Ascultarea curat sufletească o fac numai oamenii extraordinari și în împrejurări excepționale. Viețile Sfinților ne arată că acești oameni s-au născut cu o inimă atât de curată și cu o minte atât de nepătimașă, încât ei erau conduși de Duhul Sfânt așa cum e condusă o corabie cu pânze de un vânt pricinic. Ei erau sensibili la cea mai mică adiere a Sfântului Duh și executau întocmai cele ce primeau în momentele lor de inspirație divină.
Și apoi, această inspirație și această ascultare se săvârșea în cazuri excepționale – de pildă, când Sfânta Maria Egipteanca, în pustia de dincolo de Iordan, nu găsea nicio ființă omenească și cu atât mai puțin un duhovnic iscusit. Și așa cum un pustnic, în lipsă de duhovnic, s-a spovedit în fața unui mărăcine – deși într-o viață de obște n-ar fi putut face acest lucru –, tot astfel, Sfânta Maria Egipteanca n-ar fi avut dreptul să rămână fară un duhovnic dacă s-ar fi nevoit într-o mănăstire. Căci în caz contrar, ne-ar paște în primul rând primejdia asupra căreia ne previne Sfântul Apostol Petru când ne zice: „Mai înainte de toate trebuie să știți că nicio prorocire a Scripturii nu se tâlcuiește după cum îl taie capul pe fiecare, pentru că niciodată prorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au grăit, purtați fiind de Duhul Sfânt” și, în al doilea rând, ne-ar urmări primejdia asupra căreia ne previne Sfântul Antonie cel Mare, care spune că „răul cel mai mare este a te împotrivi voii lui Dumnezeu și a-ți satisface poftele tale”.
Prima primejdie ne duce la erezie, iar a doua, la răzvrătire.
.
(Arhimandritul Paulin Lecca, Adevăr și Pace, Tratat teologic, Editura Bizantină, București, 2003, pp. 97-98)
Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi
Sfântul Nicolae Velimirovici, Proorocul suferinţelor celor din urmă
Răutatea şi minciuna lucreaza pentru al treilea razboi mondial
“Când o casă ia foc, se aprind mai întâi părţile ce ard cel mai repede. Mai întâi se aprind paiele şi trestia, apoi scândurile, şi tot aşa – până ce flăcările cuprind întreaga construcţie. Aşa se petrece şi cu omul. Focul patimilor năvăleşte mai întâi în inimă, cel mai simţitor şi cel mai uşor de aprins mădular al făpturii omeneşti. Când se aprinde inima, întreaga făptură omenească ia foc. Când inima este biruită, totul este biruit. Când inima se strică, totul e stricat. Din inimă izvorăşte dragostea sau ura, înţelepciunea sau prostia, curăţia sau noroiul, viaţa sau moartea. Dacă credinţa vreunui Creştin se află în lăuntrul inimii, atunci credinţa sa este putere de nebiruit într’însul. O astfel de inimă dă şi limbii putere să grăiască convingător. Căci limba este vestitoare ori unora, ori altora – ori vestitor credincios al cămării cu mărfuri de aur din inimă, ori vestitor mincinos al unei dughene scăpătate.
Ştia Atotînţeleptul Mântuitor ce vorbea, atunci când a spus: Cele ce ies din gură, din inimă ies. /Mat. 15:18/Ştia înţeleptul Său apostol, Sfântul Pável, că drept tâlcuieşte gândul Învăţătorului său, când a spus: Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire. /Rom. 10:10/ Dumnezeu preţuieşte cele ale inimii şi nu poate fi păcălit de limbă. Oamenii preţuiesc cele ale limbii, căci nu ştiu ce se află în spatele limbii, în inimă.
Fraţii mei, citiţi Sfânta Scriptură mai înainte de toate şi mai mult decât toate. Cunoştinţele dobândite dacă citiţi tot, mai puţin Sfânta Scriptură, vor sluji doar la pieirea voastră, nu spre mântuire. După Sfânta Scriptură, să citiţi Vieţile Sfinţilor, adică înfăţişarea vieţilor sfinţilor şi sfintelor Bisericii celei Ortodoxe. Toate cărţile lumii acesteia nu pot aduce sufletului omenesc acea putere, mângâiere şi dulceaţă adusă de Sfânta Scriptură şi de Vieţile sfinţilor.
În viaţa Sfântului Mucenic Haralambie citim cum acest neînfricat sfânt de 113 ani a strigat chinuitorului său păgân: „Nu este răutate în inima mea, nici vicleşug în limba mea!” Iată fraţilor, dreptarul de căpetenie al credinţei Creştine: mai întâi să nu avem răutate în inimă, şi apoi să nu avem minciună în gură.
Dar iată, fraţilor, aceasta este şi tâlcuirea sorţii celei rele a omenirii zilelor noastre: răutatea a răpit inima omenească, de aceea inima a ajuns un organ al răului, o unealtă a minciunii. Limba nu poate grăi dreptate dacă inima este plină de răutate. Dacă în izvor se află necurăţie, atunci şi conducta de apă va aduce necurăţie. Limba e sluga inimii. Şi când sluga minte, se trădează repede pe sine.
Ce e minciuna? Un adevăr prefăcut. Ce înseamnă a minţi? Înseamnă a te îmbrăca cu veştmintele adevărului, a te ascunde în spatele adevărului; a te arăta sub numele adevărului; a pune firma adevărului pe dugheana minciunii; a înfăţişa o babă drept o mireasă, cu ajutorul pudrei şi sulemenelilor. Minciunii nu îi este cu putinţă să facă nici măcar un pas sub numele ei. Căci oriunde s’ar înfăţişa zicând „Eu sânt minciuna!,” nimeni nu ar primi-o. De aceea ea merge în umbra adevărului. Aşadar, minciuna întăreşte adevărul ca realitate, căci fără adevăr nu se poate găsi niciunde.
Răutate în inimă şi minciună în gură, fraţii mei, aşa a ajuns omenirea în vremurile noastre. Răutatea şi minciuna sânt focurile ce au pricinuit aprinderea întregii lumi în ultimele două războaie mondiale. Răutatea şi minciuna – aceste două meşteşuguri ale lumii, să ştiţi, vor lucra neobosit să producă şi cel de-al treilea incendiu mondial, mai înfricoşat decât cele două de mai înainte.
Luptaţi, fraţilor, împotriva răutăţii şi minciunii.
Luptaţi împotriva răutăţii din inimă şi minciunii din gură, ca să împiedicaţi noul război mondial între popoare. Aceasta este ştiinţa lui Hristos: Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine. /Lc. 4:23/ Aceasta este calea Creştinilor: începe cu tine însuţi. Din orice altă parte veţi porni, nu veţi reuşi nimic. Hristos Dumnezeu v’a învăţat aceasta. A Lui fie slava şi lauda în veac. Amin”.
Sfântul Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniţei, Ed. Predania”.
Cuvinte de foc din proorociile lui Ieremia
Ce nedreptate au gasit in Mine parintii vostri, de s-au departat de Mine si s-au dus dupa desertaciune si au devenit ei insisi desertaciune?
Mirati-va de acestea, ceruri; cutremurati-va, ingroziti-va, zice Domnul! Ca doua rele a facut poporul Meu: pe Mine, izvorul apei celei vii, M-au parasit, si si-au sapat fantani sparte, care nu pot tine apa.
Lepadarea ta de credinta te va pedepsi si rautatea ta te va mustra. Intelege si vezi cat e de rau si de amar de a parasi pe Domnul Dumnezeul tau si de a nu mai avea nici o teama de Mine, zice Domnul Dumnezeul puterilor.
Pentru ca zici: “N-am gresit”, de aceea iata Eu cu tine ma voi judeca.
Ma uit peste tara si iata este ruinata si pustie;… Ma uit si iata nu este nici un om si toate pasarile cerului au fugit.
Cutreierati ulitele Ierusalimului, uitati-va, cercetati si cautati prin pietele lui: nu cumva veti gasi vreun om, macar unul, care pazeste dreptatea si cauta adevarul?
O, Doamne, ochii Tai nu privesc ei oare la adevar? Tu ii bati si ei nu simt durerea; Tu ii pierzi si ei nu vor sa ia invatatura; si-au facut obrazul mai vartos ca piatra si nu vor sa se intoarca.
Ascultati acestea, popor nebun si fara inima! Ei au ochi si nu vad, urechi au, dar nu aud.
Nu fac dreptate nimanui, nici chiar orfanului, nu dau dreptate saracului si huzuresc. E cu putinta oare sa nu pedepsesc acestea si sa nu Ma razbun asupra unui popor ca acesta? – zice Domnul.
Lucruri inspaimantatoare se petrec in tara aceasta: Proorocii profetesc minciuni, preotii invata ca si ei, si poporului Meu ii place aceasta. Dar la urma ce veti face?
Cu cine sa vorbesc si cui sa vestesc, ca sa auda? Ca iata urechea lor este netaiata imprejur si nu pot sa ia aminte; si iata, cuvantul Domnului a ajuns de ras la ei si nu gasesc in el nici o placere.
Pentru ca fiecare din ei, de la mic pana la mare, este robit de lacomie si, de la prooroc pana la preot, toti se poarta mincinos.
Ei leaga ranile poporului meu cu nepasare si zic: “Pace! Pace!” Si numai pace nu este!
Dar se rusineaza ei, oare, cand fac uraciuni? Nu, nu se rusineaza deloc, nici rosesc. De aceea vor cadea printre cei cazuti si se vor prabusi in ziua in care ii voi pedepsi, zice Domnul.
Ce cauti, iubitul Meu popor, in templul Meu, cand in acesta se savarsesc atatea netrebnicii? Jertfele nu-li vor ajuta cand, facand rau, te bucuri.
Asa zice Domnul: “Blestemat fie omul care se increde in om si isi face sprijin din trup omenesc si a carui inima se departeaza de Domnul.
Binecuvantat fie omul care nadajduieste in Domnul si a carui nadejde este Domnul, deoarece acesta va fi ca pomul sadit langa ape, care-si intinde radacinile pe langa rau si nu stie cand vine arsita; frunzele lui sunt verzi, la timp de seceta nu se teme si nu inceteaza a rodi.
Inima omului este mai vicleana decat orice si foarte stricata! Cine o va cunoaste?Eu, Domnul, patrund inima si incerc rarunchii, ca sa rasplatesc fiecaruia dupa caile lui si dupa roada faptelor lui.
Prepelita cloceste ouale pe care nu le-a ouat; asa este si cel ce castiga avutie nedreapta, o lasa la jumatatea zilelor sale si la sfarsitul sau se va trezi ca este un nebun.
Spune deci barbatilor lui Iuda si locuitorilor Ierusalimului: Asa zice Domnul: Iata, Eu va gatesc rele si uneltiri impotriva voastra. Asadar sa se intoarca fiecare de la calea lui cea rea; indreptati-va caile si purtarile voastre! Dar ei zic: “Este zadarnic! Noi vom trai dupa gandul nostru si ne vom purta fiecare dupa invartosarea inimii noastre celei rele”.
Dar in proorocii Ierusalimului am vazut grozavii: acestia fac desfranare si umbla cu minciuni, ajuta mainile facatorilor de rele, ca nimeni sa nu se intoarca de la necredinta sa; toti sunt pentru Mine ca Sodoma, si locuitorii lui ca Gomora. De aceea, asa zice Domnul Savaot despre prooroci: Iata, ii voi hrani cu pelin si le voi da sa bea apa cu fiere, ca de la profetii Ierusalimului s-a intins necredinta in toata tara.
Asa zice Domnul Savaot: “Nu ascultati cuvintele proorocilor, care va profetesc, ca va inseala, povestindu-va inchipuirile inimii lor, si nimic din cele ale Domnului. Necontenit graiesc ei celor ce Ma dispretuiesc: “Domnul, a zis ca va fi pace peste voi”. Si tuturor celor care urmeaza inima lor invartosata le zic: “Nici un rau nu va veni asupra voastra!”
Au doara Eu numai de aproape sunt Dumnezeu, zice Domnul, iar de departe nu mai sunt Dumnezeu? Poate oare omul sa se ascunda in loc tainic, unde sa nu-l vad Eu, zice Domnul? Au nu umplu Eu cerul si pamantul, zice Domnul?
Cuvantul Meu nu este el, oare, ca un foc, zice Domnul, ca un ciocan care sfarama stanca?
Deoarece Eu, zice Domnul, sunt impotriva proorocilor care vorbesc cu limba lor, dar zic: “El a spus“. Tot Eu, zice Domnul, sunt impotriva proorocilor care spun visuri mincinoase, care le povestesc pe acestea si duc pe poporul Meu la ratacire cu amagirile lor si cu lingusirile lor, desi Eu nu i-am trimis, nici le-am poruncit; ei nu aduc nici un folos poporului acestuia, zice Domnul.
O vedenie a creştinei Anna
SE FĂCEA CĂ TRECEAM PRIN MAI MULTE ÎNCĂPERI, UNA DUPĂ ALTA, FIIND ÎNSOŢITĂ DE UN ÎNGER CARE ÎMI ARĂTA CALEA ŞI ÎMI LĂMUREA CELE CE VEDEAM.
Prima încăpere era în acelaşi timp şi maternitate şi clinică de avorturi.
Am intrat acolo împreună cu prietenele şi rubedeniile mele (care vieţuiesc în lume şi cu care mă însoţeam înainte vreme).
Ele au rămas în continuare în această încăpere.
Mie îngerul mi-a spus să merg mai departe. Am intrat în cea de-a doua încăpere şi am văzut că acolo târguiala era în toi.
Se vindeau şi se cumpărau cele mai felurite mărfuri.
Era foarte multă lume şi toţi păreau absorbiţi de târguielile lor, îşi numărau banii, examinau mărfurile – ca la târg.
M-am uitat pe unul dintre pereţii acestei încăperi şi am văzut că avea un geam ce dădea spre o pajişte verde cu cer senin şi azuriu, cu soarele strălucind – era o privelişte foarte frumoasă.
Priveam desfătându-mă, însă oamenii, într-atât erau de ocupaţi cu vânzarea-cumpărarea lor, încât nu vedeau această frumuseţe dumnezeiască.
Mă miram cum de ei nu observă această privelişte! Îngerul însă m-a îndemnat: „Mergi mai departe.”
Am intrat în a treia încăpere, pe pereţii căreia erau zugrăvite nişte chipuri de fiare (dragoni) de diferite mărimi.
În jos, la temelia zidului, am văzut o broască ţestoasă uriaşă, înspăimântătoare la vedere, din a cărei gură larg căscată ieşeau doi dinţi ca două săbii ascuţite.
Jos, pe podea, se zărea capul unui om al cărui trup se afla sub duşumea.
Îngerul mi-a zis: „Atinge-te de ei.” (Adică să mă ating de balaurii zugrăviţi pe perete).
Mi-am întins mâna, deşi nu vroiam, pentru că îmi era tare frică.
Şi iată că dragonul pe care l-am atins, dintr-o dată a început să se mişte.
Mişcarea s-a transmis altui dragon, care se afla alături, şi mai departe, de la dragon la dragon, ca-n mecanismul unui ceas.
Astfel toate aceste fiare s-au pus în mişcare, ajungând până la broasca ţestoasă care a început şi ea să se mişte ameninţător.
Deodată cele două săbii ascuţite s-au înfipt drept în capul omului aceluia, care a murit pe loc. Îngerul mi-a lămurit: „La cea mai mică atingere de acest sistem, omul este pierdut… Mergi mai departe.”
Am ieşit din acea clădire cu trei încăperi şi am văzut că mă aflam într-o pădure, printre copaci. În pădure era o căsuţă de bârne, afumată ca după incendiu, dar în care totuşi se putea locui, îngerul mi-a zis:
„Iată unde vei putea să te mântuieşti.”
Înţelegeam că sfârşitul acestei lumi este aproape (după căsuţa care era ca după incendiu) şi atunci l-am întrebat pe înger: „Înseamnă că sfârşitul este aproape, iar ei continuă să vândă şi să cumpere?”
„Da, a răspuns îngerul, e sfârşitul, iar ei continuă să vândă şi să cumpere”.
Aici vedenia a luat sfârşit.
După un timp am ajuns la părintele Ieronim şi i-am povestit despre vedenie.
I-am spus cum l-am întrebat pe înger: „Înseamnă că sfârşitul este aproape, iar ei continuă să vândă şi să cumpere?”
Atunci, părintele, apucând-o înainte, a răspuns el însuşi cu cuvintele îngerului: „Da, e sfârşitul, iar ei vând şi cumpără.
Acesta nu este doar un vis, a adăugat el, ci aşa va fi cu adevărat.”
Părintele Ieronim a repetat aceleaşi cuvinte care în visul meu au fost rostite de către înger! Am înţeles că stareţul ştia de vedenia mea, adică i-a fost descoperită şi lui.
https://www.aparatorul.md/sfarsitul-este-aproape-iar-lumea-continua-sa-vanda-si-sa-cumpere/
Pr. Serafim Rose :
Greşita folosire a citatelor din Sfinţii Părinţi este o capcană foarte obişnuită în zilele noastre, când polemicile asupra unor subiecte de acest fel sunt adeseori foarte pătimaşe. Vom face tot ce ne stă în putinţă spre a ocoli asemenea capcane, neatribuind nici una dintre tâlcuirile noastre Sfinţilor Părinţi, ci încercând doar să vedem ce anume spun ei înşişi.
5. Dacă socotim că putem adăuga câte ceva înţelesului textului pentru zilele noastre, să o facem cu precauţie şi deplin respect pentru integritatea textului Facerii şi părerile Sfinţilor Părinţi. Şi, făcând aceasta, trebuie să rămânem întotdeauna smeriţi, căci ştiinţa zilelor noastre are eşecurile şi greşelile ei, iar dacă ne încredem prea mult în ea ne putem trezi noi înşine cu o înţelegere greşită.
6. Vom încerca mai întâi să-i înţelegem pe Părinţi, şi abia apoi să dăm propriile răspunsuri la unele întrebări, dacă le avem. În Sfinţii Părinţi aflăm „mintea Bisericii”, înţelegerea vie a revelaţiei lui Dumnezeu. Ei sunt legătura noastră între vechile texte ce cuprind descoperirea dumnezeiască şi realitatea de astăzi. Fără o asemenea legătură fiecare om rămâne de capul lui, rezultatul fiind zecile de mii de interpretări.