Părintele Ioanichie Popescu este un om bun și blând. Poate prea blând. Așa l-au caracterizat unii care i-au stat în preajmă și l-au cunoscut bine. A venit la Frăsinei după opt ani de temniță comunistă, ceea ce arată că a avut tăria să se împotrivească sistemului criminal. În mănăstire a călăuzit și a mângâiat multe suflete, pe care și le-a apropiat, monahi sau mireni. Ca oricare om, a comis și greșeli. Unele, de înțeles, altele-nu.
1.Încep cu momentul în care a fost numit stareț. Este lucru știut și verificat că episcopii ecumeniști își numesc stareți oamenii lor de încredere, care niciodată nu ies din cuvântul lor. Să fii om de încredere al unui ecumenist înverșunat nu e un lucru care să-ți facă cinste. Și Părintele Ioanichie a fost fidel lui Varsanufie de la Vâlcea. Se pare că pseudo-ierarhul a mai avut un informator înfipt în obștea de la Frăsinei, pentru ca să aibă un control deplin asupra a tot ce mișcă in mănăstire.
2.Când Părintele Grigorie Sanda de la Mănăstirea Lacul Frumos, împreună cu cei doi monahi, au întrerupt pomenirea lui Varsanufie, îngrădindu-se de ereziile ecumeniste, a izbucnit scandalul și cei trei au fost alungați mișelește din locul în care se nevoiau. Pentru a-și omologa ticăloșia și a căuta oarecare sprijin moral, Varsanufie a convocat toți stareții și starețele din Eparhie, 35 la număr, și i-a pus să semneze un act de condamnare a celor trei ,,răzvrătiți’’. La poziția a treia e semnătura Părintelui Ioanichie Popescu, starețul de la Frăsinei. Scriu asta deoarece cineva a vrut să-i atribuie o aură de antiecumenist. N-a fost, s-a încadrat perfect în planurile lui Irineu și Varsanufie.
3.În Mănăstirea Frăsinei au existat voci și conștiințe care s-au opus sinodului tâlhăresc din Creta. Spun cunoscătorii că Părintele Ioanichie a avut grijă să-i îndepărteze cu celeritate, nu cumva să-i influențeze pe ceilalți. Așa a reușit să mențină o atmosferă de supunere, o ascultare oarbă față de pseudo-ierarhul locului.
4.Ar mai fi de amintit un artificiu de imagine, precum că Părintele Ioanichie ar fi fost duhovnicul lui Irineu de la Craiova. Am mari îndoieli. Și pseudo – patriarhul Daniel se revendica a fi fiu duhovnicesc al Părintelui Cleopa. O șmecherie ieftină, menită să le creeze o imagine de oameni duhovnicești. Exact ceea ce nu sunt. Nu cred că Irineu a stat sub patrafirul Părintelui Ioanichie spăsit, sincer, doritor de îndreptare. Dacă ar fi fost așa, duhovnicul i-ar fi spus imediat după sinodul tâlhăresc: ,,Fiule, ai comis un păcat de o gravitate extremă, ai semnat acte eretice și ești un eretic. Ia fă bine și retrage-ți public semnătura, altfel, din acest moment nu mai sunt duhovnicul tău’’. Altfel ar fi arătat drumul Părintelui Ioanichie după un astfel de act de dreptate și demnitate. N-a fost să fie, și simbioza dintre cei doi a continuat.
5.Părintele Ioanichie e un om căldicel. O stare extrem de periculoasă, după spusele Apocalipsei. Preacuvioșia sa ne dă o lecție de felul cum nu trebuie să te comporți în raporturile cu ecumeniștii cei vicleni. Ca să ai sorți de izbândă în fața lor, trebuie să fii extrem de ferm și hotărât, să nu cedezi măcar un milimetru. Aici nu încap dulcegăriile, compromisurile, jumătățile de măsură, tergiversările, tertipurile ieftine, șmecheriile. Din înregistrări am auzit formulări de felul ,,sunt de acord, dar nu semnez’’. Ce-i asta? Un adevărat ieromonah ar fi spus: ,,IPS voastră comiteți o fărădelege fără seamăn, închizând biserica. Nu vreau să fiu părtaș la această ticăloșie. Nu semnez’’. În momentul următor și-ar fi luat întreaga avere de lângă ușă, o boccea de călugăr, și ar fi părăst mănăstirea, ducându-se încotro l-ar fi îndreptat Dumnezeu.
6.Părintele Ioanichie a plecat, pare-se, în Sfântul Munte Atos. E o schimbare, dar nu o rezolvare. Rezolvarea ar începe în momentul în care ar înțelege în ce lume și ce vremuri trăim. O socoteală simplă i-ar arăta că merită să dai măcar câțiva ani din viață, pentru a dobândi veșnicia. De va continua să se scalde în apele murdare și puturoase ale ecumenismului, mă tem că n-a învățat nimic într-o viață de om. Ar fi mare păcat.
Este trist si dureros ceea ce am vazut la parintele Ioanichie. O fi suferit inimaginabil in puscariile comuniste, fie-i spre mantuire, dar cum s-o fi lasat ingenuncheat de modelele astea infricosatoare ale ereziei ecumeniste? Cum sa biruie ei, in sufletul unui monah inchinat sufleteste prin nevointa si chinuri, Domnului nostru Iisus Hristos? Cum sa nu fi studiat el ce au semnat astia in Creta si sa nu-l fi cuprins mila de turma de milioane de crestini care sunt vanduti, efectiv, antihristului? Nu putem intelege si nu putem da concluzii, noi, ca mireni pacatosi, dar ne putem ruga la Dumnezeu pentru intoarcerea la marturisire a parintelui. Vorba unui ieromonah intors la marturisire e comoara zilelor noastre! Doamne ajuta!
Trist, ft trist ecumenistii sau folosit de el , iar acum au procedat cum au procedat, nu vreau să fiu cinic, Pr Ioanichie a ieșit pe ușa din dos, in loc sa iasă pe ușa din față, am înțeles că va pleca la Sf Munte, numai că și acolo situația este exact ca și la Frăsinei, știm ce pățesc monahi care nu se supun sistemului ecumenistoid
Anatematismele Sfântului Chiril al Alexandriei –+ 9 iunie (impotriva lui Nestorie)
“I: Dacă cineva nu mărturiseşte că Emanuel este cu adevărat Dumnezeu şi că pentru aceasta Sfânta Fecioară este Născătoare de Dumnezeu; căci a născut trupeşte pre Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl, care S-a făcut trup; să fie anatema.
II: Dacă cineva nu mărturiseşte că Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl S-a unit cu trupul în chip ipostatic şi că unul este Hristos, dimpreună cu trupul Său, acelaşi Adică Dumnezeu şi om laolaltă: să fie anatema.
III: Dacă cineva, în Hristos care este Unul, împarte ipostasurile după unire, legându-le între ele numai cu legătura cea după merit, adică după autoritate şi putere şi nu cu găsirea laolaltă printr-o unire naturală: să fie anatema.
IV: Dacă cineva atribuie la două persoane, sau ipostase, expresiile din Evanghelii şi scrierile apostolice, fie cele rostite de sfinţi asupra lui Hristos, fie cele rostite de El Însuşi cu privire la Sine şi pe unele le leagă în chip deosebit de omul care se înţelege alături de Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl, iar pe altele ca unele ce sunt vrednice de Dumnezeu, numai de Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl: să fie anatema.
V: Dacă cineva îndrăzneşte să spună că Hristos este un om purtător de Dumnezeu şi nu că este Dumnezeu cu adevărat, ca Fiu Unul şi prin natură, întrucât Cuvântul S-a făcut trup şi a fost părtaş la fel cu noi sângelui şi trupului: să fie anatema.
VI: Dacă cineva îndrăzneşte să spună că Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl este Dumnezeul şi Stăpânul lui Hristos şi nu mărturiseşte că El este Dumnezeu şi om laolaltă, întrucât Cuvântul S-a făcut trup, după Scripturi: să fie anatema.
VII: Dacă cineva zice că Iisus este pus în mişcare întocmai ca un om de Cuvântul lui Dumnezeu, şi că bunăvoirea Unuia Născut I-a fost adăugată ca unui altuia, care a existat lângă El: să fie anatema.
VIII: Dacă cineva îndrăzneşte să spună că omul luat de Cuvântul lui Dumnezeu trebuie dimpreună adorat cu Dumnezeu Cuvântul şi dimpreună preamărit şi că el este dimpreună Dumnezeu, ca ceva deosebit faţă de altceva deosebit (căci cuvântul “dimpreună” adăugat continuu ne sileşte să înţelegem aceasta) şi nu cinsteşte pe Emanuel cu o singură închinare şi nici nu-I înalţă o singură preamărire, întrucât Cuvântul S-a făcut trup: să fie anatema.
IX: Dacă cineva zice că unul Domn Iisus Hristos a fost preamărit de Duhul, folosindu-Se de puterea Lui ca de o putere străină şi că de la El a luat puterea de a lucra împotriva duhurilor celor necurate şi de a săvârşi minuni între oameni şi nu zice dimpotrivă că şi Duhul prin Care a lucrat minunile este propriu Lui: să fie anatema.
X: Sfânta Scriptură spune că Hristos S-a născut arhiereu şi apostol al mărturisirii noastre şi că S-a adus pre Sine pentru noi întru miros de bună mireasmă lui Dumnezeu şi Tatălui. Deci dacă cineva zice că arhiereu şi apostol al nostru nu S-a născut Însuşi Cuvântul cel din Dumnezeu, atunci când S-a făcut trup şi om la fel ca noi, ci un altul, în afară de El şi mai ales un om născut din femeie, sau dacă cineva zice că El a adus jertfă şi pentru Sine Însuşi, iar nu numai pentru noi, căci nu a avut nevoie de jertfă Cel ce nu cunoştea păcatul: să fie anatema.
XI: Dacă cineva nu mărturiseşte că trupul Domnului este făcător de viaţă şi că El este propriu Cuvântului celui din Dumnezeu Tatăl, ci zice ca este al altcuiva de El alături, unit la un loc cu El după merit, adică având numai o locuinţă dumnezeiască şi nu că este făcător de viaţă, după cum am zis, întrucât el a fost propriu Cuvântului care are putere de a face vii toate: să fie anatema.
XII: Dacă cineva nu mărturiseşte că Cuvântul lui Dumnezeu a pătimit în trup şi că a fost răstignit în trup, şi că a gustat în trup moartea, fiind Cel Întâi Născut din morţi, întrucât Dumnezeu este viaţă, şi de viaţă făcător: să fie anatema”.
Este trist si dureros ceea ce am vazut la parintele Ioanichie. O fi suferit inimaginabil in puscariile comuniste, fie-i spre mantuire, dar cum s-o fi lasat ingenuncheat de modelele astea infricosatoare ale ereziei ecumeniste? Cum sa biruie ei, in sufletul unui monah inchinat sufleteste prin nevointa si chinuri, Domnului nostru Iisus Hristos? Cum sa nu fi studiat el ce au semnat astia in Creta si sa nu-l fi cuprins mila de turma de milioane de crestini care sunt vanduti, efectiv, antihristului? Nu putem intelege si nu putem da concluzii, noi, ca mireni pacatosi, dar ne putem ruga la Dumnezeu pentru intoarcerea la marturisire a parintelui. Vorba unui ieromonah intors la marturisire e comoara zilelor noastre! Doamne ajuta!
Trist, ft trist ecumenistii sau folosit de el , iar acum au procedat cum au procedat, nu vreau să fiu cinic, Pr Ioanichie a ieșit pe ușa din dos, in loc sa iasă pe ușa din față, am înțeles că va pleca la Sf Munte, numai că și acolo situația este exact ca și la Frăsinei, știm ce pățesc monahi care nu se supun sistemului ecumenistoid
De mâine Sf Marcu Evghenicul va fi batjocorit și trădat chiar de ziua sa , ecumenistii dau startul săptămânii de spurcaciune ecumenistă
Anatematismele Sfântului Chiril al Alexandriei –+ 9 iunie (impotriva lui Nestorie)
“I: Dacă cineva nu mărturiseşte că Emanuel este cu adevărat Dumnezeu şi că pentru aceasta Sfânta Fecioară este Născătoare de Dumnezeu; căci a născut trupeşte pre Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl, care S-a făcut trup; să fie anatema.
II: Dacă cineva nu mărturiseşte că Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl S-a unit cu trupul în chip ipostatic şi că unul este Hristos, dimpreună cu trupul Său, acelaşi Adică Dumnezeu şi om laolaltă: să fie anatema.
III: Dacă cineva, în Hristos care este Unul, împarte ipostasurile după unire, legându-le între ele numai cu legătura cea după merit, adică după autoritate şi putere şi nu cu găsirea laolaltă printr-o unire naturală: să fie anatema.
IV: Dacă cineva atribuie la două persoane, sau ipostase, expresiile din Evanghelii şi scrierile apostolice, fie cele rostite de sfinţi asupra lui Hristos, fie cele rostite de El Însuşi cu privire la Sine şi pe unele le leagă în chip deosebit de omul care se înţelege alături de Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl, iar pe altele ca unele ce sunt vrednice de Dumnezeu, numai de Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl: să fie anatema.
V: Dacă cineva îndrăzneşte să spună că Hristos este un om purtător de Dumnezeu şi nu că este Dumnezeu cu adevărat, ca Fiu Unul şi prin natură, întrucât Cuvântul S-a făcut trup şi a fost părtaş la fel cu noi sângelui şi trupului: să fie anatema.
VI: Dacă cineva îndrăzneşte să spună că Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl este Dumnezeul şi Stăpânul lui Hristos şi nu mărturiseşte că El este Dumnezeu şi om laolaltă, întrucât Cuvântul S-a făcut trup, după Scripturi: să fie anatema.
VII: Dacă cineva zice că Iisus este pus în mişcare întocmai ca un om de Cuvântul lui Dumnezeu, şi că bunăvoirea Unuia Născut I-a fost adăugată ca unui altuia, care a existat lângă El: să fie anatema.
VIII: Dacă cineva îndrăzneşte să spună că omul luat de Cuvântul lui Dumnezeu trebuie dimpreună adorat cu Dumnezeu Cuvântul şi dimpreună preamărit şi că el este dimpreună Dumnezeu, ca ceva deosebit faţă de altceva deosebit (căci cuvântul “dimpreună” adăugat continuu ne sileşte să înţelegem aceasta) şi nu cinsteşte pe Emanuel cu o singură închinare şi nici nu-I înalţă o singură preamărire, întrucât Cuvântul S-a făcut trup: să fie anatema.
IX: Dacă cineva zice că unul Domn Iisus Hristos a fost preamărit de Duhul, folosindu-Se de puterea Lui ca de o putere străină şi că de la El a luat puterea de a lucra împotriva duhurilor celor necurate şi de a săvârşi minuni între oameni şi nu zice dimpotrivă că şi Duhul prin Care a lucrat minunile este propriu Lui: să fie anatema.
X: Sfânta Scriptură spune că Hristos S-a născut arhiereu şi apostol al mărturisirii noastre şi că S-a adus pre Sine pentru noi întru miros de bună mireasmă lui Dumnezeu şi Tatălui. Deci dacă cineva zice că arhiereu şi apostol al nostru nu S-a născut Însuşi Cuvântul cel din Dumnezeu, atunci când S-a făcut trup şi om la fel ca noi, ci un altul, în afară de El şi mai ales un om născut din femeie, sau dacă cineva zice că El a adus jertfă şi pentru Sine Însuşi, iar nu numai pentru noi, căci nu a avut nevoie de jertfă Cel ce nu cunoştea păcatul: să fie anatema.
XI: Dacă cineva nu mărturiseşte că trupul Domnului este făcător de viaţă şi că El este propriu Cuvântului celui din Dumnezeu Tatăl, ci zice ca este al altcuiva de El alături, unit la un loc cu El după merit, adică având numai o locuinţă dumnezeiască şi nu că este făcător de viaţă, după cum am zis, întrucât el a fost propriu Cuvântului care are putere de a face vii toate: să fie anatema.
XII: Dacă cineva nu mărturiseşte că Cuvântul lui Dumnezeu a pătimit în trup şi că a fost răstignit în trup, şi că a gustat în trup moartea, fiind Cel Întâi Născut din morţi, întrucât Dumnezeu este viaţă, şi de viaţă făcător: să fie anatema”.
SURSA: http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/Anatematismele_Sf_Chiril.htm