,,Aceștia (n.m.oamenii Noii Ordini Mondiale) sunt oameni răi, de alte credințe, masoni, sataniști, sioniștii fanatici (nu toți iudeii), care vor să provoace confuzie mai cu seamă legat de sărbătorile ortodocșilor. De ce anume ortodocșilor? Pentru că ortodoxia este Singura și Adevărata Biserică, Trupul divino-uman al lui Hristos.
Vor să schimbe legea Bisericii Ortodoxe. E un plan, ca, încet, încet, să fie un singur Paști cu catolicii și cu iudeii, pentru a aduce pe cei ortodocși în religia unică mondială înainte de Dictatura Globală! Când am spus prima oară aceasta, am fost numit conspiraționist. Dar acum, încet, încet, planurile lor sunt la vedere și trebuie date în vileag.
Care este agenda lor? Folosesc această boală, care există și pe care o trăim cu toții, fiind rezultatul păcatelor noastre, al tuturor popoarelor și națiunilor. Sperie oamenii cu măști, cu măști duble, triple, de asemenea cu vaccinuri care nu au fost adecvat testate. Mulți oameni de știință vorbesc despre vaccinuri modificate genetic, ce înseamnă asta? Copiii vor fi injectați, fetele injectate vor deveni sterile și nou născuții se vor naște cu tot felul de defecte, dizabilități fizice, afecțiuni respiratorii, sindrom Down, anemie și multe altele. Aceasta o spun mari medici, cum ar fi, îndeosebi, un binecunoscut medic care a luat premiul Nobel pentru cercetările sale despre SIDA.
Nu vor permite ca vocile noastre să se audă, și de fiecare dată când vor auzi acestea pe video pe Youtube le vor da jos (chiar video-ul cu acest cuvânt a fost șters de pe Youtube – n.n.). Trebuie să înțelegem că trăim în timpuri totalitare, pe care le inițiază într-un mod „politicos”.
Ei spun despre copiii voștri că trebuie să se vaccineze pentru a participa la școală, astfel că ce vor face părinții? Părinții au o problemă. Și ca să apelezi la serviciile medicale ai nevoie de vaccin cu certificat și cu ținerea evidenței odată la fiecare șase luni. Iar dacă aceste schimbări (genetice?) se vor reflecta în fertilizare, știți ce înseamnă aceasta? Înseamnă că nepoții și strănepoții noștri vor fi împovărați cu toate aceste boli. Cei în vârstă vor avea multe efecte secundare. Am o datorie de a vă transmite gândurile mele, iar alegerea vă aparține.
Ușile Bisericii vor rămâne deschise pentru toți. Bărbați și femei, bolnavi și sănătoși. Biserica este un spital, pentru suflet și trup. Câți nu au venit la Biserică bolnavi sufletește și trupește și s-au făcut sănătoși? Trăim și lucrăm pentru viață veșnică, tineri și bătrâni, sănătoși și bolnavi, vaccinați și nevaccinați, cu mască sau fără. Ne împărtășim cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge al lui Hristos, primim Duhul Sfânt pentru iertarea păcatelor și pentru viață veșnică.
Sunt întrebat: nu se îmbolnăvește lumea la Biserică? Ba da, dar ce spune preotul când vine momentul împărtășirii? „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați”. Cine se cuminecă cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste de Ortodoxie, primește Duh Sfânt și niciun fel de boală nu îl atinge, chiar dacă cel de lângă el ar avea lepră. Când ne e teamă de boli, teamă de oameni, nu vom scăpa de ce ne e frică, fie că vom fi înăuntrul bisericii, fie afară. Înțelegeți ce este frica de Dumnezeu? Avem nevoie doar de frica lui Dumnezeu și orice altă temere pe care o avem despre cum și când vom părăsi această viață depinde de Dumnezeu.
Vreau să fiți politicoși și să nu faceți precum fac polițiștii. Chiar dacă statul ne cere să avem cel mult 50 de oameni care sunt în biserică, vaccinați și cu certificat, pentru noi Sfântul Botez este singurul certificat. Nu ne cereți să fim doar 40 sau 50 de oameni. Evanghelia ne spune că e pentru câți se poate – fie ei puțini sau mulți.
Ce slujbă frumoasă am avut azi, parcă am fi fost Patriarhia. Vă rog, cu bună inimă să spuneți și celor din alte parohii, procesiunea de Prohodul Domnului va avea loc în jurul bisericii, nu pe străzi, pentru a nu provoca. Dacă vine cineva cu mască, poate să o facă, dar dacă vreți să sărutați icoanele, o faceți fără mască, și asemenea și dacă vreți anafura, sărutând mâna preotului. Preotul care dă anafura fără frică de a se îmbolnăvi este un biruitor în Hristos. Mesajul meu este să nu fiți mai provocatori sau mai puțin ortodocși decât ați fost în anii trecuți”.
Sursa: Christiana Fidirikkos Orthodox Ethos
Traducere: Dr. Gabriela Naghi
Betisoare de testare spalate si refolosite.Eu nu as avea incredere sa folosesc asemenea teste.
http://mediaofall.com/2021/05/06/bețișoare-nazale-spălate-și-revândute-pentru-depistarea-c̫o̫v̫i̫d̫-19-cum-a-fost-demascată-firma
„El (Hristos) este capul trupului, al Bisericii” (Col. 1:18), „Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi”
(Efeseni 1:23)
Biserica este trupul lui Hristos
SFÂNTUL IOAN MAXIMOVICI
Nu o singură dată, în Sfânta Scriptură, Biserica este numită Trupul lui Hristos. „Mă bucur în suferinţele mele pentru voi…, pentru trupul Lui, adică Biserica” (Col. l, 24), scria despre sine Sfântul Apostol Pavel.
Apostolii, proorocii, binevestitorii, păstorii şi învăţătorii – ne spune tot el – sunt daţi de Hristos „la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos” (Efeseni 4, 12).
În acelaşi timp, în Trupul şi Sângele lui Hristos se transformă pâinea şi vinul la dumnezeiasca Liturghie şi credincioşii se împărtăşesc cu ele. Aşa a rânduit însuşi Hristos, Care i-a împărtăşit pe apostolii Săi la Cina cea de taină, spunându-le: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu… Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi (Matei 26, 26-28).
Cum se poate ca, în acelaşi timp, Trupul lui Hristos să fie şi Biserica, şi Sfintele Taine? Cum se poate ca, în acelaşi timp, credincioşii să fie mădulare ale Trupului lui Hristos – Biserica – şi, totodată, să se împărtăşească cu Trupul lui Hristos în Sfintele Taine?
În ambele situaţii, denumirea „Trupul lui Hristos” nu este folosită în sens figurat, ci în sensul cel mai propriu şi real al acestui cuvânt. Noi credem că Sfintele Taine, păstrând înfăţişarea pâinii şi a vinului, sunt adevăratul Trup şi adevăratul Sânge al lui Hristos. De asemeni, credem şi mărturisim că Hristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu, venind în lume să-i mântuiască pe păcătoşi, a devenit Om adevărat şi carnea Lui, primită de la Fecioara Maria, a fost carne omenească adevărată; credem că, cu trupul şi cu sufletul, Hristos a fost Om adevărat, asemenea întru toate celorlalţi oameni, afară de păcat, rămânând în acelaşi timp şi Dumnezeu adevărat.
Fiul lui Dumnezeu nu Şi-a împuţinat şi nu Şi-a schimbat firea dumnezeiească la întrupare, după cum nici firea omenească nu s-a schimbat, ci şi-a păstrat în întregime însuşirile ei omeneşti.
Dumnezeirea şi omenitatea s-au unit neschimbător şi neamestecat, pe vecie, „neseparat şi nedespărţit”, într-o singură persoană a Domnului Iisus Hristos.
Fiul lui Dumnezeu s-a înomenit, pentru ca pe oameni să-i facă părtaşi dumnezeieştii firi (II Petru l, 4), pentru ca pe omul căzut în păcat şi în moarte să-l slobozească de acestea şi să-l facă nemuritor.
Biserica este unitatea în Hristos, este unirea cea mai strînsă cu Hristos a tuturor celor ce cred cu dreptate în El şi Îl iubesc şi este unirea tuturor acestora prin Hristos.
Hristos a venit pe pămînt ca să restaureze chipul căzut al omului şi să-i redea unirea cu Acela al Cărui chip este. Unindu-l cu Sine, Dumnezeu îl restaurează pe om în toată plinătatea bunătăţii sale dintru început. Dăruind har şi sfinţire duhului, Hristos curăţeşte, întăreşte, vindecă şi sfinţeşte şi sufletul, şi trupul. „Cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El” (I Cor. 6:17).
Aşadar, trupul omului care s-a unit cu Domnul trebuie să fie o armă a Domnului, să slujească împlinirii voii Sale şi să devină parte a Trupului lui Hristos. Pentru deplina sfinţire a omului, trupul robului lui Dumnezeu trebuie să se unească cu Trupul lui Hristos, şi aceasta se săvîrşeşte în Taina împărtăşirii. Adevăratul Trup şi adevăratul Sînge al lui Hristos, pe care le primim, se transformă într-o parte a marelui Trup al lui Hristos.
Toţi cei ce cred în Hristos şi s-au unit cu El, predîndu-se Lui şi primind harul lui Dumnezeu, alcătuiesc laolaltă Biserica lui Hristos, al cărei Cap este însuşi Hristos, iar cei care intră în ea sunt mădularele ei.
Împărtăşania cu Trupul şi Sîngele lui Hristos este primirea în noi a Hristosului înviat, biruitorul morţii, Care le dăruieşte celor ce sunt cu El biruinţă asupra păcatului şi a morţii. Păstrînd în noi darul haric al sfintei Împărtăşanii, avem în noi zălogul şi începătura fericitei vieţi veşnice a trupului şi a sufletului.
Cel ce s-a unit cu duhul şi cu trupul cu Hristos în viaţa aceasta va fi împreună cu El cu duhul şi cu trupul şi în viaţa viitoare.
Abia cînd Se va ivi Hristos pe nori va fi nimicit ispititorul şi vor dispărea toate înşelările şi amăgirile. Atunci se va încheia lupta dintre bine şi rău, dintre viaţă şi moarte, şi Biserica pămîntească se va contopi cu Biserica Triumfătoare, în care Dumnezeu va fi toate în toţi (I Cor. 15, 28).
În viitoarea împărăţie a lui Hristos nu va mai fi nevoie de împărtăşirea cu Trupul şi Sîngele Domnului, întrucît toţi cei ce s-au învrednicit [de aceasta] vor fi în cea mai strînsă împărtăşire cu El şi se vor desfăta de preaveşnica lumină a Treimii Celei de-viaţă-începătoare, gustînd o fericire cerească de negrăit cu cuvîntul şi de necuprins cu mintea noastră cea slabă. De aceea, după împărtăşirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos, după Liturghie, în altar se înalţă întotdeauna rugăciunea care se cîntă în zilele Paştelui:
„O, Paştile cele mari şi preasfinţite, Hristoase! Dă-ne nouă mai cu râvnă să ne împărtăşim cu Tine şi în ziua cea neînserată a împărăţiei Tale!”.
Fragmente
Sfântul Ioan Maximovici, Predici și îndrumări duhovnicești
Oameni batuti in spitale.
https://youtu.be/ReJYs4jabNc
„În El să umblaţi” este porunca poruncilor.
SFÂNTUL IUSTIN POPOVICI
Deci, precum aţi primit pe Hristos Iisus, Domnul, aşa să umblaţi întru El (Coloseni 2:6).
Domnul Iisus S-a făcut om pentru ca „în El să umblăm”, pentru ca în El să trăim ca în Dumnezeul-om pe pământ, iar nu pentru ca să-L vedem de departe, să-L admirăm şi să filozofăm cu privire la El…
„În El să umblaţi” este porunca poruncilor. Să trăim adică în El, şi aceasta nu potrivindu-L pe El după noi, ci potrivindu-ne noi după El; nu transformându-L şi schimbându-L pe El după eul nostru, ci schimbându-ne pe noi, după El; nu modelându-L pe El după chipul nostru, ci modelându-ne pe noi după chipul Lui.
