Este vorba de acea Mărturisire de Credinţă pe care, chipurile, ar fi alcătuit-o doi monahi, o monahie şi o soră de mănăstire, prin care aceştia s-ar lepăda de documentele nepomenitorilor echilibraţi şi ar adera la schismaticii lui Sava şi…, cel care a plecat din Biserica Ortodoxă Română unde? În afara ei, căci în România aceasta e singura Biserică canonică şi adevărată. Unul din personaje, am hotărât să nu-i mai pronunţ sau să-i scriu numele, raportează grecului cu neprefăcută mândrie despre pretinsa Mărturisire, iar acesta trimite un mesaj vibrant, pe care nu-l reproduc deoarece poate fi citit pe alte bloguri. La scurt timp apare dezminţirea. Pretinşii semnatari vădesc minciuna şi diversiunea celor doi, printr-o scrisoare olografă, al cărei conţinut îl redau mai jos:
Cu frică și cu dragoste de Dumnezeu,
Noi, viețuitorii, monahul Acachie, monahul Serapion, monahia Teodosia și sora Veronica, ai așezământului monahal din Paltin – Vrancea, am constat cu durere că pe saitul romanortodox.info a apărut un comunicat în care se spune că noi ne dezicem de Proiectul de Rezoluție pe care l-am semnat în ianuarie 2018. Menționăm că acest comunicat reprezintă un fals cu care nu suntem de acord. Niciodată în viața noastră nu am dat anatema pe cineva și nu vom da căci ne temem de Dumnezeu. Cu această ocazie am recitit cu multă atenție Proiectul de Rezoluție din ianuarie 2018, textele sinaxelor de la Roman și Mestecăniș. Ne asumăm în continuare Proiectul de Rezoluție amintit mai sus, specificând că el reprezintă poziția corectă din punct de vedere canonic, asumată și în Rezoluția Sinaxei Naționale de la Botoșani din 18 iunie 2017.
29 august 2019
Nimănui n-o să-i crape obrazul de ruşine, nici măcar nu i se va înroşi, pentru că are o grosime considerabilă. Se vede cu limpezime că totul a fost o diversiune murdară, orchestrată de cel cu trei puncte. Acesta a fost vădit cu o vreme în urmă că îşi adresa întrebări, ca venind de la alte persone, şi apoi răspundea cum socotea de cuviinţă. E modul lor de a se manifesta ca mercenari, la care morala şi principiile nu mai contează. Contează sumele pe care le încasează periodic, din care trăiesc binişor şi fac deplasări costisitoare, în condiţiile în care Sava a jurat să trăiască în sărăcie, feciorie şi ascultare.
De ce am spus în titlu că cei doi mercenari sunt mireni? Unul din ei a fost caterisit cu dreptate pentru refuzul de a asculta de ierarhul locului într-o problemă de transfer. Ne poate contrazice, şi îl rugăm s-o facă, publcându-şi sentinţa de caterisire. A profitat de circumstanţele create de pseudo-sinodul din Creta şi s-a insinuat printre nepomenitori, el care fusese consilier eparhial cu studii doctorale în Grecia. ,,Nepomenitor’’ fiind, a născocit poveştile acelea cu părtăşia la erezie, cu lipsa harului în Biserica Ortodoxă şi cu inexistenţa vreunui episcop cu adevărat ortodox, erezie numită prezbiterianism. Cu acestea a tulburat şi a sabotat Sinaxa de la Beiuş, până când a reuşit să producă sciziunea între preoţii nepomenitori. Punct ochit, punct lovit. ,,Beneficiind’’ de o caterisire validă, se înţelege că nu mai are preoţie lucrătoare, este trecut în rândul mirenilor şi nu mai poate săvârşi lucrări sfinte. Din două surse diferite, o spun în faţa lui Dumnezeu, am aflat că apa pe care pretinde că o sfinţeşte la Bobotează se strică la scurt timp, deci nu e agheazmă. Îl rugăm să demonstreze contrariul, prin faptă, bineînţeles.
Celălalt, Sava, e un călugăr provenit din Sfântul Munte. Vagabondează ca mercenar prin România şi pune vârtos umărul la subminarea luptei antiecumeniste. E coautor al dezbinării despre care am amintit. Beneficiază de sume considerabile de bani murdari, ştie el de unde. Paranteză: unui Părinte nepomenitor echilibrat i s-a făcut o ofertă generoasă de bani, de acelaşi ,,binevoitor’’. Spre cinstea Sfinţiei Sale, a refuzat, aşa că poate să-şi păstreze verticalitatea, nefiind dator ori vândut nimănui.
