Iartă, Doamne, poporul român!

Un ,,sport” iubit de mulți români, și nu numai, despre care nu se prea vorbește, este ,,turnătoria”. Și acesta este considerat un mod de ,,a se descurca”. Află unii dovezi precise că rude apropiate sau prieteni i-au tras de limbă, apoi i-au turnat mai departe. Aceștia nu întotdeauna știau cine folosea cu adevărat acele informații și nici nu cred că li se spunea. Important este că turnătorul îi privea de sus pe cei vizați bucurându-se de avantaje mai mici sau mai mari.

Am aflat că acest ,,sport” l-au învățat și cei din Siria. Pur și simplu și acolo turnătoria e în floare. Altminteri nu ar fi avut atât de suferit. Dacă nu învățăm nimic din ceea ce li s-a întâmplat lor, vom ajunge la fel. Fără cozi de topor autohtone, dușmanii oricărei națiuni ar fi neputincioși.

În mod paradoxal, turnătorul nu este chiar atât de liber pe cât i se pare. Unii rămân niște necunoscuți, dar altora, care ajung în funcții importante li se cer compromisuri din ce în ce mai mari. Și astfel, cu o armată de șantajabili din interior bine plătiți se poate distruge o țară. Acest lucru se întâmplă pe fondul slăbirii credinței.

Dumnezeu ne-a poruncit să-L iubim pe El cu tot sufletul, iar pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Acestea sunt porunci evanghelice, nu recomandări. Asta înseamnă că dăm răspuns dacă împlinim poruncile sau nu.

Numai cei șantajabili ajunși în funcții importante pot lua măsuri împotriva poporului lor. Așa acceptă unii cu seninătate digitalizarea persoanei uneltind atât împotriva lui Dumnezeu, singurul care are dreptul să ne controleze total, cât și împotriva aproapelui. Așa se acceptă oficial ecumenismul și chiar vizita Papei, adică a dușmanului lui Hristos! Cei obișnuiți cu trădarea la nivel personal trădează cu ,,succes” și la nivel colectiv. Chipul Papei este zugrăvit atractiv în presă, astfel încât omul de rând să nu-i observe colții de lup, iar ecumenismul este înfățișat în haine sclipitoare și protejat de forțele de ordine, dacă e cazul!
Ce să facă Dumnezeu cu o țară care își spune creștină, dar care renunță în mod oficial la conceptul de îndumnezeire, conform ideologiei ecumeniste? Dacă se împuținează rugătorii, pentru cine să o protejeze?
Distrugerea întreprinderilor de stat, sabotarea agriculturii românești ori, mai nou, golirea unor baraje nu s-ar putea face fără o rețea de trădători șantajabili la rândul lor. Iar Dumnezeu a îngăduit o astfel de situație. Pe măsura trecerii timpului, trădările îi afectează în mod direct pe din ce în ce mai mulți oameni.

Aflu că Sistemul dorește acum să nu mai trimită pensiile prin poștași pentru a-i forța pe vârstnici să accepte cardurile bancare. Dacă mulți români s-au obișnuit cu tehnologia și plătesc cu telefonul ori cu cardul fără să-și dea seama că fac un compromis, se trece la următoarea etapă… Abia atunci când numerarul va dispărea, iar Sistemul va decide DACĂ omul are voie să cumpere, DE UNDE să cumpere, CÂT să cheltuiască și CE să cumpere, vor înțelege toți șantajabilii că trădarea lui Dumnezeu și a aproapelui îi costă și pe ei. Sistemul pur și simplu nu va mai avea nevoie de serviciile lor.

Spre cine să arătăm cu degetul acum când am vrea să găsim vinovații? Iartă, Doamne, poporul român, pentru rugăciunile celor care nu Te-au trădat nici pe Tine, nici pe aproapele!

Cine vrea să se spurce de tot are acum ocazia. Cine vrea să se sfințească, de asemenea o poate face. Puternic este Dumnezeu să ne asigure o liniște sufletească pe care nimeni nu o poate cumpăra cu nimic. Dacă facem pocăință pentru păcatele făcute și dacă facem voia lui Dumnezeu de acum înainte, firește.

Dumnezeu să ajute poporul român cum știe, după voia Sa cea sfantă! Amin.

Sora Pelaghia

31 de comentarii la „Iartă, Doamne, poporul român!

  1. Iona spune:

    O caracteristică a acestor vremuri zugrăvită cu deosebită claritate de Sfântul Ierarh Mucenic Ermoghen:
    ,, Această stăpânire (a societății anticreștine de dinaintea venirii lui Antihrist n.m.) va acționa pe plan politic, fără a aduce în discuție religia sau credințele.
    Ea va oferi drepturi egale pentru orice credință și sectă, dar totodată va tăgădui toate religiile și va susține în mod deschis o propagandă conform căreia toate acestea sunt înșelătorii și superstiții, căci nu există Dumnezeu.
    Se va acționa la nivel moral , prin persuasiune și, în felul acesta, sufletele oamenilor vor fi străpunse, provocându-li-se răni de moarte.

    Însă toți credincioșii vor avea dreptul de a-și mărturisi credința și de a-și săvârși slujbele fără nici o opreliște, doar cu condiția să nu se încalce disciplina și legile statului.

    Pe de altă parte,
    PUTEREA ANTICREȘTINĂ VA LUA SUB CONTROLUL EI ABSOLUT TOATE FUNCȚIILE SLUJITORILOR ȘI ÎI VA CÂRMUI, DEVENIND ASTFEL CAP AL BISERICII ÎN LOCUL LUI HRISTOS, IAR OAMENII NU-I VOR MAI SLUJI LUI IISUS HRISTOS, CI ANTIHRISTULUI.

    Creștinii cei orbinu vor vedea acest lucru, cu toate că până și copiii vor putea pricepe totul, de vreme ce cârmuitorii își vor bate joc de ei pe față și în chip lămurit.

    Cât despre creștinii cei adevărați, puterea stăpânitoare îi va cunoaște pe toți, fiindcă orice om va fi luat sub controlul ei statal. Fiecăruia i se va da un semn al actului de identitate (vezi actele electronice/digitalizarea n.m.), prin care aceștia vor fi supuși unei verificări efectuate cu rigurozitate.

    Vor exista și alte activități care vor fi desfăşurate de către stăpânirea anticreștină sub controlul ei, astfel încât să fie clar pentru stăpânitori cine și la ce anume participă, sau cine nu se implică; dar datorită libertății de conștiință ( libertatea religiilor), unii vor rămâne neatinși pentru o vreme.
    La început, stăpânitorii, vor acționa în conformitate cu principiile morale, dar apoi, când îi vor fi mânat pe toți spre calea Babilonului celui covârșit de păcat și mânia lui Dumnezeu va fi deja aproape, se va emite un decret special: să fie stârpiți cei care merg împotriva stăpânirii, dar nu din pricina religiei lor – (sic!) n.m.- , ci pentru că vor fi socotiți dușmani ai poporului ( teroriști) , ca unii prin care poporul se pângărește”…

    1. Iona spune:

      Notă la comentariul de mai sus:

      ecumenismul-religia Antihristului

      Interesant de observat modalitatea în care societatea anticreștină se folosește de ecumenism, digitalizare, legi civice ș.a.m.d.,cu unicul scop, de întronizare al Antihristului, …dar folosindu-se de aceste instrumente cu un scop aparent diferit,mascat, împodobit cu sloganuri precum toleranță, egalitate, echitate, iubire, respect, siguranță, eficiență, protecție etc., spre adormirea conștiinței, înșelarea și pierzarea oamenilor…

  2. Constanta Florea spune:

    Buletine electronice, din păcate, toată lumea are. Cele cu foi multe, ceaușiste, au expirat. Deși si acestea conțineau CNP. Poate unii oameni foarte bătrâni să mai aibă astfel de buletine valabile încă.
    (Și eu îl pastrez pe-al meu…)
    Cred că e vorba de IDENTITATEA DIGITALĂ, complet dematerializată (cea pe care o implementează in Marea Britanie, care e deja in India și nu mai stiu pe unde ), atunci când vă referiți la semnul actului de identitate.
    Nici pe internet nu se va putea intra fără nr. unic, orice cumpărătură, vânzare, absolut orice mișcare va fi cu nr. unic. Iar etapa imediat următoare va fi incrustarea numărului fiarei pe frunte sau pe mână stângă, din cine știe ce motive pe care le vor invoca: bug informatic etc…Dar acceptarea identității dematerializate este la fel de gravă si ireversibilă ca însăși însemnarea, cred. Este același lucru.
    Doamne, miluiește-ne!

  3. Constanta Florea spune:

    Pardon, am vrut sa scriu „mâna dreaptă”

  4. Iona spune:

    Este vorba de identitatea digitală, … este vorba de buletine electronice/acte biometrice implementate și în RO din luna mai anul acesta…
    Spre exemplu: CI format vechi, eliberate anul acesta în primele 4 luni expiră în 03.08.2031…CI electronice sau ,,CIS”, eliberate din mai, expiră peste 10 ani…
    CI eliberate din mai, anul acesta, cu mici excepții (București ,Cluj și alte vreo două orașe care au eliberat mai repede), sunt legate de digitalizare, de sistemul electronic…
    Bineînțeles că răul a început mai de demult,
    s-a desfășurat pe etape, dar acuma s-a ajuns la linia roșie…

    1. Constanta Florea spune:

      Iar părintele Făgețeanu a spus că însuși permisul de conducere (de pe vremea lui, deja) era o cădere și ca nici in mașină nu trebuie sa ne urcăm (cred ca de oamenii Bisericii vorbea, dar, prin extensie, ne privește si pe noi, deduc…).
      Unde este, deci, „la juste mesure” (cum spun francezii)? E de aplicat aceasta sau măsura trebuie sa fie radicală, cu renunțare totală la orice act de identitate, contracte cu entitățile statului și ce-am enumerat în celălalt mesaj?

      1. Iona spune:

        Părintele Adrian F. spunea bine ce spunea…La fel și unii Părinți din ,,Sarea Pământului”, care spuneau să nu acceptăm nici CNP…Dacă oamenii ar fi făcut așa, nu s-ar fi ajuns în situația de acuma…
        Dar acuma, trebuie să facem ce se mai poate face de aici încolo…Salvăm ce se mai poate salva…

        1. iovita_vasile spune:

          Eu am cnp din vremea lui Ceaușescu. Cred că secretara primăriei mi l-a înscris pe buletinul de identitate. Am întrebat-o ceva despre el, și n-a știut ce să-mi spună. A zis pur și simplu că așa trebuie să procedeze.
          Bineînțeles, după ce am înțeles ce e cnp-ul, m-am lepădat de el, fără să-l pot înlătura din acte. Povestea e asemănătoare cu cea a codului de bare. Ni se pune silnic cnp-ul pe acte, important e să nu-l recunoaștem. Ce e făcut prin constrîngere, nu-i valabil.

          1. Constanta Florea spune:

            CNP-ul a fost o condiție impusă de Fondul Monetar Internațional
            lui Ceaușescu, pentru toți românii, când a făcut un împrumut…
            Oare de ce???

          2. Constanta Florea spune:

            Părinte, și dacă oamenii vor invoca aceeași constrângere despre care vorbiți Sfinția Voastră, când ați primit CNP-ul la primărie, și in cazul buletinelor cu cip?
            Neștiind ce ascunde cipul, putem să spunem că il luăm, dar ne lepădăm de el si nu-l recunoaștem. Sau e vorba de altceva? Mie situațiile mi se par similare. Dar, probabil, nu văd decât superficial.

  5. Iona spune:

    Completare-rectificare la comentariul de mai sus: CI eliberate din mai , anul acesta…, am vrut să spun CEI eliberate din mai , anul acesta… Orișicum, trebuie atenție și la CIS- urile eliberate din mai…Mai bine se rămâne cu cele de dinainte de mai, cunoscute ca CI…sau format 1997…

    1. Constanta Florea spune:

      Cele din 1997 tot electronice sunt. Nu este o soluție nici aceasta.
      Si sunt citite/recunoscute de aceleași aparate etc.
      Întrebare: cei care vor sa renunțe la toate aceste documente: BI, pașapoarte, permis de conducere, carduri bancare, de sănătate, contracte de lumina, telefoane, internet TV, contract la case, mașini si restul (tot ce avem se bazează pe aceste documente) cum trebuie sa procedeze? Le pun pe foc, pur și simplu, cum au făcut unii, sau trebuie făcută scrisoare de renunțare la fiecare din entitățile emițătoare respective?

      1. Iona spune:

        CI format ’97 nu sunt biometrice/electronice…Nu sunt valabile în sistemul electronic/digital…De aceea se și grăbesc să le scoată din uz (03.08.2031)…De aceea nici nu se mai eliberează de la începutul anului (luna mai 2025)…
        CEI-urile conțin și 666, asta ne interesează…, nu faptul că sunt electronice, ci NUMĂRUL în baza cărora acestea funcționează/sunt recunoscute…
        Tot ceea ce ține de digitalizare sau este legat de identitatea electronică nu ar mai trebui acceptat…
        Și permisele auto electronice sau pașapoartele electronice sunt o problemă…Tot ceea ce va fi folosit în sistemul digital /electronic va trebui evitat…
        CI format ’97 nu vor fi valabile în sistemul electronic/digital, altfel nu le-ar fi eliminat (03.08.’31)

        Referitor la contracte la case, lumină, mașini, și alte utilități, nu cred că trebuie renunțat la contracte, însă când va veni momentul să ne oblige să ne integrăm în sistemul digital, prin intermediul documentelor digitale , va trebui făcută o alegere: ori, ori…
        Până atunci, fără CEI (eu aș spune și fără CIS), fără permis auto electronic, fără pașaport electronic, fără Bănci, fără carduri ș.a.m.d. Cei care au luat card de sănătate, poate că ar trebui măcar de acuma, în al 12-lea ceas să renunțe la el și să ceară adeverinťă medicală (din trei în trei luni)…Mai departe, fiecare după conștiința, putința și credința lui…
        …părerea mea…

        1. Constanta Florea spune:

          Dv. spuneți sa nu se renunțe la contracte. Dar, dacă aruncăm buletinele, cum ne legitimăm in fața diverselor servicii ale statului?
          Nu e o contradicție aici?
          Nu polemizez, Doamne, ferește!!! Doar vreau sa înțeleg. E o mare confuzie, o mare tulburare…Cred ca e unul din scopurile lui Antihrist cel spurcat.

