Iubirea aproapelui

Toată Legea e cuprinsă în aceste două mari porunci: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (cf. Luca 10, 27). Traiul duhovnicesc e de preţ şi cu rost de-l duci cu iubire de frate. De n-ai iubire, te osteneşti zadarnic. Dragoste de n-ai, omule, nu eşti decât „aramă sunătoare”.

Iar de iubeşti, iubeşte duhovniceşte, în Domnul, cu dragoste de El. Iubeşte-ţi fratele pentru Dumnezeu. Iubeşte-l de dragul Lui. Pe placul Lui, iar nu al tău, iubirea ta să fie. „Iubirea fără Dumnezeu – spune Părintele Serghie – este iubire de sine”. Cu rugăciunea dă iubirii tale chip dumnezeiesc.

Şi iată cum e iubirea:

Intâi, nu judecă şi nu osândeşte. Indelung rabdă, e binevoitoare. Stai, aşadar, tare în adevăr şi bine, fără să te mânii pe cel păcătos. De vezi păcat la altul, nu-l osândi şi nu-l dispreţui. Ia asupra ta păcatul lui. Spune ca Stareţul Zosima, din Fraţii Karamazov: „Fiecare din noi e vinovat pentru toţi”.

Iubirea nu se trufeşte, că-i smerită. Nu te înălţa, dar, că eşti creştin şi ai viaţă creştinească, iar cel de-alături nu. Tu îl ai, drept e, pe Hristos, Care e Adevărul, şi stai în Adevăr, dar nu spre slavă să-ţi fie asta, ci spre înfricoşare şi smerire. Vezi doar cât de nevrednic eşti de aşa o bogăţie. Stai, dar, în faţa celuilalt cu duh de căinţă, că multe rele ai, şi puţin bine.

Nu caută ale sale. Pătimeşte cu fratele, îl miluieşte, se milostiveşte şi se îndurerează pentru durerea lui. Iubirea nu cere mari isprăvi şi planuri mari; face mult bine doar cu o vorbă bună, cu o privire, cu o mică rugăciune… Ea cată la frate, gata mereu să-i sară în ajutor.

Fii blând şi bun cu toţi, ne îndeamnă Părintele Serghie, că toţi sunt în nevoi, bolnavi cu toţii. Nu-i nimeni sănătos la suflet. Deşi ne pare că le merge bine, de stai să cugeti ce i-a fost hărăzit omului să fie, şi ce-a ajuns, nu poţi decât să plângi de mila lor, şi-a ta. Pe lângă asta, sunt necazurile vieţii; citeşte numai ziarul, şi-ai să vezi cum omenirea se zbate în chin şi suferinţă. N-au, oare, toţi aceşti oameni nefericiţi nevoie de mila şi bunătatea ta? Fiecare om pe care Domnul ţi l-a scos în cale să simtă că ţi-e drag, că-i vrei binele şi ai dorinţa vie de a-l ajuta. Să simtă, adică, toţi iubirea ta.

Şi cum să nu-i iubeşti pe toţi, când sunt cu toţii de mare preţ în ochii lui Dumnezeu! Când fiecare, cum spune Dostoievski, mărunt şi neînsemnat cum e, are o soartă măreaţă şi zguduitoare, vrednic de luat în seamă şi de plâns. Că pentru toţi, până la unul, S-a întrupat şi S-a jertfit Hristos. Părintele Serghie spune sus şi tare că niciodată nu-i preţuim pe oameni aşa cum se cuvine, şi de aceea pe cei ce par că sunt mai de necinste, pe aceia cu mai multă cinste să-i întâmpinăm (cf. 1 Cor. 12, 23).

Să-ţi pese de fiecare om, ajută-l, doreşte-i mântuirea. Cu gingăşie însă să-l ajuţi. Nu-i ţine predici, că nu-i sunt de folos nici lui, nici ţie. Nici sfat nu da de nu ţi s-a cerut. De faci vreun bine, fă-l cu duh smerit. Să-ţi fie pildă adânca smerenie cu care Sfântul Serafim de Sarov îi întâmpina pe cei ce veneau la el, mic ori mare.

(Învăţătura Părintelui Serghie, ţine candela inimii aprinsă; Editura Sophia – Jean Claude-Larchet)

Selecție și editare : Dr. Gabriela Naghi