Isprava unui activist de partid

Era toamna anului 1976. Mă pregăteam să merg spre Curtea de Argeş pentru a începe ultimul an de Seminar. La 11 km de casa mea, în comuna Dragu, urma să fie sfinţită biserica satului, pentru că partidul dăduse aprobare. De dimineaţă m-am îndreptat spre această localitate, străbătând drumul pe jos. Când am ajuns, am văzut suflarea satului adunată în jurul bisericii, aşteptând cu drag să-l primească pe Preasfinţitul Părinte Vasile Coman, Episcopul Oradiei.

După ce Preasfiţia Sa a ajuns, din vecinătatea bisericii a început să se audă muzică cu mulţi decibel, slobozită dintr-o staţie de amplificare reglată la intesitate maximă. Lumea a rămas oarecum surprinsă, dar nimeni nu îndrăznea să spună nimic. Partidul se socotea atotputernic, activiştii şi miliţienii erau prezenţi. A început slujba de sfinţire, perturbată de vacarmul acela. La înconjurarea bisericii am fost aproape de soborul preoţilor. Parcă văd şi acum, eram în latura de răsărit a bisericii şi unul dintre preoţi a spus: ,,Preasfinţite, ar trebui să protestăm, vedeţi cum îşi bat joc de noi’’. Ierarhul nostru a răspuns: ,,Lasă-i să facă ce vor. Dumnezeu le va plăti. Încheiem rânduiala de afară, apoi intrăm în biserică şi acolo nu vom mai auzi muzica’’.

Am intrat în biserică, mulţi au rămas afară neavând loc, pentru Sfânta Liturghie. Muzica se auzea şi aici şi deranja în continuare săvârşirea celor Sfinte. Cu toate aceste piedici ale diavolului, s-a ajuns la sfârşit, dar toţi am rămas cu un sentiment apăsător de nemulţumire.

După puţină vreme am aflat cine a fost autorul acestei fărădelegi. Era chiar consăteanul meu S.V., mare activist de partid, care primise această însărcinare de la grangurii din Zalău, şi de care s-a achitat cu succes. Mi-amintesc că mă depăşise cu maşina în acea dimineaţă şi s-a dus să pregătească cele descrise mai sus.

N-a trecut mult şi Dumnezeu l-a lovit cu o boală teribilă de rinichi, încât a ajuns să fie dependent de dializă. Ca să-i înlesnească accesul la medicaţie şi tratamente, şefii i-au  dat o funcţie la Crucea Roşie. Boala avansa şi omul se veştejea văzând cu ochii.

Epilog. În 1977 am absolvit Seminarul, iar în 1978 am fost hirotonit preot pe seama Parohiei Bercea, aflată la 7 Km. Anii au trecut, eram la zece ani de la sfinţirea bisericii din Dragu. Într-o zi, mă duceam spre centru satului şi m-am întâlnit cu preotul locului, chiar în dreptul casei lui S.V. Deodată, am auzit ţipetele disperate ale unei femei. Am rămas consternaţi. Apoi am intrat în casa lui S.V., care-şi trăia ultimele clipe de viaţă. Dumnezeu a rânduit ca sfârşitul să-i fie vegheat de doi preoţi. N-am înţeles niciodată de ce. A plecat nespovedit, neîmpărtăşit şi nepocăit.

Acesta a fost sfârşitul unui om, tare şi mare în partid, care socotea că orânduirea socialistă e veşnică, partidul – nemuritor şi el va sta pe vecie în funcţia sa.

Presbiter Ioviţa Vasile