Feriți-vă de avort, chiar de-ar fi să vă puneți viața pentru copil. Moartea vostră va fi socotită mucenicie

O mărturie a Părintelui Alexandru Lungu care ar trebui să facă înconjurul lumii: O gravidă a primit de la medic un diagnostic absolut descurajator. Totuși, rugăciunea a făcut mai mult decât 100 de analize și controale medicale

Mărturia următoare, scrisă în urmă cu câteva ore de părintele Alexandru Lungu, ar trebui să facă înconjurul lumii, fiind o dovadă vie și de necontestat a unei minuni contemporane. Asemenea situații am mai întâlnit de-a lungul timpului, și am crezut întotdeauna, fără a avea vreo îndoială, că atunci când îți pui toată nădejdea în Dumnezeu, El nu se va lăsa așteptat, nu te va dezamăgi niciodată.

„În noaptea aceasta am plâns de fericire .

O gravidă care a primit de la medic un diagnostic absolut descurajator mi-a scris în urmă cu 6 luni. Copilul va avea probleme de sănătate,  se va naște cu sindromul Down, posibil fără picioare,  nu va avea o copilărie fericită,  soluția este chiuretajul.  Mai mult decât atât,  mămica este sfătuită și de soț să-l avorteze . Nu are totuși liniște,  îmi cere un sfat, este convinsa ca nu stă chiar asa situația.  În burtică îi bate o inimioară pentru care s-a rugat de atâția ani și acum să o omoare ? 

Nu vreți să știți ce greutate este pe umerii unui preot care trebuie să dea un sfat într-o asemenea situație. Stau și mă gândesc,  îi spun să punem rugăciune zi de zi,  Acatistul Maicii Domnului Vindecătoarea și Sfânta Paraschiva,  iar Miercuri și vineri  Paraclisul. Acasă presiune din partea soțului,  ea gata să se lupte cu toată lumea pentru viața copilului din pântece.  O sfătuiesc să-și urmeze instinctul și să se roage, eu o pomenesc la fiecare Liturghie.  Nu a mai fost la nici un control până când se rupe apa și este dusă de urgență la spital sa nască. 

Medicul de garda îi cere dosarul medical,  când Îl vede incremenește.  Totuși în situația dată efectuează operația,  convinși că vor scoate un copil compromis pe viață . După 7 ore de travaliu,  naște o fetiță frumoasă și perfect sănătoasă,  în ciuda tuturor previziunilor medicale.  În această noapte îmi scrie și mă roagă să transmit tuturor mamelor din această lume faptul că instinctul matern și rugăciunea,  fac mai mult decât 100 de analize și controale medicale.  Plus împărtășirea la fiecare Sfânta Liturghie,  așa cum am sfătuit-o să primească,  cu binecuvântarea duhovnicului. 

Slavă lui Dumnezeu și Maicii Domnului și Sfintei Cuvioase Paraschiva pentru minunea care îi va purta numele.”

Daniel Polifrone  (Preluare de pe ActiveNews)

2 comentarii la „Feriți-vă de avort, chiar de-ar fi să vă puneți viața pentru copil. Moartea vostră va fi socotită mucenicie

  1. Ioan spune:

    Multi care gandesc sunt constienti ca in fata ne sta un razboi in toata regula si la fel de multi isi pun problema deja cum si ce sa faca,ca sa ii apere Dumnezeu in valtoarea nenorocirilor cand vor vedea cazand morti secerati de razboi la tot pasul in dreapta si in stanga.Te intreb din start cititorule:ce nu ai face tu cand ai fi in fata unei asemenea nenorociri,moarte sigura?Cum nu ai face tu orice ca sa te scape Dumnezeu din toate nenorocirile.
    Si sa va spun din capul locului ce este viitorul razboi:este razboiul lui Dumnezeu si veti vedea ca ordinea lucrurilor,care va fi una teribila si care va stramba multe mutre o vor vedea multi care vor vrea sa priceapa ceva in viata lor.
    Asa stand lucrurile sa incepem sa spunem ce trebuie spus.Fiind razboiul lui Dumnezeu crestinul va fi nevoit sa adopte „anormalul” lucrurilor.Pana acum noi,in viata „normala” de pana acum eram obisnuiti ca atunci cand se ivesc probleme financiare in familie sau subtierea traiului sa dam afara copiii cu avort.Ori acum cu razboiul acesta al lui Dumnezeu va trebui sa iti schimbi paradigma care o aveai pt ca nu era cea normala.Suna paradoxal dar asta e.Care vreti sa dibuiti un capat in acest iatagan al razboiului va trebui sa puneti jos toata gandirea voastra”rationala”,”normala” si sa o primiti pe cea”nebuna”,”anapoda”,”anormala”.Pentru cine vrea sa aiba ajutorul lui Dumnezeu pe capul lui si al celor dragi va trebui sa fie dusman de moarte al avorturilor,ferelii sub orice forma si tocmai acum in pragul razboiului Sa dea drumul la toti copiii care i-ar veni,Sa faca toti copiii,uite asa,in pragul razboiului.”Logica”atee cu care eram obisnuiti te invata ca esti un „criminal” ca dai drumul la toti copiii acum in prag de razboi,ca esti”nebun”.Tocmai de aceasta”nebunie” pt Hristos chiar are Hristos nevoie ca sa Se agate de ceva de la tine ca sa te ajute.Nimic nu va cere Dumnezeu de la omul drept credincios in pragul razboiului decat un singur lucru:sa dea nastere la toti copiii.Sa faci inversul a tot ce gandeste lumea si face lumea pt ca atunci cand va fi marele razboi nu lumea te va scapa.Cu cat vestea razboiului e mai aproape de realitate cu atat sa dati drumul la toti copiii.Insasi nasterea tuturor copiilor va va scapa de multe.Toti care vor naste toti copiii chiar daca au fereli si avorturi vor fi supravietuitori si ei si sotiile si micutii.Vor supravietui prin miracole.Nu vor muri nici de foame,nici de sete,nici tancul,nici rachetele,nicio arma sau soldat nu ii va vatama.Veti trai minuni dupa minuni dumnezeiesti.In plin razboi va veti trezi cu intregi armate straine perindandu-se pe la casa voastra si veti fi imputinati de frica si veti zice plangand cu totii ca au venit sa va impuste pe toti si veti vedea ca soldatii la ordinul comandantului prezent si el de fata isi vor rezema mitralierele de peretele casei,uite asa,pe rand,soldat dupa soldat,isi vor desface bagajul cu rezerva de hrana,apa,medicamente,spirt,bandaje,imbracaminte si nimic zicand va vor nota pe toti dupa nume si varsta pe o lista de-a lor voi traind pana atunci frica mortii sigure.Veti vedea minunea cu ochii cand dupa ce v-au impartit totul soldatii va vor imbratisa fiecare dintre ei pe fiecare dintre voi si vor pleca de la voi facandu-va cu mana in semn de ” la revedere”.Asa vor face:chinezii,coreenii,japonezii,arabii,israelienii,egiptenii,cubanezii,brazilienii,mexicanii,rusii,turcii,indienii.Americanii si NATO(cei din Germania si toti vorbitorii de limbi germanice).Cei din NATO vorbitori de limbi descendente din latina vor fi umani.
    Toate familiile numeroase si care au dat drumul la toti copiii vor fi ocrotite de Dumnezeu cu Ocrotire Speciala.In multe cazuri tatii,capii de familie nu vor fi luati pe front pt ca special pt ei va veni ordin de la Comandamentul Militar de razboi sa nu fie luati din sanul familiei pe front.

  2. Ioan spune:

    In viitorul razboi armatele vor hrami si vor furniza apa de baut populatiei civile.Asta pt cei care isi fac griji cu ce ne vom hrani si cum vom bea apa pe vreme de razboi.E buna si strangerea de hrana si apa,asta ca sa te ajute sa faci o trecere cat mai ne-dureroasa de la de toate la limita supravietuirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *