Hristos a Înviat
Astăzi prăznuim ziua Sfântului Apostol Toma. De a cărui îndoială ne amintim adeseori. Într-adevăr, el este cel care a pus la îndoială vestea dată de ceilalți Apostoli: „Hristos a Înviat! Noi L-am văzut!”.
Însă Toma nu a fost de felul lui un îndoielnic, nici nu a rămas “necredincios“ plenitudinii Revelației Divine în Hristos. Să ne amintim doar episodul când Apostolii și Domnul au auzit de boala lui Lazăr, când Hristos le-a spus: „Să ne întoarcem în Ierusalim”. La care ceilalți i-au replicat: „Dar iudeii vor să te omoare. Cum să ne întoarcem?” Doar Apostolul Toma a spus: „Să mergem și noi, să murim cu El”.(Ioan 11, 16). El era pregătit a fi nu doar un ucenic în cuvânt, nu doar un discipol care își urmează Învățătorul, ci unul care își pune viața sa împreună cu El, ca pentru un prieten – și asemenea unui prieten. Deci, să nu uităm mărinimia, credincioșia și integritatea lui Toma.
Dar ce s-a întâmplat atunci după Învierea lui Hristos, când ceilalți Apostoli i-au spus (lui, care nu fusese prezent) că L-au văzut pe Domnul înviat? De ce nu a acceptat vestirea lor? De ce s-a îndoit? De ce a spus că are nevoie de dovezi – dovezi palpabile? Pentru că Toma a văzut în spusele lor bucuria că Hristos nu murise, că El era viu, că biruința fusese dobândită; dar, cu toate acestea, ei erau aceiași oameni. Nu a văzut în ei nicio diferență. Erau aceiași oameni pe care îi știa– doar că bucuria luase locul fricii. Și Toma afirmă : „Dacă nu voi vedea cu ochii mei, dacă nu voi cerceta eu însumi Învierea, nu pot să vă cred”.
Oare nu același lucru pot să îl afirme și cei care ne întâlnesc pe noi? Și noi am vestit Învierea lui Hristos cu câteva zile în urmă – hotărât, sincer, cu toată încredințarea. Și noi credem în Înviere cu toată ființa… Dar, cu toate acestea, când oamenii ne întâlnesc – în casele noastre, pe stradă, la locurile noastre de muncă, oriunde – oare nu zic, la rândul lor: Ce au oamenii aceștia? Ce s-a întâmplat cu ei? Apostolii Îl văzuseră pe Domnul înviat, însă Învierea nu devenise încă o parte a experienței lor personale. Nu ieșiseră încă din moarte întru viața cea veșnică. La fel și noi. Doar Sfinții… doar vederea lor lasă impresia că mesajul pe care îl transmit este un adevăr.
De ce mesajul nostru rămâne neauzit? Pentru că noi vestim, dar nu suntem. Ar trebui să fim atât de diferiți față de cei care nu au experiența Domnului Celui Viu și Înviat (Cel ce ne-a împărtășit Viața Sa, Cel ce ne-a trimis Duhul Său Cel Sfânt), precum o persoană vie este diferită față de o statuie, cum spune CS Lewis. O statuie poate fi frumoasă, magnifică, glorioasă și sublimă – însă rămâne o piatră. O ființă umană poate să fie mult mai puțin, în prezența sa exterioară – dar este vie, este o mărturie a vieții.
Așadar, să ne examinăm și să ne punem întrebarea unde ne aflăm. De ce oamenii care ne întâlnesc nu sesizează că noi suntem de fapt membre ale lui Hristos Celui Înviat, temple ale Duhul Sfânt? De ce? Fiecare va trebui să răspundă la această întrebare în mod personal. Să ne examinăm fiecare și să fim pregătiți să răspundem înaintea propriei conștiințe și să facem ceea ce este necesar pentru a ne schimba viețile; în așa fel, încât oamenii care ne întâlnesc să poată afirma: Nu am mai întâlnit un astfel de om… Există ceva în el ce nu am mai întâlnit la nimeni altul. Ce este oare?… Iar noi să putem răspunde: Este Viața lui Hristos, care vibrează în noi. Noi suntem mădularele Sale. Este Viața Duhului Sfânt, care sălășluiește în noi. Noi suntem templul său.