        2. Constanta Florea spune:

          Mulțumesc mult pentru explicații.
          Doamne, ajută celor care au râvnă către Sfinția Ta și nu îi lăsa pe ei în tulburare!

  6. Iona spune:

    Referitor la cuvântul Sfântului Ierarh Ermoghen: ,, …fiecăruia i se va da un semn al actului de identitate, prin care aceștia vor fi supuși unei verificări efectuate cu rigurozitate.”

    Cred că aici putem înțelege faptul că, cei care vor primi actele /documentele electronice, vor fi supuși unei verificări cu rigurozitate (vor fi cei care se conformează, adică primesc semnul/numărul), iar ceilalți, care nu le vor primi, se vor auto-exclude sau vor fi excluși din societate…Astfel se va face trierea…,și în planul acesta…

    1. Constanta Florea spune:

      Si mai este ceva. Spre exemplu, englezii nunsu avut niciodată buletine de identitate.
      Se legitimau cu o asigurare sociala sau cam asa ceva.
      Deci, nu au cunoscut nici buletin cu foi, nici electronic, nici cu cip.
      Aceasta, însă, nu i-a împiedicat pe nemernicii care ii conduc sa le impună, fără etape premergătoare (ca la noi), deci, IDENTITATEA DIGITALĂ PE TELEFON!!!.
      Absolut totul dematerializat. Știu ca au făcut petiții, manifestații, dar nu cunosc rezultatul.
      CE deducem de-aici?

  7. Constanta Florea spune:

    Mila Domnului!
    Părintele de care ascult eu, îngrădit de erezie, nepomenitor, spune că, in acest caz, cei care renunță la buletinele, cardurile etc cu cip nu au voie și nici nu trebuie sa primească absolut nici un fel de ajutor de la cei care au acte cu cip, card bancar și celelalte.
    Nici în mașina lor să nu se urce, nici o bucata de pâine sa nu accepte. Cunosc oameni care au renunțat la toate actele, nici curent electric nu au, nimic, dar nu refuză un bănuț cash de la unul cu card bancar, un medicanent, un transport cu mașina, ca să cumpere 5 cartofi de la piață.
    Deci, cum facem?
    P.S. Există vreo dovadă clară că buletinele cu cip conțin 666? Întreb, fiindcă nu știu. Iar cine a renunțat la buletin a renunțat inclusiv la modelul din 1997, spunând cu fermitate că sunt la fel de periculoase precum cele cu cip. Cine ce să mai inteleagă??

    1. iovita_vasile spune:

      Doamne ajută
      Să nu împingem lucrurile în extrem. Cu nimic nu vom fi vătămați dacă primim un ajutor de la unii care posedă carduri. Eu mă deplasez adeseori cu mașini de ocazie. Ce fac cînd omul binevoitor mă ia în mașină? Il intreb dacă are card sau nu?
      Nu știu exact conține un cip. Nemernicii îl țin secret, nu ne dezvăluie nimic. Mă gîndesc că poate fi imprimată în cip o declarație de lepădare de Hristos și alta de acceptare a antihristului. Sunt în stare de orice. E grav dacă acceptăm un atare document și ne punem semnătura pe el. Refuzăm pur și simplu și din acel moment – voia lui Dumnezeu. Eu așa gîndesc. Pace, sănătate, mîntuire tuturor

      1. Constanta Florea spune:

        Sărut dreapta, părinte!
        Dar la românii din străinătate, care au buletin STRĂIN cu cip, dar nu au acte românești de niciun fel, și care ajută pe părinții lor din țară și pe unii români (nu din familie) mai sărăcuți, care le cer ajutorul, ca să nu fie dați afară din case, de exemplu, cum ne raportăm?
        Doamne, ajuta!
        Să ne lumineze Sfântul Spiridon.

  8. Iona spune:

    Cum înțeleg eu:
    Eu nu renunț la contract, la actul care autentifică cine este proprietarul casei, de exemplu…
    Dar dacă sunt obligat sau mi se impune să accept identitatea digitală/identitatea Antihristului pentru a putea beneficia în continuare de casă, nu voi accepta această identitate, care nu este altceva decât lepădare de Hristos Domnul și acceptarea (închinare/ recunoaștere) lui Antihrist…În aceste condiții, dacă-mi vor lua casa, problema lor…Eu nu refuz să plătesc impozitul/darea, dar nu o fac în condițiile impuse de ei: lepădarea de Hristos…Le plătesc cu bani, fără ID, fără CEI…Dacă nu acceptă, să mă scoată afară din casă, e păcatul lor…Nu renunț la actul de proprietate , ci refuz identitatea Antihristului/închinarea adusă lui…Dacă îmi confiscă casa, e păcatul lor…

