| Este bine să cunoaștem că atunci când sufletul este bolnav, se îmbolnăvește și trupul, procesul patologic psihosomatic fiind o problemă de timp, într-un spațiu al stricăciunii și al deșărtăciunii. Spunea medicul psihiatru ortodox, Dmitri Avdeev, că atunci când sufletul plânge, „lacrimile” cad în inimă, ficat, stomac etc, și se îmbolnăvește și trupul. Este o strânsă legătură între suflet și trup. Bucuria sufletului este și bucuria trupului; tristețea sufletului se răsfrânge și asupra trupului. Omul întreg se bucură sau se întristează potrivit așezării sale sufletești. La fel se întâmplă și în planul general: social și/sau bisericesc. Atunci când sufletul unei națiuni se îmbolnăvește, prin legi potrivnice voii lui Dumnezeu, poporul pierde Harul lui Dumnezeu și primește înrâurirea demonică pe care a cerut-o sau a lucrat-o neînțelept. Harul lui Dumnezeu este ca un scut de apărare peste poporul român, limitând puterea răului care se manifestă neobosit pentru pierderea sufletelor omenești. Legiferarea păcatelor împotriva Duhului Sfânt și împotriva firii face ca Harul lui Dumnezeu să se retragă de la întregul popor, lăsându-l pradă propriilor alegeri, făcute printr-o libertate prost înțeleasă și greșit aplicată. Efectul ridicării „Scutului de apărare” aduce după sine urgia lui Dumnezeu. Nu pentru că Dumnezeu ne pedepsește, ci pentru că Dumnezeu ne lipsește! Absența Dumnezeului Celui Viu, în viața poporului, lasă loc răului să se manifeste potrivit dorințelor și patimilor nefirești ale oamenilor. Ceea ce se întâmplă acum în poporul român este cauzat de îmbolnăvirea sufletului națiunii. Nu vom putea să ne revenim la firescul vieții decât printr-o pocăință sinceră și prin atitudine mărturisitoare. Iar când mă refer la mărturisire nu mă gândesc doar la forma vorbită a acesteia, ci mai ales la atitudinea corectă și sinceră, pe toate coordonatele vieții. Răspunsul la toate aceste provocări este HRISTOS! Doar prin El vom putea ieși la limanul cel bun și neînviforat! Să nu ne temem decât de păcat! CU NOI ESTE DUMNEZEU! |
Preot Claudiu Buză
PF Ieronim al greciei va lua în considerare posibilitatea incinerărilor
As vrea sa va impartasesc cate ceva ganduri despre Cuviosul Gherontie cel Nebun pentru Hristos.In anii de dupa lovitura de stat din 89 eram elev la liceu si studiam din invataturile Sf.Parinti si mai ales Patericele care abundau de vieti de sfinti mai ales nebuni pentru Hristos.Iarasi cuvintele Sfantului Paisie Aghioritul care traia veneau asa cum erau spuse si ne foloseam mult de vietuirea acestui Sfant.
Acum ce va rog?Eu scriu fara imbracare de cuvinte ci direct cum au fost toate si poate nu o sa cuprind sa scriu azi tot si va ramane pe altadata.Imi e drag sa scriu despre Cuv.Gherontie.O sa va scriu despre el asa cum a fost sau mai bine zis asa cum am fost eu si cu el in doua situatii complet diferite:situatia cand avea chipul nebuniei pentru Hristos si a doua situatie cand si-a dat complet masca nebuniei acolo unde eram doar eu cu el si care a fost pe o durata de 6 ore.
Cand am avut pentru prima data contactul cu el.Eram elev si consider si acum ca am gandit atunci ca unul care am trecut prin greul vietii stiind ce inseamna greul,greutatile.
