Mare ighemonicon la Târgovişte

Prilejuit de faptul că stătătorul pe scaunul Episcopal din acest oraş poartă acelaşi nume de călugărie cu Sfântul Ierarh Nifon, pomenit de Biserică în această zi. Din informaţiile primite, am înţeles că e o mobilizare generală în Episcopie. Protopopii au transmis directivele de rigoare preoţilor parohi ca aceştia să fie prezenţi la festivitate şi nu oricum, ci însoţiţi de un număr prestabilit de credincioşi, care să-şi exprime ataşamentul faţă de Domnul Nifon Mihăiţă. Beneficiul acestei mobilizări este dublu: întâi, parohiile din Eparhie vor fi lipsite de Sfânta Liturghie, în buna tradiţie ecumenistă, apoi vor fi satisfăcute vanităţile sărbătoritului care, înainte de a fi episcop, a fost un monah încercat, şi aşa a rămas până în ziua de azi.

Urările mele pentru Domnul Nifon Mihăiţă sunt acestea: sănătate deplină şi ani îndelungaţi; să renunţe la cele patru erezii pe care le-a promovat la întâlnirea de la Busan, din Coreea de sud şi să revină la Dreapta Credinţă; să renunţe la tot ceea ce este definit de cuvântul ,,ecumenism’’, colecţia tuturor ereziilor lumii; să lupte din toate puterile pentru a călăuzi Turma spre Împărăţia lui Dumnezeu, încât la următoarea onomastică, credincioşii să vină din dragoste, neîmpinşi de la spate.

 Cadoul meu pentru Domnul Nifon este unul modest: această scurtă însemnare despre viaţa Sfântului Nifon, Patriarh al Constantinopolului, Ierarh al Ţării Româneşti, păzitor al catârilor din Sfântul Munte Atos, cu îndemnul de a se ridica la înălţimea morală a Sfântului.

Iubitorul de Dumnezeu Nifon era de neam străin. Văzând dreapta lui vieţuire, Biserica lui Hristos l-a chemat la vrednicia slujirii preoţeşti. ,,Cine sunt eu, puturosul şi păcătosul, să primesc acest fel de jug prea greu asupra grumazului meu cu totul rănit?’’, se întreba plăcutul lui Dumnezeu. Deşi nu-şi dorea, a ascultat de glasul Bisericii, care l-a înălţat în scaunul de Patriarh al Constantinopolului. Păstorind aici, îndruma bine turma cea cuvântătoare a lui Hristos spre izvoarele cele limpezi ale Dumnezeieştilor învăţături. ,,Dar diavolul, urâtorul de bine, n-a suferit să vadă nişte bunătăţi ca acestea şi a pornit pe nişte clerici făcători de sminteală să izgonească pe Sfânt departe de turma lui şi făcând tovărăşii împotriva bunului păstor, au năvălit cu stăpânire împărătească, izgonindu-l din Patriarhie’’. S-a rugat pentru răufăcătorii săi şi s-a retras în liniştea unei mănăstiri. După o vreme, Radu, domnul Ţării Româneşti, a auzit de Sfântul şi în mai multe rânduri a stăruit să vină pentru a păstori în ţara sa. Sfântul Nifon s-a învoit, spunând domnului: ,,Orice voi face pentru îndreptarea voastră, să o primiţi cu mulţumire şi chiar tu de vei greşi, să primeşti duhovnicescul meu sfat’’.

În vremea aceea, un boier din Moldova, cu apucături rele, a fugit în Ţara Românească, lăsând în urmă soţie şi copii. Făcându-se prieten cu domnitorul Radu, acesta i-a dat spre însoţire nelegiuită chiar pe sora sa. Când a auzit arhiereul lui Hristos, Nifon, s-a mâhnit adânc, a chemt pe moldoveanul împricinat şi i-a vorbit cu blândeţe, îndemnându-l să lase însoţirea cea întru fărădelege şi să se întoarcă la soţia luată după legea lui Dumnezeu. Pe domn l-a mustrat pentru călcarea Sfintelor Canoane ale Bisericii şi i-a prevestit rele întâmplări, care au şi venit asupra sa. A îmbrăcat apoi veşmintele arhiereşti, a afurisit pe moldoveanul nelegiuit şi pe cei care-l ajutau. După aceasta, a pus veşmintele sfinţite pe Sfânta Masă, a sărutat sfintele icoane şi a plecat, lăsându-se în voia lui Dumnezeu. A vieţuit într-o casă mică la margine de sat şi un tânăr, Neagoe, fiul său duhovnicesc, venea şi-i aducea cele de trebuinţă. Zadarnic a vrut Radu să-l aducă iarăşi pe scaunul arhieresc. Sfântul s-a dus la Mănăstirea Vatopedu ca un străin şi a fost pus ca argat să păzească catârii. Abia mai târziu, prin iconomie Dumnezeiască, a fost cunoscut ca fiind arhiereu al lui Hristos. A trecut la Domnul într-o zi de 11 august, după o viaţă bineplăcută (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed.. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 120-140).

Presbiter Ioviţa Vasile

5 comentarii la „Mare ighemonicon la Târgovişte

  1. gabrielanaghi spune:

    Blagosloviti si iertati,Sfintia Voastra, Prea Cucernice Parinte Vasile!
    Duhovnicesti cuvinte, care merg cititorului evlavios la inima, ii improspateaza mintea si ii ofera cu generozitate pregustarea nectarului iubirii aproapelui, caci „Toate limbile omeneşti şi îngereşti de le-⁠aş vorbi, dacă dragoste nu am, m-⁠am făcut aramă sunătoare ori chimval răsunător..
    Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.”[Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 13;1,2]
    De la vrednicul de pomenire Arh.Ioanichie Balan aflam, ca” Numele unui sfânt, care se dă copilului la Botez, îl face pe noul botezat ucenicul acelui sfânt al cărui nume îl poartă. Prin aceasta, sfântul devine rugător, ajutător şi protector al copilului creştin înaintea lui Dumnezeu, atât în această viaţă cât şi după moarte şi la Înfricoşătoarea Judecată de apoi.”La fel se intampla cu numele primit la hirotonirea unui ierarh.
    În Biserică, fiecare e prezent după numele său, ca persoană unică, inconfundabilă şi irepetabilă, din momentul unirii cu Hristos până la trecerea la cele veşnice şi chiar dincolo, până la momentul final al Judecăţii de Apoi. Rămâne acest nume şi în grija urmaşilor noştri, care, pomenindu-l, îi dau viaţă permanentă şi, aşa cum afirmă părintele Stăniloae, numele pomenit cheamă de îndată sufletul pe care îl desemnează.
    Trăim într-o vreme şi într-o societate secularizate, când numele ne serveşte doar pentru a ne identifica dintr-o mulţime. Nu ne mai interesează simbolurile, semnificaţiile, încărcătura spirituală a numelui pe care îl purtăm.
    Unde mai gasim pe acel episcop , in aceste vremuri tulburi, care sa nu se teama de cei puternici ai veacului, dar care, mai mult, sa mustre si sa infrunte in numele lui Hristos tocmai pe “binefacatorii” lor lumesti, sa le refuze darurile si fagduintele viclene, sa le dea pe fata fatarnicia si nedreptatea, chiar si atunci cand cauta a fi induplecat printr-o mincinoasa si formala cainta?
    Unde mai gasim in zilele noastre pe acel episcop care sa nu aiba frica mai mult de stapanitorii vremelnici decat de Dumnezeu si care sa nu faca niciun fel de rabat de la poruncile celui Preainalt pentru a face pe plac cate unui “boier” nelegiuit care cauta sa-si implineasca poftele si interesele sale prin intermediul sau cu “binecuvantarea” Bisericii?
    Unde sunt acei păstori care sa nu mai invoce, ipocrit, interesat si eretic, preceptul “supunerii fata de stapaniri”?
    Unde mai sunt, in general, păstorii duhovnicesti care sa caute mai mult la cel sarman si oropsit decat la cei falosi si puternici?

    Amintesc aici cuvintele Fericitului Arhiepiscop Averchie de Jordanville, care comentau chiar invataturile Sfantului Nifon:

    “Acolo unde este multă gălăgie, autoreclamă, căutarea popularităţii cu orice preţ, adică – acolo unde lipseşte în mod evident smerenia şi se observă dorinţa de slavă sau de preamărire a sinelui în faţa altora prin intermediul unor fapte şi merite reale sau exagerate şi închipuite – acolo nu este o veritabilă slujire a lui Dumnezeu. Şi ce este acolo? Acolo este numai făţărnicie “.

    “Teme-te de această făţărnicie, în primul rând în tine însuţi, apoi în ceilalţi; teme-te de aceea, că este în spiritul timpului, fiind în stare să molipsească pe oricine, la cea mai mică înclinare spre purtare uşuratică… “

    Cateva din prorociile Sf.Ierarh Nifon, care se adeveresc cu prisosinta in vremea noastra:
    *“ Pana la sfârşitul lumii, fiule, nu vor lipsi drepţii Domnului Dumnezeu, după cum nici lucrătorii satanei nu vor lipsi.
    În zilele cele mai de pe urmă, însă, adevăraţii slujitori ai lui Hristos se vor ascunde de oameni. Şi chiar dacă nu vor face semne şi minuni ca astăzi, vor călători necontenit pe calea cea strâmtă, cu toată smerenia. Aceştia vor fi în Împărăţia lui Dumnezeu mai mari decât părinţii făcători de minuni.
    În vremea lor nu va mai fi cineva care să facă semne minunate, deoarece, chiar văzându-l, nu vor vrea să se înţelepţească în luptele duhovniceşti.

    În primul rând, cei ce vor şedea pe scaunele bisericeşti din toată lumea, vor fi cu totul străini şi nici idee nu vor avea despre virtute. Dar şi întâistătătorii monahilor vor fi la fel.

    Vor fi robii pântecelui şi ai slavei deşarte, încât vor fi mai degrabă sminteală pentru oameni decât pildă de virtute, deorece virtutea va lâncezi.
    Va domni peste tot iubirea de argint, dar vai de monahii care se vor desfăta cu banii. Că aceştia vor fi urâciune înaintea lui Dumnezeu şi nu vor vedea faţa Domnului.
    Monahii şi mirenii vor da bani cu camătă şi nu vor vrea să-i înmulţească în Dumnezeu, prin milostenie la săraci. De aceea, dacă nu se lasă de această lăcomie, vor fi aruncaţi în Tartar şi în muncile iadului.

    Deci atunci, cum am zis mai înainte, cei mai mulţi se vor rătăci în neştiinţă pe calea cea largă a pierzării.“

    * “Apostazia si Antihristul. Dupa invataturile Sfintilor Parinti”, Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, Constanta, 2008

    1. Uneori, fara voia Dumneavostra, ne aduceti si cate o unda de tristete pentru ca vorbiti de lucruri care nu pot sa ne bucure, cum e textul de astazi.
      E bine ca nu trecem cu vederea asemenea realitati intristatoare. Va doresc o Duminica plina de bucurii duhovnicesti.

  2. gabrielanaghi spune:

    Sa fie blagoslovit totdeauna cuvantul Sfintiei Voastre, Parinte Vasile!
    Sa ma iertati daca v-am intristat, in aceasta frumoasa zi de vara!
    Va doresc o seara minunata, binecuvantata, in pace….si o duminica asemenea.

  3. Mihai spune:

    La Tesalonic, prigonitorul Părinților Zisis și Manolis pseudoepiscopul Antimos slujind împreună cu schismaticii din Ucraina

    1. Cine se aseamana, se aduna.

Răspunde-i lui gabrielanaghi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *