Nu e zi lăsată de Dumnezeu să nu aflăm cu întristare de fapte şi evenimente care ies din sfera normalului. De data aceasta cel care a călcat în străchini a fost ,,întâistătătorul’’ Bisericii Antiohiei, Ioan al X – lea. Ce-a făcut dumnealui? Călugăr şi patriarh, a participat şi a girat un tămbălău numit ,,rugăciunea de deschidere al consiliului mondial al bisericilor’’. După cum ne informează site-ul Tas Tiras, Ioan al nostru a predicat în arabă şi engleză despre primejdia în care se află creştinii din Orientul Mijlociu, o temă ecumenistă, un fel de ,,unt pe pâinea ecumeniştilor’’.
A urmat o sarabandă de cântec, joc şi voie bună. Un individ vine şi intonează o linie melodică ale cărei versuri îl constituie un param-pa-pa nesfârşit. Altă femeie dă tonul altei năzbâtii cu nişte cuvinte repetate îndelung, pe care le înţelege toată lumea; la-la-la-la-la… Mulţimea se entuziasmează, răspunde în cor şi de-aici dansuri săltăreţe, bună dispoziţie generală. Dacă ar fi de glumit, am spune şi noi asemenea lui Caragiale: muzici… de-ţi venea ameţeală. Muzicile ereau amestecate, vocale şi instrumentale. Nu-i de glumit. Am asistat la una din repetiţiile acelea grandioase şi reuşite, care premerg întronizarea antihristului. Ca să cuprind în doar două cuvinte descrierea acestui eveniment antihristic, atât aş spune: nebunie generală.
Să nu uit să spun: într-un moment al desfăşurării, apare în cadru şi… cine credeţi? Reverendul Ioan Sauca. De data aceasta nu mai purta crucea răsturnată, cum îi e obiceiul, avea la gât un ecuson de participare. A ţinut un spici în engleză, apoi i-a lăsat lui Ioan din Antiohia locul, spre a cuvânta în engleză şi arabă. Nu ştiţi cine e Ioan Sauca? E fost preot român care L-a trădat pe Hristos, a făcut pactul cu diavolul şi acum e în vârful piramidei numită WCC sau consiliul mondial babilonic, căci ceea ce am văzut în film e o adevărată babilonie. Uitaţi-vă, şi-mi veţi da dreptate.
Patriarhul Ioan al Antiohiei şi suita lui n-au fost prezenţi la sinodul II tâlhăresc din Creta. Neîntinându-se cu ereziile spurcate promovate acolo, vedeam în el un reazem al celor care se ostenesc, cu firave puteri, pentru apărare Sfintei Credinţe Ortodoxe. Iată, ziceam, o Patriarhie Ecumenică neatinsă de erezie. Cred, în continuare, că o bună parte din clericii şi credincioşii acestei Patriarhii păstrează Dreapta Credinţă, dar cu durere consemnăm căderea lui Ioan, cel pe care nu-l vom mai numi Patriarh Ecumenic, ci-l vom aşeza în rândul celorlalţi căzuţi: Bartolomeu din Constantinopol, Teodor al Alexandriei, Teofil al Ierusalimului, Ieronim al Greciei, Hrisostom al Ciprului, Daniel al României şi să nu-l uităm pe Kiril al Rusiei.
Presbiter Ioviţa Vasile