Oricare ar fi relaţiile dintre oamenii care se iubesc, ei îşi caută unii altora numai binele.
Când eşti soţ adevărat, eşti în stare să-ţi dai picătură cu picătură sângele şi viaţa ta pentru a o salva pe a soţiei, eşti în stare să înduri orice, măcar pentru o nădejde. Când eşti fiu adevărat, eşti în stare de o ascultare desăvârşită, de o recunoştinţă nemărginită şi de o iubire totdeauna îndatoritoare şi respectuoasă. Când eşti frate adevărat, eşti în stare să ierţi şi să uiţi orice jignire, să depui orice osteneală, să arăţi orice bunătate, să biruieşti orice piedică, să te alipeşti de orice suflet, să asculţi orice cuvânt, să dai orice jertfă.
Când eşti Păstor adevărat, eşti în stare să-ţi dai viaţa pentru oile tale (Ioan 10, 11).
Vei căuta uşile lor, păşunea lor, rănile lor, păcatele lor şi mântuirea lor. Şi nimic din ce ar putea face rău sau bine oilor tale nu ţi-ar fi indiferent. Deci înţelegem şi aşteptăm ca să facă unii pentru alţii lucruri neobişnuite altor stări, dar obişnuite dragostei, când aceasta este adevărată.
(Din Un mare mărturisitor creștin: Preotul Constantin Sârbu, Editura Bonifaciu, București, 2008, p. 172-173)
Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi
Când tu vrei mântuirea ta, când te silești pe tine, toate vin prin rugăciune
SFÂNTUL CUVIOS EFREM KATUNAKIOTUL
Să nu te lași pe tine necercetat nici un ceas. În fiecare ceas să te inspectezi, să te cercetezi, să te controlezi. În acest moment ești în bună rânduială?
Tu, ca monah, dacă ești silitor, dacă ești nevoitor, te vei supune pe tine însuți unui control atent, întrebându-te: cum am petrecut toată ziua? Pe un bolnav nu îl urmărește numai medicul, ci însuși bolnavul se cercetează pe sine să vadă dacă, luând medicamentele pe care i le-a prescris medicul, se simte mai bine.
Nu numai gheronda va urmări pe fiecare, ci și tu însuți te vei urmări pe sineți. L-am întrebat de multe ori și pe gheronda Iosif cum a ajuns la această stare. Zice: Să-ți spun ceva: Am adâncit mult îndemnul: „cunoaște-te pe tine însuți”. Ce ești tu? Nimic. Nu ești nici cât un vierme. Nimic. A venit harul, te-a ridicat, ai devenit înger. A plecat harul, te-ai întors la aceleași. Da, dar nu-mi spune, cum putem să atragem harul? De tine depinde să ai o minte lină și liniștită, de tine depinde.
Nu depinde de ispită, dacă te atacă, sau de comportamentul celui împreună-nevoitor cu tine, al celui ce este în obște cu tine. Tu însuți vei deveni pricina mântuirii tale, tu însuți vei deveni pricina nemântuirii tale. De tine depinde. Când tu vrei mântuirea ta, când te silești pe tine, toate vin prin rugăciune. Este lucru știut că în primele zile când venim în obște avem râvnă ca întreg Athosul.
Aveți grijă ca această râvnă să nu slăbească, să nu se stingă, fiindcă atunci nu este bine. Poți să sporești, să mărești această râvnă? Vrednic de laudă ești. Ai grijă ca nu cumva această râvnă, înțeleg râvnă la ascultare, la rugăciune, la osândirea de sine, priveghere la slujbă, să nu slăbească, să nu te ia somnul acasă la tine.
Să te cercetezi pe sine însuți, toate acestea sunt socotite râvnă. Dacă râvna se răcește, atunci să știi că nu umbli bine. De aceea, îndreptează-te pe tine însuți, ca să nu se răcească această râvnă, această fierbințeală. Fericit este fratele care reușește să-și mențină râvna de la început și până la sfârșitul vieții lui, fiindcă nu știi câți ani vei trăi în mănăstire.
În ziua de astăzi este greu, este foarte greu. Am venit odată cu părintele Panteleimon de la chiliile pahomiene, arhisecretarul, și îmi zice că s-a dus odată la Conacul Grigoriat, dar nu mai îmi amintessc cine era reprezentant acolo. După ce au vorbit, părintele Panteleimon a zis: „Acum mă voi duce la Chinotită”.
– Să mergem împreună, gheronda.
– Nu, zice Panteleimon, nu.
– De ce?
– Cât timp merg de la Conac la Chinotită, fac Acatistul Preasfintei.
Ai văzut cum se sileau părinții?
La o mănăstire oarecare, nu vreau să o numesc, părintele tămâia, și când a ajuns la stareț, nu l-a tămâiat. Starețul, când a trecut mai departe l-a întrebat:
– Părinte de ce nu mă tămâiezi?
– Gheronda, binecuvintează, nu te-am văzut în strană.
– Eram în strană, părinte.
– Nu, nu te-am văzut în strană.
Ceilalți care au auzit disputa asta între stareț și părintele, au zis:
– Gheronda, părintele este străvăzător, știe ce-ți spune.
Se gândește el ce se gândește și zice: „Părintele are dreptate, nu eram aici, eram la un metoc. Gândul lui. Vedeți? Sfântul Nectarie în Eghina când a venit una ca să devină călugăriță, era începătoare, i-a zis:
– Fiica mea, avem 10-15 oițe să le paști.
– E, fie binecuvântat.
După o zi sau două, vine iar și zice:
– Gheronda, mă iau și pe mine gândurile, eu am venit aici să mă fac călugăriță, nu cioban la oi.
– Fiica mea, îi zice, când tămâiez te văd în strană. Călugărița, deși era cu oile, gândul ei era la rugăciune, în biserică era cugetul ei, de aceea și sfântul o vedea înlăuntru. Cugetul face diferența. De la cuget ne ticăloșim, de la cuget ne îmbunătățim. Călugărul nu are faptă, are cuget. Cugetul tău a zburat nu spre bine? Ești vinovat, ești vinovat. Vei spune poate: Cugetul omului nu se adună într-un loc. Bine, dar când fuge, străduiește-te să-l aduni la loc, să-l aduni iarăși. Murise gheronda al meu. Și a venit un călugăr de sus de la Kerasia, și zice: Până am ajuns aici am zis de trei ori acatistul Preasfintei[1]. Vedeți cum se nevoiesc părinții? Cum se nevoiesc!
[1] În Grecia toți călugării trebuie să învețe pe dinafară Imnul Acatist al Maicii Domnului, uneori nu te călugărește, dacă nu știi bine pe de rost Acatistul Preasfintei.
Gheronda Efrem Katunakiotul, traducere şi adaptare: Laura Enache via doxologia.ro
Credinţa mea este singurul interes veritabil al vieţii mele
Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici
Credinţa mea Te vede, Doamne. Ea este lumina şi vederea departe văzătoare a ochilor mei. Ea este simţirea omniprezenţei Tale. Ea îmi trage genunchii la pământ şi îmi înalţă braţele spre Cer. Credinţa mea este legătura sufletului meu cu Tine. Ea îmi face inima să dănţuiască şi limba mea să cânte. Când rândunica se apropie, puii de rândunică se agită în cuib. Fiindcă încă de la distanţă ei simt sosirea mamei lor.
Credinţa mea este bucuria mea, căci tu vii, Maica mea. Dacă prietenul meu se gândeşte la mine în timp ce scrie o scrisoare într-un oraş îndepărtat, şi eu alung alte gânduri şi mă gândesc la prietenul meu. Credinţa mea este gândirea mea la Tine, care Te face, o, Atotştiitorule Doamne, să Te gândeşti la mine.
Când un leu e despărţit de leoaica sa, ochii leului sunt cuprinşi de dor după leoaica sa. Credinţa mea este dorul meu după Tine, când Tu eşti departe de mine, Frumuseţea mea. Când nu e soare, cele mai grozave furtuni bântuie marea. Credinţa mea este potolirea furtunii din sufletul meu, fiindcă lumina Ta se revarsă în mine şi mă linişteşte.
Ochii mei mi-au spus: „Noi nu-l vedem pe El”. Dar eu i-am liniştit cu cuvintele: „Adevărul este că voi n-aţi fost creaţi să-L vedeţi pe El, ci să vedeţi ceea ce este al Său”. Urechile mele mi-au spus: „Noi nu-L auzim pe El”. Dar eu le-am adus la ordine cu cuvintele: „Adevărul este că voi n-aţi fost create să-L auziţi pe El, ci să auziţi ceea ce este al Lui”.
Nimic din ceea ce este creat nu-L poate vedea sau auzi pe El, ci doar ceea ce este al Lui. Ceea ce este creat vede şi aude ceea ce este creat. Doar ceea ce este născut dintr-Însul Îl poate vedea. Şi doar ceea ce este născut dintr-Însul Îl poate auzi. O pictură nu-l poate vedea pe pictor, dar fiul pictorului îl poate vedea pe pictor. Un clopot nu-l poate auzi pe clopotar, dar fiica clopotarului îl poate auzi pe tatăl ei.
Ochiul nu-L poate vedea fiindcă el n-a fost creat cu scopul de a-L vedea. Urechea nu-L poate auzi, fiindcă ea n-a fost creată cu scopul de a-L putea auzi.
Credinţa mea Te vede, Doamne, întocmai precum ceea ce este născut îl aude pe cel ce l-a născut. Dumnezeul din mine Îl vede şi-L aude pe Dumnezeul din Tine. Iar Dumnezeu nu este creat, ci născut.
Credinţa mea este ca o cufundare în străfundurile sufletului meu şi ieşirea la suprafaţă dimpreună cu Tine. Credinţa mea este singura mea cunoaştere veritabilă. Orice altceva este asemănător copiilor care strâng pietricele colorate pe lângă lac.
Credinţa mea este singurul interes veritabil al vieţii mele. Cu adevărat orice altceva este o comedie a simţurilor. Atunci când spun: „Dă-mi mai multă credinţă” – mă gândesc: „Dă-mi mai mult din Tine, o, Tatăl meu şi Dumnezeul meu”.
Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, pp. 68-69
Călugăr crești-ortodox mărturisește adevărul despre francmasoni :
https://m.youtube.com/watch?v=kQIRagDCPvI