Înțeleg că antihriștii au trecut prin senat o lege cu țintă precisă, preoții și monahii falși. Episcopii nu? Nu, pentru că ei sunt componentă a sistemului antihristic, care are nevoie de ei pentru a-și implementa planurile satanist-globaliste.
1.Cine sunt antihriștii, în cazul de față? Sunt iudele autohtone, dezgustătoare, care fac orice pentru a sta cît mai sus pe piramida masonică, de unde trag toate foloasele necuvenite pentru a-și spori agoniseala pe care o vor lăsa cînd se vor duce în mormant. Sunt iudele dintre iudei, cei care pun la cale toată persecuția împotriva Bisericii lui Hristos, de la noi și din toată lumea ortodoxă. Sunt agenții infiltrați în Biserică, cu scopul precis de a o distruge din interior, acoperiți de veșminte episcopale, măscărici teatrali care joacă roluri în piese numite, bunăoară, Sfinte Liturghii.
2.Cine sunt falșii preoți și monahi, pasibili de ani grei de închisoare? Suntem noi, nebunii, care ne-am îngrădit de erezie și slujim lui Hristos Domnul cu slabele noastre puteri. Suntem noi, care am urmat calea Sfintelor Canoane și ne opunem sinodului tîlhăresc din Creta. Suntem noi, cei pe care agenții infiltrați, episcopii mincinoși ne socotesc în afara Bisericii, schismatici și sectari, pentru a-și ascunde îndărătul nostru ereziile pe care le introduc, hoțește, în trupul Sfintei Biserici. Suntem noi cei care atragem atenția asupra unui sinod corupt, – sfantul sinod – mincinos, fără autoritate, lipsit de vlagă duhovnicească. Pentru că am reliefat toate aceste fărădelegi și abuzuri, Poporul Dreptmăritor nu-i mai urmează. Suntem cei care am cerut, repetat și răspicat, ca homosexualii să plece din Biserică. Nu pleacă, pentru că sistemul antihristic i-a ales, pregătit, și impus tocmai pentru că sunt stăpîniți de patima sodomită. Prin aceasta, asupra Bisericii se atrag avalanșe de hule, cei care au o credință superficială alunecă ireversibil spre sectele neo-protestante.
3.Înțelegeți în ce situație ne aflăm. Citiți Cartea Proorocului Daniel. Leprele vremii au spus: Dacă nu-i găsim lui Daniel nicio pricină, cu toate acestea, îi vom afla lui una, în Legea Dumnezeului lui. Au scris o lege samavolnică ,,ca oricine s-ar ruga vreme de treizeci de zile altui om și dumnezeu, decît ție, rege, să fie aruncat în groapa cu lei’’.
Ce-a făcut Proorocul Daniel? N-a băgat în seama legea spurcată a păgînilor, la vremea cuvenită s-a întors cu fața spre Ierusalim și s-a rugat Dumnezeului Adevărului. Atunci au năvălit leprele asupra lui și l-au pîrît ca pe un călcător de lege. A fost aruncat în groapa cu lei, din care, cu vrerea Lui Dumnezeu, a ieșit nevătămat.
4.V-ați speriat de legea antihristilor votată de senatul antihristic? Întoarceți-vă cu fața spre Dumnezeu, rugați-vă Lui, și nu uitați că în mainile lui Dumnezeu sunt toate orînduielile lumii. Antihriștii vor pieri în adîncimile iadului, iar noi neputicioșii, să dea Dumnezeu Atotputenicul să ne sălășluim într-un colț de rai.
Presbiter Iovița Vasile
Cu o moarte suntem datori…
Fericiți cei ce de-acum mor în Domnul (Apocalipsa 14, 13)
Doamne ajuta, si sarut dreapta parinte Vasile! Stiti, ca v-am spus ca eram preagatita (si sunt) la voia Domnului si Dumnezeului nostru, fara nici o frica de moarte, pentru ca anul trecut am primit vestea ca aveam un cancer cumplit (cat un mar), dar Dumnezeu si Maica Domnului m-au adus inapoi la viata, cat vor crede ei ca este necesar. Traiesc cele mai frumoase zile, fara nici o durere, fara nici o suparare, doar cu Domnul si Dumnezeu nostru Iisus Hristos in mintea si inima mea, cu Maica Domnului si cu toti Sfintii, pe care-i rog intru trezvia a cat mai multi frati crestini. Am uitat, am iertat absolut tot ce mi-a fost facut rau de alti frati, rude…si ma rog pentru ei, neincetat.
Daca s-au intors vremurile prigoanei ortodocsilor, cu Dumnezeu ne vom pleca oricaror suferinte.
„FERICITI VETI FI VOI CAND VA VOR OCARI SI VA VOR PRIGONI SI VOR ZICE TOT CUVANTUL RAU IMPOTRIVA VOASTRA, MINTIND PENTRU MINE.”
Sfarsitul nostru sa fie cu Dumnezeu in noi si intru noi!
Cred că cei care au făcut acest pas, l-au făcut în perfectă conștientizare, îmbrăcând „cămașa morții”.
Ba mai mult, jumătate din minimul amenzii prevăzut de actul normativ se poate achita în termen de cel mult 15 zile de la dată înmânării sau comunicării procesului-verbal, iar pentru aceeaşi faptă nu se pot aplica două sau mai multe sancţiuni principale, repetate.
Așadar, curaj!
Doamne, ajută!
Intr-adevăr, trebuie să prindem curaj. Dumnezeu intervine cînd nu gîndești, prin metode negîndite de mintea omenească. Diavolul caută să înfricoșeze, să dea impresia că e mult mai puternic. E ca o vrabie, și dacă vrem, putem călca peste el, spunea Sfantul Ioan Gură de Aur.
Stați împotriva diavolului și el va fugi de la voi. Cu Dumnezeu înainte.
Binecuvantati, Parinte.
Va puteti imagina asa ceva
https://www.facebook.com/reel/1337615630636193
Apostați.
Cred că sunt greco-papistași romani.
Sărut mâna,părinte Vasile! Rugam pe Bunul Dumnezeu să ne ajute Să-L mărturisim până la capăt! Doamne ajuta!
Doamne ajută, așa să fie.