Am apărat cuceririle revoluţionare ale RSR la UM 0932/Ţ din Oradea, prin 1970. Era o unitate de securitate-intervenţii, conectată direct la agenda lui Ceauşescu. Ieşea acesta la vânătoare, intram în stare de alarmă. Se deplasa pe litoral, până la întoarcere – alarmă. Primea vizita vreunui şef de stat –alarmă. Făcea o vizită în câteva ţări străine, pe toată durata –alarmă. Şasesprezece luni din tinereţe mi-au fost răpite pentru a apăra orânduirea socialistă şi a satisface exigenţele bolnăvicioase ale dictatorului. E drept că perioda stagiului militar mi s-a socotit la vechimea în muncă şi mi-a mărit pensia cu vreo 50—60 de lei. Dacă refuzam să fac armata, făceam aproape doi ani de închisoare, dar primeam pensie de deţinut politic de vreo treizeci de ani, mai mare decât cea pe care o am acum, după 40 de ani de contribuţie efectivă la fondul de pensii. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi-i pe martorii lui Iehova.
Nu despre asta vreau să vorbesc acum. Îmi amintesc că erau vreo şapte posturi de pază şi apărare a unităţii militare, dintre care unul era la drapelul de luptă al acesteia. Mare grijă pentru drapel, deoarece în caz că ar fi furat – cine şi de ce să-l fure? – unitatea s-ar fi desfiinţat şi Ceauşescu ar fi rămas fără un pilon al apărării dictaturii sale. Drapelul era aşezat pe un culoar din clădirea comandamentului şi, vreme de vreo patruzeci de ani a fost în permanenţă păzit de un militar în termen, o santinelă înarmată, care se schimba la trei ore.. Să ţii atâta amar de vreme o santinelă lângă o ţesătură de mătase cu nişte insemne pe ea, mi se pare exagerat, ridicol chiar. Să dai atâta cinste unei cârpe, cum ar zice bihorenii, iar pe bieţii militari să-i supui unui regim de extenuare fizică şi de îndobitocire prin nelipsitul învăţământ politic, iarăşi mi se pare o ispravă de care numai comuniştii erau în stare. Era un fel de idolatrie animistă.
A venit anul 1989. Ceauşescu a fost executat, unitatea noastră s-a desfiinţat şi drapelul, onorat vreme de patru decenii, a fost aruncat cine ştie pe unde, omenirea trăieşte şi fără el. Am scris aceste rânduri văzând avalanşele de prostie, răutate şi absurd, toate exacerbate, revărsându-se peste societatea noastră şi parcă nu mă mai miră ce se-ntâmpla în anii comunismului biruitor.
Presbiter Ioviţa Vasile