l Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel a fost statornicit de Biserică după calendarul vechi, cel iulian, şi câtă vreme s-a ţinut sau se ţine acest calendar, nu se crează niciun fel de neajunsuri sau anomalii.
2.De când s-a schimbat calendarul, în 1924, lucrurile nu se mai potrivesc şi iată că avem Postul de o zi, trebuind sa se respecte norma patristică, anume că Postul acesta incepe imediat dupa Duminica Tuturor Sfinţilor, care în anul acesta e în 27 iunie.3.Mai grav e atunci când Paştile sunt la date mai târzii decât anul acesta. Sa luăm, bunaoară, anii 1983 si 2078, când Paştile sunt la cea mai târzie data posibilă – 8 mai. Apare atunci o situaţie ciudată, deoarece Duminica Tuturor Sfinţilor cade după 29 iunie (Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru si Pavel) şi atunci, în mod absurd, Postul ar trebui ţinut după Sărbătoare, deoarece trebuie respectată norma patristică. Pentru atari situaţii, cărţile bisericeşti spun că Sfântul Sinod hotărăşte cum vrea el, în privinţa Postului, şi vedem cum hotărăşte, sporind confuzia. Astfel în unele calendare anul acesta Postul ar începe în 22 iunie, în altele – în 28 iunie!
4.Aceste anomalii nu se regăsesc în Bisericile care ţin calendarul vechi. Precizare: Paştile sunt sărbătorite în toata Biserica la aceaşi dată, după cum au hotărât Părinţii de la Sinodul I Ecumenic (anul 325), deci pe calendarul vechi (iulian).
5. Dupa calendarul nou, Paştile se sărbătoresc într-un interval de 35 de zile, cuprins între 4 aprilie şi 8 mai. Durata maximă a Postului Sfinţilor Apostoli este de 28 de zile când Paştile sunt în 4 aprilie, fiind realmente desfiinţat când Paştile sunt sărbătorite după 2 mai.
6. După calendarul vechi, Paştile sunt sărbătorite în acelaşi interval de 35 de zile, perioada coincide în timp cu 4 aprilie – 8 mai, însă calendarul vechi arată datele de 22 martie – 25 aprilie. Urmare a acestui fapt, Postul Sfinţilor Apostoli poate dura 42 de zile, când Paştile sunt în 22 martie, şi 8 zile, când Paştile cad cel mai târziu posibil, pe 24 aprilie (Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica Generală, Ed.I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1985, pag. 314).
Luăm exemplul concret al acestui an. Sărbătorim Duminica Tuturor Sfinţilor în acelaşi timp cu cei de pe calendarul vechi, numai că al nostru calendar arată 27 iunie, cel vechi cu 13 zile mai puţin, adică 14 iunie. Ei bine, din 14 iunie până-n 28 iunie sunt 14 zile, timp suficient pentru cei de pe calendarul vechi pentru a ţine Postul. Pentru noi, cei cu calendarul nou, rămâne abia o zi pentru acelaşi Post. Povara păcatului o poartă cei care au introdus, împotriva firii, calendarul papistaş al Papei Grigore al XIII-lea.
7.Trebuie remarcat faptul că toate cele legate de evenimentul cosmic-universal al Paştilor le ţinem şi noi după calendarul vechi şi, firesc, coincid ca timp în toate Bisericile Ortodoxe locale. E vorba de perioada premergătoare Postului. Postul propriu zis, Sărbătorile Intrării în Ierusalim, Sfintele Patimi şi Învierea Domnului, Înălţarea la cer, Pogorârea Sfântului Duh, Preasfânta Treime şi Duminica Tuturor Sfinţilor.
Când vorbim de celelalte Sfinte Sărbători ale Bisericii, apele se despart pentru că fiecare revine la calendarul său şi apare diferenţa de 13 zile. Asfel, când noi îi vom sărbători pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, calendarul vechi va arăta data de 16 iunie. Când cei de pe calendarul vechi îi vor sărbători pe Sfinţii Apostoli, calendarul nou va ara data de 12 iulie.
8.Concluzie: după calendarul nou (gregorian, papistaş) Postul Sfinţilor Apostoli nu se poate ţine în condiţii fireşti, cu durată normală, după cum au statornicit Sfinţii Părinţi.
Presbiter Ioviţa Vasile
Să fie blagoslovit cuvântul Sfinției Voastre, Cinstite Părinte Vasile!
Un Sfânt Post de vară cu bogate roade duhovnicești!
Întrucât ne-am îngrădit doar de erezia propovăduită de Ierarhia BOR prin semnarea documentelor și aplicarea hotărârilor tâlhărescului sinod din Creta 2016, se cuvine să respectăm hotărârile cu privire la Postul Sf.Apostoli Petru și Pavel, luate de Sfântul Sinod BOR și anume că „este necesară stabilirea unei perioade de minimum 7 zile pentru acest Post”, chiar dacă, în baza calculelor Pascaliei, el ar dura mai puțin de o săptămână (Hot. Nr. 5721 / 10 iunie 2015).
Părintele nostru Duhovnic a luat decizia ca să ținem Postul Cincizecimii o săptamână și noi noi respectăm cu sfințenie cuvântul său.
Anul acesta, din cele 7 zile de post, 4 vor fi cu dezlegare la pește. Va fi dezlegare la pește în zilele de: 22 iunie – pentru sărbătoarea „Sf. Grigorie Dascălul”, 24 iunie – pentru „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” și 26-27 iunie, fiind zile de sâmbătă și duminică.
Despre vechimea acestui post mărturisesc, în secolul IV, Constițutiile Apostolice. Mărturii ulterioare se găsesc la Sfântul Atanasie cel Mare, la Teodoret, Episcopul Cirului, la Leon cel Mare, care numește postul acesta Postul de vară sau al Cincizecimii.
Nu poţi să cunoşti Binele, dacă nu faci binele…
Ca să-L cunoşti pe Dumnezeu trebuie să te deschizi lui Dumnezeu cu toată fiinţa. Aici nu există cunoaştere fără comuniune şi fără împărtăşire reciprocă. Cunoaşterea lui Dumnezeu este astfel una transformantă, presupune asemănarea cu El.
Nu poţi să-L cunoşti pe Dumnezeu stând în afară de Dumnezeu.
Dacă Dumnezeu este Binele, nu poţi să Îl cunoşti pe Dumnezeu fără să te îmbunătăţeşti.
Dacă Dumnezeu este Frumos, trebuie să ne înfrumuseţăm şi noi.
Deci, cunoaşterea atributelor lui Dumnezeu nu este un procedeu abstract, ci cunoaşterea lui Dumnezeu înseamnă împărtăşirea de bunătatea lui Dumnezeu, de frumuseţea lui Dumnezeu, de adevărul lui Dumnezeu.
Nu poţi să cunoşti Binele, dacă nu faci binele, nu poţi să cunoşti Frumosul, dacă nu devii frumos, iar dacă acest lucru este valabil şi pentru binele şi frumosul creat, limitat, cu atât mai mult când este vorba de Dumnezeu.
De aceea în cunoaşterea duhovnicească, religioasă, dimensiunea etică este indispensabilă. Nu însă din pricina unei impuneri exterioare, a unui legalism. Nu pentru că Dumnezeu ne-a poruncit să facem binele şi să nu facem răul, ci fiindcă virtuţile sunt însăşi concretizarea şi întruparea atributelor şi energiilor lui Dumnezeu.
Extras din Testamentul teologic al Sfântului Grigorie Palama
Fericit şi de trei ori fericit este creştinul care mulţumeşte lui Dumnezeu în toată vremea pentru binefacerile Lui
Bine a zis Sfântul Isihie Sinaitul: „Precum apa stinge focul, aşa uitarea stinge lucrarea cea bună din minte”.
Dumnezeu ne face pururea bine, iar noi uităm. El ne-a dat viaţă, minte, sănătate, ochi, lumină, căldură, apă, ploi la vreme, hrană, poame de tot felul de dulceţi, livezi, vite, păsări.
Tot ce avem este de la El, cum zice apostolul: Toate de la El şi prin El şi întru El sunt. Şi iarăşi: Ce ai, omule, de n-ai luat? Ce ai, omule? Ai minte, înţelepciune, pricepere, libertate. Şi ce ai ce n-ai luat de la Dumnezeu? Şi dacă le-ai luat, de ce te mândreşti ca şi cum ar fi ale tale proprii? Toate sunt de la Dumnezeu şi întru El. Căci zice apostolul: Întru El şi prin El ne mişcăm. Deci, dacă toate sunt de la Dumnezeu, şi prin El, şi întru El, ce mai este al nostru?
Şi voi – zice – sunteţi ai Lui şi răscumpăraţi cu sângele Lui. Şi cât ar trebui să-L iubim pe Dumnezeu!
(…) Dar de ce? Pentru că fiinţa noastră nu se poate despărţi de Dumnezeu, nici nu poate creşte, nici nu poate să se mişte fără El. Şi dacă atâtea daruri avem de la Dumnezeu şi atâtea bunătăţi, trebuie să-I mulţumim pururea şi să umplem gura noastră de mulţumire.
Azi dimineaţă o femeie a plătit două pomelnice pentru vii şi zice: „Mulţumim Preasfântului Dumnezeu pentru binefacerile Lui că ne-a ajutat nouă”. Sunt şi suflete recunoscătoare. Ştiţi ce a făcut femeia aceea? L-a mişcat pe Dumnezeu ca să-i facă şi mai bine.
Căci aşa zice Sfântul Isaac Sirul: „Dacă Îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru puţin, Îl mişti să-ţi facă şi mai mare bine”. El zice aşa: „Dacă tu, omule, Îmi mulţumeşti pentru puţin, pe urmă Eu am să-ţi fac şi mai mare bine şi în veacul de acum şi în cel viitor”. Deci fericit şi de trei ori fericit este creştinul care mulţumeşte lui Dumnezeu în toată vremea pentru binefacerile Lui.
Ne vorbește Părintele Cleopa 10, Ediţia a II-a îngrijită de Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 85
Pseudoierarhia b.o.r sa pus pe festivaluri și programe artistice, cu concursuri și orchestră, de întâmpla în arhiepiscopia Italiei și în Mitropolia Olteniei
Eu zic sa nu va vaccinati.De ce?Pentru ca va disparea actoria.In legea comunicatiei video,audio si scrise din creier,omul nu va mai cauta sa vada actori facand actorie la televizor sau la spectacole.Omul nu va mai cauta sa i cante artisti pe scena pentru ca va vedea si va auzi din creier unii de la altii stand ca mutii.Si in conditiile acelea de mutenie generala cu mii de imagini pe secunda cine pe cine sa mai vada?Sau sa mai simta nevoia sa mai vada?Si gandeste te ca acesta le este iadul de pe aici.Omul nici de slujbele de la biserica nu o sa mai aiba nevoie pt ca o sa fie vazator cu mintea.Ce sa mai aiba nevoie de slujbe?
Post e doar incepand cu 27 iunie a.c. si terminand cu 28 iunie inclusiv.E foarte bine ca stim ca postul acesta are vechime de la Sf Apostoli.Dar mare grija la felul cum tratam perioadele de harti pt ca ELE NU AU FOST ASEZATE DE BISERICA PT PANTECE.ELE AU FOST ASEZATE STRICT DIN MOTIVE INTERCONFESIONALE.MAI PE ROMANESTE,STRICT PT PEOBLEMA EREZIILOR.CONCRET SI REPET ,HARTII AU FOST ASEZATI PT CA NU CUMVA CRESTINII EVLAVIOSI SA POSTEASCA ACELASI POST CU AL ERETICILOR CARE AU POSTUL IN ACELE PERIOADE DE HARTI.NOI,CRESTINII ORTODOCSI INCEPEM POSTUL SF AP CARE E CEL DUPA RANDUIALA,DUPA HARTI,ADICA,DUPA DUMINICA TUTUROR SFINTILOR.NU CONTEAZA CAT POST TII.SI DACA E DE O ZI.IMPORTANT E SA FIE DUPA RANDUIALA SI NU DE CAPUL NOSTRU.