,,Să iubim Crucea lui Iisus, ea ne va ajuta să iubim crucile noastre. La început, primii călugări nu aveau altă bibliotecă decât o mare cruce în jurul căreia se adunau să se roage şi să mediteze, apoi plecau la treburi mari. Ascultaţi, luând o Cruce în mână, ce-ţi spun spinii, cuiele, sângele dumnezeiesc?
Alexandru cel Mare a întrebat odată un înţelept: ,,Cum poate deveni omul asemenea lui Dumnezeu?” Înţeleptul a răspuns: ,,Atunci când omul face ce poate face numai Dumnezeu”. ,,Şi ce poate face numai Dumnezeu?” ,,Să iubească pe duşmanul său”. Iată Crucea care împacă toate vrăjmăşiile! Că cine-şi ţine limba să nu înjure, mâna să nu lovească şi inima să nu urască, acela ştie să poarte Crucea, asemenea Domnului Iisus, şi acela se consideră că mântuieşte lumea, asemenea Domnului răstignit.
Voi însă, femei a căror onoare este în mod inseparabil unită cu pudoarea şi cinstea, păstraţi-vă cu cinste gloria voastră şi nu lăsaţi în vreun fel să se păteze curăţenia reputaţiei. Misiunea bărbatului este de a agonisi, a femeii de a cheltui în mod raţional. Că un proverb românesc spune: “mai mult poate să care femeia cu poala din casă decât aduce bărbatul cu carul”. Casa şi averea le moştenim de la părinţi, dar o nevastă înţeleaptă este un dar de la Dumnezeu.
Vedeţi că fiecare clipă vă poate oferi un prilej binecuvântat sau chiar unic pentru a vă arăta nobleţea voastră de slujitori alături de îngeri. Să ştiţi să iertaţi şi pe faţă şi în ascuns. Trebuie să daţi valoare timpului acestuia, singurul, absolut singurul pe care îl avem. Iertarea, nimic nu va zgudui ca iertarea, atunci când cineva se aşteaptă, după fapta lui rea, la pedeapsă. Domnul să vă dea putere împotriva întristărilor. Să vă dea un dor în inimă, singur numai pentru El, să puteţi iubi pe toţi în lume şi să jertfiţi de-asemenea. Totul este să ai inima prezentă şi un zâmbet ascuns în ea.
Primiţi ca nişte oameni divini orice lovitură. Oamenii buni vă ajută la mântuire mult, dar cei răi şi mai mult, răbdaţi-i fără necaz. Toate veacurile au fost pline de duşmani, dar duşmanii din veacul acesta au umplut cerul de Sfinţi. Este de netăgăduit, dragostea este un mister inexplicabil şi dincolo de cei care o fac dezgustătoare şi o depravează, dincolo de toată infamia în care e târâtă, ea este o lege divină la fel de puternică şi tot atât de neînţeleasă ca aceea care aşează soarele pe cer. Să uiţi dragostea ta, dar cel puţin să nu uiţi că ea mai există pe lume şi în cer. Să negi ceea ce a fost bine în tine, dar să nu ucizi ceea ce poate a mai rămas. Cât de mult vor să fie iubiţi cei care spun că nu mai iubesc. Să iertaţi din toată inima pe aceia care v-au pus, prin loviturile lor, cunună frumoasă pe capul vostru.
Aşa zişii fericiţi ai lumii acesteia cred că nu au să aibă niciodată nevoie de Hristos. Ei se tem de o moarte nefericită, dar nu se tem să ducă o viaţă păcătoasă. Însă cine îi poate asigura că nu vor muri pe loc loviţi de trăznet, de gută ori de o năpădire de sânge? Deci, cea mai mare atenţie daţi-o sufletelor voastre. Iar eu mă rog Domnului să îndrepteze inimile voastre spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos”.
Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie Papacioc, roagă-te Domnului Hristos, pentru noi păcătoşii! Amin.
(Arhim. Arsenie Papacioc- Scrisori către fiii mei duhovniceşti, Mănăstirea Dervent, Constanţa, 2000)
Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi
Orice lacrimă ce-ţi va fi dăruită de recunoştinţa săracului, va străluci pentru tine dincolo de mormânt.
Orice lacrimă pe care săracul o va vărsa silit de răceala şi asuprirea inimii tale faţă de el, va cădea pe sufletul tău ca o picătură de foc înaintea scaunului lui Dumnezeu.
Caută mila lui Dumnezeu prin milostenie către săraci!
Spunem către săraci: „Îţi va da Dumnezeu!”. Dar tu procedezi fără judecată, dacă te porţi astfel cu fratele tău care se află în nenorocire. Dumnezeu ţi-l trimite pe sărac la tine, iar tu îl trimiţi înapoi la Dumnezeu? Dumnezeu îi va da, negreşit; dar vorba e să-i dai tu negreşit. El va da săracilor, dar o să-ţi dea El ţie Mila Sa?, căci tu ai infinit mai mare nevoie decât săracul de milostenia ta.
Dumnezeu nu părăseşte pe nimeni, dar tu trimiţi de la tine pe sărac – te-ai abătut de la cinstea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu şi ai depărtat darul Lui de la tine.
Iubeşte-i pe săraci, pentru că prin ei o să afli şi tu mila lui Dumnezeu pentru tine.
Îndestulează-i pe săraci. Ei îţi vor face milostiv pe Judecătorul.(Sfântul Nil Sinaitul)
Împarte bunătăţile pământeşti altora, dacă vrei să guşti bunătăţile cereşti.
Când ni se dă prilejul să arătăm milă faţă de alţii, însemnează că s-a revărsat mila lui Dumnezeu peste noi.
Oare nu este cea mai mare milă din partea lui Dumnezeu că nouă tuturor ne este îngăduit să răscumpărăm păcatele noastre prin milostenie?
Apa are însuşirea să spele noroiul de pe trup, iar milostenia să nimicească murdăriile sufleteşti. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
„Veniţi de moşteniţi Împărăţia lui Dumnezeu”, va spune Domnul celor milostivi – nu pentru că n-aţi greşit, ci pentru că prin milosteniile voastre v-aţi curăţit păcatele.
Leacul milosteniei nu e de mică importanţă, îl poţi pune la toate rănile.
Balsamul pe care-l vărsăm pe inima plină de răni a aproapelui, o întăreşte şi pe a noastră.
Extras din „Gânduri -Părintele Arsenie Boca
Cuvinte duhovniceşti din Săptămâna Luminată”
O întrebare arzătoare care de mulţi ani rămâne prezentă în gândurile noastre:
De ce nu sunt canonizaţi mucenicii din închisorile comuniste?
Această teamă a lor în a-i slăvi pe mucenicii din închisori arată cât de slabi şi de neputincioşi sunt. Până la ora aceasta se tem ca nu cumva să învieze. Aveţi piatră? Aveţi stânci? Puneţi pe mormântul lor şi îl păziţi cu străji puternice, ca să nu se mai audă în veac de existenţa lor. Dar, în ciuda tuturor eforturilor de a sta împotriva sângelui mucenicesc, vor rămâne neputincioşi în faţa adevărului, iar nedreptăţile săvârşite asupra neamului nostru se vor întoarce asupra neamului şi familiilor lor. Ororile săvârşite de aceşti agenţi ai ateismului, ai satanei, apasă pe conştiinţele lor şi ale familiilor lor, încât putem spune că sunt nişte oameni maltrataţi moraliceşte.
Vina de altfel o purtăm şi noi, pentru că am fost surzi la durerile şi strigătele mucenicilor din închisori, după cum surzi suntem şi azi, încât nici preotul nu pomeneşte nimic la parohia lui de existenţa acestor martiri şi sfinţenia lor. Preotul de azi e surd şi la strigătul omului sărac, care nu mai are bani nici pentru o bucată de pâine, pentru că statul român l-a înglodat în biruri şi datorii.
De aceea, martirii nu se plâng. Martirii se proslăvesc. Lor ne rugăm să mijlocească pentru noi în faţa Tronului ceresc.
Aşa se proslăvesc la noi sfinţii mucenici: prin batjocură, prin prigoană, prin trudă şi prin suferinţă. Nu poate dăinui un neam fără eroi, fără sfinţi. Şi noi să fim atenţi la educaţia pe care o facem copiilor, ca ea să fie în spiritul neamului din care facem parte.
Ce e neamul? Neamul este tatăl meu, este fratele meu, mama mea, vecinul meu, comuna mea, judeţul meu şi toate la un loc formează neamul. Formaţi copiii îi duhul acesta creştin, să poată dărui, nu numai să ia!
Iar faptul că la noi nu sunt canonizaţi este lesne de înţeles. Dacă ar recunoaşte sfinţenia lor, ar însemna să recunoască toată baza lor de minciuni, se prăbuşesc cu totul. Ei supravieţuiesc numai prin minciuna aceasta permanentă.
Dar prin martirii Bisericii trăieşte Ortodoxia şi va trăi. Cu cât mai mult sunt denigraţi şi osândiţi şi după moarte, cu atât mai mult ei vor rămâne mai vii în faţa poporului nostru. Ei sunt oricum canonizaţi nu numai prin evlavia poporului român, ci şi a altor popoare ortodoxe.
Sfântul sau martirul este eroul neamurilor. Nu ne interesează pe noi coloratura lui politică. El nu este omul mărginit
– în România, ori în Spania, ori în Franţa
– el este omul care depăşeşte graniţele valorilor. E interesant că avem sfinţi în secolele XIV, XV, XVI, XVII, dar de ce să nu ne scoatem în evidenţă şi mărturiile actuale, mai recente?
Sigur, e mare lucru să canonizăm pe Varlaam Mitropolitul, dar ceilalţi de ce să stea nebăgaţi în seamă?
Poate toată sărăcia şi mizeria în care trăim noi astăzi, lucru pentru care ne urăsc celelalte popoare, este tocmai pentru că trecem cu indiferenţă pe lângă trupurile martirilor români. Până şi catolicii îşi canonizează mai repede sfinţii.
Asta nu împrumută ecumeniştii noştri? Când vrem să canonizeze un sfânt, pe noi trebuie să ne intereseze dacă harul lui Dumnezeu a lucrat sau nu în acel suflet. Nu! Pe noi ne interesează mai întâi ce culoare politică a fost, dacă ne convine sau nu. De exemplu, despre Părintele Ilie Lăcătuşu – ce putem spune despre el? E sfânt sau nu? Dar, dacă este legionar, atunci nu mai este sfânt. Păi, unde mai e adevărul? Aceşti tineri au murit pentru un adevăr creştin şi naţional, a fost cu adevărat o mişcare de regenerare a Creştinismului nostru Ortodox.
Dar aceeaşi mafie din trecut este în prezent şi va fi în viitor. Să se prezinte acum partidele politice şi să spună câţi sacrificaţi au din rândul tineretului lor? Ducem lipsă de jertfă în plan politic. Nu riscă nimeni nimic, toţi se protejează. De asta nici poporul nu-i iubeşte.
Mitropolitul Varlaam n-a fost deloc în afara vieţii politice, a fost foarte implicat în viaţa societăţii politice româneşti. Biserica a fost prezentă întotdeauna în viaţa politică; n-a fost niciodată o conferinţă a unui guvern în care să nu fie şi reprezentantul Bisericii. Ultimul cuvânt, să ştiţi, era dintotdeauna din partea Bisericii – „Promulgăm legea cu condamnarea la moarte sau nu promulgăm?”… Erau foarte atenţi să vadă ce spune Biserica. Dar, când a fost vorba să execute pe Codreanu şi pe toată elita asta a creştinilor ortodocşi, toată lumea a fost de acord –trebuie executat, pentru că tulbură naţia. Cea mai mare greşeală care s-a făcut în Ortodoxia noastră a fost că politicul a arestat toată atitudinea Bisericii, adică Biserica s-a integrat perfect vieţii politice, după cum au fost vremurile.
Şi ce fapte mari de canonizare cer decât se văd la Părintele Justin Pârvu, Părintele Arsenie Papacioc, Virgil Maxim, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Ieroschimonahul Daniil de la Rarău Părintele Arsenie Boca, Părintele Calciu?… (n.m. şi lista e nesfârşită….Mitropoliţi, Preoţi, Monahi si monahii, mireni cu zecile de mii..care s-au săvârşit în temniţele şi închisorile comuniste, în lagărele de tortură, la Canal, în Deltă, în mine, păduri şi munţi, de pe tot cuprinsul ţării, ştiuţi şi neştiuţi, să-i odihnească AtotBunul Dumnezeu cu sfinţii Săi întru Împărăţia Sa!Amin )
Dar ei nu pot promova aceşti sfinţi, pentru că nu-şi pun ei pielea în saramură…
Extras din:
Colecţia Din temniţe spre Sinaxare – Octav Anastasescu – LÂNGĂ VALERIU GAFENCU, SFÂNTUL ÎNCHISORILOR – Volum coordonat de Danion Vasile, Editura Areopag Bucureşti, 2014