Numai îngâmfaţii eretici, aceşti stricători de suflete, lipsiţi de minte falsifică şi transformă pe Dumnezeul-om Hristos după poftele şi concepţiile lor, din care pricină există atâţia „pseudo-hristoşi” în lume şi atâţia „pseudo-creştini”.
Dar adevăratul Dumnezeu-om Hristos în toată plinătatea realităţii Lui divino-umane evanghelice este în întregime prezent în trupul Lui divino-uman, Biserica, atât în timpurile Sfinţilor Apostoli cât şi astăzi şi în veci.
Viaţa Lui divino- umană se prelungeşte în trupul divino-uman al Bisericii în vecii vecilor. Trăind în Biserică, noi trăim „în El” întocmai după cum porunceşte purtătorul de Hristos Apostol. Acest fapt îl trăiesc în măsura cea mai desăvârşită şi mai deplină Sfinţii, lucru care explică sfinţenia lor cea făcătoare de minuni.
Trăind suflet şi trup în Hristos, sfinţii se sfinţesc prin El, se înhristizează, se îndumnezeiesc, devin atotputernici, atât în epoca apostolică şi post-apostolică cât şi mai târziu, ieri şi astăzi, acum şi întotdeauna, „până la sfârşitul veacului”. Ei păstrează Chipul divino-uman al lui Hristos.
50. Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu… Hristos este viaţa voastră (Coloseni 3:3-4).
„Viaţa cu Hristos în Dumnezeu”. Iată ce trebuie să fie în realitate viaţa omului. De aceea au şi fost creaţi oamenii, de aceea a şi venit Dumnezeul~om în lume şi a luat asupra Sa viaţa noastră, ca s-o conducă spre destinaţia sa dumnezeiască şi spre scopul său ultim. Aşa era viaţa noastră în rai: viaţă în Dumnezeu, „viaţă de Dumnezeu” [bogozivot].
De la început şi până la sfârşit viaţa creştinului este „viaţă în Hristos”. Şi nu numai aceasta, ci încă şi ceva mai mult, Hristos este „viaţa noastră”. Iată ce este viaţa, iată definiţia ei: hristo-viaţă.
Dacă ai trăit-o, dacă o crezi şi o simţi, eşti creştin.
Fragmente
Sfântul Iustin Popovici: Capitole ecleziologice (V)
Duhul Sfânt conduce şi îndrumă fiecare mădular al Bisericii pe scara mântuirii, de la început până la sfârşit
SFÂNTUL IUSTIN POPOVICI
6. După harul lui Dumnezeu cel dat mie, eu, ca un înţelept meşter, am pus temelia; iar altul zideşte. Dar fiecare să ia seama cum zideşte. Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Hristos (I Cor. 3:10,11)
Pentru zidirea Bisericii lui Dumnezeu a fost pusă drept piatră de temelie dumnezeieşte adâncă, dumnezeieşte lată şi dumnezeieşte indestructibilă, Însuşi Domnul Iisus. El singur, Dumnezeul-om este în acelaşi timp temelie atât a Bisericii universale cât şi a celei locale, atât a celei familiale, cât şi a celei personale.
7. Nimeni nu poate să spună: Domn este Iisus – decât în Duhul Sfînt (I Cor. 12:3)
Tot ceea ce Dumnezeul-om Hristos oferă neamului omenesc devine bun al omului prin Duhul Sfânt, Care, întocmai ca un suflet al Bisericii, lucrează prin harul Lui mântuirea fiecărui mădular al Bisericii.
În afara Duhului Sfânt şi fără Duhul Sfînt, nimic din cele ale lui Hristos nu poate deveni al nostru, nu poate deveni al omului.
Aşa cum Hristos S-a întrupat în Sfânta Fecioară din Duhul Sfânt, tot aşa şi în noi El se întrupează duhovniceşte prin Duhul Sfânt, prin harismele dumnezeieşti, îndumnezeitoare şi divino-umanizatoare ale Duhului. Cu alte cuvine: numai prin Duhul Sfânt se realizează înhristizarea şi hristificarea, înduhovnizarea şi spiritualizarea, întreimizarea şi treimificarea existenţei… După Înălţarea Sa la cer, Hristos a trimis în lume pe Duhul Sfânt şi L-a lăsat în Trupul Bisericii ca pe sufletul, mintea, conştiinţa şi viaţa ei. Mângâietorul este martorul cel mai de seamă al lui Iisus, al Dumnezeului şi Domnului întrupat (Ioan 15:26).
Este Cel care iconomiseşte, săvârşeşte şi realizează în oameni opera divino-umană a Mântuitorului, adică mântuirea. Într-adevăr, Biserica este Biserică prin Duhul Sfânt: ea trăieşte, lucrează, subzistă şi există prin El. Prin Duhul Sfânt „tot sufletul viază”, şi prin El „cu curăţie se înalţă”; prin El „străluceşte întru Unimea Treimii cu sfinţenie de taină”. Duhul lucrează întreimizarea şi treimificarea fiecărui mădular al Bisericii, pe care-l mântuieşte, îl sfinţeşte, îl „logosifică”, îl îndumnezeieşte, îl divino-umanizează. Fiecare mădular îşi realizează destinul divin în trupul divino-uman al Bisericii şi numai prin el. Procurând măsura necesară a harului, Duhul Sfânt conduce şi îndrumă fiecare mădular al Bisericii pe scara mântuirii, de la început până la sfârşit. De aceea, toţi creştinii sunt purtători de Duh şi purtaţi de Duh. Este exclus să fie cineva creştin fără Duhul lui Hristos, fără Duhul Sfânt. În esenţa lui, creştinismul este de la Duhul Sfânt şi în Duhul Sfânt.
8. Harismele sunt felurite, dar e Acelaşi Duh… toate acestea le lucrează Unul şi Acelaşi Duh, împărţind fiecăruia deosebi, după cum voieşte (I Cor. 12:4,11)
Duhul Sfânt este în toate infinit şi nemărginit, pentru că este Dumnezeu. Harismele Sale sunt infinite şi nemărginite. Dar, cu toată diversitatea lor, ele sunt unite în El: o unitate în multiplicitate şi o multiplicitate în unitate.
La oameni, harismele acestea sunt diferite. Cu toate acestea, Duhul Sfânt le uneşte într-o unitate dumnezeiască, în aşa fel că El uneşte într-o unitate şi pe cei ce au aceste harisme. Prin diferitele Sale harisme, El uneşte diferitele spirite omeneşti într-o unitate sobornicească, sfântă şi bisericească. Da, harismele Duhului Sfânt sunt diferite, dar toate există într-un singur trup, în Biserică. Toate slujesc unui scop şi toate izvorăsc din acelaşi izvor. De aceea oamenii „duhovniceşti” se simt legaţi în chip organic între ei. Întocmai ca un suflet al Bisericii, Duhul Sfânt uneşte pe toţi membrii Bisericii într-o singură inimă, într-o singură voinţă, într-o singură viaţă, într-o singură fiinţă.
Prin Duhul Sfânt şi în Duhul Sfânt, „cei duhovniceşti” se simt uniţi între ei într-o unitate veşnică plină de har, cu toate că, luaţi în parte, ei sunt persoane infinit diferite. Sfânta sobornicitate a unităţii şi unitatea sfintei sobornicităţi sunt de la Duhul Sfânt.
10. Pentru că într-un Duh ne-am botezat toţi, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi şi toţi la un Duh ne-am adăpat (I Cor. 12:13)
Prin puterea Lui dumnezeiască, Duhul Sfânt îi uneşte pe toţi credincioşii într-un singur trup, Biserica. Duhul Sfânt este arhitectul şi constructorul Bisericii.
După cuvântul de-Dumnezeu-inspirat al Sfântului Vasile cel Mare, „Duhul Sfânt zideşte Biserica”.
Prin Duhul Sfânt, deci, ne zidim toţi în Trupul Bisericii; ne botezăm în El într-un trup, Trupul Bisericii, devenind concorporali cu Hristos. Într-adevăr, prin Duhul Sfânt omul devine om al lui Hristos, devine creştin, mădular al Bisericii. Duhul Sfânt lucrează înhristizarea şi hristificarea noastră, îmbisericirea şi bisericizarea…
Prin Duhul Sfânt s-a zidit şi se zideşte continuu Trupul cel sfînt, divino-uman şi sobornicesc al Bisericii, întotdeauna unul şi neîmpărţit. În acest Trup sobornicesc şi unul, fiecare om, iudeu sau elin, sclav sau liber, bogat sau sărac, instruit sau incult, devine om nou, om în Hristos, pentru care Hristos este toate în toţi, în toate lumile…
Într-adevăr, este un fapt incontestabil că numai prin Duhul Sfânt poate fi cineva creştin.
Pentru că unde este Duhul Sfânt, acolo este şi Hristos; iar acolo unde este Hristos, acolo este şi Duhul Sfânt; acolo, într-un cuvânt, este şi întreaga Sfânta Treime. Şi din Ea şi în Ea sunt toate.
Fragmente
Sfantul Iustin Popovici: Capitole Ecleziologice (I)
A republicat asta pe Mucenicul's Blog.
Pt cei care acuza crestinii ortodocsi care au intrerupt comuniunea cu ereticii ecumenisti,aducem la cunostinta iarasi Declaratia Sf Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare de la finele anului 2016:
https://orthochristian.com/99098.html
Despărţirea minţii de Dumnezeu îl face pe om fie un diavol, fie o fiară
Sfântul Grigorie Palama, într-una din omiliile sale, vorbeşte despre întunecarea minţii, care este urmarea îndepărtării ei de Dumnezeu. El pomeneşte un pasaj clasic pe care, desigur, îl găsim şi la alţi Părinţi, precum Sfântul Maxim: „Mintea despărţită de Dumnezeu se face dobitocească sau drăcească”.
Atunci când mintea omului se îndepărtează de Dumnezeu, toate energiile lăuntrice ale sufletului şi ale trupului se tulbură. Sfântul Grigorie spune în continuare că, întrucât şi-a pierdut mişcarea firească şi s-a abătut de la calea firească, mintea pofteşte la lucrurile aparţinând altora şi nu se mai satură de iubirea de avuţie. Ea se lasă în voia plăcerilor trupeşti şi desfătarea sa nu cunoaşte margini sau măsură. Prin lucrarea ei îşi necinsteşte numele, totuşi doreşte să fie cinstită de toţi. Vrea ca toţi să o linguşească, vrea ca toţi să fie de acord cu ea, să fie împreună-lucrători cu ea, iar când acestea nu se întâmplă, se umple de mânie. Mânia şi sălbăticia sa faţă de aproapele o fac asemeni Şarpelui. Şi astfel, deşi creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, omul se face „ucigaş de oameni”, asemănându-se ucigaşului de oameni, diavolul. Şi, aşa cum scrie Sfântul Grigorie, aceasta se datorează unei singure pricini: faptului că mintea omului s-a abătut de la frica şi pomenirea lui Dumnezeu, deschizând calea împreună-lucrării cu începătorul răutăţii. Despărţirea minţii de Dumnezeu îl face pe om fie un diavol, fie o fiară.
Astfel, din pricina relei funcţionări a minţii, atât patimile trupului, cât şi cele ale sufletului se dezlănţuie. Diavolii ştiu bine aceasta, astfel că se străduiesc „să întunece puterea noastră mintală”. Ei ştiu că, dacă întunecă mintea, pot cu uşurinţă să-l împingă pe om să facă orice voiesc ei. Omul poate ajunge la nebunie; în această stare, putem spune cu certitudine că omul nu se poartă normal. Este antisocial. Pe deasupra, tot o urmare a căderii este şi stârnirea închipuirii şi a gândurilor diavoleşti care ne stăpânesc memoria.
Î.P.S. HIEROTHEOS VLACHOS Mitropolit de Nafpaktos, Boala și tămăduirea sufletului în tradiția ortodoxă, Editura Sophia, București, 2001, pp. 73-74
Lumea este ca o pânză de păianjen, ca o pânză a diavolului
În fiecare clipă ne pândește pericolul acestei secularizări. În fiecare clipă, în fiecare oră, putem fi călăuziți către sinuciderea noastră duhovnicească.
‒ Ce-ați spus, sinucidere?!
‒ Da, sinucidere duhovnicească, pentru că asta este secularizarea, sinucidere duhovnicească. Cel care se încurcă în lume și în cele lumești se încurcă în plasa morții și, precum peștii care se încurcă în plasa pescarului și nu pot să scape sunt scoși din apă de pescar și mor, exact așa se întâmplă și cu oamenii secularizați, cu oamenii lumești, care sunt netoți sau cu mintea scurtă, ca și peștii. Și această prostie a lor îi conduce în final către moartea sufletească și trupească, precum foarte frumos și corect profețește Sfânta Scriptură, zicând: Învățătura celui înțelept este izvor de viață, ca să putem scăpa de cursele morții (Pilde 13, 14).
Oamenii proști și lumești mor exact așa cum mor și insectele care, zburând libere încolo și-ncoace, nu sunt atente și brusc se-ncurcă în plasa păianjenului, care le pândește în apropiere. Și, îndată ce vreo insectă se-ncurcă în pânza lui, el aleargă cu o viteză uimitoare, o înșfacă și o mănâncă. Insecta își plătește neatenția și negrija ei cu moartea.
‒ Foarte bună comparația.
‒ Lumea, iubitule, este plasa pescarului diavol, pe care o aruncă între oamenii fără de minte, ca să-i prindă. Și nu-l lasă să se descurce ușor pe cel care a intrat o dată în plasa lui. Și încet îl omoară, și sufletește, și trupește.
Lumea este ca o pânză de păianjen, ca o pânză a diavolului, pe care acesta o așterne intenționat între oamenii cei fără grijă și fără purtare de grijă. Și pe toți cei care se încurcă în pânza lui îi omoară, îi sfâșie sufletește și trupește.
(Arhimandritul Spiridonos Logothetis, Răspunsuri la întrebări ale tinerilor – Ortodoxia și lumea, traducere din limba greacă de Părintele Șerban Tica, Editura Sophia, București, 2012, p. 204-205
Sfântul Apostol Toma și înnoirea ființei prin Învierea Mântuitorului
MITROPOLITUL ANTONIE DE SUROJ
„Hristos a Înviat!
Astăzi prăznuim ziua Sfântului Apostol Toma. De a cărui îndoială ne amintim adeseori. Într-adevăr, el este cel care a pus la îndoială vestea dată de ceilalți Apostoli: „Hristos a Înviat! Noi L-am văzut!”.
Însă Toma nu a fost de felul lui un îndoielnic, nici nu a rămas “necredincios“ plenitudinii revelației divine în Hristos. Să ne amintim doar episodul când Apostolii și Domnul au auzit de boala lui Lazăr, când Hristos le-a spus: „Să ne întoarcem în Ierusalim”. La care ceilalți i-au replicat: „Dar Iudeii vor să te omoare. Cum să ne întoarcem?”
Doar Apostolul Toma a spus: „Să mergem și noi, să murim cu El.” (In 11, 16). El era pregătit a fi nu doar un ucenic în cuvânt, nu doar un discipol care își urmează Învățătorul, ci unul care își pune viața sa împreună cu El, ca pentru un prieten – și asemenea unui prieten. Deci, să nu uităm mărinimia, credincioșia și integritatea lui Toma.
Dar ce s-a întâmplat atunci după Învierea lui Hristos, când ceilalți Apostoli i-au spus (lui, care nu fusese prezent) că L-au văzut pe Domnul înviat? De ce nu a acceptat vestirea lor? De ce s-a îndoit? De ce a spus că are nevoie de dovezi – dovezi palpabile?
Pentru că Toma a văzut în spusele lor bucuria că Hristos nu murise, că El era viu, că biruința fusese dobândită; dar, cu toate acestea, ei erau aceiași oameni. Nu a vazut în ei nicio diferență. Erau aceiași oameni pe care îi știa– doar că bucuria luase locul fricii. Și Toma afirmă : „Dacă nu voi vedea cu ochii mei, dacă nu voi cerceta eu însumi Învierea, nu pot să vă cred”.
Oare nu același lucru pot să îl afirme și cei care ne întâlnesc pe noi?
Și noi am vestit Învierea lui Hristos cu câteva zile în urmă – hotărât, sincer, cu toată încredințarea. Și noi credem în Înviere cu toată ființa…Dar, cu toate acestea, când oamenii ne întâlnesc – în casele noastre, pe stradă, la locurile noastre de muncă, oriunde – oare nu zic, la rândul lor: Ce au oamenii aceștia? Ce s-a întâmplat cu ei?
Apostolii Îl văzuseră pe Domnul înviat, însă Învierea nu devenise încă o parte a experienței lor personale. Nu ieșiseră încă din moarte întru viața cea veșnică. La fel și noi. Doar sfinții… doar vederea lor lasă impresia că mesajul pe care îl transmit este un adevăr.
De ce mesajul nostru rămâne neauzit? Pentru că noi vestim, dar nu suntem. Ar trebui să fim atât de diferiți față de cei care nu au experiența Domnului Celui Viu și Înviat (Cel ce ne-a împărtășit Viața Sa, Cel ce ne-a trimis Duhul Său Cel Sfânt), precum o persoană vie este diferită față de o statuie, cum spune CS Lewis. O statuie poate fi frumoasă, magnifică, glorioasă și sublimă – însă rămâne o piatră. O ființă umană poate să fie mult mai puțin, în prezența sa exterioară – dar este vie, este o mărturie a vieții.
Așadar, să ne examinăm și să ne punem întrebarea unde ne aflăm. De ce oamenii care ne întâlnesc nu sesizează că noi suntem de fapt membre ale lui Hristos Celui Înviat, temple ale Duhul Sfânt? De ce?
Fiecare va trebui să răspundă la această întrebare în mod personal. Să ne examinăm fiecare și să fim pregătiți să răspundem înaintea propriei conștiințe și să facem ceea ce este necesar pentru a ne schimba viețile; în așa fel, încât oamenii care ne întâlnesc să poată afirma: Nu am mai întâlnit un astfel de om… Există ceva în el ce nu am mai întâlnit la nimeni altul. Ce este oare?…
Iar noi să putem răspunde: Este Viața lui Hristos, care vibrează în noi. Noi suntem mădularele Sale.
Este Viața Duhului Sfânt, care sălășluiește în noi. Noi suntem templul său.
Amin.
Mitropolitul Antonie de Suroj-PREDICI
Să nu-ți pui nădejdea în lume, fiindcă este schimbătoare
MONAHUL AGAPIE CRITEANUL CUVINTE DUHOVNICEŞTI
Astăzi te iubește un boier și-ți făgăduiește să-ți facă mult bine, iar mâine întoarce dragostea în urâciune, și te urmărește ca să te omoare. Și acestea toate se fac, fiindcă lumea nu are nicio statornicie sau adevăr, cum s-a văzut lămurit nu numai la oamenii ceilalți, ci și la Însuși Stăpânul nostru când a intrat în Ierusalim și L-a primit poporul cum are cinste și slavă nemăsurată, și în puțină vreme L-a batjocorit cu necinste și defăimare.
Duminică au ieșit în întâmpinarea Lui cu ramuri de finic și cu stâlpări, și Vineri L-au bătut fără omenie și L-au rănit. Duminică au scos hainele lor și le-au întins pe pământ, pe unde Stăpânul trecea, și în a șasea au scos pe ale Lui și cu totul gol L-au bătut. Întâi îi ziceau: „Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”, iar pe urmă strigau lui Pilat: „Ia-L, ia-L, răstignește-L pe El”.
A intrat Duminică în cetate cu slavă și cu cinste ca un Dumnezeu, și Vineri a ieșit cu rușine nemaipomenită și L-au răstignit cu totul gol, ca pe un tâlhar și om făcător de rele.
Nu ți se pare această schimbare și prefacere a lumii atât de grabnică și nestatornică?
Nu avea nădejdea ta la lume, fiindcă este lesne schimbăcioasă. Numai în Stăpânul ai nădejdea ta, și slujește Lui din tot sufletul tău, căci Acesta este Dătător foarte bogat, iar lumea este nemulțumitoare și-ți răsplătește rău pentru bine, după Prorocul: „Răsplătitu-mi-au rele în loc de bune”. Pentru bunătăți vremelnice, lumea dă veșnică osândă, și Domnul pentru puțina osteneală dăruiește slavă, cinste și veselie nesfârșită.
Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 250-251