Ce e cu starea de mirean a lui Sava? Simplu: mireanul e ,,persoană care nu aparţine clerului’’ (DEX). Sava n-are harul preoţiei, aşa încât starea de mirean nu i-ar îngădui să bântuie prin România să înveţe şi să semene erezia, după ce a căzut şi în schismă. Atrag atenţia celor doi mireni că, potrivit Sfintelor Canoane, nu le este îngăduit să înveţe pe alţii, ci să se păstreze în hotarele statornicite mirenilor. Nu cumva să ne aducă în situaţia de a folosi puterea preoţiei împotriva lor. Ei se pretind ortodocşi, fiind în afara Ortodoxiei; vor să se mântuiască, dar în afara Bisericii. Şi absurdul are nişte limite, nu-i aşa?
Nu-i adevărat că anatema poate fi rostită numai de un Sinod. Uităm de Sinodiconul din Duminica Ortodoxiei? Să citim şi Rânduiala cercării şi desemnării candidatului la arhierie (Arhieraticon, p. 85-95) şi vom vedea cât de frumos cade un episcop, devenit eretic, sub propria sa anatemă!
Dacă le trece cumva prin cap să rostească anatema asupra cuiva, le aduc aminte şi catolicii au pronunţat anatema împotriva Bisericii Răsăritului, în 1054. Urmarea? Catolicii sunt şi astăzi eretici în afara Bisericii, în vreme ce Biserica Răsăritului e ce Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a lui Iisus Hristos.
Presbiter Ioviţa Vasile
Minune a SF Ioan Botezatorul la o Biserica din Siria, o icoana a SF Ioan a izvorât mir și singe
Voi reveni cu linkul
Am revenit cu linkul https://paterikiparadosi.blogspot.com/2019/08/anhme_30.html
Dumnezeu sa va ierte…Amin.
Multumesc. Dumnezeu sa va ierte si pe Dumneavoastra.
Extrem de incitant articolul, cu un titlu de zile mari, Prea Cucernice Parinte Vasile!
Aduceti in prim plan o serie de lucrururi necunoscute de noi, mirenii dornici de triumful dreptatii si al Adevarului, in cele ce se spun si se scriu.
Sa fie blagoslovit cuvantul Sfintiei Voastre, in vecii nesfarsiti !AMIN
Dupa atata amar de vreme, constatam ca cei care s-au autoproclamat ca fiind singurii ortodocsi adevarati, gruparea minciuno-acrivist-schismatica Sava-Staicu-prozelitii, dau semne ca ar dori sa fie bagati in seama, facand valuri si bucurandu-se de sosirea nesperata a 4 monahi in sanul micutei lor comunitati de cativa zeci de crestini(50-80, mai mult de 100?) , vietuitori pe taramul romanesc stramosesc(nu pot spune din cadrul BOR, pentru ca sunt deja prin cuget, predici si documente scrise in afara Bisericii).
„Dacă nu vom mărturisi Adevărul şi Ortodoxia după învăţătura Cuviosului Părinte Iustin Popovici, nu ne mântuim”. Afirmatia apartine Cuviosului Parinte Justin Parvu, si cuprinde tot ceea ce avem nevoie sa stim.
S-au amagit pe sine atata vreme incat numai pot deosebi fictiunea de realitate, adevarul de minciuna.
Continua pueril sa arunce in spatiul virtual, stiri neverificate in prealabil, false si grosolan masluite, lucru fara importanta pentru dansii, caci dupa a lor gandire veninoasa si schismatica, noi suntem cei cazuti in schisma, suntem ereticii cu care nu doresc sa aiba partasie. Documentul raspandit este penal, spre stiinta si cunostinta tuturor, caci este vorba de constituirea unui grup infractional , care a facut fals si uz de fals in documente spre inselarea opiniei publice.
Cei din secta amintita, nu sunt grei de cap, sunt doar manipulati.
Slabi in credinta, diavolul i-a contaminat cu virusul mandriei, boala grea, care macina sufletul, facandu-l de nerecunoscut pana la moarte.
Au doar inima invartosata care numai aude glasul constiintei.
Nu-i mai misca suferinta fratelui, caci numai au iubire de aproapele.
Tot ce ii misca este ura si dusmania fata de cei care ne ocrotesc, ne sfatuiesc cu intelepciune, in stare de continua trezvie si dreapta cugetare, in aceasta confruntare plina de primejdii, Preotii lui Hristos, semnatari ai Proiectului Botosani 2018, si domnul teolog Mihai Silviu Chirila, spre care au indreptat intotdeauna artileria grea.
Nu ai iubire de aproapele, te-ai departat de Dumnezeu, iar Duhul Sfant s-a indepartat de tine.
Nu au gandire roditoare si prin zicerile lor dovedesc ca urasc pe tot omul care nu achieseaza ideile gruparii sectare, din care fac parte, si fac valuri, la ordinul sefului ocazional.
Nici nu le trece prin cap ca idolii lor ar fi animati de rationamente si interese diferite de cele pe care le afiseaza: dragostea pentru dreptate, nevoia de adevar. Unii si-au dat seama, altii nu… si vor continua sa le poarte lupta din care idolii castiga, iar amatorii pierd… viata, mantuirea si chiar identintatea proprie, scufundandu-se in nisipul miscator al iadului, fara Hristos, inca din aceasta viata.
”Ganditi cu capul vostru” a devenit un refren fara nicio insemnatate repetat obsesiv, tocmai de cei care gandesc cu capul altora din instinct de turma.
Cat de mari sunt efectele acestui razboi subtil al diavolului impotriva constiintei credinciosului ortodox, le vedem si astazi si ne confruntam cu ele mereu.
Chiar daca suntem inconjurati de semeni care aparent gandesc ca noi, totusi tendintele periculoase de cadere in extrema unei false si paguboase smerenii, a unei gandiri pietiste si a unei false evlavii,
ii fac sa fie indisponibili adevaratei misiuni, aceea de a lupta cu toata puterea impotriva duhului cumplit al ecumenismului care devoreaza madularele trupului Bisericii lui Hristos.
Caci zice dumnezeescul Hrisostom:
„Tu eşti vinovat încă şi prin aceea că numele lui Dumnezeu se huleşte; căci precum prin vederea faptelor celor bune numele lui Dumnezeu se cinsteşte, aşa prin descoperirea păcatelor El se defăima şi se necinsteşte. Pe lângă aceasta, pe omul pe care îl defaimi, prin defăimarea ta l-ai făcut mai fără de ruşine şi totodată mai învrăjmăşit asupra ta.
[…]
Deci să fugim, iubiţilor, de defăimări, şi să recunoaştem că patima defăimării este o cursă a Satanei şi o groapă plină de răutate şi de pândituri.
Căci diavolul pentru aceea ne-a împins la acest obicei rău, pentru ca noi să nu ne îngrijim de mântuirea sufletului nostru, iar ca răspunderea noastră să o facă mai mare.
Şi defăimarea nu numai pentru aceea este ceva rău, pentru că noi avem să dăm seamă despre fiecare cuvânt, ci şi pentru aceea că defăimarea ne răpeşte orice dezvinovăţire pentru păcatele noastre, făcându-le mai grele şi mai de osândit.
Cine critică cu amărăciune păcatele altora, acela nu are a aştepta nici o iertare pentru păcatele sale. Căci Dumnezeu ne va judeca nu numai după mărimea păcatelor noastre, ci şi după cum am judecat noi pe alţii. De aceea Hristos a zis: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” (Mt. 7, 1).
Aşadar, păcatul nostru în acea lume se va arăta nu numai aşa cum este el în sine, ci, prin judecata noastră cea aspră despre aproapele, el se va face mai grozav şi mai vrednic de osândă. Dimpotrivă, cel domol, cel iubitor de oameni, cel blând micşorează mărimea păcatelor sale.”
Nu ne mandrim, nu defaimam, ci cu dragoste ii indemnam sa cugete cat mai e lumina, si sa se desprinda din intunericul in care sunt trasi de schisma pregatita cu grija, in laboratoarele intunecate ale ecumenismului prezente peste tot, in BOR, in Ucraina, in Grecia, in Muntele Athos, sau la Constantinopol.
„Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu este împotriva noastră.”
„Semnul lipsei Harului dumnezeiesc va fi dacă vom lăsa să se infiltreze între noi demonii încrederii de sine iubitoare de conducere, ai complexelor de inferioritate și ai tuturor mișcărilor egoiste care și-au făcut apariția în oamenii cu care ne-am aflat în legătură, care s-au luptat mai înainte pentru credință, devenindu-ne dusmani, prin manifestarile acerbe schismatice,” marturiseste cu durere Parintele Nikolaos Manolis.
Multumesc mult pentru articol care a venit la momentul potrivit si puncteaza exact ce trebuie. Va doresc sa petreceti aceasta Duminica in pace, cu multe foloase duhovnicesti.
Sa fie blagoslovit cuvantul Sfintiei Voastre in vecii nesfarsiti, Cinstite Parinte Vasile!
Amin spun si doresc din toata inima Sfintiei Voastre, o seara frumoasa binecuvantata!