In atentia Parintilor, fratilor

Precum aţi putut constata, în ultima vreme suntem asaltaţi de diverse persoane cu intenţii ascunse şi neoneste, care încearcă în multe feluri să inducă între noi o stare de confuzie. Este o acţiune concertată, plasmuită în unghere obscure, scopul ei fiind acela de a dezbina şi a semăna neîncredere şi-n rândul credincioşilor noştri. În aceste împrejurări, vă rog pe toţi să rămâneţi statornici în a păstra şi a apăra Sfânta Credinţă Ortodoxă, aşa cum am stabilit în întâlnirile de anul trecut. Când avem oarecari nelămuriri, să ne consultăm cu fraţii, căci avem această posibilitate. Fiecare avem datoria sfântă de a-i primi pe credincioşii care ne caută şi a le împlini trebuinţele duhovniceşti. Aţi constata şi Sfinţiile Voastre că, în ultima vreme, sunt din ce în ce mai mulţi cei care străbat sute de kilometri pentru a ajunge la slujitorii care s-au îngrădit de cancerul ereziei ecumeniste. Ne-au alungat ei din bisericile înălţate cu truda credincioşilor, dar n-au cum să ne îndepărteze de Biserica lui Hristos, ale cărei mădulare nevrednice suntem. Ei, ca eretici, sunt în afara Sfintei Biserici Ortodoxe şi zadarnic se chinuiesc să demonstreze că ar avea oarecare legitimitate. Şi-au pierdut-o, deoarece între Biserică şi erezie există o incompatibilitate de neînlăturat.

Vă îmbrăţişez cu dragoste în Hristos Domnul şi Mântuitorul, aşteptând să ne revedem în curând.

 

 ÎN ATENŢIA CREDINCIOŞILOR CARE S-AU ÎNGRĂDIT DE EREZIA ECUMENISTĂ

Nu vă luaţi după zvonurile lansate de fraţii mincinoşi şi de vrăjmaşii Sfintei Biserici. Vă cerem iertare pentru situaţia creată. Din păcate, nu avem posibilitatea de a opri infiltrarea acestor indivizi de rea credinţă, care vor dezbinarea pe fondul unei confuzii generalizate. Orice-ar face ei, noi rămânem statornici şi ne respectăm jurământul depus înainte de hirotonie. Aveţi încredere în Părinţii pe care-i cunoaşteţi, recomandaţi-i şi celorlalţi credincioşi dornici de mântuire. Noi suntem la dispoziţia frăţiilor voastre în toată vremea. Nu vă lăsaţi înşelaţi de faptul că un oarecare poartă veşminte arhiereşti sau preoţeşti. Dacă nu mărturiseşte Dreapta Credinţă Ortodoxă, nu va avea niciodată parte cu Hristos Domnul. Aduceţi-vă aminte de cuvântul Sfântului Apostol Pavel scris Bisericii din Corint: ,,Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii. Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor’’ (II Corinteni 11, 13-15). Auziţi? După faptele lor vor fi pedepsiţi! Şi se tem teribil de acest sfârşit. Iar noi, laolaltă cu frăţiile voastre, vom ieşi întăriţi din această încercare. Ce e val…

Vă îmbrăţişez cu dragoste, fie că vă cunosc, fie că ne vom cunoaşte în viitor.

 

ÎN ATENŢIA CELOR CARE S-AU ANGAJAT ÎN ACEASTĂ ACŢIUNE MURDARĂ DE DEZBINARE

Nu veţi reuşi. Cercetaţi istoria şi veţi vedea că niciunul din vrăjmaşii Bisericii lui Hristos n-a sfârşit bine. Şi învăţaţi un adevăr simplu, rostit de Mântuitorul: ,,Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18).

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

6 comentarii la „In atentia Parintilor, fratilor

  1. ovidiu spune:

    Marire vesnica prea SFANTEI TREIMI si MAICUTEI DOMNULUI !
    Din pacate cei care vor dezbinare au fost intotdeauna cei care cauta puterea acestei lumi trecatoare,ne avand frica de pierderea sufletului ,din cauza egoismului,ne cunoscand dragostea in HRISTOS!Va doresc mantuire si sanatate ,prea cucernice parinte Vasile!HRISTOS IN MIJLOCUL NOSTRU!ovidiu.

    1. Slava lui Dumnezeu pentru toate. Multumesc pentru mesaj. Domnul Dumnezeu sa va pomeneasca-ntru-mparatia Sa cea cereasca. Amin. Iovia V.

  2. Mihai spune:

    Draga Parinte Vasile Iovita,
    Imi amintesc ca dupa sinodul talharesc din Creta, in luna iulie 2016, Parintii ortodocsi – chilioti indeosebi, din Sfantul Munte Athos, si-au dorit sa dea o Marturie scrisa a starii din Biserica, aratand patrunderea ereziei ecumeniste, rezolutie ce urma a se hotari la o Mica Sinaxa atonita( evident, sustinuta si semnata ca Petitie, ulterior pe internet, de mii de ortodocsi din intreaga lume). Din nevrednicia noastra nu s-a implinit aceasta dorinta.
    Acum, in 2018, este nevoie mai mult ca oricand ca noi cei ingraditi si cei ce doresc sa vina catre nepomenire, sa aiba un Marturie scrisa – o evaluare, cu argumente patristice, a starii din Biserica si care ar putea contine si cateva indrumari de stricta necesitate pentru preoti, monahi, mireni, – de randuiala a ortodocsilor ingraditi in situatii de botez, cununie, inmormantare, luarea sau nu de binecuvantari, pomeni, daruri, stat la masa sau nu cu clericii pomenitori etc. Acesta ar intari credinciosii (Cuvantul scris al Bisericii are mare valoare in vremea noastra), ar aduce noi nepomenitori si ar combate multimea atacurilor ce vin de la eretici, de la cei „inselati” sau rauvoitori. Daca le vom lasa lor initiativa de a fabrica documente prin adunari de minciuno-invatatori unde se dau condamnari papiste, se vor pierde multe suflete de ortodocsi neinstruiti, neintariti sau nedeprinsi a extrage esentele Adevarului din minunate conferinte, precum cele ale lui Gheron Sava Lavriotul, adevarat apostol al zilelor noastre.
    Cu iertare, pentru aceste ganduri ale unui cuget slab, dar ortodox.
    Va doresc un An bun Sfintiei Voastre si celor dragi si Domnul sa va intareasca si sa va apere ca ne trebuiti!

    1. Draga Domnule Mihai,
      Socotesc binevenita si necesara sugestia dumneavoastra. La ultima Sinaxa am dorit sa introduc in discutie o seama de asemenea aspecte, dar constrans de timp si neputand sa raman si pentru a doua zi, intentia nu s-a materializat. Eu am in minte cateva modalitati de abordare practica a celor semnalate. Consider ca o consultare cu Parintii e absolut necesara si de-aici vor rezulta solutiile si caile de urmat. Imi voi nota dorintele dumneavoastra si le voi aduce in fata Sinaxei. Va multumesc. Dumnezeu Atotputernicul sa va ajute sa faceti cat mai multa misiune spre luminarea oamenilor dornici de mantuire Doamne ajuta.
      Pr. Iovita Vasile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *