Psihoza coronavirusului a pus stăpânire pe întreaga lume, și a creat mai ales în Italia, situații de panică, temeri legate de toate informațiile destabilizatoare și de frica de moarte, care din păcate se descarcă pe plămân, făcându-l sensibil la atacul virusului mortal de gripă.
O asistentă medicală care îngrijea pacienții din Spitalul San Gerado din Monza, Lombardia, și-a curmat propria viață, după ce a petrecut câteva săptămâni în izolare, acasă, scrie TMZ. Femeia, în vârstă de 34 de ani, ar fi fost în carantină după ce a fost depistată pozitiv cu noul coronavirus, și era îngrozită de gândul că ar fi putut îmbolnăvi, la rândul ei, alte persoane, scrie New York Post.
Un alt caz asemănător a fost semnalat la Veneţia, în urmă cu o săptămână, aparent cu aceleaşi motivaţii.
Un expert italian, Stefano Montanari, nanopatolog din Bologna, doctor în farmacie, susține într-un interviu care circulă pe rețelele de socializare că epidemia în curs de desfășurare este doar o cascadorie mediatică a giganților farmaceutici, o mega-înșelătorie. Rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi dacă îl credem sau nu.
Doctorul Stefano Montanari și-a explicat teza, considerată de unii conspiraționistă, privind companiile farmaceutice din spatele epidemiei Covid-19. Montanari afirmă că epidemia se va încheia doar atunci când economia va fi la pământ, iar vaccinurile vor fi obligatorii pentru șapte miliarde de pacienți. Companiile farmaceutice sunt ținta nanopatologului, care susține că cifra de afaceri din spatele Big Pharma, nu concurează nici măcar cu traficul de droguri, este o putere care cumpără state întregi. O afacere de proporții inimaginabile, care a corupt totul, chiar și „Biserica” Catolică, afirmă el.
Montanari explică apoi că Institutul Superior de Sănătate vorbește clar și anume că există doar trei decese confirmate cu Coronavirus. Restul morților ar fi, spune el, persoane în vârstă, care au avut afecțiuni medicale grave, cancer sau diabet. Într-un an în Italia mor aproximativ 650.000 de oameni, 20.000 au murit din cauza gripei și 49.000 din infecțiile contractate în spitale. „Dacă sar de la etajul 10 și am și o răceală, nu se poate spune că am murit de o răceală”, afirmă el. „Răceala obișnuită este unul dintre numeroșii viruși din familia Coronavirus. Alții din aceeași familie provoacă hepatită virală, gripă, diverse răceli, nu ale sistemelor vii, ci ale lanțurilor chimice care pot infecta uneori ficatul, intestinele sau plămânii, spune Montanari. Păstrăm sute de astfel de viruși în corpul nostru. Coronavirusul italian este diferit de cel chinezesc. Este posibil să fi existat un accident în drumul către un laborator, poate cineva a făcut-o în mod intenționat”, susține nanopatologul. De asemenea, el susține că febra trebuie considerată un simptom pozitiv, pentru că înseamnă că organismul nostru reacționează la boli. În plus, crede că este necesar să ne vindecăm pe cont propriu, pentru că avem „apărări imune puternice pe piele, motiv pentru care este inutil să purtăm mănuși”.
Nanopatologul, ale cărui teorii sunt însă puternic criticate, mai afirmă că nici o gripă nu va fi eradicată vreodată cu un vaccin, la fel cum Coronavirusul este doar o înșelătorie. De asemenea, el pretinde că măștile și carantina sunt o nebunie și că persoanele în vârstă, care acum sunt obligate să stea în casă, ar trebui să fie la soare și la aer, interdicțiile care li se aplică, echivalând cu o condamnare a lor.
Concluzia lui: infecția cu coronavirus este o înșelătorie menită să forțeze 7 miliarde de oameni să se vaccineze. Și, desigur cea mai mare afacere de până acum. Când totul se va termina, unii oameni vor stăpâni lumea.
Aduşi în situaţia de a sluji în bisericile goale, episcopii Bisericii Ortodoxe Române, se confruntă cu o situație nemaiîntâlnită până acum. Personal nu îmi dau seama cum se simt și nici dacă mai pot dormi liniștiți noaptea. De fapt, așa ar fi trebuit să arate bisericile, goale ca în acest moment, după semnarea documentelor eretice din Creta, goale după slujbele ținute împreună cu ereticii în săptămâna de rugăciune ecumenistă din ianuarie. Dar niciunul dintre preoții BOR nu pare a fi îngrijorat de erezia la care s-a făcut părtaș, pentru care acum plătesc mai ales credincioșii induși în eroare și smintiți, ani întregi, de propaganda deșănțată ecumenistă, pustiitoare de suflete. Niciunuia nu îi pasă de participarea BOR la conducerea satanistului organism CMB. Duhul lumesc, al grijii de multe, pentru familie și prieteni, i-a îndepărtat în această vreme de încercare, de oameni și de Dumnezeu. Nimic nu va mai fi la fel ca înainte.
Un ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse a declarat:„Așadar, se dovedește că, dacă deodată Paștile este sărbătorit acasă (nu exclud o astfel de posibilitate), asta va însemna că am distrus totul. Este distrusă cel puțin credința că, din cauza fricii de moarte, refuzăm să credem cu adevărat în Învingătorul morții. Chiar în timpul holerei, Bisericile nu au fost niciodată închise… Dacă creștinii refuză să se închine lui Hristos Cel Înviat din cauza fricii de moarte, acesta va fi sfârșitul creștinismului”. Cred că are dreptate.
Dr.Gabriela Naghi
intre timp Iohanis a promulgat legea pentru introducerea educatiei pornografice (pardon, sexuale) in scoli.
Infanterisu-si bate singur cuie in talpi. Daca n-are copii, si e bine ca n-are, nu stie ce inseamna educatia sanatoasa.
Cumplita este moartea pacatosului!!!
Zeci de mii de cadre medicale din România cer, într-o scrisoare deschisă adresată autorităţilor, o lege prin care copiii lor să aibă pensie de urmaş, în cazul în care vor muri la datorie, transmite Mediafax.
„Scrisoare deschisă din partea salariaţilor din sănatate pentru toţi decidenţii
Dacă nu ni se vor da asigurări şi o lege clară, potrivit căreia copiii noştri (indiferent de vârsta acestora, aflaţi la studii sau încă sugari) vor avea asigurată toată viaţa pensie de urmaş în caz de deces, suntem foarte mulţi în situatia soţ/ soţie care lucrează in domeniul sănatăţii (medic – medic, asistent-asistent, medic – asistent , asistent – infirmieră şi toate celelalte combinaţii posibile) care ne rezervăm dreptul de a demisiona.
Nu avem nevoie de bani în plus ca să muncim, să ne facem datoria. Este revoltător.
Avem nevoie de echipamente de protecţie, circuite corecte , camere de decontaminare la ieşirea din zona roşie şi mai ales avem dreptul să ne ştim copiii aflati în întreţinere la adăpost în caz de îmbolnăvire a părinţilor.
Echipamente corecte de protecţie înseamnă:
1) Pentru ATI şi specialităţi chirurgicale : mască FFP2 / FFP3, viziere, bonetă, PPE, cizme de cauciuc, două perechi de mănuşi chirurgicale
2) Pentru restul personalului din specialităţile medicale: Măşti FFP2/ FFP3, vizieră, bonetă, halat chirurgical impermeabil, două perechi de mănuşi şi botoşi lungi.
Subliniem că toţi cei ce lucrăm în spitale (de la portar, brancardier şi până la medicii cei mai expuşi – ATI – işti, ORL – işti , infecţionişti, chirurgi) ne dorim să muncim în condiţii de deplină siguranţă, pentru că, odată infectaţi reprezentăm un pericol pentru colegii noştri, pacienţi şi pentru toţi cei cu care venim în contact.
Pericolul de a ne transforma în vectori este mare şi un singur infectat în spital ne poate infecta pe toţi, iar cei infectaţi nu pot folosi nimănui, nici măcar celor pe care ar trebui să îi trateze.
Ne întrebăm, rezolvă banii promişi problemele personalului medical? Evident nu. Ei se adresează unei presupuse nevoi financiare care nu există sau oricum este pe plan secund.
Toţi am cerut echipamente de protecţie, teste, circuite, protocoale şi nu am primit decât foarte puţin din toate acestea. Şi le cerem nu pentru că ne e teamă pentru noi, ci pentru că odată infectaţi suntem un pericol, o bombă cu ceas pentru pacienţi, pentru colegi şi, nu în ultimul rând, pentru familiile noastre. Asta vrem: siguranţă pentru toată lumea.
Nu este admisibil să avem protocoale pentru cei decedaţi şi nicio asigurare pentru urmaşii personalului din sătatate ce poate fi afectat de pandemie.
Nu suntem datori numai faţă de pacienţi, ci şi faţă de urmaşii noştri .
