,,Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert; că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel care ia în deşert numele Lui’’ (Ieşire 20, 7). Numele lui Dumnezeu este mai presus de orice nume. Nu sunt graiuri nici cuvinte, ale căror glasuri să preamărească îndeajuns Preasfântul nume al lui Dumnezeu. Numele Lui, rostit cu evlavie în orice limbă a pământului, înnobilează şi sfinţeşte acea limbă. Simfonia cerească, în care miriadele de Îngeri slăvesc numele Preasfinte Treimi fără încetare, ar trebui să se regăsească şi pe pământ, deoarece şi acesta este populat de făpturile lui Dumnezeu. Biserica lui Hristos cântă la fiecare Sfântă Liturghie: ,,Fie numele Domnului binecuvântat, de acum şi până-n veac’’, şi glasurile ei se unesc cu glasurile cereşti. Orice învăţătură sfântă şi dreaptă, rostită de slujitorii bisericeşti, este în numele Preasfintei Treimi, a Tătălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, ceea ce incumbă primirea şi ascultarea acelei învăţături.
Puterile iadului nu suferă ca numele Domnului să fie preamărit, după cuviinţă, de toată făptura. De aceea îşi inspiră şi îşi îndeamnă slujitorii lor diavoleşti dintre oameni să aducă grele hule numelui Preasfânt. Şi aceştia işi ascultă stăpânii, mergând de la tăgăduirea existenţei lui Dumnezeu până la rostirea celor mai josnice cuvinte la adresa Lui. Piaţa este plină de cărţi blasfemiatoare, prin care, cei ce şi-au vândut sufletele, se întrec în a batjocori numele lui Dumnezeu. Orice om de bună Credinţă se cutremură auzind ce poate ieşi din mintea unui om, adus la existenţă, totuşi, de Bunul Dumnezeu.
Vremurile se îndreaptă într-acolo, încât nu va mai fi îngăduit măcar să se pronunţe numele Preasfânt. Vor veni timpuri de mărturisire pentru unii şi de mucenicie pentru alţii. Sfântul Apostol Petru a scris pentru învăţarea noastră: ,,Iubiţilor, nu vă miraţi de focul aprins între voi, spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin, ci, întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare. De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci duhul slavei şi al lui Dumnezeu se odihneşte peste voi; de aceia El se huleşte, iar de voi se preaslăveşte. Nimeni dintre voi să nu suferă ca ucigaş, sau ca fur, sau ca făcător de rele, sau ca un râvnitor de lucruri străine. Iar de suferă precum un creştin, să preamărească pe Dumnezeu pentru numele acesta. Ci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; iar dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?’’ (I Petru 4, 12-16).
Preot Ioviţa Vasile