    Buletinele cu cip/CEI- urile, sunt folosite în sistemul digital/electronic… Informația de pe ele este decodificată după ce în prealabil este citit numărul 666, ataşat numărului personal al omului…

    Faptul că mă deplasez, ÎN CONTEXTUL ACTUAL, cu trenul sau cu cineva cu mașina și îi plătesc cu bani serviciul, nu constituie un păcat pentru mine, chiar dacă acela are permis electronic sau CEI, de exemplu…Nu mă apuc eu să întreb conductorul, sau șoferul de pe autobuz sau medicul la spital sau farmacistul sau vânzătorul de la pâine dacă are CEI…
    Dar dacă știu exact situația unuia ca acesta, ar fi mai bine să evit contactul cu el și să caut o altă variantă, cât timp mai există această posibilitate…

    Dar dacă acela este pecetluit pe mână sau pe frunte (adică la momentul acela/etapa aceea), atunci nu am voie să primesc ceva de la el…Așa ne spun Sfinții, referitor la pecete…

    Și, bineînțeles că, în cazul în care nu mai pot sta în casa mea decât pe bază de 666, atunci chiar dacă eu nu accept 666, dar casnicul meu acceptă, sau plătește cu 666 și pentru mine,nu voi mai putea sta acolo…,,N-am venit să aduc pace ,ci sabie…”. Decât în cazul în care acceptă să plătesc eu , cash, în afara sistemului digital, cât se mai poate…

    Orișicum, în curând apele se vor despărți total…

    PS 1: CEI-ul este legat de identitatea digitală, de acceptarea numărului 666…

    În momentul când identitatea digitală va fi impusă tuturor, ca și condiție de acceptare din partea acestei societăți, cel mai probabil din 03.08.2031 sau poate și mai repede, pe anumite segmente, va trebui făcută decuplarea de sistem/societatea anticreștină…Altfel, să te folosești de 666 și să spui că nu-i o problemă, că nu-i pe mână sau pe frunte sau că încă nu a venit Antihrist, cred că este o gravă înșelare sau așa cum grăiește Sfântul Ierarh Mucenic Ermoghen: ,, prima cădere de neiertat, a acelora din ținut…”, adică a acelora care se revendică că au origine creștină…

    Este vremea cernerii/separării…

    PS 2 : nu mă deranjează acest dialog, din contră, cred că este de folos…Trebuie să vorbim între noi…

  9. Iona spune:

    Constanța Florea

    Mă iertați!
    S-ar putea ca duhovnicul dvs. să aibe o poziție mai bună referitor la aceste acte.
    Dacă luăm în considerare că nu doar CEI sau CIS, ci chiar și CI de dinaintea acestora au, atenție!: ,, zona de citire automată cu caractere identificabile optic”, respectiv MRZ, atunci lucrurile se complică…

    Cineva interesat de aceste probleme a întrebat chatgpt referitor la MRZ.
    Ce răspuns a primit?
    ,, Dacă un organ de control are nevoie doar de informațiile din zona MRZ, delimitatorii 666 ajută la extragerea rapidă a acestor date fără a afecta celelalte informații din cod”…

    Acuma, ce să mai spun, poate că mai e un singur pas până la ,,căderea de neiertat”…și, poate că acel pas să fie chiar acceptarea CEI , în cazul în care pe acest act , CNP este alăturat / unit direct cu 666 în suportul de stocare electronic, respectiv cipul din el.
    Pe CI -urile dinainte erau separate, cum se poate vedea, dar pe CEI s-ar putea să fie la pachet, adică una…, adică CNP (numărul omului) să nu poată fi citit decât la pachet cu numele Antihristului, pentru a-l identifica…

    1. Constanta Florea spune:

      Eu, dar poate ma înșel, înclin sa cred ca Identitatea Digitală, deci cea complet și total numerizată (fără buletine, carduri, acte fizice de nici un fel, fără bani cash) va fi pasul fatidic. Atunci, nici în tren nu poți urca, nici pâine nu poți mânca.
      V-am dat exemplul cu englezii, care este edificator (zic eu, dar nu înseamnă că e corect). Ei nu au avut niciodată acte cu sau fără cip, dar acum îi obligă DIRECT la ID DIGITALĂ PE TELEFON…De ce tocmai acum? Si nici măcar nu mai sunt in UE. Nu pentru ca spre asta se tinde, la nivel planetar? (Tind ei, globalistii sataniști, nu noi).
      Părintele meu a zis astfel, ca să fie clar: oamenii care refuză orice act de orice fel trebuie să ASUME total acest lucru, fără a „se sprijini” pentru una, pentru alta pe cei care au buletine sau permis de conducere electronice sau cu cip…. Că ar fi o înșelătorie, o amăgire, în acest caz.
      Și zicea un sfânt (Sf. Gavriil Georgianul, cred) că nu trebuie sa mănânci pâine de la cei care au luat numărul fiarei. Cum vom ști cine l-a luat, până nu este vizibil?

