În zilele noastre, dacă îi urmezi pe Sfinți, eşti ,,sectar”?…

Sfinţii Vasile cel Mare, Atanasie şi Chiril ai Alexandriei, Grigorie Teologul, Ioan Damaschin, Theodor Studitul, Grigorie Palama, Marcu al Efesului şi mulţi alţii, pentru a păstra unitatea Bisericii, au rupt comuniunea cu ierarhii eretici ai timpurilor lor. Proslăvindu-i pe aceşti mărturisitori ca Sfinţi, Biserica ne dă vieţile lor drept pildă de urmat.

Comuniunea cu ereticii, potrivit Sfântului Vasile cel Mare, este de neîngăduit, întrucât prin ruperea lor de mărturisirea Ortodoxă, fie cu totul, fie în parte, ei înşişi se aşează de la sine în afara comuniunii Bisericii. Încă din vremea în care era diacon, Sfântul Vasile cel Mare a rupt comuniunea, în anul 361, cu episcopul Dianios al Cezareei şi a fugit în pustia Pontică, în ciuda faptului că îl iubea profund şi-l cinstea pe Dianios şi în ciuda faptului că Dianios îl botezase şi-l hirotonise. De ce s-a rupt (îngrădit) pe sine ? Că a ”dezertat” ? Nu, ci pentru că Dianios, nici măcar din convingere, ci doar din cauza slăbiciunii sale de caracter, a semnat mărturisirea neortodoxă de credinţă a sinodului semiarian din Constantinopol, în anul 360, sub conducerea ereticului Acachie din Cesareea Palestinei. (Patrologia Graeca, vol XXXII, col 388C-392A (Epistola 51: Episcopului Vosforie).

Mai târziu, episcop fiind, Sfântul Vasile cel Mare nu a ezitat să rupă prietenia cu episcopul de gândire ariană Eustatie de Sevastia şi să întrerupă orice legătură cu el. Explicând poziţia sa strictă, el scria: ”În orice caz, dacă acum refuzăm să-i urmăm pe aceştia (cei din cercul lui Eustatie) şi să-i evităm pe toţi cei de o
împreună-cugetare cu aceştia, cu siguranţă merităm să obţinem iertare, punând adevărul şi propria noastră statornicie înainte de toate”
. (Patrologia Graeca, vol. XXXII, col. 925 BC Epistola 245: Episcopului Teofil)

Acelaşi Sfânt, Vasile cel Mare, spunea : „Dacă am încerca să înlăturăm obiceiurile nescrise, ca neavând mare importanţă, nu ne-am da seama că am păgubi Evanghelia în părţile ei principale”. Cuvântul Sfantului Vasile cel Mare a lămurit foarte bine că orice amestec (intervenţie) în Tradiţie, afectează direct Evanghelia în toate părţile ei esenţiale. Şi oare o asemenea stare mai este Ortodoxie sau doar o pretinsă Ortodoxie, numai la nivel formal şi exterior?“Dacă cineva contraface măcar o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel şi în Credinţa cea adevărată, acel care va schimba chiar cât de puţin în ea, o vatămă pe toată”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Acelaşi Sfânt spune clar că “vrăjmaşi ai lui Hristos nu sunt numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei”.

Ștefan C.

4 comentarii la „În zilele noastre, dacă îi urmezi pe Sfinți, eşti ,,sectar”?…

  1. Ioan spune:

    Din păcate primim vești triste de la Mănăstirea Bănceni ! Starea de sănătate a Părintelui Longhin Jar se înrăutățește ! Cei de la Mănăstirea Bănceni fac un apel către noi , să ne rugăm pentru sănătatea Părintelui Longhin Jar ! Doamne Ajută !

    Preluat Alexandru Cuculescu

  2. Ioan spune:

    As vrea sa incurajez spunand clar si raspicat urmatoarele:se poate scapa si din cipuire cu acte cu cip obligatoriu sau ce forma vor ei.Intelegeti ca ei nu isi vor putea duce pana la capat ce au de gand sa faca pentru ca nu au stapan,un sef,dictator unic care in intelesul nostru e antihristul.Nu le va reusi nimic in favoarea lor.De ce Putin a numit razboiul din Ukraina „operatiune speciala”?Pt ca fiind jidan nu are stapan si astfel atat el cat toti jidanii orice razboi ca e local sau mondial nu il vor putea declara sau numi razboi pt ca stiu din start ca nu au cum sa castige ei razboiul respectiv sau cel mondial si nu din cauza armelor sau ca toti vor fi la fel de tari.Fals.Ci din cauza absentei totale fizice a stapanului lor.Indrazniti.Indrazniti pt ca din cauza asta ei incepand din Clipa Asta Au Intrat In Numaratoarea Inversa.Li S-a Inceput Numaratoarea Inversa!Absolut,dar absolut tot ce au urzit si fac si vor face impotriva noastra nu vor fi decat cifre care lise vor adauga(in crestere) la Grupul de cifre care e pe capul lor Pentru Numaratoarea Inversa Impotriva Lor.Pentru ca nu au stapan in razboiul cu umanitatea ei sunt decapitati si nu o stiu.

    I would like to encourage by saying clearly and emphatically the following: they can also get out of chipping with mandatory chip papers or whatever form they want.Understand that they will not be able to carry out what they are going to do because they do not have a master, a boss, a unique dictator who in our understanding is the anti-Christ.Nothing will work in their favor.Why did Putin call the war in Ukraine „special operation”? Because being a Jew he has no master and so he and all the Jews, any war, local or world, will not be able to declare it or call it a war because they know from the start that they cannot win that war or the world war and not because of the weapons or because they will all be as strong.False.It is because of the total physical absence of their master.Dare.Dare because that is why they have entered the countdown from this moment on.They have begun the countdown!Absolutely, but absolutely everything they have plotted and are doing and will do against us will only be numbers that will add (and add) to the Group of numbers that is on their heads for the Countdown Against Them.Because they have no master in the war against humanity they are beheaded and do not know it.

    1. Mihai spune:

      Nu sub nici o formă nu mai trebuie aceste acte satanice

  3. Ioan spune:

    Unii isi vor da seama ca au fost pacaliti cu actele cu cip.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *