Citesc cu oarecare surprindere pledoaria Preotului Profesor Ene Branişte, privitoare la adaptarea posturilor Sfintei Biserici Ortodoxe la condiţiile vremurilor noi. Scria aceasta înainte de 1985: ,,Totuşi, trebuie să avem în vedere faptul că vechile dispoziţii canonice, enumerate până aici şi privitoare la durata, asprimea şi obligativitatea diferitelor posturi de peste an, au fost formulate pentru credincioşi care trăiau în alte vremuri şi în condiţii de viaţă cu totul deosebite de cele în care trăiesc credincioşii de azi. De aceea, aplicarea lor integrală nu mai este posibilă decât cel mult vieţuitorilor din mănăstiri şi unui număr restrâns de credincioşi laici, cu o conştiinţă religioasă mai riguroasă’’ (Liturgica Generală, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1985, p. 326-327). Întrucât nu au caracter de dogmă, continuă Părintele, normele bisericeşti privitoare la post ,,pot fi anulate, modificate sau atenuate de aceeaşi autoritate, la nevoie’’.
Părintele comite o mare eroare, ca să nu spun mai mult, pe care nu ştiu dacă a îndreptat-o, prin Spovedanie, până la sfârşitul vieţii sale. Nu avem voie să ne atingem de rânduielile bisericeşti referitoare la Post, aşa cum au fost ele statornicite de Sfinţii Părinţi, sub cuvântul grijii faţă de credincioşii vremurilor noastre, sau invocând şi altfel de pretexte. Dimpotrivă, avem o datorie sfântă de a păstra neştirbită învăţătura Sfintei Biserici despre Posturi. Cine vrea să culeagă roadele binecuvântate ale postului, ţine cu rigoare posturile, sau măcar după puteri. Nu putem face din condiţiile vremurilor noastre un dreptar după care să ajustăm Posturile bisericeşti, nesocotind Sfintele Canoane. Este ştiut că puţini se străduiesc să postească după rânduială, şi foarte mulţi invocă neputinţa, fără să fi încercat, cât de cât, să-şi depăşească starea de comoditate în care se complac. De dragul acestora, nu ne vom apuca acum să anulăm ceea ce ne-au lăsat Sfinţii Părinţi.
Aflăm, din aceaşi carte a Părintelui, despre ,,comisia interortodoxă pregătitoare a celei de-a doua Conferinţe pan-ortodoxe pentru pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod’’. Aceasta a propus, printre soluţii, reducerea Postului Naşterii Domnului la jumătate, care ar urma să înceapă în 4 decembrie!! Aşadar, aceasta este tendinţa: desfiinţarea Posturilor Sfintei Biserici şi acolo se va ajunge, dacă vom urma modul de gândire a Preotului Branişte şi al altora de acelaşi cuget. Un lucru este cert: Biserica, Poporul lui Dumnezeu, nu se va supune acestor directive, concepute în laboratoarele obscure ale necredinţei.
(Articol scris în 2011)
Presbiter Iovița Vasile
Ignatie de la Huși propagandă electorală în favoarea lui Nelu Tătaru
Adevarat, nu trebuie schimbate canoanele stabilite de Sfintii Parinti, nu smintiti credinciosii.
Citate ale Sfinților Părinți care demonstrează că Dumnezeu Tatăl S-a arătat oamenilor (nu după ființă), că este identificat de Proorocul Daniel ca „Cel Vechi/Bătrân de zile” și POATE fi reprezentat în icoane
https://danielvla.wordpress.com/2024/04/27/citate-ale-sfintilor-parinti-care-demonstreaza-ca-dumnezeu-tatal-s-a-aratat-oamenilor-nu-dupa-fiinta-ca-este-identificat-de-proorocul-daniel-ca-cel-vechi-batran-de-zile-si-poate-f/
In perioada de dupa Rusalii,in saptamana dintre Rusalii si Duminica Tuturor Sfintilor,perioada care coincide si cu inceputul Postului Sf.Apostoli (adica intre 24 iunie si 29 iunie) este perioada de Harti de dupa Rusalii si nu se tine post.Pentru nestiutori,au mai fost ani in care Postul Sf.Apostoli a fost si de O Zi,28 iunie.Astia au exclus Hartii de dupa Rusalii nu pentru ca sunt ei mari postitori ci pentru ca sunt ecumenisti si vor sa postim o data cu armenii,pentru ca asa e ciorba ecumenista.Nu tine nimeni niciun post atunci:toata lumea sa-i dea pe carne,oua,mici,carnati,branza,lapte,peste si preparate din ele.
Este adevărat, părinte, că Duminica Tuturor Sfinților trebuie sa cadă, în mod obligatoriu, înainte de praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel? Or, anul acesta, va fi după Sf. Apostoli.
Aceasta tulburare, care încalcă Sfintele Canoane, este datorată schimbării calendarului, acum 100 de ani, nu?
Mulțumesc. Blagosloviți.
Doamne ajută
Anomaliile acestea au apărut în momentul în care masonii ne-au schimbat calendarul. Nimeni dintre căpeteniile Bisericii nu dorește revenirea la Calendarul iulian, care a fost atat de bine gandit.
Dumnezeu sa ne miluiască!