,,Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii. Ca în toate Bisericile Sfinţilor, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi legea. Iar dacă voiesc să înveţe ceva, să întrebe acasă pe bărbaţii lor, căci este ruşinos ca femeile să vorbească în biserică’’ (I Corinteni 14, 33-35).
,,Nu îngăduiesc femeii nici să înveţe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să stea liniştită. Că Adam s-a zidit întâi, apoi Eva’’ (I Timotei 2, 12-13).
În felul acesta, prin cuvânt Dumnezeiesc, statorniceşte Sfânta Scriptură menirea femeilor noastre ortodoxe în locaşurile sfinte. Interdicţia de a vorbi şi a învăţa în biserică nu este discriminatorie, cum ar zice feministele, sau îngrăditoare, cum li se pare unora. Nu trebuie să absolutizăm cele de mai sus. Femeile pot să cânte în biserică, în cor sau individual, şi ştim prea bine că o fac într-un mod inegalabil, angelic, aş spune. Femeilor li se îngăduie citească Sinaxarele şi Cazania, care cuprind cuvinte de învăţătură rânduite de Biserică. A rosti predici izvodite de mintea femeiască este cu desăvârşire oprit. Femeile au datoria sfântă de a-şi învăţa copiii şi nepoţii rugăciunile şi bunele rânduieli bisericeşti. În mănăstirile de vieţuitoare, părţii femeieşti i se îngăduie să intre în Sfântul Altar, dar numai cu binecuvântare şi în momentele absolut necesare săvârşirii Sfintelor Slujbe, cu mare grijă să nu se atingă de Sfânta Masă. Dacă se întâmplă un astfel de lucru nedorit, Sfânta Masă trebuie sfinţită din nou, cum se procedează în Bisericile slave.
În comunităţile rupte din trupul Sfintei Biserici, precum cele anglicane, protestante, reformate, cutezanţa şi nesăbuinţa omenească au înălţat femeia la rolul de ,,preot’’ sau ,,episcop’’! De fapt, le-au înjosit. Este o practică împotriva Sfintei Scripturi şi a Sfintelor Canoane. Cu toate acestea, ecumeniştii şezători în scaune episcopale ortodoxe vreau să ne unească cu aceşti rătăciţi ai istoriei.
Femeilor noastre din Biserică li se cere precauţie şi decenţă discretă, atunci când trec prin perioadele care le sunt specifice. Toate bunele rânduieli din Biserica noastră sunt cunoscute de cele mai multe femei credincioase, care le respectă fără a cârti, cu dragoste şi dăruire, căci împlinirea Poruncilor Dumnezeieşti aduce întotdeauna mulţumire sufletească.
Aş dori să reproduc un cuvânt aspru al Sfântului Ioan Gură de Aur, privitor la femeile care nu se află în buna rânduială statornicită de Dumnezeu. Aş dori ca niciuna dintre femeile din Biserica noastră să nu se potrivească cuvintelor Sfântului nostru drag.
,,Nu este nimeni pe pământ asemănător cu femeia cea rea de gură și nici o fiară nu este întocmai cu femeia cea înșelătoare. Cine este mai rău, între cele cu patru picioare, decât leul ? Sau ce este mai cumplit decât șarpele, dintre târâtoare. Și, totuși, nimic nu sunt toate acestea, față de femeia cea rea de gură. Și, mărturisește, despre cuvintele mele, chiar Înțeleptul Solomon, zicând: „Mai bine este a viețui cu leul împreună, sau cu șarpele în pustie, decât a trăi cu femeia cea rea de gură și certăreață”. Să nu socotești că Solomon a zis acestea fără de minte, pentru că, și din fapte, vei pricepe acestea. De Daniil, în groapă leii s-au rușinat, iar, pe dreptul Nabot, Isabela l-a ucis. Chitul pe Iona în pântece l-a păzit, iar Dalila, pe bărbatul său Samson, tunzându-l, l-a dat celor de alt neam. Balaurii și viperele se temeau de Ioan Botezătorul în pustie, iar Irodiada, la ospăţ, i-a tăiat capul. Corbii, pe Ilie, în pustie și în munte, îl hrăneau, iar Isabela, după darul cel de ploaie, pe Ilie la moarte hotărâse să-l dea. Și ce zicea ea: „Așa să-mi facă mie Dumnezeu și acestea să-mi dea mie, daca mâine, în același ceas, nu voi pune sufletul lui cu sufletul celor uciși”. Și, temându-se, Ilie a fugit, în pustie. Vai mie, Proorocul se teme de o femeie. Cel ce ploaia a toată lumea o purta pe limba sa și foc din cer a pogorât și morți a înviat. O, cât de rea este arma cea ascuțită a diavolului! Pentru femeie, Adam a fost izgonit din Rai. Pentru femeie, David cel blând s-a înșelat și l-a ucis pe Urie. Prin femei, diavolul l-a surpat pe Înțeleptul Solomon, aducându-l la călcare de Lege. Femeia cea fără de rușine nu se sfiește de nimeni; nici pe preot nu cinstește, nici de levit nu se rușinează, nici de prooroc nu se teme. O, ce răutate.
Femeia cea rea este mai rea decât toate răutațile. Daca este săracă, pe toți îi osândește. Sau, de are bogătie, pe toți îi ocărăște. Îndoită este răutatea și grea este viața, neîmblânzită este fiara. Eu am vazut vipere neîmblânzite, îmblânzindu-se, și lei și ursi și rinoceri domesticindu-se, dar femeia rea, niciodată nu se îmblânzește.
Mai bine este a bate fierul, decât a învăța pe femeia rea. Deci, să știți aceasta, că, cel ce are femeie rea, și-a luat plata pentru păcatele sale, pentru că femeia rea niciodată nu se smerește. Fiind pedepsită, se îndrăcește, lăudată, se înalță și nu știe sa păzească obiceiurile dragostei. Dumnezeului nostru slava, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin’’.
(Sfântul Ioan Gură de Aur –Proloage 20)
Presbiter Ioviţa Vasile
Să fie blagoslovit cuvântul Sfinţiei Voastre!
Extraordinară caracterizarea femeilor rele a dumnezeescului Hrisostom.
Cine oare nu s-a întâlnit in viaţa sa cu „femeia cea rea de gură”, care a lăsat în urma sa, de cele mai multe ori răni greu de vindecat în sufletul multora dintre noi?
Un subiect binevenit în contextul actual când haosul a acoperit lumea, năucind popoare la nivel global, când prigoana creştinilor cunoaşte cote alarmante pretutindeni, îmbrăcând cele mai variate forme, iar prestaţia femeilor ortodoxe din întreaga lume, ar trebui să se ridice la demnitatea şi nobleţea cu care au fost învrednicite de Cel Prea Înalt!
Să părasim bârfele, gelozia nedemnă, tonul ostentativ, vorbăria necontrolată prin care susţinem adevărul nostru cu orice preţ, invidia şi să punem stavilă gurii, cuvintelor desarte, să ascultăm glasul conştiinţei noastre, să nu căutam să terorizăm pe ceilalţi cu „dreptatea noastră”, cârpă lepădată în faţa Domnului.
Să ne adâncim mai mult în rugăciune, nu în dispute fără rost, mai ales cu Cinstitele feţe bisericeşti pe care le mâhnim cu atitudinea noastră de atotcunoscătoare în probleme teologice, mai ales în cele care privesc sfinţenia.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu, să ne ferim ca de foc, de muşcătura otrăvitoare a şarpelui viclean, care sădeşte în noi aceste ispite, stavilă în calea mântuirii atât de mult dorite.
Exemplul minunat pe care îl oferă Evangheliile, cunoscut de toată lumea, sunt Mironosiţele, femei curajoase, duioase, evlavioase, sensibile, pline de iubire faţă de Hristos Cel Răstignit şi Înviat, precum Maria Magdalena, Apostol al Învierii Domnului. De asemenea minunatul exemplu al femeii samarinence, care a primit cuvântul rostit de Însuşi Cuvântul Vieții și a devenit apostol pentru cei din neamul ei, a devenit sfânta muceniță Fotini, în timpul lui Nero, în Cartagina, fiind lumină pentru cei care ședeau în întunericul despărțirii de Dumnezeu.
Minunat descrie Sf.Luca al Crimeei, sufletul feminin printr-o adâncă cunoaştere medicală şi teologică a lui, zugrăvită într-una din predicile sale din vremea prigoanei bolşevice a credinţei ortodoxe:
(..)
„De ce S-a arătat Domnul mai întâi femeilor mironosiţe, iar nu Preacuratei Sale Maici? De ce nu S-a arătat Sfinţilor Săi Apostoli?
Pentru că Domnul cunoştea inima femeiască. Ştia că ea este extrem de sensibilă si plină de dragoste, atinge tot ce este măreţ, tot ce este tainic, tot ce este sfânt, mult mai uşor decât o fac inimile mai dure ale bărbaţilor, fiindcă acestora le este propriu să primească totul cu multă reflecţie, să creadă intâi de toate raţiunii minţii lor.
La femei nu este aşa. Ele nu reflectă atât de mult cum o fac bărbaţii. Acestea cuprind cu inimile lor curate toată dreptatea, tot adevărul rapid şi usor. Există două feluri de cunoaştere — cunoaşterea cu mintea şi cunoaşterea cu inima, acea cunoaştere cu inima pe care filosofii o numesc cunoaştere intuitivă. Cu inima se cunoaşte ce este mai important — ceea ce nu poate cunoaşte mintea. Inima este organul cunoaşterii superioare, a comuniunii noastre cu Dumnezeu, cu toată lumea nevăzută. Inima de femeie într-o măsură mult mai mare decât cea de bărbat dispune de această capacitate a cunoaşterii intuitive, a cunoaşterii nemijlocite, fără multe raţionamente. În aceasta constă marele avantaj al femeilor faţă de bărbaţi.
Anume de aceea bisericile noastre sunt pline de femei. Femeile, cu inima lor, se adresează mai uşor Domnului Iisus Hristos, mai uşor primesc si cunosc tot ce este sfânt. Mărire femeilor!
Astăzi este marea sărbătoare creştină a femeilor, zi în care în persoana sfintelor femei mironosiţe se preamăreşte si se preaînalţă inima femeiască. Există ziua de 8 martie dedicată femeilor. Dar ziua creştină a femeilor este mult mai importantă. De ce oare? Pentru că noi sărbătorim cel mai sfânt dintre toate drepturile omeneşti, pe care l-au primit femeile de la insuşi Domnul Iisus Hristos: dreptul tuturor femeilor la atingerea celei mai înalte demnităţi omeneşti, sfinţenia; dreptul la cea mai apropiată prietenie cu Domnul Iisus Hristos, dreptul de a fi înălţate mai presus de orice. Pentru că, spuneţi-mi, cine este mai mare decât sfintele muceniţe, decât cea întocmai cu Apostolii Maria Magdalena sau Nina, luminătoarea Georgiei? Cine este mai înaltă decât ceata cuvioaselor femei?
Ele sunt vârful demnităţii omeneşti. Și această demnitate au primit-o femeile astăzi în persoana femeilor mironosiţe.
(..) Sfintelor femei mironosiţe trebuie să le urmeze toate femeile creştine, trebuie să meargă pe aceeaşi cale pe care au mers mironosiţele — pe calea celei mai fierbinţi supuşenii, celei mai pline de abnegaţie iubiri faţă de Domnul Iisus Hristos.
Toate femeile care trăiesc în prezent trebuie să ia exemplu de la sfintele femei mironosiţe, care I-au slujit Domnului cu tot ce-au putut — cu grija de El cu munca lor, cu dragostea fierbinte.(..)
Mergeţi pe calea sfintelor femei spre Hristos, mergeţi după sfintele femei mironosiţe — si veţi ajunge acolo unde se bucură şi ele cu bucurie veşnică fără sfârşit!”
Mila Ta, Doamne, să acopere mereu toate păcatele şi ruşinile noastre, ajută-ne să ne vindecăm şi dăruieşte-ne nouă mântuirea, după slavită Voia Ta!
Amin
*Sfantul Luca al Crimeei, Predici, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009