Mărturii inedite despre Cuviosul Gherontie cel Nebun pentru Hristos

Noi suntem nebuni pentru Hristos, voi însă înțelepți întru Hristos (I Corinteni 4, 10)

As vrea sa va impartasesc cate ceva ganduri despre Cuviosul Gherontie cel Nebun pentru Hristos. In anii de dupa lovitura de stat din 89 eram elev la liceu si studiam din invataturile Sfinților Parinti si mai ales Patericele care abundau de vieti de Sfinti mai ales nebuni pentru Hristos. Iarasi cuvintele Sfantului Paisie Aghioritul care traia veneau asa cum erau spuse si ne foloseam mult de vietuirea acestui Sfant.

Acum ce va rog? Eu scriu fara imbracare de cuvinte, direct cum au fost toate si poate nu o sa cuprind sa scriu azi tot si va ramane pe altadata. Imi e drag sa scriu despre Cuviosul Gherontie. O sa va scriu despre el asa cum a fost sau mai bine zis asa cum am fost eu si cu el in doua situatii complet diferite: situatia cand avea chipul nebuniei pentru Hristos si a doua situatie cand si-a dat complet masca nebuniei acolo unde eram doar eu cu el si care a fost pe o durata de 6 ore.

Cand l-am vazut pentru prima data eram elev si consider si acum ca am gandit atunci ca unul care am trecut prin greul vietii stiind ce inseamna greutatile. Eram elev in anul 1993 si intr-o seara de 7 spre 8 noiembrie fiind la slujba Vecerniei la Catedrala episcopala din oras unde erau elevii seminaristi ma trezesc ca ma trage de maneca un elev spre pridvor spunandu-mi copilareste sa vin sa vad un „nebun”. Ceva m-a impins sa ies in timpul slujbei copilul acela mergand in fata mea. Simteam in suflet ceva care ma determina sa am o stare sufleteasca plina de certitudine si de limpezime a mintii si ca ar putea fi ceva deosebit in povestea asta, dar asteptam. M-am asezat calm, discret, atent si linistit la usa de la intrare in pridvor si ca sa am un unghi vizual cat mai clar. Cum am luat ochii din pamant am vazut discret urmatoarea scena: un „nebun”in genunchi murdar complet ca si cum de curand fusese trantit de o masina, cu parul valvoi, incalcit si plin de paduchi, in genunchi cu ambele maini ridicandu-le din cand in cand, mimand niste rugaciuni cu voce aproape tare, scalambandu-se si in fata sf.icoane unde era scuipa des in dreapta si in stanga. Brusc ma intrerupe seminaristul din ceea ce gandeam si imi spune:”A? Ce zici?Ai mai vazut asa „nebuni”? O fi de prin canale”. Am stat si am analizat rapid si atent totul si mi-am spus :”ceva imi spune ca aici e Patericul pe viu. Si in acele momente in care am citit omul aveam aceasta convingere. Nu am spus nimanui niciodata sentimentele mele de atunci. Omul in genunchi fiind si in situatia aceea seminaristii ii dadeau suturi in sezut, il ciupeau, il necajeau intruna, il trageau de par, ii trageau palme pela spate si il intrebau in bataie de joc cine i-a dat. Cand am vazut ca se ingramadeau pe bietul om si il hartuiau din ce in ce mai tare si nimeni nu ii mai oprea de la „distractie” am intervenit cu blandete si hotarat sa il apar pe bietul om, spunandu-le militareste sa plece toti de acolo si sa lase omul in pace. S-au conformat imediat toti, desi duhovnicul seminarului era si el acolo si nu a facut nimic. Am stat sa il pazesc sa nu cumva sa mai vina careva in locul acela si astfel copiii vazand paza nu au mai indraznit. La sfarsitul slujbei, dupa ce omul a stat mult timp acolo cu fruntea lipita de podea pana ce au plecat toti in afara de mine. S-a ridicat,s-a uitat lung la mine si cald si l-am oprit si i-am spus, avand o incredintare ferma in sinea mea ca acest om nu e „nebun” ci aici e Patericul, adica, nebun pentru Hristos: ”Iarta-ne, omul lui Dumnezeu. Imi cer iertare in numele acestor copii nestiutori si necopti si roaga-te pentru noi pacatosii tot timpul.”Am lasat sa treaca vreo doua minute dupa care mi-am luat inima in dinti si i-am spus doar intre 4 ochi: ”Asculta.Tu nu esti nebun.Lasa-i pe ei sa zica ce or vrea.Tu esti nebun pentru Hristos.Tu doar te prefaci ca esti nebun ca sa te smeresti.Tu nu ai sa imi recunosti acum. Cat o sa vii aici la catedrala eu o sa vin mereu in preajma ta ca sa te apar”. Eu vorbeam asa si el se scalamba dar nu am descurajat si am tinut sa spun frazele fara intrerupere si pana la capat desi el parea ca nu ma baga in seama. A doua zi la fel a venit tot in locul acela in pridvor dupa care si eu tusti in spatele lui. Cand au vazut seminaristii ca le spun sa plece si ca am de gand sa raman acolo ca sa il apar nu au mai indraznit nici macar sa vina acolo. La sfarsitul slujbei la fel,dupa ce statuse cu fruntea lipita de pamant vreo 10 minute se ridica si se uita tot asa cald la mine tot scalambandu-se si nimic zicand.

Si astfel timp de cateva zile am procedat la fel in asa fel incat poti spune ca avea garda de corp acolo. Il intrebam daca vrea sa manance sau daca vrea sa ii gasim ceva de dormit, o camera si imi aduc aminte ca o lungea cu gangavia durand pronuntarea unei fraze cam 5 minute iar cu timpul mi-am dat seama de toata nevointa lui. Refuza constant si politicos si mancarea si cazarea.Pot spune ca m-am imprietenit cu el desi se straduia foarte mult sa se ascunda si sa para de-adevaratelea nebun dar cu mine nu ii mergea. Ii ceream mereu rugaciunile si i le simteam.Il chemam mereu la mine la internat cand copiii erau la masa sa imi zica rugaciuni sa imi mearga bine toata viata. Si se aseza in mijlocul camerei si zicea cu voce tare toate binecuvantarile care se gaseau in Sfânta Scriptura si in vietile Sfintilor sa vina peste mine si peste tot neamul meu de acum si cel ce va sa vina si pentru totdeauna si in vecii nesfarsiti iar ocrotirea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a tuturor Sfintilor ,a Arhanghelilor, a tuturor cetelor ceresti si a Sfântul Inger pazitor sa fie de-a pururi nedespartite mie si celor cu care voi fi acum si in viitor si in vecii nesfarsiti.

Tot in acei ani de liceu,intr-o zi mi-a spus ceva dar sa nu radeti de mine. Mi-a spus si langa ce parinte de acolo din oras voi fi in rai umar langa umar, asa unul langa altul pe aceeasi treapta de fericire. Imi spunea ca el ne vede in vesnicie sus asa acolo unul langa celalalt intre cetele ingeresti.

Asadar timpul mi-a confirmat ca „nebunul” acela de la catedrala din seara aceea era nebun pentru Hristos.
Atat pe ziua de azi pentru ca nu mai am timp sa scriu.

Ioan