Eram elev in anul 1993 si intr-o seara de 7 spre 8 noiembrie fiind la slujba Vecerniei la catedrala episcopala din oras unde erau elevii seminaristi ma trezesc ca ma trage de maneca un elev spre pridvor spunandu-mi copilareste sa vin sa vad un „nebun”.Ceva m-a impins sa ies in timpul slujbei copilul acela mergand in fata mea.Simteam in suflet ceva care ma determina sa am o stare sufleteasca plina de certitudine si de limpezime a mintii si ca ar putea fi ceva deosebit in povestea asta dar asteptam.M-am asezat calm,discret,atent si linistit la usa de la intrare in pridvor si ca sa am un unghi vizual cat mai clar.Cum am luat ochii din pamant am vazut discret urmatoarea scena:un „nebun”in genunchi murdar complet ca si cum de curand fusese trantit de o masina,cu parul valvoi,incalcit si plin de paduchi,in genunchi cu ambele maini ridicandu-le din cand in cand,mimand niste rugaciuni cu voce aproape tare,scalambandu-se si ,in fata sf.icoane unde era scuipa des in dreapta si in stanga.Brusc ma intrerupe seminaristul din ceea ce gandeam si imi spune:”A?Ce zici?Ai mai vazut asa „nebuni”?O fi de prin canale.”Am stat si am analizat rapid si atent totul si mi-am spus :”ceva imi spune ca aici e Patericul pe viu.”Si in acele momente in care am citit omul aveam aceasta convingere.Nu am spus nimanui niciodata sentimentele mele de atunci.Omul in genunchi fiind si in situatia aceea seminaristii ii dadeau suturi in sezut,il ciupeau,il necajeau intruna,il trageau de par ,ii trageau palme pela spate si il intrebau in bataie de joc cine i-a dat.Cand am vazut ca se ingramadeau pe bietul om si il hartuiau din ce in ce mai tare si nimeni nu ii mai oprea de la „distractie” am intervenit cu blandete si hotarat sa il apar pe bietul om spunandu-le militareste sa plece toti de acolo si sa lase omul in pace.S-au conformat imediat toti,desi duhovnicul seminarului era si el acolo si nu a facut nimic.Am stat sa il pazesc sa nu cumva sa mai vina careva in locul acela si astfel copiii vazand paza nu au mai indraznit.La sfarsitul slujbei dupa ce omul a stat mult timp acolo cu fruntea lipita de podea pana ce au plecat toti in afara de mine.S-a ridicat,s-a uitat lung la mine si cald si l-am oprit si i-am spus, avand o incredintare ferma in sinea mea ca acest om nu e „nebun”ci aici e Patericul,adica,nebun pentru Hristos:”Iarta-ne,omul lui Dumnezeu.Imi cer iertare in numele acestor copii nestiutori si necopti si roaga-te pentru noi pacatosii tot timpul.”Am lasat sa treaca vreo doua minute dupa care mi-am luat inima in dinti si i-am spus doar intre 4 ochi:”Asculta.Tu nu esti nebun.Lasa-i pe ei sa zica ce or vrea.Tu esti nebun pentru Hristos.Tu doar te prefaci ca esti nebun ca sa te smeresti.Tu nu ai sa imi recunosti acum.Cat o sa vii aici la catedrala eu o sa vin mereu in preajma ta ca sa te apar”.Eu vorbeam asa si el se scalamba dar nu am descurajat si am tinut sa spun frazele fara intrerupere si pana la capat desi el parea ca nu ma baga in seama.A doua zi la fel a venit tot in locul acela in pridvor dupa care si eu tusti in spatele lui.Cand au vazut seminaristii ca le spun sa plece si ca am de gand sa raman acolo ca sa il apar nu au mai indraznit nici macar sa vina acolo.La sfarsitul slujbei la fel,dupa ce statuse cu fruntea lipita de pamant vreo 10 minute se ridica si se uita tot asa cald la mine tot scalambandu-se si nimic zicand.Si astfel timp de cateva zile am procedat la fel in asa fel incat poti spune ca avea garda de corp acolo.Il intrebam daca vrea sa manance sau daca vrea sa ii gasim ceva de dormit,o camera si imi aduc aminte ca o lungea cu gangavia durand pronuntarea unei fraze cam 5 minute iar cu timpul mi-am dat seama de toata nevointa lui.Refuza constant si politicos si mancarea si cazarea.Pot spune ca m-am imprietenit cu el desi se straduia foarte mult sa se ascunda si sa para de-adevaratelea nebun dar cu mine nu ii mergea.Ii ceream mereu rugaciunile si i le simteam.Il chemam mereu la mine la internat cand copiii erau la masa sa imi zica rugaciuni sa imi mearga bine toata viata.Si se aseza in mijlocul camerei si zicea cu voce tare toate binecuvantarile care se gaseau in Sf.Scriptura si in vietile Sfintilor sa vina peste mine si peste tot neamul meu de acum si cel ce va sa vina si pentru totdeauna si in vecii nesfarsiti iar ocrotirea lui Dumnezeu,a Maicii Domnului,a tuturor Sfintilor,a Arhanghelilor,a tuturor cetelor ceresti si a Sf,Inger pazitor sa fie de-a pururi nedespartite mie si celor cu care voi fi acum si in viitor si in vecii nesfarsiti.
Tot in acei ani de liceu,intr-o zi mi-a spus ceva dar sa nu radeti de mine.Mi-a spus si langa ce parinte de acolo din oras voi fi in rai umar langa umar,asa unul langa altul pe aceeasi treapta de fericire.Imi spunea ca el ne vede in vesnicie sus asa acolo unul langa celalalt intre cetele ingeresti.
Asadar timpul mi-a confirmat ca „nebunul”acela de la catedrala din seara aceea era nebun pentru Hristos.
Atat pe ziua de azi pt ca nu mai am timp sa scriu.
Inca odata vreau sa intaresc ca ceea ce spun nu e lectie mai dinainte pregatita.Nebunul pentru Hristos este nimeni altul decat Cuv.Gherontie de la Tismana.Am vazut si intalnit multe,multe lucruri datatoare de viata.Anii de liceu mi s-au parut ca un fulg mai ales dupa cunostinta cu Avva Gherontie Aldea cel Nebun.Stiam prea bine atunci ca Nebunii pentru Hristos nu sunt de speriat,nu sunt inselati,nu sunt cei mai nefericiti oameni,nu sunt atinsii si nu sunt nici pacoste pe capul omului.Eu pe baza a ceea ce stiam aveam convingerea justa ca nu sunt numai cei mai ingeniosi in lupta cu vrajmasii mantuirii ,mai mult ei sunt ca anti-virusii pentru societate in general.As vrea putin sa caut sa ma adresez unui public cat de cat matur si ne-aiurit.Daca nu e posibil asa atunci asta e.Eu din 1998 si pana dupa adormirea sa nu am mai avut tangente cu el.Am vazut ca in ultimii ani a aparut viata Sfantului si putin m-am edificat.Unele aspecte le-am luat putin cam fortate.Am cunoscut-o si pe Monica Opris cu sotul care devenise preot si stiam ca nu pot avea copii.Pare-mi-se daca nu ma insel,eu li l-am adus in viata lor pe Cuvios pt ca erau profesori si am insistat sa il ajute pt ca nu trebuia tratat cu indiferenta chiar ca un animal.Eu in perioada aceea ma interesasem si chiar politia imi spunea ca in orasul acela nu il cunostea nimeni,niciun crestin si ca aparuse cam pt prima data.
Sa stiti ca in acei ani de liceu am vazut prea multe(lucruri folositoare).Tin minte dupa aproape 30 de ani ca o data cand ma aflam in fata catedralei in parc mi-a spus un fapt din viata lui.Mi-a spus ca el tot comunismul,toata viata si-a petrecut-o in trenuri.Asa sfintea el tara in lung si in lat si noi spuneam ca in perioada aceea eram parasiti de Dumnezeu pt ateism dar nu a fost chiar asa cum aveam noi impresia aceea de moment.Intr-una din seri (de Anul Nou) cand era in tren fara bilet,clandestin(calatorea numai in wc-uri nu ca sa se ascunda de autoritati ci ca sa isi ascunda nevointa si sa fie cat mai nestiut de nimeni) pt ca numai asa calatorea in toti anii aceia l-a prins sfarsitul de an acolo in wc si ca in conditiile acelea de fecale si urina pana la glezne era momentul cel mai binecuvantat din viata lui si se simtea fericit acolo asa.Si ce s-a intamplat?Se apropia cu trenul de cap de linie;mai avea cateva statii.Cum era el facandu-si rugaciunile SI METANIILE MARI in lacul acela de urina si rahati din wc fiind si frig a intrat nu in pre-inghet cum s-ar crede ci in starea de contemplatie,extaz,fericire.A ramas asa cu mainile suspendate in aer si s-a rezemat usor de peretele de tabla al wc-ului cu genunchii scaldati in urina si rahat.Nu ii era scarba;nu ii era frica de contaminare.El traia in planul duhovnicesc.Cum era asa dintr-o data s-a luminat cabina wc-ului de tren si s-a umplut de fericire.In starea aceea duhovniceasca L-a vazut pe Hristos cum se apropie de el si ii spuse,punandu-i Mana pe cap si binecuvantandu-l:”Dragul Meu copil sunt mereu cu tine.De ce te intristezi?Nu mai plange.Nu te voi parasi niciodata.Vei fi cu Mine o vesnicie intreaga.O clipa sa nu te imputinezi.Te binecuvantez”.Si S-a apropiat fara scarba de obrajorul lui si l-a sarutat si binecuvantandu-l neincetat a disparut incet si lin.Trenul ajunsese la Revizia de vagoane la cap de linie.Trecusera ceva ore de la oprire.Urina si rahatul inghetasera cu el cu tot acolo pt ca el ramasese asa intepenit cu mainile ridicate.Urina inghetase si pe haine si pe barba si pe par.Totul intreg era numai sloi de gheata.Cand l-a vazut omul de serviciu care facea curatenie a inlemnit.A lasat incet matura jos si a chemat politia cfr si procuratura .Au chemat salvarea sa il duca la spital.Acolo la urgente dupa ce l-au spalat si schimbat hainele a deschis ochii spre uimirea celor de fata,s-a ridicat brusc,si-a facut semnul Sf.Cruci, a strigat tare:”Hristos a Inviat”.S-a apropiat discret de el medicul de garda si i-a spus direct:”Chiar ca cred in Dumnezeu.Acum chiar ca e chiar.Mata erai mort si inghetat dar uite ca traiesti”.Si s-a inchinat si i-a spus ca de acum lasa relele si o ia cu Biserica.Si a plecat Cuviosul lasandu-i npe toti plini de mirare.El mi-a spus ca desi inghetase totul pe el a ramas in starea aceea de contemplatie fiind foarte constient si stiind tot ce se intampla in jurul lui.El spune ca a fost cea mai fericita zi din viata lui cand s-a intalnit cu Iisus.
Cu alta ocazie o sa va spun si de cele 6 (eram prin 1998) ore de noapte cand si-a dat cu totul,cu totul haina „nebuniei” jos in fata mea fiind doar noi doi intr-o discutie lunga de atatea ore.El mi-a spus ca Dumnezeu i-a poruncit sa isi dea jos nebunia si sa imi spuna ce trebuie spus si nimic mai mult sau mai putin.
In mare pot sa va spun asa:voi supravietui razboiului care vine dar nu numai eu ci toata oaza de oameni care se vor aciua cu timpul asa din senin in jurul meu.Va rog sa nu va smintiti de ce va scriu pentru ca mi se furnica pielea cand ma gandesc si cand scriu ce imi spunea.Eu sunt mai neputincios si nu pot lua seama la de-astea.Asa sunt eu.Eu eram cum eram cu gandurile pentru a-mi lucra viata ca pentru o viata de om firesc,obisnuit si mereu cand ma gandesc la cuvintele lui parca simt ca ma trazneste ceva din crestet pana la picioare.Imi spunea ca muntii aceia vor fi ca o gramada de faina dupa razboi si ca peste tot pe glob pamantul va arata ca cenusa de la soba,teribil,teribil de fin.Mi-a mai spus ca la noi in tara vor fi sub zece mii de supravietuitori:nu copii,nu batrani,femei foarte rare;in schimb populatia ramasa va fi doar cea intre varstele acestea:30-57 sau foarte,foarte rar 60 de ani.Mi-a spus ca toti cei care vor fi incorporati vor muri toti si nimeni nu se vor mai reintoarce niciodata la ai sai.Tot ce a imbracat haina de soldat din armata(barbati,baietandri de 11-14 ani,fete,femei) nu vor ramane in viata sa se reintoarca la cei dragi.Iar de persoana mea spunea ca voi fi pt crestinatate”ce va fi unul Longhin,episcopul din Ukraina” si asta imi spunea prin 96.Si m-am interesat cu timpul si am aflat ca atunci nu era niciun episcop cu numele de Longhin in Ukraina.de abia mai tarziu a aparut PS Longhin Jar cu acest nume acolo.
Vizavi de intreruperea pomenirii el era foarte clar pt delimitarea inca din 96 de ierarhii eretici dar crestinii sa o faca cu cap.Inca de atunci era cu comunitatile aparte de sistem in locatii departe de lume;mici comunitati formate din mai multe familii.Inca din 96 era cu acest tip de comunitati departe de ochii ecumenistilor dar treaba sa fie facuta cu mult sfat,in ascultare si cu multa chibzuiala,intelepciune sa nu se cada in extreme.Asta e ce stiu eu.Si ce stiu,stiu pt ca nu poate sa ma contrazica vreodata cineva,feresca Dumnezeu.Si mai stiu ceva:ani buni l-a avut duhovnic pe parintele Serafim de la Casiel.