Pe 9 februarie 2023 a avut loc intrunirea de primavara a sinodului B.O.R. De pe „ordinea de zi” au lipsit doua subiecte arzătoare, care trebuia obligatoriu sa fie abordate si tratate cu demnitate si responsabilitate ortodoxe: situatia Manastirii Frasinei si situatia Bisericii Ortodoxe Canonice Ucrainiene. Nu au fost nici macar amintite! Sinodalii romani s-au comportat de ca și când nici nu ar fi auzit de ele, sau nu ar fi fost datoria lor sa se pronunte!
Printr-o atare atitudine ei au consimtit tacit atat la distrugerea Athosului românesc, cât și la nimicirea Ortodoxiei din Ucraina.
Faptul că în România un mitropolit blestemă întreaga Biserica, închide si sechestreaza un lacas de cult, pretextand la peste 75 de ani de la sfințire ca acesta ar functiona fara binecuvantare, și împrăștie obstea unei Mănăstiri, stricandu-i randuiala statornicita de peste un veac si jumatate de către un Sfânt, nu reprezintă pentru ierarhii autohtoni vreo problemă care ar trebui remediată! Dupa cum nu reprezinta pentru ei vreo problema nici faptul ca omonimii lor din țara vecina sunt scosi din scaune si amenintati cu deportarea, haituiti si amendati, iar in Eparhiile pe care le pastoresc sute de biserici sunt confiscate cu violență de statul anti-theu, date pe mana schismaticilor, preotii sunt prigoniti, batuti si chiar omoriti, in timp ce mirenii sunt aruncati in strada! Pentru vladicii B.O.R. nu reprezinta o problema nici macar faptul ca puterea politica ne-crestina si anti-crestina de la Kiev tocmai a anuntat ca pana la Sărbatoarea Învierii Domnului din leatul curent „speră” sa scoata în afara legii Biserica Ortodoxa Canonica Ucrainiana, sa îi interzica activitatea complet si sa îi confiște intregul patrimoniu! Iar pe cei care se vor opune „intenționează” sa îi condamne la ani grei de inchisoare!
În schimb, s-au grabit sa recunoasca „biserica macedoneană”, o structura de tip ecclesial cu multe probleme canonice, despre care inca nu s-au pronuntat toate Bisericile Locale, iar cele care totusi s-au pronuntat, nu au facut-o in mod unitar! Nu trebuie sa ne păcălească asa-zisul tomos de autocefalie pe care Patriarhia Sârba l-a acordat macedonenilor in 2022, caci nu l-a acordat unor Episcopii sufragane, ci unor schismatici care se rupsesera de Ea pe motive etno-filetiste de 55 de ani! Schismatici nerecunoscuti de nimeni in Lumea Ortodoxa pâna anul trecut, și care nu aveau comuniune cu nimeni! Prin urmare, nici botezurile, mirungerile si hirotoniile lor din ultimii 55 de ani nu sunt valide! Drept dovada, pana acum B.O.R. ii mirungea pe macedonenii care voiau sa devina membri ai ei, interzicandu-le categoric sa aiba legaturi liturgico-euharistice cu co-sangvinii lor de la Skoplje! Ca atare, este cel putin discutabil dreptul Patriarhiei Sarbe de a emite un astfel de tomos, mai ales in conditiile in care schismaticii macedoneni nu au renuntat la pozitia lor, nu au facut pocaință si nu au primit Taine Valide! Avand in vedere cele de mai sus, Sinodul B.O.R. ar fi trebuit sa se abtina de la a „recunoaste” „biserica macedoneana”, până la momentul consensului pan-ortodox în privinta sa! Grabindu-se cu „recunoasterea” este foarte posibil sa se fi unit cu o grupare schismatica, unind astfel intreaga Pleroma românească cu respectivii schismatici! Precedent grav si periculos, care poate deschide foarte curând calea unirii B.O.R. si cu schismaticii ucrainieni, ai caror lideri sunt niste criminali uzurpatori filo-papistasi! Tare mi-e teama ca de fapt asta este planul! Ca pas intermadiar pentru „recunoasterea” papei ca „primul dintre egali”!
Fratele Mihai Dinculescu
Părintele Gavriil de la Sf. Munte Athos mărturiseste adevărul despre ereticul diavolesc Papa și ereticii ecumeniști :
https://m.youtube.com/watch?v=7YtTxDGTLMg
Minciuno-patriarhul Daniel se roagă cu ereticii papistași ,armeni,și protestanți la Catedrala Patriarhală ,propovăduind cu capul descoperit in biserică eresul ecumenist :
https://m.youtube.com/watch?v=xRUm_X2TGtg
Si care sunt ” fiii pierduti „din parabola Fiului risipitor din Sfanta Evanghelie dupa capul tau care le judeca pe toate si pe toti cu mintea doar?”Fiii pierduti” dupa capul tau de arama sunatoare si chimval rasunator sunt crestinii care prin felul lor de a fi scuipa sistemul si ecumenismul.Iar „fiii ascultatori” carora „tatal” le spune ca lor nu trebuie sa li se aplice reabilitarea pentru ca ei niciodata nu au avut vreun statut de penitenti asa cum il au acum crestinii „cu probleme” si ca de ce sa taie vitelul pentru ei pentru ca tot ce e al „tatalui”lor se imparte impreuna ca unor „fii de-ai casei” sunt ereticii(catolicii,reformatii,penticostalii,baptistii,adventistii,iehovistii,musulmanii,evreii „fiii cei dragi”,buddhistii,yoghinii,radiestezistii,masonii,satanistii,lgbtq(r),hallowenn-ii,cei din „biserica scientologica” ce cred in extraterestrii”unicii salvatori ai planetei esuate de la iminentul dezastru si razboi”)pe care ii impartasiti in mod regulat si unora le mai pupati si ambele maini,mergeti la ei pe acasa si le faceti „sfestanii”iar crestinilor”cu probleme”le refuzati impartasania pentru ca „au pacate opritoare” si le refuzati asistenta religioasa,adica refuzati sa mergeti si pe la casele lor sa le faceti sfestanii pe motiv ca aceia „nu sunt in comuniune cu biserica.
Intrebarea de mai sus e adresata tovarasului sef de colhoz,Calistrat Chifan,lauda UTC-ului,eroul clasei muncitoare,nadejdea de maine a viitorului de aur al comunismului si al infloririi „patriei” noastre socialiste.
Un învăţător s-a întâlnit odată pe un drum cu un copil, care nu ieşise încă printre oameni ori la şcoală. „Al cui eşti tu, măi copile?” l-a întreabat învăţătorul. „Al dracului”, a răspuns copilul. Învăţătorul a rămas uimit de acest răspuns și l-a întrebat mai departe: „Cum te cheamă pe tine, copile?”. „Satana”, a răspuns copilul. „Da de unde vii tu?” l-a întrebat mirat învăţătorul. „Din iad”, i-a răspuns copilul. Învăţătorul a cercetat mai departe, pe urmele acestui răspuns fioros, şi pe urmă a aflat următoarele lămuriri: Mama copilului se certa foarte des cu tatăl său, care era beţiv şi îi zicea adeseori: „Ce-i drace, iar ai venit beat pe capul meu?”. La asta, tatăl copilului răspundea cu înjurături şi ameninţări. În această vreme, copilul fugea plângând în braţele mamei sale, dar ea îl alunga, zicându-i: „Fugi satano, nu mă mai necăji şi tu, că destul de necăjită sunt eu, de când trăiesc în acest iad de casă”. Din acestea a auzit copilul şi a învăţat că pe tatăl lui îl cheamă „dracu”, iar pe el „satana” şi ei trăiesc în „iad”.
Părinţii şi naşii care nu-şi fac datoria lor de a creşte copiii şi pe finii lor în învăţătura Dumnezeiască şi în frica Domnului, vor fi traşi la răspundere în ziua judecăţii şi pedepsiţi groaznic. Când datornicii n-au cu ce plăti, garanţii plătesc toată datoria.
Păcat mare şi grea pedeapsă aşteaptă pe părinţii şi naşii care nu se îngrijesc de aproape de fiii sau finii lor, ca să-i dezbare de acest groaznic păcat al hulei, şi de alte păcate, pe care copiii lesne le iau de la oamenii şi copiii cei întunecaţi ai lumii ce zace în cel rău.
Când eram preot la ţară, am făcut odată statistica vetrelor de case care s-au pustiit în decursul vremurilor. Şi la toate am aflat că pustiirea lor fusese adusă de patru mari păcate: strângerea averii cu nedreptate, desfrânarea, beţia şi înjurătura.
Poate să fie omul cât de harnic şi bogat, dacă a lui casă e spurcată cu înjurături, nimic nu se va alege de averea lui.
Psalmistul David zice într-un loc: „Un popor nesocotit huleşte numele Tău, Doamne” (Psalmi 73, 19). Acel popor nesocotit suntem noi românii cu înjurăturile noastre. Şi până avem acest groaznic păcat, în zadar aşteptăm binele şi uşurarea. Să scoatem înjurăturile din gura noastră, din casa noastră – şi atunci va veni binele şi binecuvântarea.
Pacatul injuraturilor-Protosinghel NicodimMandita 1889-1975
Savantul roman care a spus ca”rezolvarea lucrurilor nu se face prin stiinta ci prin credinta”.
În 13 februarie 1903, la București, s-a născut George Manu. Era descendent al unor mari familii boierești, cu filiație directă de la Șerban Cntacuzino și Constantin Brâncoveanu, și al generalului George Manu, erou al războiului de independență din 1877 (conform mărturiei fiului său, Șerban Manu, consemnată de fostul deținut politic Gheorghe Jijie, în monografia dedicată lui George Manu).
În anul 1933 și-a susținut teza de doctorat la Universitatea din Paris, cu tema „Cercetări asupra absorbției razelor α”, în fața unei comisii conduse de Marie Curie. Absolvă doctoratul, cu mențiunea „très honorable”. Impresionată de complexitatea cercetării interacției razelor alfa cu materia, efectuată de George Manu, doamna Marie Curie îi propune fizicianului român să rămână în Franța, pentru a lucra în cadrul laboratorului Institutului de radioactivitate. Manu refuză propunerea, animat de dorința de a reveni în țara sa.
În 1 noiembrie 1935 devine asistent la Catedra de Fizică din cadrul Facultății de Științe a Universității București. Din cauza faptului că la facultate nu putea efectua cercetări experimentale în domeniul fizicii nucleare, George Manu a amenajat, ajutat de Radu Grigorovici, în subsolul instituției un mic laborator de fizică atomică pentru studenți.
Este autorul primului Tratat de fizică nucleară, editat în 1940, sub egida Academiei Române. În completarea activității științifice, George Manu a pledat pentru eliminarea imposturii din mediul universitar, fiind susținut de Șeban Țițeica (fiul vestitului matematician Gheorghe Țițeica) și de PP Stănescu.
George Manu se implică politic din anul 1937, aderând la Mișcarea Legionară, atras de anticomunismul formațiunii și sub influența unchiului său, generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, șeful expresiei politice a Mișcării – Partidul „Totul pentru Țară”. În 1943 devine comandant interimar al Mișcării. După 23 august 1944 se implică total în acțiunea clandestină de organizare a rezistenței anticomuniste. Stabilește legături cu cercurile regale, prin Ionel Stârcea, cu generalul Aldea, șeful militar al Rezistenței, cu reprezentanții partidelor istorice, cu liderul legionar Radu Mironovici (după încetarea interimatului său, până la preluarea conducerii de către Nicolae Petrașcu, față de care a avut poziții diferite în ce privește strategia de luptă față de regimul comunist) și cu personalități publice hotărâte să lupte împotriva ocupației sovietice, cum ar fi amiralul Horia Măcelariu, dr. Brancovici, inginerul Ioan Bujoiu, Vintilă Brătianu, N. Alexandrescu etc. Ia legătura cu numeroase organizații anticomuniste din țară, într-un efort de organizare a Mișcării Naționale de Rezistență. De asemenea, ia contact cu reprezentanți ai legațiilor americană și engleză. Din iulie 1945 și până în februarie 1946, George Manu elaborează, în limbile engleză și română, o lucrare intitulată „Behind the Iron Curtain (În spatele Cortinei de Fier)”, semnată cu pseudonimul Testis Dacicus.
Lucrarea a fost înmânată reprezentanților ambasadelor americană și a engleză și avea „drept scop să descrie în mod obiectiv felul în care un popor mic este nimicit în mod sistematic de o mare putere (Rusia – nota noastră)”. În martie 1947 apare a doua ediție în limba engleză a lucrării, în care se menționa că: „metodele de persuasiune și onestitate întrebuințate până acum de Puterile occidentale pentru a opri tendințele expansioniste rusești au dat toate greș, și vor da probabil greș și în viitor. Într-adevăr, în mentalitatea asiatică și încă primitivă a rușilor, întrebuințarea unor asemenea metode ar putea numai să dovedească slăbiciunea Puterilor occidentale. Obligațiile morale ca și importante interese economice și politice obligă USA și Marea Britanie să dorească cu orice preț expansiunea Rusiei și s-o determine să reintre în frontierele ei. Această acțiune pare realizabilă fără dificultăți serioase în viitorul apropiat, dar ar deveni cu siguranță problematică într-un viitor îndepărtat”. Concluzia savantului român era că „metodele de întrebuințat pentru a obține retragerea Rusiei nu sunt acelea de natură conciliatorie”.
Eforturile lui George Manu de formare a unui comandament unic al mișcării de rezistență anticomunistă au fost curmate în 17 martie 1948, momentul arestării savantului de către bolșevici. A fost condamnat la 25 de ani de închisoare în procesul „grupului de complotiști, spioni și sabotori” (după cum i-au calificat autoritățile bolșevice, subordonate sovieticilor). Procesul a avut loc la 28 octombrie 1948, în prezența Anei Pauker, a lui Avram Bunaciu și a lui Teohari Georgescu, a reprezentanților Uniunii Sovietice, a numeroși bolșevici. În ultimul său cuvânt, George Manu avea să spună: „Nu am de ce să mă apăr. Tot ce am făcut a fost pentru a distruge comunismul. Îmi pare rău că n-am reușit”.
În închisoare a fost anchetat bestial, supus unor torturi inimaginabile. I s-a cerut să divulge pe cei care i-au oferit informațiile prin care savantul demonstra că România plătise deja dublu despăgubirile de război către Uniunea Sovietică stabilite prin tratatele internaționale semnate la sfârșitul celui de-al doilea război mondial.
Gheorghe Jijie, fost coleg de celulă cu George Manu în închisoarea de la Aiud, avea să mărturisească despre chinurile la care a fost supus savantul întemnițat, dar și despre lecțiile administrate ocupanților sovietici și cozilor lor de topor: „Nu înțelegeau sub nicio formă cum putea un om să aibă îngrămădite în creier atâtea date, lucru pe care la acel timp nici măcar calculatoarele nu erau în stare să-l facă. Au început să-l tortureze. Exasperați, călăii i-au scos ochelarii, și apoi unul dintre ei, cu o mișcare îndemânatică, executată cu o mică paletă, i-au întors pe dos ochiul drept. O durere îngrozitoare l-a făcut să urle. I-au spus:
„Tâlharule! Ți-l întoarcem și pe celălalt pe dos și apoi ți-i extirpăm pe amândoi!”
”Ascultați-mă căci vă pot dovedi că tot ce v-am spus e adevărul adevărat și am lucrat singur, fără complicitatea cuiva!”. În acea clipă i-a venit ideea salvatoare și le-a propus să ia în mână statisticile de producție, începând din septembrie 1944 și să urmărească dacă el cunoaște exact acele date. A urmat o confruntare care pentru George Manu era o jucărie, deși trecuseră multe luni de când le lecturase. Pe anchetatorii lui însă, inclusiv pe cei sovietici, i-a dezarmat, convingându-i că se găsesc în fața unui fenomen unic. Recunoașterea a venit din partea kaghebistului, în rusește: „Dă-l în … mă-sii, că are un cap cât tot ministerul vostru de berbeci!”.
Cea mai lungă perioadă de detenție a petrecut-o la Aiud, după ce a trecut prin închisorile de la Baia Sprie și Gherla. Cultura enciclopedică a savantului l-a făcut să devină „rectorul Universității de la Aiud”. Avea o capacitate de dăruire nemaiîntânită, o memorie excepțională. A predat lecții de istorie, geografie, matematică, fizică atomică, geopolitică, engleză și franceză. Inventivitatea lui George Manu s-a arătat și în modul de distribuire a lecțiilor. Metoda cu emulsia de săpun întinsă pe diverse obiecte (gamele, bocanci etc.), peste care scria cu vârful unui ac, cu litere mici, a fost opera sa.
Tot profesorul avea să inventeze scrierea Morse pe fir de ață, cel mai adesea extras din saltelele deținuților. Astfel putea transmite lecții sau texte întregi, cu riscuri scăzute în a fi descoperit de gardieni.