Amin.
(Mitropolitul Antonie de Suroj-PREDICI)
Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi
Adevărat A Înviat!🙏
Ma bucur intotadeauna cind sunteti prezenta pe blog.
Vă citesc cu drag! Doamne ajută! Să fiți sănătos și multă vreme între noi! 🤗
Dialogul dintre Hristos și diavolul în iad – Maica Christofora
Maica Christofora (+2019), Monahie a Mănăstirii Sfântul Kendeas (Cipru) ne istorisește cum Mântuitorul Hristos a coborât cu adevărat în Hades și a călcat moartea prin moarte. Ea povestește dialogul dintre Hristos, diavol și profeții din Vechiul Testament.
Ce s-a întâmplat după ce Hristos a spus „Săvârșitu-s-a!”
„Maică, ai putea să ne spui ce s-a întâmplat imediat după ce Hristos a spus„Săvârșitu-s-a!”
„Da! De îndată ce a spus: „Săvârșitu-s-a!”, a avut loc un mare cutremur. 120 de morminte s-au deschis și 120 de morți au fost înviați. Soarele și-a ascuns razele și a existat întuneric fără lună, fără stele, un întuneric profund de la a 3-a până la a 9-a oră … de la 6 până la a 9-a oră … 3 ore.
120 de morți au fost înviați din mormintele lor, au primit învierea desăvârşită și au apărut familiilor lor și au stat de vorbă cu ei timp de 40 de zile, 40 de zile și nopți.
Printre acești oameni morți s-a aflat Sfântul Simeon, primitorul de Dumnezeu-care l-a circumcis pe Hristos.
Poporul lui Dumnezeu, familia Sfântului Simeon, primitorul de Dumnezeu, și-a notat mărturia prin care a descris modul în care Hristos a vizitat iadul în timp ce Simeon, el însuși, era prezent în iad. El a spus: „Am auzit trei lovituri. Era Domnul. Și El bătea ca un mare și nobil Domn care dorește ca cei dinăuntru să-I deschidă iadul . Deși, El Însuși putea să deschidă Hadesul ca Împărat, le cerea celor dinăuntru să-I deschidă. ”
Și a spus „Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul Slavei.”[1]
Până în acel moment, ușile care erau veșnic încuiate, ar fi trebuit să fie larg deschise în fața Împăratului Slavei care vizitează iadul și totusi ușile erau închise înaintea Lui. În spatele ușilor Iadului se afla însă Diavolul. Toți ceilalți demoni îl părăsiseră și îl lăsaseră singur.
Diavolul nu a plecat. Și el a răspuns:
„Cine este acesta Împăratul Slavei? ”
„Cine ești Tu pentru a te numi„Împăratul Slavei”? Nu Te cunosc. Nu deschid ”.
Hristos a repetat cuvintele încă o dată și Diavolul a repetat și el: „Cine este acesta Împăratul Slavei?”
A treia oară, după ce Diavolul a vrut să știe cine este acest Împărat al Slavei, Hristos a răspuns astfel:
„Domnul puterilor, Acesta este Împăratul Slavei.” și imediat Diavolul a fugit, ușile au căzut de la sine și a intrat Împăratul, Creatorul lumii, Lumina lumii, Bucuria celor care Îl așteptau în Iad.
Profeții profețeau că Mesia este aproape. Dar când Sfântul Ioan Înaintemergătorul i-a întâlnit [a spus]:
„Bucurați-vă, a venit Mesia! Eu am fost cel care L-a botezat! ”
Apoi, Sfântul Simeon s-a dus și le-a spus „Eu am fost cel care L-am circumscris”. Sfântul Ioan Înaintemergătorul s-a dus și le-a spus „Eu am fost cel care L-a botezat”.
