Nu daţi crezare televiziunilor dirijate de satanişti

După ce au încercat să-i îndobitocească şi să-i înspăimânteze pe români cu propaganda mincinoasă despre covid, după ce i-au împins pe oameni spre centrele de vaccinare, televiziunile aservite sistemului antihristic încearcă acum să ne inducă tuturor frica de un eventual război. Am văzut imagini reluate obsesiv, aceleaşi şi aceleaşi, cu militari defilând în coloane, cu tunuri care slobod foc, cu tancuri îndreptându-se spre nu se ştie unde, cu avioane care-au zburat cu zece ani în urmă. Peste toate acestea, tot felul de declaraţii mincinoase ale antihriştilor din vârful puterii mondiale: preşedinţi, prim-miniştri, analişti politici, specialişti în manipulare şi dezinformare.

Nu-i credeţi, dar, mai ales, nu vă temeţi. Dumnezeu este sus, ne poartă de grijă, nimic nu se face fără ştirea şi îngăduinţa Lui. Vrăjmaşii Lui au planuri diabolice, minţile lor întunecate urzesc scenarii înfricoşătoare pe care Dumnezeu le întoarce în nimic. Sunt neputincioşi în faţa măreţiei cereşti. Timpul lor este scurt, osânda lor se apropie. Nici diavolul n-are putere cât vrea să ne facă să credem că ar avea, prin vicleşug.

Pseudo-ierarhii români sunt parte a sistemului antihristic, sunt vânduţi, compromişi, şantajabili, aşa încât să n-aveţi aşteptări de la ei. De ce trebuie să iasă Gigi Becali şi să-L mărturisească cu mult curaj pe Mântuitorul Hristos? Pentru că ierarhia tace sau vorbeşte aiurea, ori e scos în faţă un impostor ca Vasile Bănescu, cel care stabileşte ,,poziţia oficială’’ a Bisericii noastre în toate circumstanţele.

Puneţi mâna pe Cărţile de Rugăciuni, staţi cu Psaltirea pe masă, spovediţi-vă, împărtăşiţi-vă şi nu vă temeţi. Un rugător face mai mult decât şapte guverne, iar România are mulţi rugători care-şi înalţă graiul spre Dumnezeu.

Cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, spre Împărăţia cerească. El este Biruitorul şi cu El vom fi şi noi biruitori, dragi români!

Presbiter Ioviţa Vasile

8 comentarii la „Nu daţi crezare televiziunilor dirijate de satanişti

  1. Ioan spune:

    A fost adusa Icoana Maicii Domnului de la Poceaev la biserica Dealului din Sibiu ieri.Doamne ajuta.
    https://www.facebook.com/trinitastv/videos/724335821890229/

  2. Mihai spune:

    Alți 6 preoți urmează să fie alungați din parohiile unde slujesc in zona Mitilene

  3. Ioan spune:

    Spunea pr.Elpidie ca vaxxinatii vor deveni paranoici si guvernele vor ordona sa fie ucisi?Dar Dumnezeu in marea Lui resetare ce le va face guvernantlor paranoici?

    1. Doamne, pazeste-ne pe toti.

  4. Ioan spune:

    V-am tot spus si iar spus:retrageti-va toti banii din conturi ca ramaneti fara ei.Nu mai folositi contul pt ridicarea salariilor pt ca ramaneti fara bani.Vi se vor inventa ca cine stie ce ati facut la munca si veti fi pedepsiti luandu-vi-se banii si astfel veti munci gratis.O sa fie mai rau de voi acestia care sunteti in sistem decat de noi care ne-am rupt de sistem.
    Bancile din Canada si-au întrerupt relatiile cu publicul deoarece s-au inregistrat cereri masive de retragere de numerar.

    Asta se intampla cand lasi tampitii la butoane.

    Trudeau a ordonat bancilor sa închidă conturile tuturor celor pe care ii suspecteaza ca participa la protestul din Canada sau sprijina sau sunt de acord cu protestul.

    Canadienii, evident, s-au grabit sa-si scoata banii munciti cu truda din bancile globaliste hotomane.

    Are si o parte buna aceasta poveste. Ne arata cat este de fragil sistemul lor de fapt sj ca adevarata putere este in mâna poporului.
    Cu conditia sa se ridice in unitate.

    1. Ati formulat avertismentul cu banii ce trebuie retrasi, cu multa vreme iin urma. N-am dat importanta pentru ca nu eram in acea situatie. Acum va dau dreptate. Cand un descreierat ca trudeau (trudesc si altii!) poate fura munca oamenilor atat de usor, se va intampla si la noi. Sa va mai spun o ciudatenie; am primit doua facturi de curent, pe una + 227 si alta cu – 205. Dumneavoastra mai intelegeti ceva? Cred ca nu. Nebunia nu poate fi inteleasa. Mai bine-mi venea mie factura nenorocitului aceluia care s-a sinucis. Nu vreau sa mai spun nimic. Doamne ajuta.

  5. Ioan spune:

    Facem apel cetatenilor care locuiesc acum in Georgia:Parasiti urgent aceasta tara!Pericol nuclear si pericol atomic.
    Dragi crestini va spun cu mare durere si nu imi arde de glumit acum cand nu e de glumit.Oaia va crapa in Georgia.Georgia e la rand.Spuneti le bietilor oameni,sarmanilor din Georgia sa plece,sa evacueze de acolo acum cat mai au timp sa-si stranga bagajele.Sa fuga rupand pamantul acum care cum poate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *