Nemernicii aceştia pretind ascultare, neascultând, la rândul lor, de Tradiţie

Statul român, prin vocile sale dogite, lipsite de legitimitate, corupte fundamental, a încercat să decidă cum trebuie să ne trăim credința. În Germania, de pildă, nimeni nu a îndrăznit, pe motiv de molimă, să interzică, să suspende sau să amâne tăierile împrejur ale evreilor sau să desființeze măcelăriile halal ale musulmanilor. Nimeni nu a agresat dimensiunea religioasă, cu toate că gradul de secularizare este mult mai mare. În schimb, la noi, de săptămâni, suntem asediați la propriu de o autoritate profană scelerată, fără grijă față de plătitorul ortodox (sau de altă credință) de taxe. Ca să fie imaginea și mai tristă, s-au găsit unii slujitori ai altarelor, inclusiv din diaspora, care să identifice forme „alternative”, sfidând nu doar credința celor păstoriți, dar producând dovada unui analfabetism teologic crâncen. Degeaba se autocelebrează, se autofelicită stupid și inept pe propriile pagini pentru nu știu câți ani de la hirotonia pe nu știu ce treaptă: au trădat ethosul Bisericii pe care pretind că o slujesc. Nu, nu este vorba despre linguriță sau altele asemenea. În profunzime, este vorba despre infatuare, dispreț, insolență și suficiență. Oameni prea mici pentru a sluji unui ideal atât de mare. Pocitanii ale spiritului, carcase roase de invidie, doritoare de mărire, indiferente la nevoile modeste ale altora, plutind cu falsă suveranitate peste capetele celor pe care, de fapt, ar trebui să îi asculte, să îi înțeleagă, să îi sprijine.

Pentru ultima oară: criza aceasta sanitară, cu toate ale ei, ne pune în față o oglindă în care, privindu-ne, vedem mai limpede cine este alături și cine nu. Dacă medicii trupești pot fi acuzați, pe drept, de malpraxis, de ce pot fi acuzați medicii sufletești? Nu acuz, am mai spus, pe nimeni, dar nu îmi pot reprima disprețul față de cei care, ei înainte de oricine, ne disprețuiesc, cler și popor deopotrivă. Ne țin de tâmpiți, numai buni să plătim fantezii în piatră, să fim utili. Nemernicii aceștia pretind ascultare, neascultând la rândul lor de Tradiție, ignorând faptul, aparent simplu, că adaptarea nu este același lucru cu apostazia. În fine, după o zi de pastorație (o înmormântare și apoi spovedanii, încercând să salvez familii de la divorț și suflete de la uscarea timpurie pe tulpina unei iubiri neîmpărtășite sau neînțelese), mă întreb, deloc retoric, cum poate ajunge betonul mai important decât sufletul, banul mai valoros decât palpitul vieții, mărirea mai importantă decât răspunsul de la Judecată, ambiția mai puternică decât voturile monahale? Încerc să adorm, să intru în lumea soluțiilor de care, dimineața, nu îți mai amintești…
Sus să avem inimile!

Pr. Radu Preda

3 comentarii la „Nemernicii aceştia pretind ascultare, neascultând, la rândul lor, de Tradiţie

  1. Mihai spune:

    Felicitarii poporului sarb care a pus piciorul in prag

  2. gabrielanaghi spune:

    Şi în orice cetate veţi intra şi nu vă vor primi, ieşind în pieţele ei, ziceţi:
    Şi praful care s-a lipit de picioarele noastre din cetatea noastră vi-l scuturăm vouă. Dar aceasta să ştiţi, că s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu.
    Zic vouă: Că mai uşor va fi Sodomei în ziua aceea, decât cetăţii aceleia.
    Luca 10;10-12
    Ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt.
    Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.
    Filipeni 2;10-11

    Catedrala Hagia Sophia, perla Ortodoxiei a devenit din nou moschee, o înfricoşătoare lovitură pentru întreaga Ortodoxie.
    La 10 iulie 2020, camera a zecea a Consiliului de Stat al Turciei a anunțat că Hagia Sophia va deveni moschee, în aceeași zi pentru prima dată începând cu 1934, imamul i-a invitat pe musulmani la rugăciune din minaretul acestei Catedrale.
    La 10 iulie 2020, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a semnat un decret prin care se modifică statutul Catedralei Hagia Sophia din muzeu în moschee. Șeful statului a publicat fotografia decretului cu cuvintele „Toate cele bune”.
    Tot pe 10 iulie 2020, președintele turc Recep Tayyip Erdogan, în timpul unei adrese video către cetățenii țării, a declarat că Hagia Sophia,„perla Istanbulului”, se va deschide pentru serviciile islamice vineri, 24 iulie 2020, potrivit publicației Romfea .
    În timpul discursului președintelui turc, „sute de musulmani s-au rugat în afara Hagiei Sophia”.

    Președintele turc a adăugat că, la fel ca în toate moscheile din țară, „ușile Hagiei Sophia vor rămâne deschise tuturor și nu vor mai fi taxe de intrare, cum a fost cazul muzeului”.

    Acţiunea „noului sultan” al Turciei, preşedintele Erdogan, de transformare a Catedralei Hagia Sophia din Istanbul în moschee este o insultă morală la adresa Europei democrate, construită pe fundamentele religiei iudeo-creştine şi greco-romane, la adresa întregii lumi ortodoxe, un dispreţ profund nedisimulat faţă de întreaga Ortodoxie mondială.
    Hagia Sophia este o bijuterie a arhitecturii bizantine ridicată de constructorii împăratului Iustinian, care se considera bazileu şi urmaş al Imperiului Roman, chiar dacă era considerat „de răsărit” de către istoricii de mai târziu.
    Acest locaş de cult a fost ridicat în secolul VI şi a fost simbolul creşinismului ortodox din întreaga lume. Interiorul său decorat cu superbe mozaicuri, coloanele de marmură maiestuoase și acoperișul sunt de o rară frumuseţe artistică. Bazilica e superb decorată artistic încât Iustinian a zis la sfinţire: „Νενίκηκά σε Σολομών” (Solomon, te-am depășit!). Sultanul Mehmed al II-lea la cucerirea Constantinopolului în 1453 a transformat Hagia Sofia (Sfânta Înţelepciune) în moschee, care a devenit simbolul islamului cotropitor.
    Acum 567 de ani, în data de 29 mai 1453 Constantinopolul a căzut în mâna otomanilor conduşi de tânărul, dar invincibilul, sultan Mehmed al II-lea, ceea ce a însemnat sfârşitul Imperiului Bizantin şi moartea ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea.
    În anul 1934, preşedintele turc Kemal Ataturk, de formaţie laică, a transformat Hagia Sophia în muzeu – Muzeul Sfânta Sofia sau „Muzeul Ayasofya”.
    De-a lungul istoriei, ţarul Petru cel Mare a încercat să cucerească Istanbulul pentru a deveni noul Constantinopol. În 1918, trupele române au fost implicate diplomatic în eliberarea fostei capitale imperiale bizantine de sub stăpânirea otomană, venind în sprijinul grecilor.
    La 7 iulie 2020, protopopul Andrei Tkachev, un cunoscut misionar și predicator, cleric al Bisericii Ortodoxe Ruse, a comentat intenția autorităților turce de a transforma Catedrala Hagia Sophia din Istanbul într-o moschee.
    El a spus că Catedrala Hagia Sophia a fost construită cu imens respect, pe fiecare cărămidă au ștampilat un vers din Psaltire, iar după fiecare a 12-a cărămidă, zidarii s-au oprit și au citit o rugăciune scurtă. Potrivit clericului, această catedrală „a născut o slujbă divină ortodoxă”, așa cum este cunoscută astăzi pentru creștinii ortodocși.

  3. Gabriela Naghi spune:

    Lăcașurile de cult sunt, alături de restaurante, teatre, cinematografe și transportul în comun, cele mai periculoase locuri pentru transmiterea coronavirusului, se spune de către șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

    El a citat o listă făcută de Organizația Mondială a Sănătății.

    „În roșu avem cinematografele, teatrele în spațiu închis, lăcașurile de cult, transportul în comun, transportul cu avionul, sporturile de contact, petrecerile în interior, barurile, cluburile de noapte. Acestea sunt considerate cele mai periculoase. După care, la nivel portocaliu, avem sălile de fitness, avem frizeria, stomatologia, avem lucrul în birou – este periculos dacă ești cu mai multe persoane în birou și din cauza asta trebuie să porți mască – restaurantele în spațiu închis”, a spus Raed Arafat.

    El spune că președintele Klaus Iohannis „are dreptate” când spune că în situația actuală a cazurilor de coronavirus în România nu se pune problema unei noi relaxări.

    „Nu ai cum să vezi 555 de cazuri și să vii să spui că relaxăm în plus. Așteptăm să vedem ce se întâmplă cu aceste cazuri”, a spus Arafat.

    Mass-media corporatizată pompează isteria de masă cu privire la „Spitalizările Covid-19” (adică, oricine a fost internat în spital pentru orice problemă și care a ieșit pozitiv la testarea de coronavirus) și „incidente majore” (adică, oameni care merg la plajă).
    Poliția instalează turnuri de pază ad-hoc de monitorizare a distanțării sociale la Londra. Peste tot vedem afișe de propagandă și panouri publicitare care repetă aceleași sloganuri, amplificând isteria artificială de masă. Disidența și nonconformismul sunt patologizate, „diagnosticate” ca psihopatie și paranoia. Vaccinările obligatorii sunt pe drum.
    Ne-au spus, în mod clar, ce urmează să se întâmple. Ne-au spus că viața se va schimba… pentru totdeauna. Ne-au închis în casele noastre. Au ordonat închiderea bisericilor. Au ordonat poliției să comită abuzuri și să ne aresteze dacă le încălcăm ordinele arbitrare. Au închis școlile, parcurile, plajele, restaurantele, cafenelele, teatrele, cluburile, orice loc în care s-ar aduna oamenii.
    Se încearcă desacralizarea Bisericilor, considerate ca niște institutii oarecare ale statului cu ajutorul arhiereilor, trădătorii neamului ortodox, cei care nu au fost în stare să-și apere turma și nu sunt demni să mai stea în scaunele arhierești.
    Isteria în masă legată de coronavirus a fost o lovitură măiestrită a propagandei ocultei, dar propaganda nu este totul. Nimeni nu este păcălit cu adevărat , sau nu pentru mult timp, în niciun caz.
    Asistăm la instalarea sub imperiul fricii a unui regim totalitar patologic.
    Isteria în masă este hrana sa. Se hrănește cu frica existențială. „Știința” este strigătul său de luptă. Nu știința adevărată, nu fapte demonstrabile, ci „Știința” ca un fel de zeitate al cărei nume este invocat pentru a reduce la tăcere ereticii, cei care nu cred și contestă cu argumente medicale toate teoriile invocate de slugile statului antihristic.
    Geniul totalitarismului patologizat este la fel ca acea glumă veche despre diavol … cea mai mare păcăleală a diavolului a fost să ne convingă că nu există. Totalitarismul patologic pare să emane de nicăieri, simultan și de pretutindeni; astfel, din punct de vedere tehnic, nu există. Nu poate exista, pentru că nimeni nu este responsabil pentru asta, deoarece toți sunt de fapt responsabili. Nimic nu va mai fi ca înainte, s-a tot spus. Într-adevăr!
    Istericii deveniți din păcate paranoici, cei care se comportă exact ca membrii unei secte și care ar dori ca purtarea măștilor să devină obligatorie, în mod permanent, ajută la instalarea Minunatei Nouă Normalitate… irațională, paranoică și totalitară.
    Fără indoială cei care indrăznesc să nu poarte mască sunt periculoși. Sunt ca o boală … ca o epidemie. O boală a corpului social. Dacă refuză să se conformeze, va trebui să fie tratați, băgați în carantină, sau ceva de genul acesta.
    Se va ajunge la situația ca lumea să-i ridiculizeze public, să-i umilească, să-i separe de societatea normală, să-i vâneze și să obțină concedierea acestora de la locul de muncă, să se bucure atunci când poliția comite abuzuri și-i arestează, să nu fie primiți nicăieri în biserici, magazine, școli, spitale, policlinici și oriunde.
    Masca îngenuncherii, a ascultării totale față de slugile care netezesc calea venirii antihristului, încurajați de arhiereii care au trecut de partea dușmanului, este primul nivel la care întreaga lume trebuie să ajungă. Urmează al doilea, vaccinarea obligatorie și pașaportul de imunitate, care va facilita, copiilor și adulților intrarea în Noua Ordine Mondială.

Răspunde-i lui Gabriela Naghi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *