Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine a vizitat locul de rugăciune al credincioșilor, care stau zi și noapte în fața Lavrei Peșterilor din Kiev. Preafericitul, după ce i-a binecuvântat și felicitat pe credincioși, s-a rugat împreună cu ei pentru pacea și încheierea războiului în Ucraina. De asemenea, adresându-se lor, a declarat:
„Ieri, în timpul Dumnezeieștii Liturghii, ne-am rugat pentru soldații noștri, care și-au pierdut viața, dar și pentru cei care au fost răniți; așa încât Dumnezeu să îi însuflețească și să-i binecuvânteze să se facă sănătoși. Ne-am rugat și pentru întregul popor ucrainean, pentru autorități, pentru pământul ucrainean și pentru întreaga lume. Cerem de la Dumnezeu să împăciuiască inimile oamenilor, pentru că atât pacea, cât și războiul încep din inimă. Din acest motiv, pacea trebuie să împărățească în familii și în stat și în toată lumea !” – a adăugat Preafericitul Mitropolit Onufrie.
Într-un alt moment al omiliei sale, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Canonice Ucrainene a mulțumit credincioșilor pentru manifestările lor de iubire creștină și de respect față de patrie, față de autorități și a vorbit cu respect chiar și despre cei care se comportă într-un mod necuviincios, strigând și jignind ca niște huligani:
„Mă rog ca Dumnezeu să-i ierte, pentru că într-adevăr nu știu ce fac! Voi, însă, să fiți creștini și să vă comportați după cum se cade a se comporta adevăratul creștin !” – a adăugat Preafericitul.
În sfârșit, Mitropolitul Onufrie a subliniat:
„Dragostea este viață, dar mânia este moarte ! Cel care iubește miroase a viață, dar cel care are răutate miroase a moarte ! Prin urmare, însăși viața să răspândească parfum în jurul nostru, pentru că Viață este Dumnezeu!”
https://www.romfea.gr/ekklisies-ts/ekklisia-tis-oukranias/56733-mitropolitis-onoyfrios-aftos-pou-exei-kakia-myrizei-thanato
Text editat de Sora Gabriela Naghi
Sfântul Paisie Aghioritul despre „conferințele care uimesc și scandalizează pe credincioși”…
Din păcate, raționalismul occidental i-a afectat și pe conducătorii ortodocși răsăriteni și astfel ei se află fizic doar în Biserica Ortodoxă Răsăriteană a lui Hristos, în timp ce tot ceea ce le aparține este în Occident, pe care ei îl văd ca pe o imparatie lumeasca.
Dacă ar vedea Apusul spiritual, cu lumina Răsăritului, cu lumina lui Hristos, atunci ar vedea duhul spiritual al Apusului, cum pierde încet lumina soarelui , adică a lui Hristos, și intră in întunericul adânc. Se adună și țin întâlniri și poartă discuții nesfârșite despre lucruri care nu pot fi discutate, despre care până și Sfinții Părinți le-au discutat aici de atâția și atâția ani.
Toate aceste acțiuni sunt ale celor răi, pentru a-i uimi și a-i scandaliza pe credincioși, și pentru a-i împinge pe unii în erezie și pe alții în schisme și pentru ca… diavolul să câștige teren. Pa, pa… oamenii ăștia chinuiesc și încurcă lumea!
Din cartea: „Cu durere și dragoste pentru omul modern” Starețul Paisios Hagioreitou – Cuvântări I, ed. Paraclisul „Evanghelistul Ioan Teologul”, Souroti, Salonic
https://katanixi.gr/o-agios-paisios-o-agioreitis-gia-ta-sy/
Păziţi-vă de tot cuvântul care răneşte…
Sf.Cuvios Sofronie Saharov
Fi-ţi cu multă luare-aminte! Nu lăsaţi nici un gând negativ să pătrundă în inima voastră.
Nu nesocotiţi gândurile negative pe care, în însingurarea voastră, le puteţi avea faţă de celălalt. Păziţi-vă de tot cuvântul care răneşte. Aceasta are o foarte mare însemnătate. Aduceţi-vă aminte şi de aceste cuvinte ale lui Hristos: „Nu faceţi altora ceea ce nu doriţi a se face vouă”.
Urmaţi atitudinii acelui bărbat pe care Dumnezeu atâta îl iubea, Părintele Misail, igumenul Mănăstirii Sfântului Pantelimon în vremea când eram acolo: „Dacă cineva se împotriveşte, eu mă dau la o parte”.
Înaintea celor ce vă primesc, aleşii lui Dumnezeu care vă întâmpină şi care se învoiesc să le slujiţi, socotiţi-vă a fi nevrednici şi cinstiţi mai presus de orice măsură. Atunci viaţa voastră se va schimba. În schimb, de veţi judeca pe ceilalţi pentru lucruri neînsemnate şi exterioare, veţi pierde totul.
Tot ceea ce dobândiţi în războaiele voastre lăuntrice se răsfrânge în viaţa voastră în Dumnezeu. Luptaţi împotriva a toată patima ce naşte în voi gânduri de judecată faţă de altcineva.
Din Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 48
Urâciunea pustiirii* -Teolog papistaș: Visez la o biserică cu preoți gay…
Un așa zis preot papistaș la o conferință iezuită homosexuală din Statele Unite a vorbit despre visele sale.
Pe 21 aprilie 2023, la Universitatea Fordham din SUA a avut loc o conferință cu studenți iezuiți gay, unde preotul și teologul catolic Brian N. Massingale a vorbit despre viziunea sa pentru viitorul bisericii Romano-Catolice. Discursul său la conferință a fost publicat de Catholic Outreach Resource .
„Am sosit aici ca preot și teolog negru, gay. Sunt informat nu numai despre sexualitatea mea, despre credința mea și despre studiul meu asupra credințelor morale ale bisericii, ci și de tradiția luptelor pentru libertatea negrilor din Statele Unite. Această luptă, în esența ei, este o chestiune de suflet și de spirit”, a spus preotul papistaș Brian N. Massingale .
El a mai spus că, atunci când era student iezuit, nu putea decât să viseze la astfel de conferințe gay.
„Dacă cineva ar fi spus, unui tânăr de 21 de ani, că într-o zi va vorbi la o adunare a studenților LGBT din universitățile iezuite, fiind preot negru , aș fi râs și aș fi spus: „În visele tale! ‘” și-a împărtășit gândurile Massingale, in cuvantul sau.
El a spus că atunci când „era profesor la Alma Mater și dorea să țină prelegeri despre homosexualitate și etica creștină”, i s-a spus că nu poate preda la departamentul de teologie.
„Dacă mi-ar fi spus cineva că peste zece ani voi fi aici, aș fi răspuns: „Doar în visele tale”. Dar oamenii ca noi au visat. Și aceste vise s-au împlinit, și iată acum suntem aici, împreună”, a spus Brian N. Massingale.
Massingale susține că homosexualii papistași „trebuie să propovăduiască cu încredere și putere că suntem în mod egal răscumpărați de Hristos și iubiți peste măsură de Dumnezeu”. „Trebuie să ne spunem iar și iar nouă înșine și unul altuia: „El te iubește. Ești iubit. Tu ești sfant. Pentru că ești chipul lui Dumnezeu”, spune teologul Bisericii Romano-Catolice.
El a declarat că visează „o Biserică în care preoții gay și surorile lesbiene să fie recunoscuți ca liderii sfințiți și credincioși evlavioși, ceea ce sunt deja, o biserică care sărbătorește cu entuziasm dragostea între persoane de același sex ca întruchipare a iubirii lui Dumnezeu între noi”.
*Despre „urâciunea pustiirii” ne-a înştiinţat Dumnezeu prin Proorocul Daniel: „Şi din vremea când va înceta Jertfa cea de-a pururi şi va începe urâciunea pustiirii vor fi o mie două sute nouăzeci de zile”(12, 11). Cele o mie două sute nouăzeci de zile arată durata imperiului antihristic, trei ani şi jumătate. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a arătat semnele premergătoare sfârşitului veacului acestuia: „Şi se va propovădui această Evanghelie a Împărăţiei în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul. Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel Proorocul, stând în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă -, atunci cei din Iudeea să fugă la munţi” (Matei 24, 15-16).
https://orthodoxostypos.gr/%ce%ba%ce%b1%ce%b8%ce%bf%ce%bb%ce%b9%ce%ba%cf%8c%cf%82-%ce%b8%ce%b5%ce%bf%ce%bb%cf%8c%ce%b3%ce%bf%cf%82-%ce%bf%ce%bd%ce%b5%ce%b9%cf%81%ce%b5%cf%8d%ce%bf%ce%bc%ce%b1%ce%b9-%ce%bc%ce%b9%ce%b1-%ce%b5/
Mintea este moartă cât timp sufletul se îngrijeşte de cele din afară
A lui Avva Isaia
Frate, cunoaşte că omul nu poate să sporească după Dumnezeu, decât dacă ajunge să fie fără de grijă în toate cele ale veacului acestuia. Două sunt materiile care se pun în calea sufletului: una din afară, care grijeşte de lucrările lumii acesteia, pentru odihna trupului; iar alta lăuntrică, a patimilor, care-i piedică împotriva virtuţilor. Sufletul nu o vede pe cea lăuntrică, adică pe cea a patimilor, până ce nu se eliberează de cea din afară. De aceea a spus Domnul: Oricine care nu se leapădă de toată voia sa nu poate să-mi fie ucenic[2]. Materia cea din afară ne luptă folosindu-se de voia [noastră proprie]; iar cea lăuntrică ne luptă cu fapta din afară. Ştiind astfel Stăpânul nostru că voia [proprie] este cea care le stăpâneşte pe amândouă, a poruncit să o tăiem; fiindcă mintea este moartă cât timp sufletul se îngrijeşte de cele din afară şi atunci patimile cele dinăuntru îşi fac nestingherite lucrările lor.Deci, dacă sufletul îşi taie toate voile, atunci urăşte toată lucrarea şi risipirea lumii acesteia. Iar atunci mintea se trezeşte şi stă [cu hotărâre], până când aruncă afară din casa ei patimile, luând aminte la suflet neîncetat şi păzindu-1 să nu se întoarcă înapoi la cele care l-au nedreptăţit. Sufletul[3] este asemenea unei femei tinere cu bărbat, care, atunci când bărbatul îi pleacă în ţară străină, se face fără frică şi neruşinată, nemaigrijind cu sârguinţă de cele ale casei. Când, însă, se întoarce acasă bărbatul, îndată se teme, se leapădă de cele pe care le-a săvârşit şi se îngrijeşte să facă voia bărbatului. Iar el, după ce se întoarce acasă, se îngrijeşte de toate câte are nevoie femeia şi o păzeşte neîncetat până când va naşte şi îi va creşte copiii. Şi amândoi devin o singură inimă, sufletul se supune minţii, iar mintea devine cap sufletului, aşa cum scrie Apostolul: Bărbatul este cap femeii’93. Cuvântul acesta este pentru cei care s-au învrednicit să fie una întru Domnul, nemaiavând întru ei vreo dezbinare [între minte şi suflet], precum a învăţat şi Domnul în Evanghelie, zicând: Dacă doi dintre voi se vor învoi în privinţa oricărui lucru pe care îl vor cere, se va da lorm.
[Domnul] vrea ca cei ai Lui să nu fie vătămaţi de materia cea văzută, nici de cea ascunsă în suflet şi nici de toate cele pe care le-a nimicit în trupul Lui când S-a făcut om, după cum însuşi a spus: Rămâneţi în Mine şi Eu în voi[4]. Mai întâi vrea să rămânem în El prin făptuire, pentru ca El să rămână în noi prin curăţie, adică prin vederea [duhovnicească]. îi este cu neputinţă sufletului să intre în odihna Fiului lui Dumnezeu, dacă nu are chipul împăratului. După cum nu este vreun negustor care să primească ori să dea o monedă, care nu are chipul împăratului; căci nici schimbătorul de bani nu o cântăreşte [pentru a o preţui], nici împăratul nu o pune în vistieria sa. La fel şi cu sufletul: de nu va avea chipul marelui împărat Iisus, nu se vor bucura dimpreună cu dânsul îngerii, iar El îl va izgoni, zicând: „Cum de-ai intrat aici fără să ai chipul Meu, care -precum am spus- este dragostea?” Şi e cu neputinţă ca dragostea să fie cu noi, atunci când sufletul, împărţindu-se, îl caută pe Dumnezeu şi le iubeşte pe cele ale lumii. Fiindcă după cum pasărea nu poate zbura cu o singură aripă, ori dacă are ceva agăţat de dânsa, tot aşa nici sufletul nu poate să sporească după Dumnezeu, de-i legat cu ceva al lumii.
Pe cei care îl iubesc pe Dumnezeu din toată inima, nimic din lume nu poate să-i despartă de dragostea Lui, după cuvântul Apostolului: Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici o altă făptură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Hristos[5].
Acelaşi [Avva] a zis: „Să nu vrei să ţi se ceară sfat sau cuvânt despre veacul de acum, nici să nu ai încredere în cel ce te întreabă [şi să-i răspunzi]. Ai neîncetat auzul îndreptat spre cei care grăiesc în tine, adică spre gânduri, şi roagă-L pe Dumnezeu să-ţi dea să cunoşti pe care trebuie să-l asculţi. Căci cei ce se îndeletnicesc cu cele deşarte uită de lupta împotriva diavolului”.
Fragment din cartea EVERGHETINOS – Ediția întâi 2007 Sfânta Mare Mănăstire Vatoped vol. I, Tema 24. Editura „Metropolis Press”, Atena, Grecia, 2007.
Sa nu uitati niciodata !
Ultima solutie(de ce sa nu fie prima):post 40 de zile toti romanii ortodocsi din tara si din afara si Psaltirea zilnic si vor fi schimbari.Cum a scpat romanimea de talpa neamtului in primul razboi m.?Cu 40 de zile de post toata tara.Si istoria s-a schimbat in favoarea poporului roman.Nu r scris asa ceva in manualele de istorie dar adevarul ce s-a petrecut cred ca pe 10 mai (?)1916-1917,nu mai retin,pe campul de lupta intre Marasesti si Oituz a ramas si va ramane pe vecie in cartea nescrisa a neamului nostru.Minunea rugaciunii,postului si a credintei cand nu mai era nicio scapare.A ramas si va ramane vesnic in traditia poporului roman.
In dimineata aceea batalioanele gen.Berthelot alaturi de ale maresalului Averescu iar pe latura opusa era tabara germana cu razboiul lor.Marasestiul si Oituzul era zona decisiva pentru soarta Romaniei.Romanii nu mai aveau nicio nadejde pe lumea aceasta decat numai la Dumnezeu si Sfintii lui.Si iata ca dupa exact 40 de zile in care toata Romania a tinut post ortodox,dupa credinta noastra crestina ortodoxa,in acea zi pe campul dintre Oituz si Marasesti,spun batranii,a aparut un nor alb urias intre romani si nemti.Era chipul Sfantului ierarh Nicolae facatorul de minuni.Romanii cand au vazut in dimineata aceea ca se afla in fata unui vadit semn dumnezeiesc si-au facut cu totii cruce si au ingenuncheat amanand inceperea tragerilor.Nemtii au vazut si ei norul si cum sunt ei marsavi in fibra au inceput sa traga in nor.Timp de cateva minute nu a venit niciun raspuns din partea armatei romane pt ca se ruga.Dar dintr-o data a inceput sa vina spre nemti din acel nor urias toate obuzele,minele,dinamitele,gloantele trase spre nor inapoi spre nemti.In 30 de minute de torent dinspre nor,desi armata romana nu se ridicase de la rugaciune armata germana a fost distrusa complet in proportie de 75 la suta iar cei ramasi in viata au rupt-o la fuga.Romanii erau in fata minunii.Auzeau tragerile dinspre nemti si vedeau ca totul se opreste in nor si dupa cateva minute tot din nor le pleaca toata munitia inapoi spre nemti explodand totul acolo si decimand mai mult de jumatate din efectivele armatei germane de ocupatie.Batranii spun ca au murit acolo aproape 200 ooo de soldati germani ceea ce istoria din manuale nu va scrie niciodata.Sa fiti sanatosi.
Iubirea adevărată este permanent însoţită de smerenie
Atunci când iubeşti un om, e bine să îi spui verbal sau să laşi să se deducă din fapte?
– Nu putem iubi cu adevărat dacă nu suntem smeriţi. Domnul ne-a arătat iubirea Sa pentru noi până la sfârşit, smerindu-Se pe Sine până la moarte. Deci, iubirea adevărată este permanent însoţită de smerenie.
Când cineva e mândru este plin de el însuşi. Nu putem pătrunde în el, nu putem pătrunde un gând de-al său pentru că nu există loc pentru nimeni şi pentru nimic în el. De aceea, evităm persoanele care se mândresc. Dar o persoană smerită face loc în el însuşi pentru a fi în conlucrare cu celălalt, pentru a fi în acelaşi gând şi voinţă cu celălalt. În această privinţă a excelat Maica Domnului. De aceea, ea a bineplăcut lui Dumnezeu prin această virtute, drept pentru care a ales-o ca să fie Născătoare de Dumnezeu. Noi nu putem iubi cu adevărat, dacă nu am învăţat adevărata smerenie. Pentru că în momentul în care suntem smeriţi, vom urmări mereu locul al II-lea şi îi vom da locul I celui de lângă noi. Cel de pe locul I este Însuşi Domnul, dar în acelaşi timp, semenii noştri cu care vrem şi intrăm în relaţie.
Arhim. Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” – Essex, Anglia, Conferința Relațiile între oameni în lumina relației noastre personale cu Hristos (partea a II-a)”, 29 sptembrie 2011, Centrul „Providenţa”, Iaşi
Luați aminte la voi înșivă în vremea prezentă, că este primăvară și stârnește trupul
SFÂNTUL TEODOR STUDITUL
Cum așadar, frați sfințiți, ați petrecut Paștile?
Și cum ați trecut în dreaptă credință zilele luminate de Dumnezeu ale Sfintei Învieri?
Dar știu că v-ați curățat și v-ați luminat, și v-ați înălțat și v-ați sfințit și v-ați desăvârșit în harul Domnului meu, având unime de cuget între voi și trezvie întru toate și mare râvnă. Căci aceasta arată diferitele voastre scrisori care mi-au venit, vestindu-ne nouă tăria credinței voastre și înălțimea virtuții voastre. Și Domnul Dumnezeul nostru, Cel ce ne-a dat astfel acestea și Care v-a întărit pe voi în asemenea fapte să vă țină și să vă păzească și mai mult și îndeajuns pe voi, pe toți, luminătorii și lămpile mele de veghe, ochii și brațele și orice altceva dintre cele cuvioase. Vedeți, așadar, fiii mei, și din clipa prezentă, că binele este și greu de dobândit și ușor de cheltuit pentru cei ce nu iau aminte, și ceea ce a fost aflat în mulți ani ușor pleacă pentru o mică nebăgare de seamă. Luați aminte la voi înșivă în vremea prezentă, că este primăvară și stârnește trupul și trupul nostru, pământ fiind, caută să lucreze pământește. Așadar, pământul care are gunoi și care este îngrășat face să crească, odrăslește și înflorește. Și trupul la fel, îngrășat fiind cu felurite mâncări și băuturi, în mod necesar aprinde spinii patimilor. Îngrădiți chinuiți-vă trupul, potrivit apostolului, și grijă de trup spre poftă să nu aveți, ci dându-i cele ce se cuvin și cât este necesar, rămâneți să trăiți în Duhul.
Prin urmare, măsură și la pâine, și la vin. Și vinul, dacă se dă de băut, doar câte o mică mângâiere și la vreme de praznic și la muncile mai ostenitoare, sau celor bolnavi, sau celor deznădăjduiți și celor care pleacă la drum, fiindcă pentru ceilalți trebuie să fie luat până la un singur amestec sau două, cel mult. Căci ce ne statornicește Patericul, știți. Nu spun acestea, voind să vă opresc de la mâncare, fiii mei (fiindcă, potrivit Apostolului, bucatele se vor nimici), ci dorind ca voi să aveți adevărata hrană, de aceea vă amintesc cuvintele. Vreau ca voi să mâncați și să beți, dar cu măsură și în chip cuvenit lui Dumnezeu și mântuitor, pentru întărirea trupului, pentru lucrările presante care sunt spre trebuința noastră. Sau nu știți că pentru înfrânarea aceasta și pentru lipsirea de plăcerile lumii, de mâncarea de carne, de băutura vinului, de băi, de încălziri, și bucatele alese și zemuri, vi se pregătește vouă dumnezeiescul acela Rai, care are pomul vieții și apa nemuririi și dulceața Duhului și frumusețea cu neputință de închipuit a bunătăților veșnice contemplate negrăit? Acolo vi se gătește vouă a vă bucura și desfăta. Acolo ajungând după puțină vreme prin moarte, veți mânca și veți bea fără sațiu și veșnic.
Căci aici, fiii mei, chiar dacă am primi cele ale celor ce împărățesc, nu desfătare, ci hrană viermilor este bucurarea de acestea, nici trai bun, ci trai rău este odihna acestora, nici bucurie, ci întristare este desfătarea de ele, nici avuție, ci deposedare este moștenirea lor.
Și cu adevărat, deșertarea deșertărilor fericirea acestora. Așa a spus mai înainte cel mai mare dintre aceștia, Solomon, care era împărat și care s-a bucurat de toate cele plăcute ale lumii. Dar voi să aveți prietenă înfrânarea, și soață, ascultarea.
Fiicele Domnului, curăția, fecioria, milostenia.
Sfintele tinere, pocăința, smerenia. Priviți către cer sus și vedeți sălașul vostru și unde este capul vostru, Hristos și Tatăl de obște al tuturor, și cetatea voastră, Ierusalimul de Sus, maica lui Petru și a lui Pavel și a sfinților împreună cu ei. Cu adevărat dacă stăruiți, ați biruit. Dacă vă mulțumiți cu puțin, v-ați încununat. Dacă astfel vă veți desăvârși, vi se vor deschide vouă porțile Împărăției Cerurilor și atunci să mă pomeniți și pe mine ticălosul și risipitorul, luând aminte deplin să nu fiți trimiși la judecată. Ci rugați-vă și pentru mine, fiii mei, ca Dumnezeu, mântuindu-mă împreună cu voi, să mă mântuiască și să-mi dea duh de pricepere și desăvârșire sufletului, să petrec cu dumnezeiască cuviință printre voi.
Sfântul Teodor Studitul, Catehezele Mari, 31, doxologia.ro
CUVIOSUL PĂRINTE EMILIANOS SIMONOPETRITUL ‒ ORICE ÎNTRISTARE A LUMII ACESTEIA MOARTE LUCREAZĂ
Bucuria este ceva rar, dar asta nu înseamnă că este și ceva mare. Este ceva firesc, așa cum firesc este să văd. Un orb ar putea să-mi spună, măi, măi! tu poți să vezi? Așa și când cineva este bucuros, ceilalți sunt nedumeriți și întreabă: te bucuri? Fiindcă s-au obișnuit cu o stare nenorocită, cu minciunile, cu păcatul, cu infernul conștiinței existenței omenești, tăgăduindu-L pe Dumnezeu zilnic. Prin urmare, bucuria nu este ceva mai nou. Este un element care ajută în viața duhovnicească.
Să vedem totuși ce spun despre bucurie Părinții Bisericii noastre și să începem cu Sfântul Athanasie cel Mare care, în lucrarea lui Despre feciorie, pe care a scris-o special pentru fecioare, zice: „Să nu te întristezi de ceea ce ți se întâmplă cumplit, nici pentru pagubă să nu te întristezi, nici pentru ocară. «Căci întristarea lumii acesteia moarte lucrează»”. Nu te întrista, zice, pentru ceva cumplit, pentru ceva rău, pentru ceva vătămător care poate să ți se întâmple în viața aceasta. Și dacă vei pătimi vreo pagubă sau dacă cineva te va întâmpina într-un mod urât, egoist, insultător sau disprețuitor, iarăși nu te întrista. Fiindcă orice întristare a lumii acesteia MOARTE lucrează. Orice întristare pentru orice motiv este un laborator al morții”. Atunci se naște o întrebare firească: Atunci pentru ce să se întristeze cineva? Și explică Marele Athanasie că „numai pentru păcatele tale să te întristezi”. Același lucru îl spune și Sfântul Ioan Gură de Aur: „O singură vătămare și un singur rău există în lume, păcatul”. Numai pentru păcatul tău să te întristezi, căci acela conține în el toate pricinile întristării.
Totuși, este evident că „să nu te întristezi” nu are sensul de întristare pentru că am păcătuit, ci înțelesul de pocăință. Fiindcă strânsoarea, strâmtorarea, apăsarea și supărarea provocate de păcat nu sunt întristarea cea după Dumnezeu, ci întristarea lumii. Este reflexia unei concepții individualiste asupra vieții, despărțire de voia lui Dumnezeu, ceva întristător. Nu despre acest lucru vorbește aici. Prin urmare, orice cuvânt pentru care te întristezi este văzut ca ceva mic care te atrage și te scoate de pe traiectoria lui Dumnezeu.
Să trecem acum la Cuvioasa Sinklitikia, care zice: „la început luptă este și trudă multă pentru cei ce vin la Dumnezeu, dar după aceea bucurie negrăită”. Când cineva vine la Dumnezeu pentru prima dată, zice, are de înfruntat multă luptă și trudă, dar este în continuu stăpânit „de bucurie negrăită”. Singurul lucru care poate să dovedească faptul că aparținem cinului celor singuratici* [Adică al monahilor, al pustnicilor] este această bucurie negrăită.
Bucuria este caracteristică monahului și numai prin bucurie poate „să aprindă dumnezeiescul foc cu lacrimi și durere” zice în continuare Sinklitikia. Numai când ai această „bucurie negrăită”, poți să-ți miști inima și să faci să se aprindă înlăuntrul ei dumnezeiescul foc al dragostei de Dumnezeu, „cu lacrimi și durere”. Aceasta mai cu seamă este o harismă a lui Dumnezeu, iar nu întristare omenească. „Focul cu lacrimi”, această stare îndurerată și înlăcrimată, care în realitate este o dumnezeiască înflăcărare, dă cea mai mare dulceață omului bucuros.
Când ești supărat, când ești necăjit, când ești îndurerat, când ești amărât, atunci creezi o stare bolnăvicioasă în sufletul tău și nu-ți propui niciodată să trăiești dumnezeiasca dragoste.
Vei fi pururea o făptură necăjită.
Vei trăi pentru totdeauna o stare total diferită de starea omului duhovnicesc.
(Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Despre viață, Cuvânt despre nădejde, Indiktos, Atena, 2005)
MĂRGĂRITARE DUHOVNICEȘTI -CUVIOSUL PĂRINTE DIONISIE IGNAT DE LA COLCIU
+11 mai 2004
DESPRE ROMÂNI ȘI SOCIETATEA DE CONSUM[1]
A fi român și creștin-ortodox este o fericire, iar dragostea de Dumnezeu, de Ortodoxie se exprimă și în dragostea de neam ca sumă a semenilor noștri de aceeași credință și simțire. Defectul cel mai mare și mai grav al acestui neam este lipsa iubirii, a unității de gândire și de trăire, a solidarității la necaz și încercare. Totul este ca un blestem pe capul românilor că nu ne iubim și nu facem răbdare.
Un sfânt părinte a spus că atunci când se va înmulți mintea, atunci va veni și veacul greutăților, al optulea. Și vedem că asta se întâmplă astăzi. Atâtea înlesniri a născocit mintea omului, încât te minunezi. Mare lucru cu înlesnirile astea, dar duhovnicește este mai rău.
Pentru păcatele noastre, ale omenirii, pentru fărădelegile care se petrec, s-a luat harul Sfântului Duh și de la alimente: fructe, legume. Sunt toate frumoase, dar nu au niciun gust. Le bagi în gură, dar nu vor să se pogoare în stomac, că nu au gust. Și gustul alimentelor este un har de la Dumnezeu, dar acum toate sunt serbede.
LEGILE IMORALE
Conducătorii omenirii de astăzi sunt hotărâți să distrugă omul atât duhovnicește, cât și firește: mai întâi schimonosind firea omului, ispitindu-l și dacă a consimțit, aruncându-l în plăcerile și păcatele cele mai grosiere și animalice, pentru a-l putea ruina și spiritual, iar aceasta echivalează cu distrugerea omului, nu numai a creștinului sau a monahului.
Societatea de consum, larg promovată, vrea să facă din om animal, abătându-i grija de la cele duhovnicești spre lumea materială și plăcerile lumești, iar aceasta este o diplomație satanicească.
Au fost legalizate păcatele cele mai mari: avortul și homosexualitatea. Asemenea legi sunt, de fapt, urgii, nu legi. O să vină timpul ca noi, creștinii, să nu mai zicem: „Așa zice Sf. Scriptură și așa zice în Sf. Evanghelie”. O să zicem: „Așa ne ordonă Uniunea Europeană”. O ajuns desăvârșită lucrarea satanicească. Nu mai ascultă nimenea de Biserică și de Adevăr. Dacă-l pedepsești pe copilul tău, îți vin imediat cu drepturile omului: „De ce-l ocărăști pe băiatul tău că se duce la desfrâu? Ε dreptul lui”. Auzi, dumneata! Ε sfârșitul. Ce să mai zici?
Dar noi să facem răbdare că nădejdea-i la bunul Dumnezeu, cum a hotărî Părintele ceresc.
DESPRE EGOISM
Dacă ai patima egoismului, cu niciun chip nu poți trece pe la vămile văzduhului. Nu socoti că cei care au egoism sunt sănătoși la minte. Nu! Patima i-a biruit și se îmbolnăvesc de nu te mai poți înțelege cu ei. De aceea, să fim atenți să nu lăsăm să ne stăpânească egoismul, să nu pretindem că suntem ceva, „că eu știu mai bine ca altul” sau altele de felul acesta, că atunci când nu facem asta, harul Duhului Sfânt ne acoperă.
Cel mai mare pericol asupra noastră este netăierea voii noastre, adică întărirea în voile noastre și de aici egoismul, care este cea mai puternică armă a satanei, cea mai distrugătoare, fără greș, „arma atomică”. Dacă ai egoism, mai poți să te îndrepți? Greu, pentru că îți trebuie smerită cugetare. Dar așa, în egoism, spun: „Numai eu știu. Ce cred eu este bine”.
Dacă nu este dragoste, nu este acolo Dumnezeu. Mai ales ca monah nu poți spune: „Dă-l încolo pe acela! Nu mă duc la el că e așa, că mi-a zis așa!”. Dacă noi, monahii, facem așa, ce să mai spun de mireni? Dacă facem așa, se vede clar că nu mergem după Biserică, după poruncile Domnului și după sfaturile Sfinților Părinți. Numai noi, în egoismul nostru, nu vedem și considerăm că mergem bine. Poți să ai o sută de ani de călugărie, dacă nu ai în suflet smerită cugetare, ești mereu în primejdie.
DESPRE VREMURILE DE PE URMĂ
Noi suntem în al VIII-lea veac. În al VIII-lea veac, se zice că or să fie mari greutăți și mari schimbări în lume, spre răutatea și spre dărâmarea vieții sufletești și duhovnicești. Eh! Fiindcă Bunul Dumnezeu a orânduit ca să fim creștini ortodocși,
mulți-puțini, să nu ne depărtăm de povețele Bisericii Ortodoxe, de sfaturile Sfinților Părinți cei îndumnezeiți și să sperăm că o să căpătăm mântuirea.
Se vor schimba multe în scurt timp cu ecumenismul, se vor schimba multe în Biserică. Dar ce va fi mai rău, se vor face partide în Ortodoxie. Unii cu ecumenismul, cu Papa, cu schimbări, alții împotrivă. Vor fi schimbări mari în Ortodoxie și dușmanii ei vor spori. Atunci când Ortodoxia nu va mai fi la înălțime, atunci va veni antihristul. Până atunci nu va putea împărăți el. Noi să ne ținem de Adevăr, care este Ortodoxia, și de sfaturile Bisericii cu cele șapte sfinte soboare ecumenice.
Răbdare trebuie, răbdare, și dacă vom fi aproape de Dumnezeu, ferice de noi că am trăit. Dar dacă te dai după dânșii, asta-i pieirea.
Dacă nu avem dragoste de Dumnezeu, de cele sfinte, atunci avem dragoste de cele pământești, de plăceri și sigur vom fi în cele de jos. Trebuie să ne silim să avem dragoste. Vezi ce spune Apostolul despre dragoste? Dar trebuie osteneală. Ca să ai dragoste, trebuie să iubești osteneala. În orice secundă și în orice minut să spui: „Doamne, ajută!”, și tot în momentul acela El ți-ajută, că Dumnezeu nu-i departe, e pretutindenea și veșnic.
(Preluat din Revista Atitudini Nr. 71)
[1] Frag. selectate din cartea Cuviosul Dionisie de la Colciu, Ed. Doxologia, 2017, pp. 148-150.