În vremurile vechi-testamentare, Dumnezeu a rânduit prin Moise calea de urmat pentru ca poporul Israel să se curăţească de păcatele săvârşite. Trebuia să se aleagă doi ţapi şi, prin tragere la sorţi, se stabilea care este al Domnului şi care este al lui Azazel. ,,Iar ţapul asupra căruia a căzut sorţul pentru Azazel să-l pună viu înaintea Domnului, ca să săvârşească asupra lui curăţirea şi să-i dea drumul în pustie pentru ispăşire, ca să ducă acela cu sine nelegiuirile lor în pământ neumblat’’ (Levitic 16, 10). Într-adevăr, după ce se împlinea această rânduială Dumnezeiască, poporul scăpa de povara păcatelor sale.
În Legea Noului Testament, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a adus pentru noul popor al lui Dumnezeu, cuprins în Sfânta Biserică Ortodoxă, o nouă modalitate prin care să se curăţească de murdăria păcatelor: mărturisirea lor în faţa duhovnicului. Astfel, în Taina Sfintei Spovedanii, credinciosul merge la preot, i se citesc Rugăciunile aşezate în cărţile bisericeşti, îşi mărturiseşte cu părere de rău păcatele. Preotul cumpăneşte asupra acestor păcate, dă penitentului sfaturi duhovniceşti folositoare, îi stabileşte un canon de rugăciune şi de fapte bune, îi dă dezlegarea de păcate în numele Domnului şi îl îndreaptă spre Sfânta Împărtăşanie.
După împlinirea acestei Sfinte Rânduieli, credinciosul se simte uşurat de povara păcatelor, este întărit şi ajutat de Dumnezeu pentru o dreaptă vieţuire în Hristos. Sfânta Scriptură ne spune acestea: ,,Cel ce îşi ascunde păcatele lui, nu propăşeşte, iar cel care le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi miluit’’ (Pilde 28, 13). Sfântul Evanghelist Ioan acelaşi lucru ni-l spune: ,,Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este Credincios şi Drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea’’ (I Ioan 1, 8-9).
Începutul Postului ne găseşte în plină prigoană din partea antihriştilor din afara Bisericii, în cârdăşie cu cei aflaţi în scaunele episcopale, care lucrează împotriva Bisericii din lăuntrul ei. În lăuntrul ei stând neclintiţi şi noi, avem datoria sfântă pe care Dumnezeu a pus-o asupra noastră de a ne apăra Credinţa Ortodoxă, fără de care mântuirea nu este posibilă. Oricâte amărăciuni ne-ar pricinui aceşti oameni, să nu uităm preasfintele cuvinte ale Mântuitorului: ,,Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc. Ca să fiţi fiii Tatălui vostru din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni, şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi’’ (Matei 5, 44-45). O seamă din rugăciunile Sfintei Biserici sunt făcute ,,pentru cei ce ne urăsc şi pentru cei ce ne iubesc pe noi’’. Staţi sub scutul lui Dumnezeu şi nu vă temeţi, chiar dacă toate cohortele iadului ar veni împotriva noastră.
Cu frăţească dragoste, vă binecuvântez pe toţi iubitorii de Hristos.
Nevrednic de Preasfântul Nume al Domnului nostru Iisus Hristos,
Presbiter Ioviţa Vasile
Apel la vaccinare al tuturor eparhiilor prezente din Germania, inclusiv prin reprentantii b.o.r Serafim Joantă și Sofian Brașoveanul http://borbazaveru.info/content/view/15125/1/
Toată cheia aici este: să se pocăiască lumea
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
Ce lume nemulţumitoare!
În orice caz, pocăinţa este mare lucru. Noi încă n-am înţeles că omul prin pocăinţă poate schimba hotărârea lui Dumnezeu. Acesta nu-i lucru mic, ca omul să aibă o astfel de putere. Faci rău? Dumnezeu îţi dă o pălmuţă. Spui “am greşit”? Se opreşte şi-ţi dă binecuvântări. Adică, atunci când copilul cel neastâmpărat îşi vine întru sine, se pocăieşte şi este mustrat de conştiinţa sa, tatăl lui îl răsfaţă cu dragoste şi îl mângâie……
Să citiţi toate Cărţile Macabeilor. Sunt foarte puternice. Ce poruncă dăduse împăratul! Ca elefanţii să calce pe israeliţi. S-au dus ceilalţi, au pregătit ceremonia, au adăpat 500 de elefanţi cu vin tare şi tămâie ca să-i întărâte şi aşteptau pe împărat să vină ca să înceapă spectacolul. Dar împăratul uitase porunca ce o dăduse. Se duce îngrijitorul de elefanţi să înştiinţeze pe împărat, pentru că acela încă nu apăruse. “Împărate”, îi spune, “te aşteptăm. Toate sunt gata, elefanţii, iudeii şi cei chemaţi aşteaptă”. “Cine v-a spus să faceţi un astfel de lucru?”, le spune. Strigăte, ameninţări… Şi aceasta nu s-a făcut o dată, ci de trei ori. Oare a fost un lucru mic ca împăratul să uite porunca ce-o dăduse el însuşi? Şi nu numai aceasta, ci în cele din urmă şi-a schimbat toată purtarea sa faţă de iudei. Toată cheia aici este: să se pocăiască lumea.
– Părinte, asociaţiile de pace întemeiate de diferite state ajută pentru pacea lumii?
– Depinde. Sunt unii care pornesc cu intenţie bună. Dar atunci când se adună vrăjitori, închinători la foc, protestanţi, o grămadă – nu le mai dai de capăt – ca să aducă pace în lume, cum să ajute? Dumnezeu să mă ierte, dar acestea sunt zdrenţele diavolului. Se face pace cu o asociaţie păcătoasă?
Cum poate veni pacea, atunci când oamenii nu se împrietenesc cu Dumnezeu? Numai atunci când omul se împrieteneşte cu Dumnezeu, vine pacea lăuntrică şi cea exterioară. Şi pentru ca omul să se împrietenească cu Dumnezeu trebuie să-şi vină în simţire, să se pocăiască, să trăiască potrivit cu poruncile lui Dumnezeu, şi atunci vin harul şi pacea lui Dumnezeu înlăuntrul lui. Numai atunci va putea ajuta şi pentru pacea din jurul său“.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire Duhovnicească, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003
Un înger a adus o prescură pentru Liturghie
MONAHIA MARTA
Într-o zi, Utrenia avansase binişor, dar prescură nu se găsea nicăieri. Când deodată îl văd pe părintele că iese între Sfintele Uşi, ţinând o prescură cu totul proaspătă. Prescura aceasta o găsise pe… Sfânta Masă!
Pe durata jumătăţii de veac în care Sfântul Nicolae Planasa liturghisit fără întrerupere (deoarece nu s-a îmbolnăvit niciodată), se mai întâmpla câteodată să nu aibă prescuri. Deşi nu avea, găsea uşor la brutăriile din jur sau îi aduceau creştinii aproape întotdeauna. Aşa că, până la urmă, totdeauna avea prescuri.
Într-o zi, Utrenia avansase binişor, dar prescură nu se găsea nicăieri. A trimis două femei din obştea lui să meargă pe la brutării, pe la văduvele pe care le ştia că întotdeauna aveau prescuri, s-a uitat atent în dulapurile din Sfântul Altar, dacă nu cumva celălalt preot a lăsat pe undeva vreo prescură, dar nimic! După un şir neîntrerupt de Liturghii, să se facă acum întrerupere!… S-a mâhnit până la lacrimi… Când deodată îl văd că iese între Sfintele Uşi, ţinând o prescură cu totul proaspătă. Prescura aceasta o găsise pe… Sfânta Masă!
Emoţionat de bucurie, ne spuse: „Priviţi, fiilor, ce semn mi-a dat Dumnezeu!”. Toate minunile le numea „semne”. Nu intra în profunzimea acestor fenomene, ci le considera fireşti ‒ eu nu ştiu cum să caracterizez aşa ceva ‒, şi aceasta deoarece avea o credinţă puternică şi mare. Nu le comenta mult, ca să nu se scoată în evidenţă pe sine însuşi. Aşa cum vedem în Vieţile Sfinţilor, că Îngerul Domnului îi slujea pe pustnici în pustie, prin descoperiri şi ajutor mai presus de fire, unele ca acestea le vedem şi la Părintele Nicolae.
Oare un înger nu putea să-l slujească şi pe cel care trăia în lume, dar în afara ei, pe lucrătorul cel curat al Domnului, pe pustnicul pe care nu arareori ziarele îl menţionau prin articole de genul celui intitulat: „Pustnici în Atena” şi îl lăudau pentru aleasa sa evlavie şi virtute?
„Toate sunt cu putinţă celui care crede!”
(Monahia Maria, Sfântul Nicolae Planas, ocrotitorul celor căsătoriţi, Editura Evanghelismos, pp. 57-58)
****************
Sfântul Nicolae Planas și împărtășirea leprosului
Altă întâmplare dovedește credința neîndoielnică și evlavia ce-o avea în săvârșirea sfințitelor sale datorii. Acolo, în parohia sa, pe o stradă îngustă, se ascundea un lepros într-o stare gravă. I se mâncaseră buzele din cauza înfricoșătoarei boli. Odată, Părintele a mers să-l împărtășească, dar gura lui distrusă n-a putut primi Sfântul Trup al Domnului, care a căzut alături.
Fără nici o șovăială, Părintele s-a aplecat și cu gura sa a luat mărgăritarul dumnezeiesc care căzuse și l-a „consumat”. Asta s-o audă și cei care șovăiesc să se împărtășească, pentru că se tem de microbi! Într-adevăr, mare blasfemie! Dumnezeul viilor și al morților, Care a făcut cerul și pământul să fie biruit de microbi! Aiureli ale necredinței celei întunecate.
Cât despre bolnavul acesta, l-a descoperit Poliția și l-a trimis la azilul de leproși împreună cu fiica lui, care și ea se molipsise mâncând-i-se degetele. Cu toate acestea, Părintele n-a pățit nimic.
(Monahia Marta, Sfântul Nicolae Planas, Editura Evanghelismos, București, 2002)