Găsiţi soluţii viabile pentru ca toţi cei ce lucrăm în domeniul sanitar să o putem face protejaţi, în condiţii de siguranţă şi, dacă se poate, sustineţi-ne cu toate forţele ca să ne putem trata pacienţii şi să fim sănătoşi .
Fără INTELIGENŢĂ, CARACTER, LOIALITATE, ONESTITATE, DEONTOLOGIE, MERITOCRAŢIE, PROMOVARE DUPĂ CRITERII PROFESIONALE, nu vom reuşi să schimbăm nimic în acest sistem sanitar care aproape se prăbuşeşte şi care va fi măturat de pandemie.
România are aproape 500 de cadre medicale infectate cu noul coronavirus, o rată a îmbolnăvirilor de 16%, cea mai mare din toate ţările afectate de pandemia de Covid-19”.
La parohia Sf Varvara din Attika enoriasii au ignorat avertismentul autoritatilor si sau adunat cu mic cu mare la biserica
Îmbărbătează-te! Nu te teme!
Sf. Nicolae Velimirovici
Te mâhnești pentru soțul mort. Îți faci griji pentru copii. Plângi zi și noapte, în sufletul tău e tulburare și întuneric, înaintea ochilor – ceață și necunoscut.
Îmbărbătează-te! Nu te teme! Spune-ți: bărbatul meu era în primul rând al lui Dumnezeu, și apoi al meu; și copiii mei sunt în primul rând ai lui Dumnezeu, și apoi ai mei.
Dacă grădinarul iscusit smulge o floare, să știi că așa trebuia să facă. El știe pricinile pentru care a făcut asta. Iar una dintre pricini este și aceea ca florile din jur să propășească mai bine.
Gândurile tale se vor înălța de la pământesc la ceresc. Sufletul ți se va lipi mai tare de Dumnezeu.
Duhul îți va triumfa asupra trupului. Moartea nu-ți va mai fi înfricoșătoare. Deșertăciunea dinainte ți se va părea vrednică de râs. Felul în care vedeai această lume – ca pe patria adevăratei și trainicei fericiri – se va schimba. Așadar, câștig duhovnicesc din mai multe părți. Să știi că Dumnezeu zidește și când dărâmă.
Pentru copii să nu-ți faci griji. Fă doar ce stă în puterea ta. În ce întrece puterea ta, încredințează-i Făcătorului lor și al tău. Scris este: aruncă spre Domnul grijile tale, și vei simți că este ușoară crucea ta.
Au fost și sunt multe cruci grele asupra mamelor rămase văduve, îți voi descrie una deosebit de grea.
La începutul Războiului mondial, nemții l-au omorât pe un cunoscut al meu înaintea casei sale de lângă Drina, la casă au pus foc, iar pe nevastă au alungat-o de acolo, împreună cu cei șase copii mici. Au trecut de atunci doisprezece ani. Într-o zi, pe neașteptate, mi se arată în Skoplje un tânăr funcționar de la căile ferate și mi se prezintă drept fiul acelui prieten al meu care pierise. M-am bucurat mult și l-am întrebat cu frică dacă a mai rămas cineva în viață dintre ei șapte – la care el mi-a răspuns vesel: suntem vii și sănătoși, slavă lui Dumnezeu! Doi suntem slujbași de stat, doi în comerț, sora mai mare măritată, iar cea mai mică împreună cu mama în B.
Atunci a început să îmi facă o descriere vie a chinurilor și grozăviilor îndurate. Mersul pe jos, de-a dreptul pribegie prin toată țara, de la Drina la Bitolia. Și foamete, boală, frig, închisoare, nopți petrecute în gări, prin birturi, pe lângă drumuri. Pe lângă asta, frica, necunoscutul, străinătatea, în cele din urmă însă, biruința și slava. A fost păstrat chipul, și înțelegerea, și viața, și credința. Ce să ți-o mai lungesc?
Eu cred că luptele și biruințele acelei mame cu șase orfani sunt mai slăvite și mai frumoase ca ale lui Napoleon.
Și ție îți va ajuta Dumnezeu. Nu Îl uita, și nu te va lăsa. Și vei birui, și vei avea parte de biruință dulce în veacul veacului.
Pace ție și binecuvântare Dumnezeiască!
Sf. Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. I, Editura Sophia, București, 2002
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la Biserica Hagiu, (str.Traian 142 )din București, a plâns cu lacrimi de mir, în timpul Deniei Acatistului Bunei Vestiri!, în ziua de 3 aprilie.
Hramul principal al bisericii este Adormirea Maicii Domnului, iar hramurile secundare sunt: Sfântul Grigorie Decapolitul, Cuvioasa Parascheva și Sfântul Nicolae (6 decembrie).
Părintele Paroh, Pr.Cristian Grama, este Inspector eparhial coordonator, din cadrul Corpului de Inspecție bisericească, organism care are ca principale atribuţii soluţionarea, în spiritul sfintelor canoane, al legiuirilor Bisericii Ortodoxe Române şi al legilor Statului, a reclamațiilor primite la Centrul eparhial.
Este vorba de clericul însărcinat cu strângerea şi analizarea memoriilor depuse la Arhiepiscopia Bucureştilor, adresate Patriarhului BOR, având temă, sinodul din Creta.
Puţine sunt icoanele făcătoare de minuni din România şi mai puţine sunt cele despre care s-a scris că au lăcrimat. În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Melchisedec, episcopul Romanului, făcea o listă cu 16 icoane, toate reprezentând-o pe Maica Domnului, despre care credincioşii spuneau că fac minuni şi alină durerea sufletului cu lacrimile lor sfinte.
În acele vremuri, preoţii se temeau şi se bucurau deopotrivă la vestea că o nouă icoană a fost găsită în lacrimi. Se bucurau de minunile pe care le făcea, alinându-i pe cei bolnavi, şi se temeau că îi aşteaptă vremuri de restrişte. Se crede că lacrimile icoanei Maicii Domnului de la Socola au prevestit epidemia de holeră de la 1831, adusă de trupele ţariste cantonate în Moldova.
Ne punem şi noi întrebarea, oare ce anunţă această minune, lacrimile Maicii Domnului care plânge, în timpul pandemiei cu covid19, când întreaga lume se află în suferinţă, panică şi frică, boală şi moarte, izolare la domiciliu pe timp nedeterminat, morţii sunt înmormântaţi fără slujbe, Bisericile sunt închise, inocenţa copiilor este murdărită prin educaţie sexuală impusă cu forţa, iar Credinţa se zguduie din temelii?
Este conştient Patriarhul BOR şi slujitorul său simbriaş, de nedreptatea care a strigat la cer, prin memoriile depuse de cei care s-au ridicat împotriva documentelor eretice semnate în Creta la acel sinod tâlhăresc, mărturisind Adevărul, care n-au primit încă răspuns ?
Am asistat la indiferenţa şi tăcerea laşă a sinodului BOR în frunte cu preşedintele său, îngenuncherea şi umilirea tuturor Preoţilor, chemaţi la o judecată abuzivă, nedreaptă, pentru că au încetat canonic pomenirea episcopului.
Preoţii au fost caterisiţi şi alungaţi din Biserica lui Hristos, aşa cum nu s-a întâmplat niciunde în lumea ortodoxă.
Ereticul papă este îmbrăţişat şi cinstit de patriarhul BOR ca un frate, un episcop dansează cu evreii în sinagogă şi prigoneşte strigător la cer, Preotii care au încetat pomenirea, alţii fac rugăciuni cu ereticii în lăcaşurile lor de cult, conducătorul Fanarului propovăduieşte erezii şi împinge Ortodoxia spre schismă.
Maica Domnului s-a mâhnit din cauza voastră, a noastră, a întregii plerome ortodoxe care tace, ameţită
şi doarme buimacă, a restului clerului laic şi monahal, lipsit de curaj şi bărbăţie, de iubire duhovnicească faţă de aproapele.
A sosit vremea ca toţi credincioşii să înveţe să gândească riguros, să se roage pentru luminarea minţii, căci lipsa cunoștinței este cel mai grav păcat al ortodocșilor și acum se vede răutatea și pericolul lui.
Să nu se mai ocupe atat de sănătate, de procese cu vecinii, de sporul casei şi „noroc ” la măritişul copiilor, gândindu-se doar la grija zilei de mâine, înghesuindu-se să ia lumina şi pâinea sfinţită cu vin (Paşti) de Sfintele Paşti, fără a mai sta la slujba de Înviere, împărtăşindu-se doar în cele patru posturi, dar călcându-se în picioare cu nevrednicie la pelerinaje în faţa sfintelor moaşte, la Bobotează sau în alte asemenea împrejurări.
„ Cel care se va învrednici să dea această mărturisire a credinței în anii ce urmează, care vor fi ultimii și cei mai slăviți, acest Mucenic va fi de zece ori mai strălucitor în Împărăția Cerurilor decât Mucenicii de dinainte, pe care-i prăznuiește Biserica noastră. ”[1]
Cel care mărturisește Adevărul în această vreme de cernere, trebuie să fie sub ascultare desăvârșitâ până la moarte de Părintele său Duhovnic, gura lui Hristos, așa cum Mântuitorul, în scopul mântuirii, a ascultat de Părintele Său până la cruce şi moarte.
