantes
Faceţi ascultare cu ochii închişi şi nu vă temeţi!
Sfântul Cuvios Efrem Filotheitul din Arizona
„Ascultare adevărată, ne învăţa Stareţul( Sfântul Cuvios Iosif Isihastul-n.m.), nu înseamnă să împlineşti porunca doar la exterior şi tipiconal. Adevărata ascultare înseamnă să te sileşti pe tine însuţi să crezi şi să cugeţi aşa cum crede şi cugetă stareţul tău. Care este scopul ascultării? Nu este acela de a învăţa regulile vieţii duhovniceşti? Dacă ucenicul nu are credinţă în povăţuitorul său, atunci care este folosul?”.
Păstrând, aşadar, această învăţătură, m‑am străduit cu smerenie şi cu simplitate să‑l urmez pe cât mi‑a stat în putinţă în cugetările sale, în crezul său. Şi, cu Harul lui Dumnezeu, niciodată nu am cugetat diferit de ceea ce „credea” Stareţul meu. Nu voiam să fiu ucenic numai la exterior, adică să fac ascultare numai în slujirea mea, la rucodelie sau la tot ceea ce îmi poruncea, ci căutam ascultarea adevărată, duhovnicească. Astfel, când Stareţul hotăra ceva, eram întru totul de acord cu el.
De asemenea ne spunea că politeţea la monah este să spună „iertaţi” şi „să fie binecuvântat”. Adică, atunci când greşeşte şi este mustrat, să nu spună o mie şi una de îndreptăţiri, ci simplu „iertaţi”. Iar atunci când i se spune ceva care taie voia lui, să cedeze cu smerenie şi să spună „să fie binecuvântat”.
Stareţul mai spunea:
– Început bun, sfârşit şi mai bun; început rău, sfârşit şi mai rău.
– Şi care este începutul bun, Gheronda?
– Când faceţi ascultare, când nu faceţi voia voastră, când vă faceţi canonul, când nu ascundeţi nimic de Stareţul vostru şi nu‑l amărâţi cu nimic. Iată, acesta este începutul cel bun. Dar mai ales început bun înseamnă să cugetaţi ceea ce cugetă stareţul vostru. Face greşeală stareţul vostru? Faceţi şi voi. Dar voi nu veţi greşi, fiindcă ascultarea nu‑l lasă pe ucenic să greşească, chiar dacă greşeşte stareţul. Ascultarea adevărată nu‑l lasă pe ucenic să se piardă.
Faceţi ascultare cu ochii închişi şi nu vă temeţi!
– Să fie binecuvântat!
Eu personal mi‑am însuşit bine această învăţătură şi nu a fost nevoie să o aud a doua oară. „Pe Gheronda să‑l odihnesc, îmi spuneam în sinea mea. Nimic altceva. Dacă îl odihnesc pe Stareţ, nu mă tem de nimic”. Acest sfat simplu, dar care ascunde în el o mare putere duhovnicească, l‑am pus la suflet, l‑am făcut „crezul meu” şi avuţia mea şi am spus cu hotărâre: „În această privinţă îmi voi concentra toată atenţia”. Şi într‑adevăr, am căutat să‑l odihnesc pe Stareţ; pe de o parte să nu‑l mâhnesc niciodată, iar pe de alta să‑l odihnesc cu felul vieţuirii mele.
Şi mă gândeam în sinea mea: „Dacă n‑am să reuşesc asta, înseamnă că scopul meu pentru care am părăsit lumea a eşuat”. Şi am văzut aceasta în practică: când ucenicul se străduieşte să păzească cu acrivie poruncile stareţului său, îl însoţeşte binecuvântarea lui Dumnezeu, fiindcă este cu neputinţă ca ucenicul, care cu smerenie îl odihneşte pe părintele său duhovnicesc, să eşueze în viaţa duhovnicească; şi cu atât mai mult să nu câştige Împărăţia lui Dumnezeu.
Vedem la Sfântul Simeon Noul Teolog că datorită desăvârşitei ascultări faţă de stareţul său, a credinţei neclintite în el şi a smereniei sale, i s‑a dăruit cu îmbelşugare Harul Sfântului Duh.
Extras din Starețul meu Iosif Isihastul – Arhim. Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos – 2010
https://www.youtube.com/watch?v=HLemQUcXCYU&t=35s&ab_channel=M%C4%83n%C4%83stireaDragomirna
Pacea dinlăuntrul cetății
Sfântul Grigorie Palama
Postul și cumpătarea sunt un îndoit zid de apărare, iar cel ce trăiește între acestea se bucură de multă pace, întrucât se află înlăuntrul Ierusalimului. Căci Ierusalim se tălmăcește „pace”. Iar bucătarul mare al căpeteniei Babilonului pornește la asalt împotriva zidului de apărare; și dacă nu-i găsește pe cei dinlăuntrul zidurilor împotrivindu-se cu tărie mare, le răstoarnă și le dărâmă, aducând, ca toți cuceritorii de cetăți, ispitele mâncărilor meșteșugite.
Sfântul Grigorie Palama, Omilii, vol. I, Ed. Anastasia, 2012
Împietrirea oprește rugăciunea
Sfântul Grigorie Palama
Este necesar să liniștim acele simțuri care sunt mișcate de cele din afară când ne întoarcem spre cele dinlăuntru. Căci acest trup ni s-a dat ca pereche de către Dumnezeu, mai bine zis ni s-a supus ca o pereche. Deci, când se răzvrătește, să-l oprim, dar când se lasă călăuzit cum trebuie, să-l primim.
Pe lângă aceasta, cei ce se roagă cu mintea cu adevărat trebuie să fie nepătimași și să fi lepădat legătura cu lucrurile aflate la mijloc (între ei și Dumnezeu), căci numai așa pot ajunge la rugăciunea netulburată; iar cei ce n-au ajuns la această măsură (a nepătimirii), dar se silesc spre ea, trebuie să treacă peste împătimirea de plăcere (dulcea împătimire), ca să se elibereze cu totul de împătimire. Gândul să-l aibă mai tare ca mișcările rele ale patimilor.
Până ce ne stăpânește împătimirea nu putem gusta rugăciunea minții nici măcar cu cuvântul de pe vârful buzelor, și avem nevoie să simțim prin simțul pipăitului numaidecât durerea postului, a privegherii și a altora ca acestea, dacă vrem să ne îngrijim de rugăciune. Căci numai prin ea se mortifică pornirea păcătoasă a trupului, și gândurile care mișcă patimile animalice se fac mai cumpătate și mai slabe. Ba nu numai atâta, ci aceasta aduce și începutul sfințitei străpungeri a inimii, prin care se șterg și întinăciunile necurate de mai înainte și care face pe Dumnezeu mai presus de toate milostiv și înduplecat de rugăciune. Căci „inima zdrobită Dumnezeu nu o va urgisi” (Psalmi 50, 18), după David; iar după Teologul Grigorie, „de nimic nu are Dumnezeu mai multă grijă ca de greaua pătimire”.
Lipsa durerii, pe care Părinții o numesc și împietrire, e deci cea care oprește rugăciunea. Postul este oarecum esența rugăciunii.
Sfântul Grigorie Palama, Cuvânt pentru cei ce se liniștesc cu evlavie. Despre rugăciune, în Filocalia, vol. 7, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă
Și a văzut Dumnezeu că este bună lumina și a despărțit Dumnezeu lumina de întuneric
Sfântul Grigorie Palama
Duhul ne-a învățat că numai Dumnezeu este Cel ce este cu adevărat și este pururea și este neschimbat, neprimindu-și existența din cele ce nu sunt și nemergând spre neființă; că este în trei ipostasuri și atotputernic; că El a adus în șase zile cu cuvântul la existență cele ce sunt din cele ce nu sunt, mai bine zis, le-a dat ființă deodată tuturor – cum zice Moise. Căci la început a făcut Dumnezeu cerul și pământul nu ca pe un gol, desigur, nici fără cele dintre ele. Căci pământul era amestecat cu apă și fiecare dintre ele purta în sine ca o sarcină aerul și dobitoacele și plantele după felul lor. Iar cerul cuprindea feluritele lumini și luminători în care subzista totul.
Sfântul Grigorie Palama, Tomul Aghioritic, în Filocalia Românească, vol. 7
PATIMILE ŞI VINDECAREA ÎNTREITĂ A SUFLETULUI
Sfântul Grigorie merge mai departe la cea de-a doua patimă, care este dragostea de sine. Această patimă se dezvoltă în om înaintea patimii iubirii trupeşti, când omul este încă destul de tânăr. Există două feluri de dragoste de sine. Una este slava deşartă, care se leagă de înfrumuseţarea trupului şi dorinţa de a avea haine scumpe, iar cealaltă îi afectează pe cei cunoscuţi pentru virtuţile lor şi ea este însoţită de ipocrizie şi de îngâmfare. Această patimă se poate vindeca prin dragostea pentru slava cerească, prin sentimentul propriei nevrednicii şi prin îndelunga răbdare a dispreţului celorlalţi, punând slava lui Dumnezeu mai presus de propria slăvire. Dacă există cumva vreo virtute, aceea trebuie atribuită lui Dumnezeu, iar atenţia trebuie îndreptată către El. Un mare ajutor în vindecarea acestei patimi îl are “retragerea din lume şi trăirea unei vieţi de rugăciune“, închiderea în propria chilie. Ca atare, se poate evita îngâmfarea când vezi dezgustul pe care-l aduce cu sine această patimă. O altă patimă legată de iubirea de sine este dorinţa de a câştiga stima celorlalţi. Această patimă “este cea mai subtilă dintre toate“. Şi întrucât e cea mai subtilă, trebuie cu orice preţ să te fereşti de ea evitând să o accepţi, respingând orice gând care ar putea aduce cu sine acceptarea ei, înarmându-te împotriva ei. Dorinţa de a câştiga stima celorlalţi este o patimă dezastruoasă. Ea îl conduce pe om mai departe la lipsa de credinţă. A te bucura de laude din partea oamenilor provoacă invidie, care reprezintă o crimă potenţială: “cauza celei dintâi ucideri şi apoi uciderea lui Dumnezeu“. In cele din urmă, patima iubirii de sine îl duce pe om la mari falsităţi.
HIEROTHEOS, MITROPOLIT DE NAFPAKTOS, “Sfântul Grigorie Palama Aghioritul”, Editura Bunavestire, Bacau, 2000