Și ei așteptau de multă vreme ca El să apară și să-i salveze din întunericul necuprins al iadului. De îndată ce glasul lui Dumnezeu a fost auzit, lumina Sa a strălucit mai mult decât [lumina] soarelui, Hadesul s-a umplut de lumină, bucurie, speranță și Hristos a strigat:
„Unde sunt Primii Oameni [„ OΙ ΠΡΩΤΟΠΛΑΣΤΟΙ ”]*, toată lumea s-a repezit la El.
Protopărinţii noştri, Profeții, Sfântul Ioan Înaintemergătorul, Sfântul Simeon. Și Înălțarea a început.
El a spus: „Toți cei care cred în Mine, să se apropie de Mine ca să-i duc în Rai”.
Unii au rămas [în urmă] care nu au crezut deoarece erau diabolici, nevrednici fără pocăință. Dumnezeu nu i-a luminat. Unii au fost lăsați în iad, fățarnicii, dușmanii lui Dumnezeu … dar cei mai mulți dintre ei – care timp de 5000 de ani au fost adunați în iad – cei mai mulți au crezut în Hristos și El a poruncit „miliardelor de cete îngerești” să curețe sufletele cu sângele pe care L-a vărsat pe cruce. O picătură de sânge a fost suficientă pentru a curăța sufletele care au fost timp de 5000 de ani închise în iad.
Sufletele se înălțau la cer cu bucurie că erau eliberate de întuneric și iad și acum mergeau în rai.
Acestea le-a spus Sfântul Simeon familiei sale cu care a fost în legătură timp de 40 de zile. Și nu doar Simeon, ci toate cele 119 suflete care spuneau același lucru și erau bucuroase povestind biruința Învierii lui Hristos.
Avem dovezi concrete despre Sfinții care au fost martorii Învierii și au mărturisit aceasta … Acesta este motivul pentru care Apostolii au spus „Am viețuit împreună cu Fiul lui Dumnezeu. L-am văzut, L-am auzit, am mâncat cu El, nu putem nega ceea ce am văzut și am auzit. El este Fiul lui Dumnezeu.
Sfântul Ioan Teologul spune: „La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu, iar Cuvântul era Dumnezeu”.[2]
„Cei care au crezut în Hristos sunt biruitorii lumii. Ai învins lumea!.
Nu-ți fie frică! Toți cei care au crezut în Hristos sunt copii ai lui Dumnezeu și copiii lui Dumnezeu nu au de ce să se teamă … ”
Așa cum a spus Domnul: „Da, ei vă vor prigoni din cauza Mea, dar nici un fir de păr din capul vostru nu se va pierde”.[3]
Te voi salva, te voi lua cu Mine în cer și te vei bucura acolo veacuri de veacuri.
Nu acceptăm deformarea credinței noastre! Suntem Creștini Ortodocși și vom rămâne Ortodocși până la moartea noastră. Credem că cerul a fost deschis după Răstignirea lui Hristos și El primește toate sufletele care sunt în lume și pleacă, dar care nu merg în iad pentru că cred în Hristos, fac ascultare de Evanghelie și nu vor muri a doua moarte, adică moartea sufletească, adică să meargă în iad.
Pentru aceasta, Hristos spune: „Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?”.[4]
http://otelders.org/spiritual-mothers/the-dialogue-between-christ-and-the-devil-in-hell-mother-christofora/
N.m.:
*Protopărinţii noştri
[1] ps.23
[2] Ioan 1;1
[3]Matei 10;22,30
[4]Ioan 11;26
Înţelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean şi nu sălăşluieşte în trupul supus păcatului.
SFÂNTUL PORFIRIE
Inima voastră să fie simplă, nu cu două feţe şi nesinceră; bună, iar nu vicleană şi interesată. Sufletul simplu şi bun este căutat de toţi, toţi se odihnesc întru el, se apropie de el fără teamă, fără bănuieli. Acest suflet trăieşte cu pace lăuntrică şi este într-o relaţie bună cu toţi oamenii şi cu întreaga zidire.
Cel bun, cel bun şi frumos, care nu are gânduri viclene, atrage harul lui Dumnezeu. Întâi de toate, bunătatea şi simplitatea atrag harul lui Dumnezeu; sunt temeiurile pentru ca Dumnezeu să vină şi să-Şi afle locaş în noi. Dar cel bun trebuie să cunoască şi vicleniile diavolului şi ale oamenilor, deoarece mult se va chinui.
În Sfânta Scriptură cuvântul lui Dumnezeu ne vorbeşte limpede despre simplitate şi delicateţe: Iubiţi dreptatea, judecători ai pământului; cugetaţi drept despre Domnul şi căutaţi-L cu inima smerită.
Căci El Se lasă găsit celor care nu-L ispitesc şi Se arată celor care au credinţă în El. Într-adevăr, cugetele viclene depărtează de Dumnezeu, şi puterea Lui, când Îl ispiteşti, mustră pe cei fără de minte. Înţelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean şi nu sălăşluieşte în trupul supus păcatului (Înţelepciunea lui Solomon 1, 1-4). Simplitate şi bunătate. Asta-i totul, pentru a dobândi harul dumnezeiesc. Câte taine se ascund în Sfânta Scriptură!
Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 235-236
Planurile totalitare ale slugilor antihristice prin care toți oamenii să devină supuși exemplari ai statului polițienesc, sunt pe cale să se înfăptuiască. Oamenii care acceptă vaxinul sunt complici la cea mai mare farsă din istoria omenirii.
Avocat Gheorghe Piperea dixit
Imunizarea nu este același lucru cu înțeparea cu un ser experimental, care „asigură” forme ușoare ale bolii și o rată mai redusă de infectare. A pune semnul egal între cele două operațiuni nu numai că este un colosal fake news prin omisiune, e și (mai ales) un eșec al logicii formale și al științei medicale, impus de propagandă.
După definiția din DEX, sensul medical al cuvântului „imunizare” este acela de proces prin care un organism devine nereceptiv la o boală microbiană, în urma unui tratament sau a faptului că a avut în trecut o asemenea boală.
Certificatele, pașapoartele sau adeverințele „verzi”, care se vor emite pentru a permite omului contemporan să circule „liber”, dar marcat corespunzător, ca un bun reprezentant al turmei, conțin un fals evident – nu atestă că titularul este imun la boala microbiană pe care o combate (teoretic) poțiunea experimentală, cu excepția cazului în care a trecut printr-o asemenea boală.
Înțeparea cu zisa poțiune experimentală nu respectă definiția din DEX, fiind contrazisă chiar de prospectele de punere pe piață și de datele/informațiile oficiale.
O imunizare reală, în sensul medical al termenului, s-a obținut, de exemplu, prin vechile formule, pe care statul sau sistemul sanitar ni le-au administrat când eram copii* pentru a ne feri de poliomielită, difterie, tuberculoză sau tetanos, dar nu și cele contra gripei.
Fact-checkers să pună mâna pe carte și să verifice faptele, înainte de a-i eticheta pe alții drept conspiraționiști. La fel și teoreticienii/practicanții complicității la planurile totalitare ale autorităților.
*până prin anii `60 ai secolului trecut, imunizarea în masă nu a existat; mai mult chiar, la mine, la țară, marea majoritate a celor din generația părinților și bunicilor mei nu s-a înțepat niciodată în vederea imunizării – nu existau dispensare sau medici pentru așa ceva; de aceea, și povestea conform căreia, în lipsa imunizării prin înțeparea cu seruri preventive, nu am fi trăit azi, sau că numai datorită înțepării lumea are azi o speranță de viață de 70-80 de ani, e un fake news; în realitate, lumea trăiește mai mult (nu și mai bine) din motive de igienă personală, canalizare, colectare sistematică a deșeurilor, căi rapide de comunicație, șanse mai mari de a ajunge mai repede și mai des la medic/spital, acces relativ facil la medicamente și la servicii sanitare (pe vremurile „comuniste”, gratuit, pe vremurile „capitaliste”, plătit din greu, cu CASS) și, desigur, mulțumită politicilor de sănătate publică anterioare anului 2020 (ceea ce trăim acum fiind cea mai mare farsă din istorie, și nu politici de sănătate publică)
Faceți cunoștință cu sintagma “teoria complicității”.
Sub un regim care s-a dovedit de mult a fi rezultatul unui plan, urmat cu mai mult sau mai puțin succes de prostocrați și de vătafii lor, conspirația nu mai este o teorie, ci un fapt. La polul opus se situează complicitatea populației cu regimul, fără de care nu ar rezista nicio tiranie de lungă durată.
Teoria complicității nu e doar opusă “teoriei conspirației”, ci exprimă realitatea oricărui regim totalitar. Complicitatea majorității populației la crimele, delictele, fraudele și minciunile regimului, comise “pentru siguranța” noastră, alături de frica endemică a aceleiași majorități de pisicile negre arătate permanent (boli, teroriști, conspiraționiști, sancțiuni, apartheid și șomaj pe motive sanitare), sunt amestecul esențial al combustibilului motorului, iar blamul public asupra liber-cugetătorilor este aditivul care îi asigură viață lungă și protecție contra ruginei.
Uneori, însă, motorul se gripează și ia apă. Iar apa încă nu e în proprietatea sponsorilor economici ai totalitarismului.
“teoreticianul complicității (substantiv) = o persoană care acceptă fără crâcnire narativul politic al zilei și consumă știrile oficiale livrate pe canalele principale și care se supune religios fricii iraționale, blamând public liber-cugetătorii”
“consimțământul fabricat = voința de achiziție a unui produs, a unei ideologii, a unui scenariu, a unei simulări a realității, implantată artificial în inconștientul individual și chiar în subconștientul colectiv, de profesioniștii manipulării”
Notă – mai nou, fabricarea consimțământului se asigură cu ajutorul algoritmilor care fabrică “produse predictive” din surplusul comportamental rezultat din colectarea permantă a datelor noastre cu caracter personal”, care au ajuns nu numai să ne cunoască mai bine decât ne cunoaștem noi înșine, dar și să ne dicteze cum să trăim și să simțim – liberul arbitru fiind în pericol de dispariție.
De tine depinde ca mintea ta să fie liniştită
Să nu stai fără lucrare nicio clipă. În fiecare moment să te cercetezi, să te supraveghezi pe tine însuţi, să vezi dacă eşti în regulă. Dacă eşti un monah silitor şi nevoitor, te vei cerceta pe tine însuţi să vezi cum ţi-ai petrecut ziua.
Un bolnav nu este supravegheat numai de medic, ci şi el însuşi se cercetează pe sine, să vadă dacă merge spre mai bine sau nu cu acele medicamente pe care i le-a dat medicul. Nu stareţul te va urmări pas cu pas, ci tu însuţi trebuie să te urmăreşti pe tine însuţi. De multe ori l-am întrebat pe bătrânul Iosif cum a ajuns la această stare duhovnicească. Şi mi-a răspuns:
„M-am adâncit foarte mult în cunoaşterea de sine. Ce eşti tu? Nici măcar un vierme nu eşti. Nimic. A venit harul, te-a ridicat şi ai devenit înger. A plecat harul, iarăşi te-ai întors la starea ta de mai-înainte.
De tine depinde ca mintea ta să fie liniştită.
Numai de tine depinde şi nu de ispititorul care vă atacă, nici de comportamentul împreună-nevoitorului vostru, al fratelui din obştea voastră. Tu însuţi vei fi pricina mântuirii sau osândirii tale. De tine depinde. Când tu îţi doreşti mântuirea şi te sileşti pe tine însuţi, le vei dobândi pe toate prin rugăciune”.
Ieromonah Iosif Aghioritul, Starețul Efrem Katunakiotul, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2004, pp. 203-204
Cuvânt despre cruce
Cuviosul Părinte Arsenie Papacioc
“Să iubim crucea lui Iisus, ea ne va ajuta să iubim crucile noastre.
La început, primii călugări nu aveau altă bibliotecă decât o mare cruce în jurul căreia se adunau să se roage şi să mediteze, apoi plecau la treburi mari.
Ascultaţi, luând o cruce în mână, ce-ţi spun spinii, cuiele, sângele dumnezeiesc?
Alexandru cel Mare a întrebat odată un înţelept:
“Cum poate deveni omul asemenea lui Dumnezeu?”.
Înţeleptul a răspuns: “Atunci când omul face ce poate face numai Dumnezeu.”
“Şi ce poate face numai Dumnezeu?” “Să iubească pe duşmanul său.”
Iată crucea care împacă toate vrăjmăşiile!
Că cine-şi ţine limba să nu înjure, mâna să nu lovească şi inima să nu urască, acela ştie să poarte crucea asemenea Domnului Iisus, şi acela se consideră că mântuieşte lumea asemenea Domnului răstignit.
Voi însă, femei a căror onoare este în mod inseparabil unită cu pudoarea şi cinstea, păstraţi-vă cu cinste gloria voastră şi nu lăsaţi în vreun fel să se păteze curăţenia reputaţiei.
Misiunea bărbatului este de a agonisi, a femeii de a cheltui în mod raţional. Că un proverb românesc spune: “mai mult poate să care femeia cu poala din casă decât aduce bărbatul cu carul”.
Casa şi averea le moştenim de la părinţi, dar o nevastă înţeleaptă este un dar de la Dumnezeu.
Vedeţi că fiecare clipă vă poate oferi un prilej binecuvântat sau chiar unic pentru a vă arăta nobleţea voastră de slujitori alături de îngeri.
Să ştiţi să iertaţi şi pe faţă şi în ascuns. Trebuie să daţi valoare timpului acestuia, singurul, absolut singurul pe care îl avem. Iertarea, nimic nu va zgudui ca iertarea, atunci când cineva se aşteaptă, după fapta lui rea, la pedeapsă.
Domnul să vă dea putere împotriva întristărilor. Să vă dea un dor în inimă, singur numai pentru El, să puteţi iubi pe toţi în lume şi să jertfiţi de-asemenea.
Totul este să ai inima prezentă şi un zâmbet ascuns în ea.
Primiţi ca nişte oameni divini orice lovitură.
Oamenii buni vă ajută la mântuire mult, dar cei răi şi mai mult, răbdaţi-i fără necaz. Toate veacurile au fost pline de duşmani, dar duşmanii din veacul acesta au umplut cerul de sfinţi.
Este de netăgăduit, dragostea este un mister inexplicabil şi dincolo de cei care o fac dezgustătoare şi o depravează, dincolo de toată infamia în care e târâtă, ea este o lege divină la fel de puternică şi tot atât de neînţeleasă ca aceea care aşează soarele pe cer.
Să uiţi dragostea ta, dar cel puţin să nu uiţi că ea mai există pe lume şi în cer. Să negi ceea ce a fost bine în tine, dar să nu ucizi ceea ce poate a mai rămas.
Cât de mult vor să fie iubiţi cei care spun că nu mai iubesc. Să iertaţi din toată inima pe aceia care v-au pus, prin loviturile lor, cunună frumoasă pe capul vostru.
Aşa zişii fericiţi ai lumii acesteia cred că nu au să aibă niciodată nevoie de Hristos. Ei se tem de o moarte nefericită, dar nu se tem să ducă o viaţă păcătoasă. Însă cine îi poate asigura că nu vor muri pe loc loviţi de trăznet, de gută ori de o năpădire de sânge?
Deci, cea mai mare atenţie daţi-o sufletelor voastre.
Iar eu mă rog Domnului să îndrepteze inimile voastre spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos.”
Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie Papacioc, roagă-te Domnului Hristos, pentru noi păcătoşii! Amin
Arhim. Arsenie Papacioc- Scrisori către fiii mei duhovniceşti
Mănăstirea Dervent
Constanţa
2000