      P.S. Mai zicea părintele de o familie care a renunțat la sistem, dar, sărmanii, înșelați de Satana, nu au mai rezistat si au trecut, până la urmă, la neoprotestanți…😥
      Trebuie discernământ…

      1. Iona spune:

        Eu cred că actul fatidic constă în identificarea cu numele/numărul satanic al Antihristului , fie prin CEI, portofel digital, sau prin intermediul smartphone, paşaport electronic etc., în prima fază (prima cădere de neiertat), fie prin primirea lui pe mână sau pe frunte, în a doua fază (a doua cădere de neiertat).

        În tren nu poți urca sau pâine nu poți cumpăra sau factură nu poți plăti sau impozit nu poți achita ș.a.m.d., atunci când vei fi obligat să le cumperi/accesezi doar prin intermediul identității digitale/ numărul 666…, adică ,,nu vei putea vinde sau cumpăra dacă nu ai numărul/numele fiarei …”.

        La momentul ăsta, nu cred că nu mai pot cumpăra ceva de la vreun magazin pe motiv că ,,s-ar putea” ca cel care vinde să aibe identitate digitală…Dar când tranzacția se va face digitalizat este altceva…
        Dar în cazul în care casnicii mei se folosesc de identitatea digitală pentru a putea locui în casă, pentru a putea beneficia de utilități, chiar și în acest moment, acolo cred că-i o problemă , într-adevăr, pentru că prin atitudinea lor mă obligă și pe mine să particip la ceva care pentru mine este de neacceptat…În această situație, pentru că știm cum stau lucrurile, cred că Părintele dvs. are dreptate…
        Iar când comerțul, instituțiile etc. vor fi digitalizate și nu vei mai putea vinde sau cumpăra decât cu 666, atunci gata…

  10. Iona spune:

    Comentariul de mai sus constituie un răspuns indirect la întrebarea dvs. : ,,există vreo dovadă clară că buletinele cu cip conțin 666?”

    Dacă MRZ sau codul mrz este citit prin intermediul 666, atunci ce se va întâmpla în cazul CEI unde CNP-ul nu se mai vede (până acuma era separat de mrz, de exemplu, adică separat de zona de citire automată de către vreun aparat electronic), adică unde CNP-ul este inclus direct în cip de unde va fi citit electronic doar împreună cu 666, căci așa funcționează sistemul electronic…
    Concluzie: informațiile în format electronic se citesc doar prin intermediul 666…
    Deci, când CNP-ul (numărul personal al omului) va fi accesat de sistemul electronic, se va face la pachet cu 666 (CNP +666)= identitatea digitală/electronică. Tradus: omul se va identifica cu numele Antihristului pentru a fi acceptat în sistemul electronic/digital…

  11. Radu spune:

    Ma scuzati ca intervin in discutie, am citit toate comentariile si discutia are o nuanta omeneasca, in sensul ca se cauta o solutie in caz de fortare a identitatii biometrice.
    Intai si intai trebuie sa facem o diferenta intre identitate electronica si cea biometrica. In acest moment toti avem o identitate electronica in sistem. Aceasta pleaca de la CNP, ca dupa CNP suntem vazuti de sistem. La banca, la spital, la primarie, la anaf, la utilitati (curent, apa, gaz, gunoi), samd.
    Identitate electronica = ei interogheaza calculatoarele lor despre CNP-ul fiecaruia si afla datele.
    Pentru majoritatea CNP-ul a fost alocat la nastere, deci imposibil de refuzat. Doar noi ca parinti ar fi trebuit sa refuzam CNP-ul pentru copiii nostri.

    Cineva a spus aici ca ei au si identitatea noastra biometrica. Perfect adevarat, din moment ce ei au poze cu noi, atunci au o identitate biometrica. Caci acele poze sunt stocate digital in calculatoarele lor.

    Pasul care nu trebuie facut este spre identitatea digitala biometrica de acum. Diferenta cea mai importanta fata de pasii anteriori este ca procesele de vanzare-cumparare se vor face prin biometrie. Pentru ca in UE se vorbeste de un „portofel digital”. Portofelul e portofel, adica locul in care ai banii. Acesta inca nu este semnul fiarei dar este pasul de dinainte de semnul fiarei. Sfinti Parinti ne-au avertizat ca oricine primeste aceste documente (deci foloseste portofelul digital) ii este imposibil sa se mai intoarca din drumul spre semnul fiarei.

    Mi-a placut ca a spus cineva ca la inceput nu se vor atinge de cei care vor refuza portofelul digital si ulterior semnul fiarei. Da asa este! Refuzul pe baza constiintei nu poate fi judecat de ei. Insa nu este de la ei putere, Dumnezeu nu le permite sa se atinga de acesti oameni pentru ca acestia cauta mantuirea.
    ESTE UN RASTIMP LASAT DE DUMNEZEU! Nu vreo ingaduinta de-a celor rai.
    De ce ne lasa Dumnezeu acest rastimp?
    Ca sa folosim cu cap acest timp, sa plecam de pe calea cea larga spre calea cea ingusta.

    De aceea cred ca acum vorbaria nu mai are rost, cum o sa faca aia rai cu portofelul, ca pierdem casa, ca nu mai intram la supermarket, ca nu mai avem pensia samd.
    Trebuie sa cautam solutii practice cum sa ne rupem de sistem. Punct!
    Aici se mai poate discuta un pic, dar nu s-o lungim, ci sa trecem la fapte. Ca desi pare o misiune imposibila, nu e chiar asa, pentru ca Domnul va fi cu cei care vor sa se rupa de sistem.

    Unii vor spune, am servici si copii, ce fac?
    Sa intre pe youtube sa vada ca sunt familii cu copii, care nu au servici si totusi traiesc, nu mor. Adevarat ca nu in lux, dar Domnul nu a avut nici macar o casa pe numele lui. Si nici Sfintii Apostoli. Si nici Sfintii din zilele noastre.

    Altii vor spune, suntem batrani, ce facem noi?
    Ia intrati pe youtube si vedeti, ca acolo sunt batrani care traiesc cu o paine prin te miri ce paraseli de sate. Sunt oameni care nu au nici pensie. Pai asa cum traiesc acei sarmani, e lux fata de ce veti suferi intr-un oras unde o sa vi se ceara biometrizarea ca sa primiti pensia. Daca te plangi ca iti va fi greu sa traiesti ca acei sarmani, atunci chiar crezi ca ai curajul ca sa alegi moartea in oras ca nu ai biometrie?

    Sa retinem ca nu supravietuirea este scopul, ci mantuirea. Insa suferinta este obligatorie pentru mantuire. Cineva m-a intrebat o data, de ce Sfintii au suferit? Pai oricine vrea performanta sufera. Lumea se uita la Hagi si ii numara banii. Asta poate orice prost, insa nu oricine poate sa munceasca atat de mult ca Hagi ca sa ajunga la acele rezultate. Halep si-a taiat si sanii ca sa fie campioana. SUFERINTA! Rezultatele importante nu se pot realiza fara efort si suferinta. Cupele si medaliile, sunt efemere, ca sunt spre slava lumeasca.
    Mantuirea este scopul final!

    1. iovita_vasile spune:

      Doamne ajută
      Îmi place cum gîndiți și cum scrieți, de aceea am și trecut articolul Dumneavoastră pe blog. Sunteți oricînd binevenit cu contribuții de folos sufletesc pentru semeni. Pace, sănătate, mîntuire.

      1. Radu spune:

        Doamne ajuta si sa fie cu folos. As veni doar cu idei practice si scurte, ca astea misca omul din blocajul in care se afla.

  12. Iona spune:

    Radu
    Doamne ajută!
    Foarte bine că ați adus în discuție niște nuanțe…

    ,,Întâi și întâi trebuie să facem diferența între identitatea electronică și identitatea biometrică”.

    Nu știu dacă e corect acest punct de vedere…
    Dacă eu ca și creștin primesc numărul/numele Antihristului sunt forma identității electronice sau sub forma identității biometrice, este la fel de grav=totuna.
    Ce mă interesează pe mine este să nu mă identific cu Antihristul/numărul (numele) lui, să nu-l accept (primesc) sub nici o formă…Căci altfel ce folos că nu-l primesc sub forma identității biometrice, dar îl primesc (Doamne ferește!) sub forma identității electronice…?

    ,, în acest moment toți avem o identitate electronică în sistem.(…) Aceasta pleacă de la CNP, că după CNP suntem văzuți de sistem(…). Identitatea electronică = ei interoghează calculatoarele lor despre CNP-ul fiecăruia și află datele…”.

    Da,…, ei așa fac…, dar eu nu mă duc la ei cu identitatea mea electronică, ci ei o folosesc aşa, adică rău.Păcatul , fapta e a lor, nu a mea.Eu mă duc la ei cu buletinul, iar ei se folosesc de datele mele din buletin întru-un sistem informatic/electronic/digital…
    Problema este dacă eu personal /de bunăvoie, mă duc la ei cu o identitate satanică…

    ,, Pasul care nu trebuie făcut este spre identitatea digitală biometrică de acum.
    Diferența cea mai importantă față de pașii anteriori e că procesele de vânzare cumpărare se vor face prin biometrie…”.

    Tocmai în asta constă o problemă esențială: nu domeniul electronic, nu domeniul biometric este problema principală, ci folosirea lor pentru impunerea Antihristului/numărului/numelui lui…
    Diferența cea mai importantă față de pașii anteriori nu constă ín faptul că se trece de la electronic la biometric, ci în faptul că fie electronic, fie biometric, aceste lucruri sunt cuplate la 666/Antihrist și legate de persoana noastră, a creștinilor…
    Și până acuma foloseau numărul/pecetea/numele Antihristului …, pe alimente, obiecte, orice mișcă în comerțul oficial…O făceau unilateral…
    Diferența este că acuma se încearcă să ne oblige și pe noi să acceptăm aceste lucruri, în sensul că, dacă nu mă folosesc de 666, nu mai am acces la nimic și mi se ia totul, ,,legal”, pentru că eu devin ,, ilegal”, deoarece nu primesc să trăiesc prin intermediul sistemului digital/antihristic= nu doresc să mă identific cu Antihristul. Lucru care se realizează doar prin acceptul nostru de folosire a numărului 666.
    Sau, cu alte cuvinte: până acuma ei se foloseau de număr în relația cu noi…, dar acuma ne pretind să ne folosim și noi de număr în relația cu ei, altfel, devenim dușmani ai poporului, teroriști, uzurpatori ai legilor civice…
    Iar ca să ne folosim și noi de număr, asta presupune să-l acceptăm, să ni-l însușim, să ne identificăm cu el, pentru că altfel, societatea nu ne va recunoaște, pentru câ nu ne vom lputea legitima ca membrii ai ei…Iar kegitimația este chiar identitatea Antihristului/numărul/numele lui…

    Și acuma, mare atenție! Această legitimație nu constă doar în ,,pecetea pe mână sau pe frunte „, nici măcar ,,și în portofelul digital”, ci chiar și în buletinul biometric/electronic, prin care, prin intermediul SUPORTULUI DE STOCARE ELECTRONIC =CIP, datele noastre personale, printre care și CNP-ul vor fi folosite doar prin intermediul delimitatorilor 666, adică doar pe bază de 666 sau doar dependent de Antihrist (numărul/numele/pecetea lui), care la început va fi pusă pe documente, iar în final pe corp…

    ,, La început nu se vor atinge de cei care vor refuza portofelul digital și ulterior semnul fiarei”…

    Sunt două aspecte aici: nu se vor atinge dintr-un motiv de strategie al lor…Căci au nevoie sâ-și lucreze planul în liniște și cu cât mai puțină împotrivire…, dar când vor considera că au ajuns la un nivel corespunzător cu nevoile lor, atunci vor trece la următorul nivel…
    Al doilea aspect constă în faptul că pentru creștin este la fel de grav faptul că primește numărul/numele/identitatea Antihristului atât pe/prin CEI/pașaport electronic/ portofel digital ș.a.m.d. sau pe corp. Oricare dintre etape reprezintă lepădare, dacă te identifici cu Antihrist, dacă accepți să trăiești prin el, nu prin HristosDomnul…

    ,,Acesta nu e semnul fiarei, dar e pasul de dinainte de semnul fiarei.Sfinții Părinți ne-au avertizat că oricine primește aceste documente (deci folosește portofelul digital) îi este imposibil să se mai întoarcă din drumul spre semnul fiarei…”

    Poate vreți să spuneți că nu e semnul fiarei de pe corp, dar el este numărul/numele/pecetea Antihristului…Pe noi aste ne interesează…

    Nu ne interesează să nu ne lepădăm de Hristos doar prin semnul de pe corp, ci sub nici o formă.Adică nici prin buletinul electronic/CEI/biometric, nici prin portofel digital, nici prin orice altceva prin care identitatea noastră în Hristos și cu Hristos, să poată fi înlocuită cu o altă identitate, satanică…
    Eu așa înțeleg…

    1. Iona spune:

      Am făcut aceste precizări nu pentru a contrazice, ci pentru a nu se crea confuzie, în sensul că Sfinții și Cuvioșii Părinți contemporani, care au vorbind despre aceste lucruri, au vorbit de acte, buletine electronice, nu biometrice…
      În sensul acesta ar trebui păstrată aceeași terminonologie, respectiv act/buletin electronic =act biometric = act digital…=666.
      Concret: de ex. Părintele Iustin Pârvu nu numea documentele care conțin CNP, documente electronice, chiar dacă autoritățile foloseau datele personale din ele în sistemul electronic sau nu vorbea de identitate electronică în acest caz…
      În schimb ne spunea să nu acceptăm actele electronice, actele cu cip… La fel și Sfântul Paisie Aghioritul ne spunea să nu acceptăm buletinul electronic…Nu se referea la CI de până acuma, ci la CEI, adică ceea ce noi numim acuma buletin electronic…
      Altfel, vom crea o confuzie de nu se mai înțelege om cu persoană…

Răspunde-i lui iovita_vasile Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *