Moș crăciun, rămâi în mințile întunecate ale celor care te-au născocit. Noi sărbătorim Nașterea Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Văzând că nu pot desființa Sfintele Sărbători ale Bisericii, jidanii comuniști au dat  directive precise ca acestora să li se deturneze sensul și semnificațiile, să le îngroape în practici și înțelesuri păgâne.

Așa a apărut moș gerilă. După 1989, s-a produs metamorfoza. Moș gerilă a fost înlocuit cu moș crăciun. Și care e beneficiul? Niciunul. Creăm personaje inexistente și le impunem în spațiul public pentru a distrage atenția oamenilor de la evenimentul cosmic, Dumnezeiesc, unic și irepetabil al Nașterii Pruncului Iisus în ieslea Beteemului. Este un val. Nu vreau să mă duc cu acest val. Eu vreau să rămân cu Pruncul Hristos din ieslea Betleemului. Umil, umilit, nebăgat în seamă, refuzat, contestat de puternicii vremii de atunci și de astăzi.

Îmi amintesc că o prea-zeloasă susținătoare a directivelor partidului, cred că era Aneta Spornic, ministrul învățământului de atunci, a vrut să stabilească începutul vecanței de iarnă al studenților și al  elevilor, pe 28 decembrie, adică după Sfintele Sărbători ale Nașterii Mântuitorului Hristos. N-a reușit. Cum să-i ajute Dumnezeu? Trăiește și acum, dar nu iese cu un text scurt în care să disocieze de bolunzeniile comuniștilor. (Bolunzenie: nebunie)

Presbiter Iovița Vasile

10 comentarii la „Moș crăciun, rămâi în mințile întunecate ale celor care te-au născocit. Noi sărbătorim Nașterea Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos

  1. Hristos s-a nascut! Binecuvantati-ne, parinte Vasile!

    colindenie (bolunzenie)

    Moș Gerilă te iubim
    Că ca tine nu găsim,
    Decât papa franciscan
    Cu față de șobolan,
    Sau, Ciolacu covrigar
    Cu moacă de potlogar
    Poate…Câțu, narcoman
    Sau Băselu bețivan?
    Ori, Năstase cu jambiere
    Și ouăle la vedere?
    Aoleu…cum, de nu știu?
    Santa Klaus de la Sibiu
    Și cu moaca de fosilă….
    Da, e noul moș Gerilă!

    1. Domnul și Maica Domnului să vă binecuvânteze. Azi am intrat pe blogul Dumneavoastră și mi-a placut. Nu stiam de el. Doamne ajută.

        1. Doamne ajută. Pace, sănătate, mantuire. Sarbători bunecuvântate!

          1. Rectific: binecuvântate.

  2. Mihai spune:

    Enoriașii dintr-o parohie din Peristeri-Tracia sau revoltat pt că Hristos răstignit a fost scos din altar și pt a fi repus la loc https://youtu.be/P0wCg2rBtWo?și=e4yqcPEEKLPL-Vqq

  3. Ioan spune:

    Relatarea unui fost criminal ISIS.https://vm.tiktok.com/ZGeFGSWXA/

  4. Ioan spune:

    Umanitatea inca nu e constienta ca suntem la mila Rusiei (Dumnezeu in primul rand).
    https://vm.tiktok.com/ZGeFtqSb7/

  5. Ioan spune:

    Capiste catolica transformata in bar asa cum vor ierarhii ecumenisti sa transforme in baruri pt ei bisericile din Romania si din diaspora.De ce nu am vazut niciodata nicio moschee sau sinagoga transformate in baruri?De ce numai bisericile crestine?De ce nu intra si moscheile si sinagogile la rand la transformat in baruri?Va spun de ce :pentru ca problema distrugerii crestinismului e reala.Apropo de incorporarile din Ukraina:Sin in Gaza si Israel e razboi.De ce nu se fac incorporari de palestinieni si evrei sa ii trimita pe front?De ce o fac cu ukrainenii?Pentru ca ukrainenii sunt crestini si ceilalti nu.Se spune ca tot barbatul care trece granita in Ukraina e capturat si trimis pe front.De ce nu ii captureaza sa ii trimita pe front si pe evreii adusi acolo din Israel?Aceia sunt mai cu sapte coaie?Vom trai si o vom vedea si pe asta.
    https://vm.tiktok.com/ZGeFoAquA/

  6. gpt spune:
    Comentariul tău așteaptă să fie moderat.

    как пользоваться нейросетью chatgpt — Легкий способ найти решение задачи по геометрии с онлайн калькулятором.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *