Încotro?

Observ cu stupoare cum se continuă trădarea românilor sub toate aspectele: politic, economic și spiritual…

Din punct de vedere politic, tocmai am aflat că nu funcționăm ca un stat de drept, suveran și independent, ci ca o corporație subordonată Corporației Financiare Internaționale. Și asta din anul 1991!!! Printr-o lege Nr 28, dată de către niște autorități care aveau doar un statut provizoriu și care nu aveau voie să dea atunci astfel de legi. În plus, această lege a fost dată fără înștiințarea poporului român! Doamna avocat Marina Alexandru a explicat astfel și motivul pentru care Constituția României, realizată ulterior, induce in eroare poporul român, deoarece nu menționează corect statutul juridic al poporului român, care, conform Legii Nr. 28, este considerat un popor de resurse umane și atât! Autoritățile lucrează de atunci vizibil împotriva poporului român pe toate planurile fără teama că ar putea fi trase la răspundere de către cineva…

Pe plan economic, observăm că au fost distruse mai întâi fabricile, lăsând în urmă milioane de șomeri nevoiți să plece în lumea largă pentru a-și câștiga existența. Dacă suntem ,,resurse umane”, nu trebuie să ne mirăm… Dar era bine să știm și noi… Însă eu știu că suntem oameni liberi, nu suntem resursele umane ale nimănui! Acum, sub diferite pretexte, se distruge și zootehnia acestei țări. Cele mai mari complexe zootehnice sunt lovite brusc de boli incurabile… Se pregătește cumva și o reducere a populației prin înfometare? Sau doar o condiționare de digitalizare a obținerii alimentelor? Sau se face loc cărnii artificiale pe piața românească?

Nici pe plan spiritual lucrurile nu stau mai bine. Mulți clerici ortodocși de-ai noștri se ,,specializează” în Occident!!! Adică într-un mediu neortodox! Și vedem că se întorc în țară de la studii cu idei ecumeniste, potrivnice mântuirii neamului românesc… De parcă ar fi și el datori să se subordoneze Corporației Financiare Internaționale, nu lui Dumnezeu! Unii se dezic de Botezul Ortodox prin întreită afundare, îi țin departe pe români de Sfânta Împărtășanie sub diferite pretexte necanonice, nu mai fac misiune ortodoxă, pun accent pe cele materiale în dauna celor duhovnicești și nu iau atitudine împotriva proliferării sectelor și ereziilor. Și să nu-i pui să vorbească despre pecetluire, că nu e voie! E subiect tabu! Se pune codul QR pe unele biserici și nimeni nu comentează. Prea puțini informează lumea că digitalizarea persoanei este incompatibilă cu mântuirea, deși despre acest lucru se vorbește în Apocalipsă, capitolele 13 și 14! Ba chiar e posibilă plata cu cardul la unele mănăstiri!!! Nici despre impunerea ideologiei LGBT nu se prea vorbește… Se renovează bisericile și mănăstirile și se pune apoi crucea lui Baphomet!!! Crucea lui Hristos nu e corectă… politic! Și ,,vaccinurile” cu nanotehnologie reprezintă un subiect tabu. Cine dorește satanizarea României?

Au apărut camere de supraveghere în biserici pentru a se verifica cine încalcă regulile Corporației Financiare Internaționale! Transformarea unor mănăstiri în centre turistice de asemenea este corectă… politic! Doar așa, prin prisma corectitudinii politice, înțelegem de ce ni se spune că Sinodul din 2016 este ,,mare și sfânt”! Ce anume îl face să fie sfânt? Sigla sa blasfemiatoare? Acceptarea confesiunilor eretice ca fiind ,,biserici”? Calitatea duhovnicească a participanților? Înseamnă că se duce în derizoriu însăși ideea de sfințenie! În plus, ne conduce la ideea de infailibilitate în Ortodoxie, ceea ce este extrem de grav. Acest lucru nu se poate să nu aibă urmări. Adică devine sfânt tot ce convine Corporației Financiare Internaționale! Ca și la papistași!

În aceste condiții, se încurajează interculturalitatea în loc să se pună accent pe cunoașterea și respectarea tradiției creștine de către toți românii.

În plus, se pare că și pe plan militar există planuri ,,mărețe”! Dacă această Corporație Financiară Internațională nu are nevoie de atâtea ,,resurse umane”, acestea se mai pot diminua prin… atragerea României într-un război! Ce idealuri? E suficient să ni se spună că rușii reprezintă răul suprem, iar NATO reprezintă binele suprem! Și, uite-așa, n-au decât să se omoare ortodocșii între ei! Doamne, ferește! Și așa vedem ruși instruiți de ceceni și ucraineni și români instruiți de americani! Și nici americanii, nici cecenii nu se duc să lupte în prima linie…

Trebuie să învățăm să ne comportăm ca niște oameni liberi până nu este prea târziu. Liberi în Dumnezeu, însă! Și cu Dumnezeu, sub povățuirea Duhului Sfânt! Dobândirea Duhului Sfânt este incompatibilă cu păcatul de orice fel și cu erezia. Libertatea nu se confundă cu libertinajul. Cei care au decis să lupte pe toate planurile împotriva poporului român trebuie să priceapă că nu suntem resursele lor pe care să le folosească așa cum le dictează stăpânii lor din afară.

Dumnezeu să ne ocrotească și să ne ajute să facem voia Sa pe toate planurile! Amin.

Sora Pelaghia


4 comentarii la „Încotro?

  1. Mihai spune:

    Au fost lansate oficial noi „sărbători” pe Basilica

  2. Constanta spune:

    Despre ce sărbători este vorba?
    Mulțumesc.

    1. iovita_vasile spune:

      Niste tîmpenii ecumeniste. Îți vine să rîzi de atata prostie. Nu le-am găsit pe basilica, ca altfel as fi incropit un articol.

      1. Constanta spune:

        Doamne, ferește!
        E foarte potrivită întrebarea „ÎNCOTRO?”.
        Nici nu are rost să vă osteniți, părinte, pentru așa ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *