Întru mulţi ani, iubitoarelor de Hristos!

Ne aflăm în Duminica a 3-a după Sfintele Paşti. Biserica a aşezat bună rânduială să cinstim în aceasta zi Femeile Mironosiţe, adică purtătoarele de mir, cele care au stat lângă Mântuitorul răstignit pe Cruce, iar a treia zi, cea a Învierii, au venit dis-de-dimineaţă la mormânt pentru a unge cu miresme Preasfântul Trup al Domnului. Negăsindu-L, cuprinse de bucuria nespusă, s-au dus să vestească Ucenicilor Adevărul Învierii, care covârşeşte toată mintea omenească.

Nu putem să nu alăturăm Femeilor Mironosiţe pe toate femeile din Biserica lui Hristos, cele care-şi lucrează mântuirea, fiecare după puteri, în iubire de Dumnezeu şi de aproapele. Vă vedem peste tot, în ţinuta cuviincioasă, făcând notă distinctă în societatea aceasta măcinată de păcate. Unele duceţi o cruce grea de dragul lui Hristos şi a copiilor, căci soţii voştri au părăsit fagăduinţele făcute la Cununie. Altele aţi fost silite să vă părăsiţi familiile şi ţara şi să băjeniţi printre străinii de multe şi nu bune feluri, agonisindu-vă cele necesare traiului cu sudoarea feţei, precum au voit mai-marii lumii. Voi sunteţi cele chemate de Atotputernicul să naşteţi şi să creşteţi prunci pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Celelalte, care aţi ales calea fecioriei, aţi fost bătute şi alungate din Sfintele Mănăstiri de slujbaşi câinoşi, de purtătoare de straie călugăreşti înrăite, pentru că n-aţi răbdat ca Sfânta noastră Credinţă Ortodoxă să fie batjocorită de cei care s-au insinuat la cârma Bisericii, jucând rolul de păstori ai acesteia.

Întristarea voastră prefacă-se în bucurie veşnică, precum a spus Hristos Cel înviat Femeilor Mironosiţe: Bucuraţi-vă! Vă iubim, vă cinstim şi vă preţuim ca pe nişte minunate făpturi ale lui Dumnezeu.

Cuprindem în acest cuvânt toate femeile din lumea aceasta, şi pe cele care s-au depărtat de Dumnezeu, sau nu L-au cunoscut niciodată. Facă Milostivul ca toate să se mântuiască şi la cunoştinţa Adevărului să vină. Amin.

Hristos a înviat!

Presbiter Ioviţa Vasile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *