Dușmanul mântuirii noastre urmărește desacralizarea lumii prin orice mijloace, fapt care nu trebuie să ne sperie, ci doar să ne sporească vigilența. În dorința lui de a-i război pe toți creștinii care doresc un crâmpei de Rai, el aduce provocări peste provocări de toate felurile. Când nu reușește nimic prin patimile trupului, caută să ne războiască prin patimile sufletului: ,,neevlavia, credinţa strâmbă sau toată erezia, blasfemia, iuţimea, mânia, amărăciunea, înfurierea năpraznică, ura de oameni, pomenirea răului, vorbirea de rău, osândirea, întristarea fără temei, frica, laşitatea, cearta, rivalitatea, pizma, slava deşartă, mândria, făţărnicia, minciuna, necredinţa, zgârcenia, iubirea de materie, împătimirea, afecţiunea pentru cele pământeşti, trândăvia, micimea de suflet, nemulţumirea, cârtirea, înfumurarea, părerea de sine, trufia, îngâmfarea, iubirea de stăpânire, dorinţa de a plăcea oamenilor, viclenia, neruşinarea, nesimţirea, linguşirea, înşelăciunea, ironia, duplicitatea, învoirea cu păcatele părţii pătimaşe şi gândirea deasă la ele, rătăcirea gândurilor, iubirea de sine, care este maica şi rădăcina tuturor relelor, iubirea de argint, reaua nărăvire şi răutatea”. (https://doxologia.ro/care-sunt-patimile-sufletesti-trupesti-sfantul-ioan-damaschin)
Fiecare dintre aceste patimi sufletești poate determina modul în care acționăm în situații concrete de viață cu toții. Omul preocupat de mântuire își caută repere în atât Biblie și în Scrierile Sfinților Părinți, cât și în cultură pentru a se desăvârși. De aceea, necuratul duce o luptă acerbă pentru a ne vicia reperele acolo unde i se permite.
Omul simplu își avea legile sale nescrise după care se conducea, oglindite în proverbe, zicători, snoave și chiar legende și basme în care toate patimile erau puse la colț în vederea eliminării acestora. Fără o luptă cu toate patimile, nu este posibilă mântuirea. Acum necuratul caută să ne vicieze cultura și să-i înșele chiar și pe cei aleși prin bulversarea tuturor valorilor. Dumnezeu, însă, a rămas Același, iar poruncile Lui – de asemenea! Nu există loc pentru modă în relația dintre om și Dumnezeu. Păcatul de orice fel este păcat, indiferent cine îl face. De aceea, cei care își doresc mântuirea au datoria de a face o mare selecție între valorile pe care le acceptă și cele pe care le resping știind că: ,,Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos.” (Pavel , 6, 12)
Oricâtă nedreptate și oricâte păcate am vedea în jurul nostru, noi vom răspunde tot de propriile păcate. Și chiar și de ale celor pe care i-am smintit prin exemplul personal greșit ori prin ceea ce am scris ori am vorbit. Și chiar și pentru că am tăcut când nu trebuia! O mamă, de exemplu, prin tăcere, poate încuraja un păcat…
Cuvintele Sfântului Apostol Pavel sunt înfricoșătoare pentru toți păcătoșii:
,,Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.” (Pavel 6, 9-10)
Toate păcatele atrag mânia lui Dumnezeu, căderea pe toate planurile:
,,Şi un al doilea înger a venit, zicând: ,,A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul furiei desfrânării sale.” (Apocalipsa, 14, 8)
Un alt cuvânt care se cere respectat de către creștini și nu interpretat în mod corect politic este următorul:
,,Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei. Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” ( Apocalipsa, 13, 15-18)
Nerespectarea acestui cuvânt al Apocalipsei are consecințe foarte grave:
Şi al treilea înger a venit după ei, strigând cu glas puternic: Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui, va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus. (Apocalipsa, 14, 9-12)
Se lucrează cu multă viclenie, dar cine este în mod direct interesat de mântuire tot poate găsi informații competente despre modul în care ne putem pierde mântuirea, chiar dacă luptăm cu patimile sufletești și trupești, în cazul în care acceptăm pecetluirea cu semnul fiarei pe mână sau pe frunte pentru avantaje materiale. Un exemplu ar fi cartea: https://www.slideshare.net/oanciu/mircea-vlad-apocalipsa-13-sfarsitul-libertatii-umane. De aceea vremurile în care oamenii vor fi lipsiți de numerar și cu documente electronice care pot fi citite de la distanță și care nu știm exact ce informații despre noi conțin trebuie privite cu îngrijorare firească. Asocierea oricărui ,,număr de om” cu un cod bazat pe 666 în locul numelui de Botez nu trebuie acceptată nici în documente, nici pe corpurile noastre.
Dumnezeu să ne ajute să facem voia Sa!
Sora Pelaghia
Avva Ammona, bunurile lui Dumnezeu sunt nenumărate…
Avva Ammona, Despre bucuria sufletului care începe să trăiască pentru Dumnezeu!
Să știți și asta: Orice om care mănâncă și bea fără măsură, sau care iubește ceva lumesc, nici nu va atinge și nici măcar nu se va apropia de virtuți.
El trăiește înșelându-se pe sine.
Îl rog pe oricine vrea să se pocăiască înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de beție.
Ea trezește toate patimile și alungă frica de Dumnezeu din suflet.
Dar tu, cu toată puterea, roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea frica de El, așa că dorința ta fierbinte va topi toate patimile care luptă cu sufletul tău suferind și vor să-l ia de lângă Domnul Hristosl.
Poate de aceea dușmanii luptă cu toată puterea când atacă omul.
Nu uita, frate, să te odihnești, cât ești trupesc în lumea aceasta.
Sa nu te încrezi niciodată în tine, când îl vezi pe unul liniștit în războiul patimilor, căci dușmanii perfizi se ascund vremelnic prin viclenie, până când omul, crezând că războiul a încetat, își relaxează vigilența interioară.
Apoi, deodată, se reped în sufletul suferind, îl apucă „ca un struț” și, stăpânindu-l, îl umilesc fără milă cu orice păcat.
Ei umilesc sufletul cu păcate mai grave decât cele pe care le-a săvârșit înainte și sufletul imploră să fie iertat.
Să stăm deci cu frica de Dumnezeu și să ne străduim să dobândim toate virtuțile care împiedică răutatea vrăjmașilor.
Trudele și ostenelile acestei vieți vremelnice nu numai că ne salvează de păcat, ci pregătesc și coroane pentru suflet, înainte ca acesta să părăsească trupul.
Să ne ferim, fraţilor, de lume şi de bunurile lumeşti, ca să moştenim lucrurile cereşti.
Bunurile acestei lumi sunt aurul, argintul, casele, hainele, lucruri care nu numai că ne duc la păcat, ci și pe care le lăsăm în urmă când murim.
În timp ce bunurile lui Dumnezeu sunt nenumărate. Este ceea ce „ochiul n-a văzut, urechea n-a auzit și nu a intrat în inima omului* ( 1 Cor. 2’ 9).*
Aceasta este ceea ce Dumnezeu le dă celor care Îl ascultă în această viață vremelnică.
Și nu le dă degeaba, ci drept răsplată pentru pâinea și apa și îmbrăcămintea pe care le-au dat săracilor, pentru dragostea și curăția trupului, pentru evitarea vătămării aproapelui, și păzirea celorlalte porunci.
Cei care le păstrează vor găsi odihnă.
În această lume oamenii îi vor respecta, iar în viața următoare se vor bucura de bucurie veșnică.
Extras din cartea „Avva Ammona” publicată de Sfânta Mănăstire a Sfantului Duh. Interpretare greacă modernă Călugărul Serafim.
*Ci precum este scris: „Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El”.
Traducere și adaptare”
https://www.pemptousia.gr/2023/10/avvas-ammonas-ta-agatha-tou-theou-ine-ametrita/
AICI AM UN MATERIAL CU AI CHAT BOT CARE ARE „RELIGIA”GLOBALISTILOR CARE,INTERESANT,UMBLA CU GOGOMANIILE ASTEA NUMAI LA CRESTINI.EI NU BAGA CHAT BOT LA BUDDHISTI,LA MUSULMANI,LA EVREI.DE CE NU PUN CHAT BOT SA JOACE ROLUL LUI MOISE?DE CE NU PUN CHAT BOT SA FACA PE MAHOMED?DE CE NU PUN CHAT BOT SA FACA PE BUDDHA?CE TOT VOR EI CU IISUS HRISTOS?VOI NU STITI DAR STIM NOI.VOR DISTRUGEREA CRESTINISMULUI.O SA FACA DUMNEZEU CA A.I. ASTA SE SE STRICE CAND CINEVA CRESTIN ORTODOX SE ROAGA ATUNCI CAND SE AFLA IN PREAJMA A.I. MAI ALES CAND O STROPESTE CU AGHIASMA MICA SAU CAND FACE SEMNUL SF.CRUCI ASUPRA EI.
https://youtu.be/xbs1AMFykWU?si=8cJak-nIFIVdhWSj
Ioane , asta cu AI seamănă cu ce scrie in Apocalipsă că va face așa încât „chipul fiarei sa și grăiască…” .
Deci se urmărește unirea religiilor sub un singur ecran in care treptat va apărea ” chipul fiarei ” și le va vorbi din ecran in aceste ” locașuri” in care vor pune și pecetea tuturor acelora care vor intra in locașul satanicesc .
( e o opinie și asta )
Bun articolul , in continuarea articolului acestuia ar fii de folos metoda cea mai bună și scurta care taie toate acele patimi descrise în prima parte .
Și din câte știu , rugăciunea : ~Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă , pe mine păcătosul/ păcătoasa ~
este sabia cu două tăișuri care rostita des , taie rădăcinile sau ramurile patimilor din noi .