Astfel „Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază.”[2]
Nimeni nu va iubi curat și sincer pe Dumnezeu, nici pe oameni, nici pe frații săi, dacă nu va trece prin ușa ascultării.
„ Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar. Iar cel ce intră prin uşă este păstorul oilor.
Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.
Furul nu vine decât ca să fure şi să junghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă.”[3]
Astfel și cel care nu trece prin ascultare, nu se pleacă, nu se smerește, nu poate iubi.
Va iubi din interes și fățarnic, va iubi pentru alte pricini, iar nu dumnezeiește, sincer și din adâncul inimii.
Nu va iubi duhovnicește.
Să ne amintim mereu spre întărire şi mângâiere, cuvintele dumnezeescului Pavel:
„Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda.”[4]
[1]Arta mântuirii – Arhim. Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos
[2] Psalmul 90, 5-6
Biblia de la 1914 traduce în schimb după Septuaginta, care prezintă diferenţă în ultima parte. În loc de „molima ce bântuie amiază”, găsim: „de întâmplare şi de dracul cel de amiază zi”, ca şi în Biblia de la 1688 („de întâmplare şi de diavol de amiazăzi”).
„Demonul amiezii, se spune, e demonul akediei”, referindu-se la o tradiţie interpretativă cunoscută şi de Sf. Ioan Cassian.
„Demonul lâncezelii şakediaţ, ce se numeşte şi „demonul amiezii”, e cel mai devorator dintre toţi demonii; el îi atacă pe monahi pe la ceasul al patrulea şi le încercuieşte sufletul până la ceasul al optulea” (Gabriel Bunge, Akedia. Plictiseala şi terapia ei după avva Evagrie Ponticul sau sufletul în luptă cu demonul amiezii, trad. I. Ică jr, Deisis, Sibiu, 1999, p. 65).
[3] Ioan 10;1-2,9-10
[4] Corinteni 10;13
Doamna Gabriela, daca patriarhia BOR nu sa sinchisit sa sara in apararea preotilor prigoniti aceste zile (a se vedea cazul de la Ramnicu Valcea si Constanta) ce sa mai vorbim de debarasarea lor de ereziilw semnate la Creta, deasemenea nebunii isi fac iar numarul pe haznalele tv strigand in gura mare demisia lui Teodosie, deasemenea nici un fel de pozitie din partea domnului Ciobotea,
Acum o stire recenta din Grecia, mai multa lume a iesit in strada strigand Ortodoxie sau moarte si ierarhia a tradat, un pseudo ierarh depe acolo pe numele lui Nectarios de Argolide a spus scurt si la obiect sa se faca ascultare de autoritati si sa se respecte masurile luate de acestea de parca acestea ar fi Dumnezeu, in timp ce preotii de acolo sunt amendati si arestati
IPS Teodosie si-a spalat parte din pacate prin gestul sau. Ne aducem aminte ca a fost incatusat, pentru ca in final sa i se dovedeasca nevinovatia. Asa e in statul antihristic.
IPS Teodosie si-a spalat parte din pacate, prin gestul sau. Sa nu uitam ca a fost incatusat, pentru ca in final sa se constate ca e nevinovat. Asa e in statul antihristic.
Aveţi dreptate, domnule Mihai!
Să răsplătească Domnul Atotmilostiv, cu milele Sale cele bogate şi îndurarea Sa nesfârşită, toată jertfa dumneavoastră în folosul aproapelui!
Chiar dacă autorităţile Bisericii sunt indiferente şi creştinii nu vor sa lupte, noi ceilalţi care ducem după Mărturisire şi îngrădire, lupta cea bună, să continuăm să facem tot ceea ce este omeneşte posibil, restul să-l lăsăm în grija lui Dumnezeu!
Numai astfel vom avea curaj si nădejdea care îndrăznește la Dumnezeu!
O rugăciune de care avem mare nevoie astazi:
RUGACIUNEA PENTRU LUME a Cuviosului Paisie Aghioritul
Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.
Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.
Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.
Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.
Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndureraţi şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemniţaţi, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrăinaţi.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei ce călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.
Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.
Pomeneşte, Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.
Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.
Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.
Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.
AMIN
(din “Sfinte rugăciuni ale creştinului ortodox“, Mănăstirea Sihăstria Putnei, 2006, sursa online: http://amcuce.wordpress.com)
A republicat asta pe detoatepentrutoti2016.