Neam necredincios şi îndărătnic. Predică la Duminica a 10-a după Pogorârea Sfântului Duh

Prin anul 57 după Naşterea Mântuitorului Hristos, Sfântul Apostol Pavel a scris Bisericii din Corint cea de-a Doua Epistolă prin care, la capitolul 6, îi îndeamnă pe credincioşi şi păstori: ,,Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreotatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Sau ce învoire este între Hristos şi veliar, sau ce parte are un credincios cu un necredincios?’’ Între Hristos şi veliar nu poate fi vorba de nicio învoire, de vreme ce există o prăpastie de netrecut. La fel, credinciosul nu are nicio parte comună cu necredinciosul. Desluşim aici cu limpezime dorinţa Apostolului neamurilor de a-i feri pe oameni de orice înfăţişare a răului (I Tesaloniceni 5, 22) şi a-i păstra între horatele învăţăturii sănătoase (II Timotei 4, 3).

Cu toate acestea, sunt atâţia şi atâţia oameni care se învoiesc cu diavolul şi, implicit, cu necredincioşii. Unii ajung până-ntra-colo încât încheie învoială scrisă cu cel rău, un anume pact, prin care se făgăduiesc a fi slujitorii diavolului, primind în schimb slavă deşartă, celebritate, onoruri ranguri sociale şi foarte mulţi bani, toate fiind efemere, pentru că ceasul morţii fiecăruia nu poate fi împins dincolo de hotarele statornicite de Dumnezeu. Ce dă omul în schimb pentru cele deşarte, enumerate mai sus? Ce are mai de preţ, adică sufletul său care la moarte va fi luat de draci şi dus în împărăţia diavolului, în iad adică. Din momentul încheierii pactului cu diavolul, acesta are puteri depline asupra omului respectiv. Aşa au încheiat pact cu cel rău Elvis Presley, cei din formaţia Beatles, care spuneau că sunt mai celebri decât Iisus Hristos. Ce s-a ales din celebritatea lor? Praful ce-l spulberă vântul. Aşa au căzut la învoială cu satana cei din formaţia A.C.-D.C. Ştiţi care este semnificaţia acestei abrevieri? Vă cutremuraţi: anti-christ – moarte lui Christ. Adică moarte Mântuitorului nostru Iisus Hristos! Aşa a făcul Phill Collins şi enumerarea poate fi continuată cu multe exemple.

Cine vrea să înţeleagă ce înseamnă, realmente, pactul cu diavolul, să citească în Vieţile Sfinţilor pe luna iunie, ziua a 23-a, unde ne sunt relatate întâmplările din viaţa unui anume Teofil, care şi-a pus semnătura pe o înţelegere scrisă cu satana.

Sfânta Evanghelie a acestei Duminici ni-L înfăţişează pe Mântuitorul Hristos, după ce S-a pogorât de pe Muntele Taborului, unde S-a schimbat la faţă. A venit la el un om îndurerat a căzut le picioarele Sale şi şi-a spus pricina: ,,Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. Şi l-am adus la Ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece’’ (Matei 17, 15-16). Ce l-a adus pe copilul acela în starea aceea teribilă? Un demon care intrase în el şi se manifesta deosebit de violent, mai ales în perioadele cu lună plină, de unde şi numirea de lunatic. Răspunsul Mântuitorului a fost o aspră dar dreaptă mustrare la adresa poporului evreiesc din vremea aceea, dar şi a urmaşii acelora: ,,O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi?’’ Înţelegem acum de ce diavolul bântuia în voie în mijlocul poporului evreu, înrobindu-i pe mulţi dintre ei: din pricina necredinţei şi stăruinţei lor în păcate, din pricina refuzului de a-L primi pe Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat. Certarea evreilor necredincioşi a fost urmată imediat de izbăvirea copilului de acel demon cumplit, alungat de Mântuitorul. Nedumeriţi, Sfinţii Apostoli din care pricină n-au putut vindeca acel copil, deşi primiseră puterea alungării duhurilor necurate. ,,Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post’’ (Matei 17, 20-21). Acesta a fost răspunsul Domnului Hristos spre învăţarea Apostolilor şi a noastră.

Pentru că vorbim de îndărătnicia şi necredinţa unui popor, se cuvine a cita cuvintele Sfântului Prooroc Isaiia care arată starea decăzută a contemporanilor săi, dar sunt potrivite şi pentru vremurile noastre: ,,Că păcatele noastre s-au inmulţit înaintea Ta şi nelegiuirile sunt mărturie împotriva noastră; fărădelegile noastre sunt de faţă şi faptele noastre nelegiuite le ştim: Necredinţa şi tăgada Domnului, căderea de la credinţa în Dumnezeu, grăirea minciunii şi răzvrătirea, născocirea şi cugetarea de lucruri viclene’’ (Isaiia 59, 12-13). Necredinţa a fost şi este pricină de ruinare a unui popor, a oricărui popor, după cum ne-a lăsat scris Părintele Stăniloae: ,,Dacă acest popor (român, n.n) va continua să meargă pe panta necredinţei, va ajunge la desfiinţare. Mă tem că nu mă înşel’’. Acum, după trecerea mai multor ani, constatăm că aproximativ patru milioane de romani au fost constrânşi să-şi părăsească ţara, datorită unor politici criminale, datorită urâciunii pustiirii, sistemul antihristic care doreşte distrugerea noastră ca Neam Ortodox.

Privind imaginea lumii de azi, ne dăm seama că acele cuvinte de aspră mustrare –neam necredincios şi îndărătnic – ni se potrivesc şi nouă. Dacă la vremea vindecării copilului demonizat, despre care ne relatează Sfânta Evanghelie a acestei Duminici, mustrarea îi viza pe evrei, ea se refera acum la întregul neam omenesc. Şi atunci de ce ne mirăm de pedepsele ce ni le trimite Dumnezeu, de starea noastră de neputinţă? Sfântul Prooroc Ieremia scria şi el cu amărăciune, cu câteva sute de ani înainte de Naşterea Domnului, cuvintele lui Dumnezeu: ,,Lepădarea de Credinţă te va pedepsi şi răutatea ta te va mustra. Înţelege cât e de rău şi de amar a părăsi pe Domnul Dumnezeul tău şi de a nu mai avea nicio teamă de Mine… (Ieremia 2, 19).

Să dea Bunul şi Atotputernicul Dumnezeu ca noi, cei slabi în credinţă să ne întărim, cei necredincioşi să se întoarcă la Dumnezeu, cei aflaţi în întunericul neştiinţei să vină la cunoştinţa Adevărului. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile