Da, asa spun despre toti ereticii, ca au fost „victime”. De fapt, acesti eretici au fost victimele înșelării! Semnalez o editare a cuvintelor atribuite Sfantului Isaac Sirul, partea a – II a si partea a III a, publicate la editura Deisis. Aceste cuvinte traduse de diac. Ică, nu apartin Sfântului Isaac Sirul, având in vedere ca apare foarte des citat Teodor de Mopsuestia, ca un lait motiv, si se vădeste erezia nestoriana indeosebi cand autorul „cuvintelor” face referire la „unirea omului spre mantuire cu Firea dumnezeiasca”, nicidecum cu unirea omului cu Hristos Dumnezeul-Om! Nestorie sustinea ca omul Iisus a fost răstignit, nu Fiul lui Dumnezeu in firea Sa omenească. Parintele Dumitru Staniloae, in Filocalia vol. 10, traducand „Cuvintele despre nevointa” apartinand cu adevarat Sfantului Isaac Sirul, precizeaza ca este exclus ca acesta sa fi avut simpatii „nestoriene”. Nestorie l-a avut ca profesor pe Teodor Episcop de Mopsuestia (a murit in 429). Teodor de Mopsuestia invata „apropierea” celor doua firi in Hristos, insa nu si unirea lor din momentul Intruparii Cuvantului. Cea mai sigura editare a cuvintelor Sfantului Isaac Sirul, este versiunea tradusa de Parintele Staniloae, cuprinsa in Filocalia vol. 10! Extras din Limonariu, capitolul 26: Un bătrân cu numele Chiriac traia in lavra din apropierea raului Iordan. Avva Chiriac i-a spus unui frate: – Nu este mantuire decat numai in a marturisi Dreapta Credinta, si a crede ca Preasfanta Fecioara Maria este cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu. – Intr-adevar, Avvo, a raspuns fratele, toti ereticii așa spun: dacă nu esti cu noi, nu te mântuiesti. Roaga-te pentru mine ca Domnul sa ma incredinteze care este credinta adevarata. Batranul Chiriac a primit cu bucurie cuvantul fratelui si i-a spus: – Sezi in chilia mea si am nadejde in Dumnezeu ca bunatatea Lui iti va descoperi adevarul! Lăsându-l pe fratele în pesteră s-a dus la tărmul marii si s-a rugat pentru el. Și pe la ceasul trei dupa amiaza in ziua urmatoare, vede fratele pe cineva stand in fata lui si-i spune: – Vino si vezi adevarul! Și luându-l, l-a dus într-un loc întunecos, miros urat si cu foc si-i arata in mijlocul focului pe Nestorie si Teodor (de Mopsuestia), pe Eutihie si Apolinarie, pe Evagrie si pe Didim, pe Dioscur si pe Sever, pe Arie si pe Origen si pe alti câțiva. – Iata, ii spune acela ce i s-a aratat, acesta-i locul pregatit ereticilor si celor care hulesc pe Nascatoarea de Dumnezeu si celor ce urmeaza invataturile lor. Daca-ti place locul, ramai în credința ta! Dar daca nu vrei sa vii la chinul acesta, vino in Trupul Bisericii Sobornicesti, asa cum te-a indemnat Avva Chiriac. Căci iti spun: chiar daca ai săvârsit toate virtutile, vei ajunge in locul acesta daca nu marturisesti Dreapta Credinta. La cuvantul acesta fratele si-a venit in sine. Cand a venit Avva Chiriac, i-a povestit toate cele intamplate asa cum le-a vazut si a trecut la Sfanta Soborniceasca si Apostolica Biserica Ortodoxa. Si a ramas impreuna cu Avva Chiriac. Dupa ce a trait multi ani langa Avva Chiriac, a adormit cu pace. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 124: Iarăși, râstignesc pe Hristos cei ce explica in chip hulitor sensurile Intruparii lui Dumnezeu Cuvantul. Parintele Dumitru Staniloae, Scolia 397: Sfantul Maxim considera ca rastignitori hulitori ai lui Hristos pe toti cei care explica in chip hulitor intelesurile Intruparii, adica pe exponentii si aderentii ereziilor hristologice: gnosticii, arienii, nestorienii, monofizitii, monotelitii etc. Felix |
“Eu nu doresc robie. Eu vreau voinţă liberă”
Sfântul Cuvios Efrem Filotheitul din Arizona
Cei care vor fi mântuiţi nu sunt născuţi din voia cărnii şi a dorinţei, ci de la Dumnezeu şi aceştia vor domni pe lângă El. Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat şi har peste har. Pentru că legea prin Moise s-a dat; iar harul şi adevărul prin Iisus Hristos (Ioan 1, 16-17). El ne-a dat cele zece porunci; El ne-a dat învăţături în legea nouă a harului Evangheliilor şi indiferent de recunoştinţa pe care I-o datorăm, el ne-a dăruit mai mult har! Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat şi har peste har (In. 1, 16).
Dumnezeu nu S-a lipsit pe Sine dându-ne slava Sa, ci El ne-a dăruit-o din plinătatea Sa. El nu a scăzut oferind şi creând întreaga lume, ci, mai degrabă, infinitul, desăvârşitul Dumnezeu l-a creat pe om şi i-a creat pe îngeri, ca să existe şi alte fiinţe care să se desfete întru El, în aşa fel încât şi alte duhuri să devină fericite şi pentru ca alte suflete şi fiinţe să dobândească libera voinţă – să nu fie robi subjugaţi, ci fiinţe care să-L asculte şi să-L slăvească de bună voie.
“Eu nu doresc robie”, spune Dumnezeu. “Eu nu vreau ca ei să fie precum animalele care sunt robite de om şi duse oriunde vrea el. Eu vreau voinţă liberă”. Iată cât de frumoasă este măreţia lui Dumnezeu. O, cât au pierdut demonii căzând din darul unui astfel de Dumnezeu infinit, prea dulce, de negrăit! Ce a pierdut stăpânirea lui Dumnezeu prin neascultarea lui Lucifer? Nimic. Dumnezeu nu are nevoie de nimeni şi de nimic. Noi suntem cei ce avem nevoie de Dumnezeu – El îl mântuieşte pe om în mod gratuit. Dumnezeu este desăvârşit, inteligibil, binecuvântat în veacul veacului. El a venit şi ne-a mântuit gratuit. Noi Îi datorăm întreaga noastră existenţă – şi chiar dacă I-am oferi-o, tot n-am făcut nimic, ci pur şi simplu ne-am fi făcut datoria. El este Creatorul nostru; El este Mântuitorul nostru.
Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 370-371
Să nu aștepți nimic de la oameni, totul vine de la Dumnezeu
MITROPOLITUL ANTONIE DE SUROJ
Cuvântul „umilință” vine de la cuvântul latin „humus”, care înseamnă pământ roditor. Pentru mine, umilința nu este câtuși de puțin ceea ce credem cel mai adesea că este: modul bleg prin care încercăm să ne închipuim că suntem cei mai mari ticăloși și prin care încercăm să-i convingem pe ceilalți că felul nostru artificial de a ne purta dovedește că suntem conștienți de asta.
Umilința împărtășește statutul pământului. Pământul este întotdeauna acolo, ca și cum ar fi de la sine înțeles, niciodată amintit, întotdeauna călcat în picioare, locul în care aruncăm și vărsăm tot ceea ce respingem și tot ceea ce este de prisos. El este acolo, tăcut și acceptând totul și, într-un mod miraculos, prefăcând tot acest refuz într-o nouă bogăție, în ciuda degradării, transformând stricăciunea însăși într-o putere a vieții și într-o nouă sursă de rodnicie, deschis către soare, deschis către ploaie, gata să primească orice sămânță o plantăm pentru a da înapoi de treizeci de ori, de șaizeci de ori și de o sută de ori mai mult pentru fiecare. I-am spus acestei femei: „Învață să fii la fel înaintea lui Dumnezeu; abandonată, predată, neașteptând să primești nimic de la oameni și totul de la Dumnezeu”.
(Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, 2006, pp. 46-47)