Fostul deținut politic Nicu Păun, și el fost coleg de celulă al lui George Manu, povestea că profesorul a fost chemat în fața conducerii închisorii Aiud, unde un trimis sovietic îi promitea eliberarea din închisoare, în schimbul acceptării de a lucra în domeniul nuclear pentru Rusia sovietică. A refuzat categoric. Așa cum a refuzat și reeducarea de la Aiud. În urma a numeroase perioade de izolare în Zarca Aiudului, unde îndură un frig cumplit, fiind îmbrăcat doar în cămașă și indispensabili, cu porția de mâncare drastic redusă doar la o zeamă chioară, fără pic de căldură, George Manu se îmbolnăvește de tuberculoză. Colonelul Crăciun, comandantul închisorii, îi oferă streptomicina salvatoare cu condiția renegării credinței și a desolidarizării de trecutul său. George Manu refuză și de această propunere ticăloasă.
În cele din urmă, este internat în celula tuberculoșilor. Nicolae Goga, fost deținut politic la Aiud, mărturisește despre momentul săvârșirii savantului martir: „Tot trupul era o rană. Avea escare peste tot. Din încheieturi curgea puroi. Încercam, în fiecare seară, să-i dăm să bea apă, iar doctorița, deși n-avea voie, îi făcea perfuzii. Înainte de a muri, Manu m-a chemat la patul său și mi-a zis: „Să le spui tuturor că nu am făcut nici cel mai mic compromis. Să ne vedem dincolo!”. Am dat mâna cu el. Mi-a făcut un semn care părea să fie o îmbrățișare. A murit a doua zi, dimineața. Cred că atunci am pierdut unul din cei mai mari intelectuali pe care i-a avut România”. Era data de 2 aprilie 1961, Duminica Floriilor. A plecat împăcat la Dumnezeu. A fost un savant credincios, care spunea că într-un secol în care credem că „totul se rezolvă prin știință”, el, ca „un om care a stat pe microscop”, crede că rezolvarea lucrurilor se face „nu prin știință, nu prin laborator, ci prin credință”.
Si acum vazand ca acest mare savant a fost acolo in inchisoare putem spune pe drept cuvant ca inchisoarea a fost adevarata academie iar cine a trecut pe acolo a iesit savant din toate punctele de vedere fara discutie.Vedeti cum infloreste Biserica in catacombe?In suferinta afli stiinta.
Din punct de vedere teoretic, medicina isihastă este foarte simplă, ea putând fi rezumată astfel: „Roagă-te lui Dumnezeu, cu mare credinţă şi iubire!”
Deşi limbajul folosit de medicina isihastă poate fi uneori greu accesibil, din pricina căderii limbajului nostru actual, el este de o coerenţă impecabilă: „Hristos a Luat Păcatele Lumii ca să le Curăţească. Eu Vreau sa Fiu un Următor al Lui Hristos, vreau să Fiu un Asemănător Hristic. Ca Asemănător Hristic, Eu Sunt o Viaţă şi un Destin Sacru, care Merită cu Adevărat să Trăiască. În Acest Destin Sacru am Datoria să Vindec Bolile Mele, care sunt Moştenire de la Părinţii mei, prin care apoi voi Mântui şi pe Părinţii mei. În Mine Părinţii mei sunt Bolnavi şi Suferinzi şi în Mine Părinţii mei mă Roagă să le Vindec Bolile şi Suferinţele. Prin această Vindecare din Iubire faţă de ei, totodată mă Vindec pe mine, cel ce am Esenţa lor ca Fiinţă a mea.” (Avva Ghelasie de la Frăsinei, „Medicina isihastă”)
Deoarece consider că părintele Ghelasie, ca unul ce a inţeles şi a trăit tainele lui Dumnezeu, este cel mai în măsură să vorbească despre medicina isihastă, voi reda în continuare un cuvânt elocvent al acestuia: „Neamule! Roagă-te la Dumnezeu, neîncetat. Asta scrie Filocalia. Rugăciunea lui Iisus este medicamentul perfect pentru toate bolile timpului în care trăim. Bolile noastre sunt de factură sufletească, în primul rând. Vine preotul sau călugărul, dacă există posibilitatea să ai legătură directă cu un slujitor sârguincios al lui Dumnezeu, te spovedeşti, este primul pas spre însănătoşire!, apoi faci canonul pe care îl primeşti. Se numeşte medicina isihastă. Isihasmul este cea mai directă metodă de liniştire a sufletului. Asta şi înseamnă în greceşte. Liniştire. Cum să se facă omul bine de cauza profundă a bolilor sale… nimeni nu este bolnav doar de o singură boală, dar ele ies, pe rând, la suprafaţă, dacă sufletul său este tulburat. Ca să fie înţelese anumite profunzimi ale isihasmului, trebuie să fie citite Filocaliile, Rugăciunea pelerinului rus şi multe alte lucrari. Cine simte că se trezeşte ceva în sufletul său, citind aceste rânduri, sa meargă degrabă la duhovnicul său, iar dacă nu are, să-şi caute unul, să vorbească deschis despre durerile sale, care marea majoritate vin dintr-un suflet bolnav şi să caute. Să caute şi să afle el, în mod direct, despre ce inseamnă toate acestea. Pentru că totul se reduce, în esenţa, la rugăciunea lui Iisus. De acolo incepe urcuşul.”
Psihoterapie
AVVA GHELASIE De LA FRĂSINEI (18 martie 1944, †2 iulie 2003)
Psihoterapia, ca Rememorarea propriei Personalităţi în care este „Potenţialul” Vieţii noastre de Naştere. Dacă pierdem Memorialul acesta de Naştere, se destramă însăşi capacitatea de Viaţă a Fiinţei noastre. Noi ne Naştem cu un Anume Potenţial de Viaţă, care trebuie Deschis şi manifestat şi care este însăşi „Trăirea Vieţii proprii”. Atâta Trăim cât „Potenţial de Viaţă avem”. Dăm şi în acest sens câteva „repere” de Rememorare, ca Psihoterapie.
Sufletul trebuie să-şi „reia” „Stapânirea Conştientă” asupra Memoriilor. Sufletul nu trebuie să fie „robul” Memoriilor sale. Nu fă auto-sugestie, nici logică-raţiune, ci VOLUTIV autoimpus, ca „AUTO-STAPÂNIRE” şi autoorientare în Sine, prin care să se „orienteze” tot Memorialul tău.
Nu „admite” Psihic o „memorie rea şi anormală”, ci respinge-o şi înlocuieşte-o cu una Bună.
Nu fi fixist (adică să faci doar ce crezi tu); cu voinţa ascultă şi de alţii. Astfel te vei vindeca de propriile iluzii şi încăpăţânare. Te vei bucura de Unire şi Comunicare.
Nu fi izolat şi însingurat, ci în dialog cu toţi şi cu toate (păcatul demonic face tocmai un gol de dialog). Viaţa este Comunicabilitate. Fii comunicabil chiar dacă te forţezi.
Fii Vesel chiar dacă nu te simţi bine, pentru că fondul Vieţii este Bucuria-Lumina. Nimic nu poate copleşi Bucuria Vieţii în sine, tu trebuie s-o cultivi şi peste propriile suferinţe. Impune-ţi un zâmbet permanent.
Suportă şi ce nu-ţi place la alţii şi treci peste toate defectele lor (care sunt legate de caracterul propriu).
Nu mustra direct, nu spune greşelile, fii delicat când faci totuşi câte o observaţie. Nu te enerva că alţii nu sunt ca tine şi-ţi stau chiar împotrivă. Astfel te vei vindeca de contrarietate şi te vei bucura de convieţuire în tot momentul.
Încearcă să ai afecţiunea mai tare ca respingerea. Nu admite frica, timorarea, grija zilei de mâine; nu-ţi fă iluzii, lasă totul la momentele lor. Timorarea este slăbănogirea Sufletului.
Fii optimist, chiar de lucrurile par total încurcate; crezi în rezolvarea miraculoasă.
Toate simptomele de boală, toate certurile, toate contradicţiile, greşelile tale şi ale altora, consideră-le trecătoare şi tu astfel vei rămâne neatins. Chiar dacă ai avut şi mai ai crize violente, toate vor trece; nu admite teama că va fi mai rău, ci mai bine.
Nu admite tristeţea dupa greşeli şi conflicte, lasă-le la momentul când te vei analiza pe tine (la spovedanie mai ales). Mulţi fac o scrupulozitate patologică din toate.
Nu abandona activitatea, chiar dacă nu te simţi bine şi dai randament puţin. Cât ai fi de bolnav, nu renunţa la un ceva activ, cât de cât.
ODIHNEȘTE-te! Viaţa are o Supralege, a ODIHNEI SACRE, indiferent de stare.
În această ODIHNĂ nu mai contează nici o evaluare, este DARUL Lui DUMNEZEU peste toate considerentele.
Bucură-te şi tu cu adevărat de acest miracol.
AVVA GHELASIE GHEORGHE MEDICINA ISIHASTĂ
„Neamule! Roagă-te la Dumnezeu, neîncetat!” Avva Ghelasie Gheorghe