E sărbătoare în Cer și pe Pământ! Întreaga creație se bucură și Îl slăvește pe Creatorul său cântând:
,,Primăvară dulce, ne-a venit frumos
Să cântăm cu toţii, să cântăm cu toţii
A-nviat Hristos!
El ne-aduce nouă, harul cel de sus
Să cântăm cu toţii, să cântăm cu toţii
A-nviat Hristos!
Îngerii din ceruri cântă azi cu noi
Şi pe toţi ne-ndeamnă, şi pe toţi ne-ndeamnă
Înviaţi şi voi!”
Însuși Hristos ne cheamă să înviem duhovnicește îndestulându-ne cu Trupul și Sângele Său pentru a simți din plin bucuria divină și pentru a pregusta bunătățile veșnice pe care ni le-a pregătit încă din lumea aceasta.
Spre astfel de bucurii trebuie să tindem, nu spre prăznuiri care Îi pricinuiesc supărare lui Dumnezeu.
Din viața Sfinților Șapte Tineri din Efes, aflăm că în zilele binecredinciosului împărat Teodosie cel Tânăr, ,,s-au sculat niște eretici care ziceau că nu este învierea morților, pe care Însuși Hristos a poruncit Bisericii Sale să o aștepte fără îndoială. Și se îndoiau mulți de aceea; și nu numai mireni, ci și unii episcopi au căzut în eresul acela. Deci se ridicase prigoană asupra drept-credincioșilor de la cei mai mari boieri ai palatelor împărătești și de la arhiereii cei rătăciți din calea cea dreaptă, între care era înainte-mergător la toată răutatea Teodor, episcopul Egheniei.
De aceea, unii din acei eretici ziceau că după moarte nu va fi oamenilor nici un fel de mângâiere, pentru că cei ce mor cu trupul, mor și cu sufletul, și amândouă se nimicesc. Iar alții ziceau că numai singure trupurile, în mormânt stricându-se, vor pieri, iar sufletele vor avea răsplătirea lor, fără de trupurile cele pierite prin stricăciune; pentru că se întrebau cum vor putea să învie și să se scoale după atâtea mii de ani trupurile acelea, din care nici praful nu se mai găsește. Aceasta era o socoteală eretică, căci nu luau în seamă cuvintele Domnului Hristos din Evanghelie: Morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce vor auzi vor învia… Nici cele ce sunt scrise în proorocia lui Daniil: Cei ce dorm în țărâna pământului se vor scula, unii spre viața veșnică, iar alții spre ocară și spre înfruntare veșnică. Nici cele grăite de Dumnezeu prin proorocul Său, Iezechiel: Iată, Eu voi deschide mormintele voastre și vă voi scoate pe voi din mormintele voastre, poporul meu.”
(https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfintilor-7-tineri-din-efes)
Dumnezeu a intervenit printr-o minune și a distrus acea erezie. Șapte Tineri din Efes, toți ostași împărătești, au fost pârâți împăratului Deciu că sunt creștini. Împăratul le-a luat brâiele ostășești și le-a dat un timp de gândire, dar ei au s-au ascuns într-o peșteră, s-au rugat mult și s-au hotărât să devină Mucenici mărturisind că sunt creștini. Împăratul a poruncit să se astupe gura acelei peșteri, fără a ști că Dumnezeu îi adormise pe cei Șapte Tineri cu un scop. După aproape două sute de ani, stăpânul acelui loc a luat niște pietre din gura acelei peșteri pentru o construcție, destupând-o astfel.
Crezând că au dormit doar o noapte, cei Șapte Tineri se trezesc cu hotărârea de a-L mărturisi pe Hristos cu prețul vieții. Unul dintre ei este trimis să cumpere pâine și astfel, din cauza banilor vechi pe care îi avea, cei Șapte Tineri sunt descoperiți. Episcopul din acel timp, antipatul și apoi împăratul vin la peșteră și descoperă o tăbliță ascunsă într-un sicriaș de plumb care atestă numele lor și porunca lui Deciu. După șapte zile, cei Șapte Tineri trec la Dumnezeu din nou lăsând în urmă o credință mai puternică.
Dumnezeu să ne ajute să avem Hotărârea Sfinților de a mărturisi Adevărul în aceste vremuri!
Sfinților Șapte Tineri din Efes, rugați-vă lui Dumnezeu să întărească credința adevărată și în aceste vremuri!
Sora Pelaghia
Înviere
Mărturisitorul Nae Ionescu
A înviat Christos! Sunt ani de când întoarcerea prăznuirii acestei cutremurătoare fapte ridică în mine aceiaşi tristeţe: iarăşi voi citi aceleaşi comentarii şi voi auzi aceleaşi interpretări. Proastă literatură protestantă, anemic efort de “cugetători” pozitivişti în nevoia slăbănoagă de a împăca domeniul raţiunii cu cel al harului. Ca şi cum cine a intrat odată în împărăţia harului se mai necăjeşte cu neputinţa raţiunii! Ce zadarnică bâiguială -ştiinţifică, dragă Doamne!- în jurul unui FAPT simplu şi evident!
“Renaşterea naturii”, “mitul solar” şi atâtea alte neputințe, pentru a escamota faptul năucitor, dar FAPT, al învierii după trup a lui Christos. Căci a înviat, aşa cum o hotăra mai dinainte, dealtfel, Scriptura; şi a fost, după trup, în mijlocul alor Săi, în același fel precis şi real în care este în mijlocul nostru -trup şi sânge- şi va stărui să fie până la sfârşitul veacului. A înviat, cum vom învia şi noi, atunci când vor suna trâmbiţele Judecăţii din urmă, când se vor rupe peceţile cărţii şi vor cădea zidurile carcerii vremii; adică la sfârşitul veacului. Aci e doară toată ”taină”; care nu e, de fapt, nici o taină, ci numai o neînţelegere. Noi vom învia din morţi la Judecata de apoi. Adică atunci când se va sfârşi istoria şi vor cădea încercuirile timpului şi spaţiului. Ne-am născut în timp; am murit în timp; vom învia însă dincolo de veac. Întocmai ca Christos; devenit om şi jertfit în veac; dar înviat în afară de acesta, şi rămas în mijlocul nostru după natura lui de înviat în afara veacului. Cum se lămuresc toate! Şi învierea, şi prezenţa Lui deapururea în mijlocul nostru! În sfânta împărtăşanie este prezent Christos nu “în formă de” pâine şi vin, ci existând în chip real ca trup şi sânge. Nu e deci vorba de un simbol, de o prefiguraţie, ci de un fapt real. Şi totuşi… noi nu vedem acolo decât pâine şi vin, deşi este trup şi sânge. Ce însemnează asta? Însemnează că există mai multe planuri de existenţă; şi că pentru fiecare din aceste domenii noi trebuie să avem mijloace speciale de investigaţie.
Că nu putem să înţelegem prin raţiunea noastră decât ceea ce cade înlăuntrul veacului; şi că pentru ceea ce este în afara lui avem nevoie de un alt instrument, în speţă – al credinţei. Din această lume de dincolo de veac face parte învierea după trup a lui Christos; care înviere, ca şi înălţarea la cer, ca şi prezenţa în mijlocul nostru, nu sunt minuni decât în ordinea veacului şi a raţiunii; dar sunt realităţi şi existente fireşti în ordinea care ține de domeniul credinţei. Simbol? Nu. Ci FAPT. Simbolic poate fi cel mult limbajul nostru. Faptele însă nu pot fi simbolice, ci numai fapte pur şi simplu.
A înviat Christos. Nu Christos-Dumnezeu, ci Christos-Omul, anticipând învierea noastră la sfârşitul veacului. Anticipând-o, dar nu schimbându-i natura. Învierea lui e la fel cu învierea noastră; şi după cum noi vom învia la sfârşitul veacului, deci după încetarea acestuia, aşa a înviat şi El: în afară de veac. Afirmând prin aceasta existenţa mai multor lumi, de grade de realitate deosebite, sau mai exact comportându-se în chip deosebit faţă de Absolut. Şi astfel Învierea nu este actul prin care noi am fost mântuiţi; ci numai anunţarea şi definirea lumii în care vom trăi după Judecata de apoi.
“Christos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând…” Moartea Lui – deci jertfa Lui- este faptul hotărâtor al mântuirii noastre. Învierea este doar semn pentru viaţa veacului ce va să vie, deci nu a veacului care, pentru noi, este în acest moment. Să lăsăm deci interpretările şi încercările de a înţelege, şi să mărturisim smeriţi credinţa noastră nestrămutată: “Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.”
Se scrie HRISTOS in stil crestin oryodox! Numai catolicii eretici di alte secte eretice scriu Christos!
Oricum: HRISTOS A ĪNVIAT! este valabil in tot veacul si mileniul!